Historia magistra vitae

b1
ORGANIZAREA POLITICĂ

Organizarea magistraturilor

Magistraţii sunt funcţionari ai oraşelor greceşti care sunt însărcinaţi de puterea suverană cu responsabilitatea de a conduce, supraveghea, controla.

Pentru evitarea riscului deţinerii unei puteri personale de primă importanţă durata exercitării funcţiei era de un an, fără cumul.

Accederea la magistratură era deschisă tuturor cetăţenilor indiferent de condiţia socială. Numirea lor se făcea prin tragere la sorţi (hotărârea în fapt era voinţa zeilor) sau prin vot deschis în cazul unei magistraturi care pretindea competenţe sau garantarea cu averea.

Magistraţii erau grupaţi întotdeauna în colegii formate din 10 membri, câte unul de fiecare trib. Erau egali între ei fără a exista o ierarhie care să creeze relaţii de subordonare. Pentru modul în care îşi îndeplineau atribuţiile ei răspundeau financiar, moral şi politic.

În timpul mandatului, funcţionarul rămâne sub controlul direct şi permanent al poporului. Prin procedura votului confirmativ, care avea loc de 10 ori pe an (în fiecare prytanie) magistratul era confirmat sau destituit de Ecclesia, ba chiar putea fi condamnat la moarte, cum au fost condamnaţi, în 406 î.Hr., strategii care învinseseră în faţa insulelor Arginuse.

Ca şi buleuţii, magistraţii nu intrau în funcţie decât după ce treceau printr-o cercetare minuţioasă, dokimasia, care privea atât moralitatea, cât şi competenţa lor. Fiecare magistrat depune un jurământ, iar la încheierea mandatului trebuie să dea socoteală, în amănunţime, de actele sale (euthyna). Dacă această dare de seamă nu mulţumeşte poporul, funcţionarul nu poate să dispună de averea sa.

Chiar după ce este eliberat din funcţie, el mai poate fi pus sub acuzaţie de orice cetăţean, constituind obiectul unei urmăriri numite graphe alogiou, acuzaţie de ilegalitate.

Regulile numirii unui magistrat au început să fie încălcate prin intrigi, manevrele electorale şi declaraţiile false. Pentru a împiedeca numirea lui Cleon, un pretendent de condiţie modestă, în funcţia de strateg, sunt invocate semnele divine (eclipsa de soare din 424 î.Hr.). Asasinatul politic începe să fie folosit şi la Atena (în cazul lui Ephialte).

Orice om politic care, exersând unele funcţii, a atras asupra lui bănuiala că ar fi prea ambiţios, putea fi lovit de ostracism, adică de un exil pe termen de10 ani, printr-un vot al Adunării poporului, fără să se fi formulat împotriva lui nici un cap de acuzare.

Funcţiile magistraturilor erau de natură civilă (arhonţi, astinomi, metronomi ş.a.), militară (strategii, taxiarhi, hiparhi ş.a.) sau religioasă (hierotopi, athloteţii, epimeletul ş.a.). După modul de alegere în magistrură erau cei traşi la sorţi (arhonţii, astinomii, agoranomii ş.a.) şi cei aleşi (strategii, eilemeţii, taxiarhii ş.a.).


Principalele magistraturi

»» arhonţii »» sunt cei mai importanţi funcţionari din Atena. Numărul neobişnuit al arhonţilor (nouă) se explică prin faptul că această magistratură este cea mai veche, cu mult anterioară lui Clistene şi iniţiativei sale de a împărţi Atica în zece triburi. Erau aleşi prin tragere la sorţi în fiecare din cele 10 triburi, în fiecare an un alt trib fiind exclus de la tragere.

Colegiul arhonţilor îşi asocia un secretar, ceea ce făcea ca numărul membrilor săi să se ridice la zece, astfel încât arhonţii şi secretarul lor se puteau ocupa fiecare de câte un trib.

Fiecare dintre ei are o funcţie diferită:
● arhontele eponim, de la care îşi lua numele anul, avea în grijă litigiile de familie, mai ales moştenirile, precum şi unele sărbători religioase, cum ar fi Marile Dionisii;
● arhontele rege, sau basileus, a moştenit funcţiile religioase şi judiciare ale vechiului rege (judecăţile privitoare la omoruri şi la sacrilegii); este asistat de către 4 filobasileis,
● arhontele polemarh, la origine comandant suprem al armatelor, avea în grijă procesele referitoare la meteci şi la străini şi organiza funeraliile naţionale care se făceau pentru cetăţenii căzuţi în luptă pe pământ străin;
● arhonţii thesmotheţi, în număr de şase, erau păzitorii legilor.

Arhonţii, întocmai ca majoritatea celorlalţi magistraţi, erau desemnaţi prin tragere la sorţi printr-un procedeul asemănător cu cel alegerii buleuţilor.

Arhonţii cărora le-a expirat mandatul alcătuiesc consiliul (bule) care se va numi mai târziu – pentru a-l diferenţia, fără îndoială, de noul bule – consiliul Areopagului

Eponimul îşi avea sediul în Agora, basileus în apropierea Pritaneului, polemarhul în afara zidurilor cetăţii, în apropierea Liceului; tesmoteţii ocupau Tesmotetionul.

»» strategii »» sunt magistraţii cu funcţii extraordinare, conducătorii armatei în diferite state greceşti. În Atena instituţia a primit cea mai mare importanţă, strategul apărând acolo ca primul magistrat.

Cei 10 strategi erau însă aleşi, câte unul din fiecare trib, prin ridicarea mâinii de către Adunarea poporului şi reînnoiţi în fiecare an. Erau reeligibili fără a exista o limită (Focion a fost strateg de 45 de ori, Pericle a fost reales de 15 ori)

Pentru că atribuţiile lor cereau o competenţă deosebită, numirea lor nu putea fi lăsată în voia sorţii şi era în interesul tuturor ca cei care-şi dovediseră priceperea să poată sluji statul în continuare.

Strategii vizau la recrutarea armatei, comandau armatele şi flotele aflate în campanie. Ei discutau în numele statului clauzele tratatelor şi puteau cere pritanilor să convoace adunarea. Din cei 10 strategii întotdeauna exista unul care avea un rol preponderent. Pericle a condus, în secolul al V-lea î.Hr., statul timp de mulţi ani fără să aibă nici o altă însărcinare oficială, mulţumindu-se doar să fie unul din cei zece strategi.

În timp de pace ei deţin puterea executivă, ca un fel de consiliu de miniştri, şi, dispunând de bugetul pentru război şi pentru afaceri externe, aveau un important rol de trezorieri.

În domeniul judiciar atribuţiile lor se extindeau asupra problemelor de disciplină militară şi asupra celor privind siguranţa statului.

»» eforii »» sunt magistraţii supremi din Sparta. La origine au fost simpli observatori ai astrelor (de unde şi numele unuia dintre ei, figură în parte mitică a unui duşman declarat al puterii regale, Asteropos (Văzătorul de astre).

Alegerea lor se făcea la început de către regi şi se pare că au avut sarcina să judece contestaţiile private şi să asigure un fel de interimat, când regii erau absenţi. Rolul lor în conducerea Spartei a crescut din ce în ce mai mult, poate în urma mişcărilor populare, care au făcut din ei reprezentanţii poporului.

Aleşi de către popor (adică de către homoioi), adesea dintre oamenii săraci, ei formau un colegiu alcătuit din 5 membri, reînnoiţi în fiecare an de Gerusia printr-un ciudat sistem de votare prin aclamaţii, propice numeroaselor manevre.

În perioada clasică, datorită legendarului Licurg sau regelui Teopomp (secolul al VIII-lea î.Hr.), ei devin magistraţi care supraveghează respectarea legilor şi educaţia copiilor, controlează viaţa publică a cetăţenilor şi conduita regilor, vegheau la legitimitatea succesiunii. Ei aveau întreaga putere judiciară: judecau procesele, porneau anchetele, emiteau mandatele de arestare etc. În supravegherea lor intrau finanţele şi impozitele. Tot ei convocau şi prezidau Apella.

În atribuţiile lor intra şi politica externă: propuneau războiul şi pacea, decideau asupra tratatelor, pentru care cereau aprobarea de către apella, primeau ambasadorii, hotărau campaniile militare şi efectivele care trebuiau să ia parte la ele, desemnau regele care trebuia să le comande.

La război, doi dintre efori îl însoţeau pe rege, pe care îl supravegheau şi erau în legătură, graţie scitalei, cu cei trei efori rămaşi la Sparta. Unul dintre efori era magistratul eponim, cel care dădea numele anului.

Dincolo însă de aceste atribuţii, ei deţin şi o putere ocultă, cu atât mai înspăimântătoare cu cât la expirarea mandatului nu sunt obligaţi să dea nici un fel de socoteală succesorilor lor.

Cleomene al III-lea, la sfârşitul secolului al III-lea î.Hr., a desfiinţat magistratura eforilor, care este reîntâlnită totuşi în epoca romană unde îşi pierduse toate caracterele sale politice.

»» beotarcii »» sunt magistraţi supremi ai Ligii beoţiene. Fiecare cetate alegea un beotarc, care era reînnoit anual, dar era reeligibil. Teba, în calitate de capitală a ligii, avea dreptul la doi beotarci. Atribuţiile lor cuprindeau administrarea treburilor civile şi comandamentul armatelor ligii. Pe perioada războiului peloponesiac numărul a crescut la 11 beotarci, doi pentru Teba şi unul pentru fiecare din celelalte 9 oraşe ale ligii.

»» theoriconii »» sunt magistraţii care se ocupă de fondul de spectacole – Theoricon – prin care se distribuia cetăţenilor săraci 2 oboli pentru a-şi plăti intrarea la spectacolele de teatru.

»» astinomii »» sunt magistraţi însărcinaţi de poliţia cetăţii şi de întreţinerea străzilor. Numărul lor era de 10, 5 pentru oraş şi 5 pentru Pireu. Având sarcina poliţiei de moravuri (controlul cântăreţelor din flaut, al dansatoarelor, al curtezanelor), ei coordonau şi acţiunea de strângere a gunoaielor de pe străzi şi îi supravegheau pe gunoieri (coprologi) să depună gunoiul în locurile amenajate special pentru aceasta. Aveau grijă ca riveranii să nu impieteze asupra domeniului public; mai avea şi sarcina poliţiei în cursul sărbătorilor.

»» cei unsprezece »» sunt şefii poliţiei, aleşi prin tragere la soţi. Atribuţii: îi arestează pe hoţi şi criminali, se ocupă de paza închisorilor, execuţii (unul din ei i-a dat lui Socrate să bea cucuta), de litigii care nu depăşesc 10 drahme.

»» judecătorii demelor (eisagogeis, nautodikoi) »» sunt judecători itineranţi care prezidează procesele judiciare, litigii ale marilor negustori, armatorilor, muncitorilor din Pireu; în număr de 30, apoi de 40, erau numiţi prin tragere la sorţi.

»» horiştii »» sunt o categorie de magistraţi ce aveau sarcina să reglementeze contestaţiile dintre părţi şi în ceea ce priveşte proprietăţile; în număr de 10, erau numiţi prin tragere la sorţi.

»» helenotamii (vistiernici ai grecilor) »» sunt magistraţi din Atena care încasează tributul şi administrează Tezaurul. După mutarea tezaurului Ligii de la Delos în Atena, pe Acropole, ei au administrat atât tezaurul Atenei, cât şi tezaurul imperiului. În numărul de 10, erau aleşi. Ei trebuiau să asigure banii pentru cheltuielile militare, pentru plata trierelor, dar şi pentru construirea de edificii.

»» poletai »» sunt funcţionarii care se ocupau de adjudecarea bunurilor scoase la licitaţie. În număr de 10, erau numiţi prin tragere la sorţi.

»» apodectai »» perceptori generali şi vistiernicii Atenei (însărcinaţi, toţi, cu păstrarea şi gestiunea fondurilor publice). În număr de 10, erau numiţi prin tragere la sorţi.

»» practores »» sunt perceptori care strâng amenzile; în număr de 50, erau numiţi prin tragere la sorţi.

»» vistiernicul Atenei »» sunt cei care administrează averile templelor, în primul rând al Atenei; în număr de 10 dintre pentakosiomedimni, erau numiţi prin tragere la sorţi.

»» hodopoi »» rezolvă problemele apei şi a fântânilor; în număr de 10, erau aleşi.

»» agoranomii »» sunt magistraţi ce se ocupă cu controlul preţurilor şi cu aprovizionarea pieţelor; în număr de 10, erau numiţi prin tragere la sorţi.

»» metronomii »» sunt însărcinaţi cu controlul măsurilor şi greutăţilor; în număr de 10, erau numiţi prin tragere la sorţi.

»» epimileţii misterelor »» sunt însărcinaţi cu procesiunea misterelor; în număr de 4, erau numiţi prin alegere;

»» epimileţii de la Eleusis »» sunt însărcinaţi cu organizarea misterelor de la Eleusis; în număr de 10, erau numiţi prin alegere;

»» epimileţii procesiunilor »» se ocupă cu organizarea Marilor jocuri dionysiatice; în număr de 10, erau numiţi prin alegere;

»» hierotopii »» ei fac sacrificiile religioase; în număr de 10, erau numiţi prin tragere la sorţi;

»» athlotheţii »» sunt cei care se ocupă de Panathenee; în număr de 10, erau numiţi prin alegere;

»» phylarhii »» au rol militar, conduc escadroanele unui trib; în număr de 10, erau numiţi prin alegere;

»» taxiarhii »» au conducerea hopliţilor; în număr de 10, erau numiţi prin alegere;

»» hiparhul »» are comanda supremă a cavaleriei; erau numit prin alegere;