Ulise este regele din Itaca, unul dintre cei mai cunoscuţi eroi ai războiului troian. Grecii îi spuneau Odiseu (cel urât). Tradiţia arată că a fost fiul lui Laerte şi al Anticleei sau, potrivit unei alte tradiţii, al lui Sisif şi al Anticleei. Soţia sa era Penelopa, fiica lui Icarios, cu care a avut un fiu, Telemah. În timpul războiului troian s-a remarcat prin viclenie şi acţiuni care justifică interpretarea numelui său.

La războiul troian a participat din postura de fost pretendent la mâna Elenei. Apollodor (în Biblioteca, 3.10.9) scrie că Ulise l-a sfătuit pe tatăl Elenei cum să-i aleagă soţul, propunând ca toţi pretendenţii să se adune, iar Elena să aleagă. Pretendenţii se angajau toţi sub jurământ că vor respecta alegerea Elenei şi că îl vor ajuta pe cel ales dacă cineva va încerca să-i fure soţia. Acest jurământ a stat la baza organizării expediţiei militare a grecilor împotriva Troiei după ce Elena a fost răpită de Paris.

Tradiţii târzii arată că lui Ulise i se prezise de un oracol că, dacă plecă la război, nu se va mai întoarce acasă decât după 20 de ani, din care 10 petrecuţi pe câmpul de luptă şi 10 pe mare, pe drumul de întoarcere. Acest oracol l-a determinat pe Ulise să se prefacă că este nebun atunci când Agamemnon s-a dus în Itaca să-l cheme la război. Ulise şi-a pus pe cap un acoperământ ciudat şi a început să are câmpul îmbrăcat cu nişte haine şi având un comportament nepotrivit pentru un rege. Palamede i-a demascat înşelătoria, punându-i-l dinaintea plugului pe fiul său Telemah. Pentru ca să nu-şi omoare copilul, Ulise a fost silit să recunoască că nu era nebun.

La rândul său, Ulise, deghizat în negustor de veşminte, l-a descoperit pe Ahile travestit în femeie ca să scape de război. Acesta se ascunsese astfel printre fiicele regelui Licomed din Sciros, dar şi-a dat în vileag firea războinică când i s-au arătat câteva arme ascunse printre hainele aduse la vânzare.

O altă tradiţie târzie vorbeşte despre vicleşugul folosit de Ulise pentru a o convinge pe Clitemnestra să o trimită în Aulis pe fiica sa Ifigenia, ce urma să fie sacrificată spre a obţine vânturile prielnice pentru plecarea flotei greceşti. Mama fost minţită că fiica sa urma să se căsătorească cu Ahile în Aulis.

Pe perioada asedierii Troiei, Ulise s-a remarcat prin curajul, prudenţa şi elocvenţa sa. După ce Ahile a murit, el a participat la lupta pentru armele eroului, învingându-l pe Aiax Telamonianul. Ulise are un rol important şi în aducerea la Troia a lui Neoptolem, fiul lui Ahile, fără de care, potrivit unui oracol, cetatea nu putea să fie cucerită de armata grecilor. Tot din acelaşi motiv şi tot datorită lui Ulise a fost adus la Troia şi Filoctet.

Lui Ulise i se atribuie, conform unei alte tradiţii, ideea folosirii calului de lemn cu care grecii au reuşit să pătrundă în cetatea troiană şi să obţină victoria în război. Însă, Vergiliu atribuie ideea comandanţilor greci, dar în orice caz, Ulise s-a numărat printre eroii care au intrat în pântecul calului. Calul, care purta inscripţia: Atenei, din partea grecilor, în semn de recunoştinţă, era atât de mare, încât pentru a-l aduce în cetate troienii au trebuit să dărâme Porţile Scheene. Tot în legătură cu căderea Troiei, Ulise este amintit printre grecii care au furat Paladionul.

Homer descrie în Odiseea aventurile avute de Ulise după distrugerea Troiei. Contribuţia sa la cucerirea Troiei, nu a fost de loc răsplătită de zei şi de oameni, ci el a fost nevoit să întâmpine tot felul de pericole şi greutăţi ce au făcut ca drumul spre casă să fie realizat într-o continuă confruntare cu moartea, ca o nesfârşită călătorie în infern, din care s-a întors nu ca un erou învingător, ci ca un bătrân cerşetor, greu încercat şi istovit, căruia numai o minune divină iar fi putut reda puterea de odinioară şi care a făcut ca până şi Penelopei să-i fie greu să-l recunoască. Odiseea povesteşte că Ulise şi tovarăşii săi, după ce au ridicat ancora pentru a se întoarce în Itaca, au rătăcit pe mare timp de 10 de ani, perioadă în care au avut parte de evenimente dramatice realizate în condiţii potrivnice determinate de voinţa zeilor şi a destinului. Călătoria spre casă începe prin parcurgerea ţinuturilor ciconilor şi lotofagilor, după care a ajuns pe coasta de apus a Siciliei, unde împreună cu 12 tovarăşi a intrat în peştera ciclopului Polifem. Acesta i-a devorat pe şase dintre însoţitorii săi şi l-a închis pe Ulise şi pe ceilalţi şase. Eroul l-a îmbătat pe ciclop şi i-a străpuns singurul ochi cu o ţepuşă înroşită în foc. Pentru a-l păcăli pe Polifem ei s-au ascuns printre oile acestuia pe care ciclopul le-a mânat afară din peşteră fără să-şi dea seama că printre ele erau şi prizonierii săi. Acest episod a avut consecinţe nefaste pentru călătoria lui Ulise, întrucât a stârnit mânia lui Poseidon, tatăl lui Polifem.

Ulise a ajuns apoi în insula lui Eol, unde zeul i-a dăruit la plecare un vas în care erau închise toate vânturile ce aveau să ajute corăbiile să ajungă în patrie. Dar tovarăşii lui Ulise au deschis vasul ca să vadă ce era înăuntru, iar vânturile au scăpat iscând o mare furtună pe mare care au împins corăbiile înapoi pe insula lui Eol. Supărat de modul în care fusese folosit darul său, Eol a refuzat să-l mai ajute pe Ulise. Ulise şi-a reluat rătăcirile pe mare.

După ce s-a oprit la Telepilos, cetatea lui Lamos, şi a scăpat ca prin minune de lestrigoni, neam de antropofagi care-i ucid pe greci şi le distrug corăbiile, eroul a ajuns în insula Eea, unde locuia vrăjitoarea Circe. Primii oameni trimişi în recunoaştere au fost transformaţi de vrăjitoare în porci, numai Eurilohos scăpând a putut să-i povestească lui Ulise cele întâmplate. Ulise este ajutat de zeul Hermes, care l-a învăţat cum putea să reziste vrăjilor lui Circe. Astfel, el a reuşit să-şi elibereze tovarăşii care au fost transformaţi din nou în oameni şi a fost primit cu bunăvoinţă de Circe, cu care are şi un fiu, pe Telegonus. La sfatul acesteia, Ulise a trecut râul Oceanos şi a ajuns în ţinutul cimerienilor, unde se afla intrarea în Hades. Aici l-a consultat pe prezicătorul Tiresias, pe care l-a întrebat cum putea să se întoarcă în insula unde se născuse.

La întoarcere spre insula Eea, Circe le-a trimis iar un vânt puternic care le-a îndreptat corăbiile spre insula sirenelor. Pentru a scăpa de magia produsă de cântecul sirenelor, dulce, dar foarte periculos, Ulise le-a înfundat cu ceară urechile marinarilor ca să nu audă muzica, iar el s-a legat de catargul corăbiei, rămânând aşa până când cântecele sirenelor nu s-au mai auzit.

Ajunşi în strâmtoarea dintre Scila şi Charibda, Ulise mai pierde încă şase dintre tovarăşii săi care sunt devoraţi de monstrul numit Scila. O altă nenorocire se va abate asupra echipajului corăbiei atunci când au ajuns pe coastele Trinacriei, unde neţinând cont de sfaturile prezicătorului Tiresias, câţiva tovarăşi ai lui Ulise au ucis boii sacri ai lui Helios, zeul Soare. Au fost pedepsiţi imediat ce au revenit pe mare, Zeus distrugându-le corabia cu un fulger şi întregul echipaj a fost înghiţit de valuri. Ulise este singurul care a scăpat cu viaţă agăţându-se de catarg şi de rămăşiţele corăbiei, după care a plutit în derivă 10 zile, naufragiind pe insula Ogigia, unde trăia nimfa Calipso.

Nimfa l-a primit cu bunăvoinţă pe Ulise şi în curând s-a îndrăgostit de el. După 7 ani petrecuţi aici, Ulise este cuprins de dorul de casă în ciuda promisiuni unei vieţi nemuritoare şi a unei tinereţi veşnice oferite de nimfă. Calipso este nevoită să-l lase să plece numai după intervenţia zeilor, atunci când, la cererea Athenei, Hermes a înştiinţat-o că Zeus poruncise acest lucru. Nimfa a trebuit să se supună şi l-a învăţat pe Ulise să-şi construiască o plută, cu care eroul a pornit din nou pe mare, singur. După 18 zile, vânturile l-au purtat în apropiere de Scheria, insula feacilor, iar Poseidon a provocat valuri uriaşe care au distrus pluta. Eroul reuşeşte să ajungă pe insulă doar cu ajutorul Leucoteei şi al Athenei.

Obosit de efort, adoarme pe plajă şi este trezit mai târziu de râsetele unor fete, printre ele se afla şi Nausicaa, fiica regelui acelei insule. Este condus la palat şi prezentat suveranilor Alcinoos şi Arete. La curte, Ulise a auzit de la poetul Demodocos povestea căderii Troiei, cântată de aezi şi de rapsozi. Amintirea acelor întâmplări, al căror protagonist fusese cu ani în urmă, l-a impresionat până la lacrimi. Lacrimile sale i-au făcut curioşi pe cei de aici care au început să-i pună întrebări. Atunci Ulise le-a spus cine era şi le-a povestit aventurile sale, fapt care l-a determinat pe rege să-i pună la dispoziţie o corabie cu care să ajungă în Itaca, patria pe care nu o mai văzuse de 20 de ani.

În anii în care a lipsit Ulise din Itaca, tatăl lui Ulise, Laerte, bătrân şi îndurerat, se retrăsese la ţară, iar mama, Anticleea, a murit de durere. Fiul său Telemah era acum adult, iar Penelopa îi rămăsese credincioasă, refuzând cererile insistente ale pretendenţilor din insulele vecine, care puseseră practic stăpânire pe palatul lui Ulise.

Pentru ca Ulise să nu fie recunoscut la întoarcerea în patrie, Athena l-a transformat într-un cerşetor. Nimeni nu l-a recunoscut pe Ulise în afara bătrânului său câine Argos. Eroul l-a întâlnit prima dată pe fostul său servitor şi porcar Eumeu. Pe când se afla în casa acestuia, fiul său Telemah s-a întors dintr-o călătorie făcută la Sparta şi Pilos, unde se dusese ca să afle veşti despre tatăl său. Ulise şi-a dezvăluit fiului identitatea şi împreună cu acesta şi-a plănuit răzbunarea. Ulterior, Ulise a fost recunoscut şi de o fostă servitoare, Euricleea, care, ajutându-l să se spele, i-a văzut o cicatrice pe care o avea din tinereţe.

Penelopa este convinsă cu greu să accepte că se va căsători cu cel ce avea să câştige o întrecere de tras cu arcul, care avea să se desfăşoare la palat, cu arcul şi săgeţile lui Ulise. După ce nici un pretendent nu a reuşit să folosească arcul eroului, Ulise a cerut atunci să tragă şi el cu arcul şi i-a străpuns pe pretendenţi cu săgeţile sale. Abia după aceea Penelopa a aflat cine este câştigătorul întrecerii. Vestea uciderii pretendenţilor la mâna Penelopei a ajuns rapid în insulele vecine, iar rudele celor morţi au pornit război împotriva lui Ulise. Athena intervine în ajutorul lui Ulise, luând înfăţişarea lui Mentor, şi reinstaurează pacea între rege şi poporul său.

Odiseea nu relatează moartea lui Ulise care este descrisă doar în izvoare mai târzii. Eroul îşi găseşte sfârşitul pe marea pe care o înfruntase de atâtea ori datorită fiului său şi al Circei, Telegonos, care pornise la rândul său o călătorie lungă şi periculoasă pe mare în căutarea tatălui său. Telegonos l-a omorât cu o lovitură de lance neştiind că îl avea în faţă pe tatăl său.

Epitetele care a fost numit eroul sunt: Arcisiadul, Laertiadul, cel priceput, cel şiret, cel luminat, cel isteţ, divinul, cel statornic, cel cu inimă mare. Cultul venerat în cinstea lui Ulise se identifică cu trăsăturile unei vechi divinităţi marine originare posibil din Arcadia. La Sparta îi era închinat un heroon.