Historia magistra vitae

b1
JOCURILE OLIMPICE

Spiritul jocurilor olimpice

Jocurile Olimpice din ziua de azi reprezintă cea mai mare competiţie sportivă mondială. Pe lângă aptitudinile sportive şi spiritul competitiv ele sunt şi prilej de manifestări naţionale, comerciale şi politice. Aceste două elemente opuse Jocurilor Olimpice nu sunt invenţii moderne. Conflictul dintre idealurile mişcării olimpice şi mercantilismul sau acţiunile politice care însoţesc Jocurile Olimpice s-au manifesta din cele mai vechi timpuri.

Conform celor scrise de Pausanias, în Descrierea Greciei, sportivul cretan Sotades, victorios la Olimpiada 99 în cursa de alergare lungă, a reprezentat la festivalul următor oraşul Efes, fiind plătit de oamenii din Efes să concureze pentru ei. Pentru acest lucru a fost repudiat şi exilat de către cretani.

Jocurile Olimpice antice a fost cel mai mare eveniment din viaţa grecilor. A fost scena unde oameni din diferite ţinuturi greceşti veneau pentru ca să-şi manifeste rivalităţile politice sau să-şi etaleze bogăţiile. Era un loc unde se întâlneau scriitori, filozofi, oratori şi oameni politici. Herodot aici îşi citeşte Istoriile sale. Oamenii se înghesuiau să vadă personalităţile care îşi făceau apariţia aici. Este un loc în care toţi cetăţenii oraşelor greceşti, indiferent de categoria socială, aveau prilejul să se cunoască şi să înveţe unii de la alţii.


Excelenţă şi spirit competitiv

Sportivii antici au venit să concureze individual, nu în cadrul unor echipe naţionale ca în zilele noastre. Accentul pus pe realizarea individualităţii atletice prin concurenţa publică este legată de idealul grecesc de excelenţă, numit arete.

Arete, în cultura antică grecească, reprezenta curajul şi tăria pe care trebuia să o ai în faţa adversităţii şi a fost un ideal la care toţi oamenii doreau să ajungă. Bărbaţii aristocraţi care au atins acest ideal, prin cuvintele şi faptele lor, au dobândit o glorie şi faimă permanentă. Cei care nu ajungeau să atingă acest cod se temeau că vor fi expuşii ruşinii publice.

Acest cod de excelenţă impunea participanţilor la Jocurile Olimpice să concureze cinstit, victoria lor fiind rezultatul pregătirii şi abnegaţiei lor sportive.

Însă nu toţi atleţii au fost conduşi de acest cod excelenţă. Cei care erau descoperiţi că trişează au fost amendaţi, iar banii folosiţi pentru a ridica statui din bronz lui Zeus pe drumul spre stadion. Statuile au fost inscripţionate cu mesaje care descriu infracţiunile şi îi avertizează pe ceilalţi concurenţi să nu trişeze, amintindu-le că o victorie nu este câştigată pentru a obţine foloase materiale, accentuându-se spiritul olimpic de pietate şi corectitudine faţă de zei.

Scriitorul Pausanias, în Descrierea Greciei, descrie aceste statui amintind şi de unii trişori:

• Eupolus din Tesalia i-a mituit pe boxerii de la Olimpiada 98;

• Callippus din Atena i-a cumpărat pe concurenţii săi în proba de pentatlon în timpul festivalului Olimpiadei 112

• doi boxeri egipteni şi Didas Sarapammon au fost amendaţi pentru trucarea rezultatelor unor partide de la Jocurile Olimpice 226.


Armistiţiul olimpic

Pe lângă aptitudinile sportive şi spiritul competitiv jocurile sunt şi prilej de manifestări naţionale, comerciale şi politice. Armistițiul era anunţat înainte şi în timpul fiecărui festival olimpic prin soli trimişi în toate cetăţile. Acesta suspenda războaiele şi diferendele dintre cetăţile greceşti, permiţând participanţilor să călătorească în siguranţă spre Olimpia. În acest timp armele au fost oprite la intrarea în Elis, litigiile juridice au fost suspendate iar pedepsele cu moartea au fost interzise.

Elis este ţinutul aflat în partea de nord-vest a Peloponezului, în sudul Greciei continentale. Regiunea a fost respectată din cele mai vechi timpuri ca un loc sfânt şi neutru, din cauza locului unde este sanctuarul lui Zeus, numit Altis, la Olimpia.

Armistiţiul olimpic a fost respectat cu fidelitate în cea mai mare parte a timpului cu toate că istoricul Tucidide relatează că spartanilor li s-a interzis, în anul 420 î.Hr., să participe la jocuri după ce au atacat cetatea Lepreum, din Elis, în timpul armistiţiului. Spartanii au reclamat în zadar faptul că ei nu au fost înştiinţaţi de începutul armistiţiului când au început atacul. Amenda pe care trebuiau să o plătească, conform legii, era de 2.000 de mina, câte 2 mina pentru fiecare soldat care a participat la atac (o mina = 1.000 de drahme, o drahmă însemnând plata medie a unei zile de muncă sau preţul unei oi). Astfel, amenda calculată era una foarte mare – 200.000 de drahme.

Un armistiţiu internaţional era impus şi în timpul Misterelor, festivaluri religioase anuale desfăşurate la Eleusis. Armistiţiul de la Olimpia şi Eleusis nu a permis numai sportivilor şi credincioşilor să călătorească în condiţii de siguranţă, ci a oferit şi o bază comună pentru pacea dintre greci.


Atleţii antici: amatori sau profesionişti ?

Formarea sportivă reprezenta o parte din educaţia de bază pe care o primea fiecare băiat elen. Cei care excelau în domeniul sportiv îşi doreau să concureze în cadrul Jocurilor Olimpice. Participarea era condiţionată de întreceri preliminare în care se făcea o selecţie a celor mai buni sportivi.

Scrierile antice pomenesc despre sportivi care nu şi-au petrecut tot timpul cu pregătirea pentru că lucrau în diferite locuri de muncă. De exemplu, unul dintre curierii lui Alexandru cel Mare, Filonides, originar din Chersonesus în Creta, a câştigat odată pentatlonul. Cu toate acestea, la fel ca în cadrul Jocurilor Olimpice moderne, un atlet antic avea nevoie pentru a atinge performanţa de dăruire mentală, condiţie fizică excelentă, precum şi o capacitatea de efort deosebită.

Pausanias, în Descrierea Greciei, scrie despre Glaucus, fiul lui Demylus, ce era fermier. Glaucus a fost văzut de tatăl său cum monta plugul folosindu-se de mână ca de un ciocan. Demylus impresionat de forţa fiului său, l-a dus la Olimpia să concureze în întrecerea de box. Dar Glaucus, lipsit de experienţă în box, a fost copleşit de loviturile adversarului fiind în pericol de a leşina. Atunci, se spune că tatăl său a strigat la el: Fiule,loveşte-l ca pe plug. Lovitura puternică dată adversarului său i-a adus victoria.

Tot Pausanias ne relatează despre un băiat, Hismon din Elis, care încă de tânăr a depus un mare efort fizic pentru obţinerea unor performanţe în pentatlon. Pregătirea asiduă i-a adus celebre victorii la Jocurile Olimpice.

Încrederea în capacităţile proprii era, de asemenea, un factor important în obţinerea victoriei. Un atlet libian, Eubotas care era atât de sigur de victoria sa în cadrul unui concurs şi-a făcut o statuie chiar înainte de începerea Jocurile Olimpice. Când a câştigat, el a fost capabil să-şi dedice statuia în aceeaşi zi.

Mulţi atleţi şi-au angajat antrenori profesionişti pentru a-i pregăti pentru jocuri şi, la fel ca mulţi dintre sportivii de azi, erau atenţi ca alimentaţia lor zilnică să fie echilibrată şi sănătoasă.

Grecii au dezbătut asupra metodele adecvate formării unui sportiv. Aristotel scria că antrenamentele ar trebui să fie evitate atunci când băieţii sunt prea tineri, pentru că efortul fizic depus este peste puterea lor. El credea că primii trei ani de pubertate ar trebui să fie dedicaţi altor studii, înainte de a se apela la efortul atletic, pentru că dezvoltarea fizică şi intelectuală nu poate să apară în acelaşi timp.

Sportivii victorioşi au fost profesionişti, în sensul că au dobândit o viaţă mai uşoară după gloria câştigată în întrecere. Oraşele natale îi recompensau cu mese gratuite pentru tot restul vieţii lor, cu bani şi facilităţi fiscale sau cu posturi în conducerea comunităţii. Învingătorii au fost imortalizaţi în statui, li s-au dedicat ode comandate la poeţi celebri.


Politica şi Jocurile Olimpice

Politica a fost prezentă la Jocurile Olimpice antice în mai multe forme. În 365 î.Hr., arcadienii şi pisatanii au preluat Altis-ul, şi au prezidat Olimpiada 104 desfăşurată în anul viitor. După ce eleanii au recâştigat controlul în Olimpia, au declarat Jocurile Olimpice 104 ca fiind invalide.

La Olimpia au fost înregistrate şi unele fapte politice valoroase. O inscripţie de pe o statuie onora victoria lui Pantarces din Elis, nu numai pentru câştigarea în unei curse olimpice de cai, dar şi pentru că a făcut pace între ahei şi eleani, şi a negociat eliberarea prizonierilor de război din ambele părţi.

În timp sărbătoririi Jocurilor Olimpice, Alexandru cel Mare a proclamat la Olimpia că toţi exilaţii trebuie să revină la oraşele lor, cu excepţia celor care au fost acuzaţi de sacrilegiu sau crimă. El i-a selectat pe cei veche dintre soldaţii săi macedoneni şi i-a eliberat din serviciu (au fost în număr de zece mii). El a aflat că mulţi dintre ei erau plini de datorii şi, într-o singură zi, le-a plătit obligaţiile care le reveneau (după Diodorus Siculus, în Biblioteca)

De asemenea, Olimpia a fost un loc unde s-au încheiat alianţe politice. Tucidide vorbeşte de un tratat militar, ce a durat 100 de ani, încheiat între Atena, Argiva, Mantinea, în care a intrat şi Elean. Înţelegerea a fost înregistrată în inscripţii publice pe piloni de piatră, la primele trei oraşe, precum şi pe un pilon de bronz la Jocurile Olimpice.


Jocurile – realizări culturale

Festivalul olimpic nu era sărbătorit doar prin concursuri sportive. Grecii antici foloseau această ocazie pentru a produce realizări deosebite în arhitectură, sculptură, matematică şi poezie.

Grecii au fost mari inovatori în arhitectură. Templul lui Zeus, proiectat de arhitectul Libon, este unul dintre cele mai mari temple dorice construite în Grecia. Libon a încercat să construiască templul folosind un sistem ideal de proporţii, astfel încât distanţa dintre coloane să fie în armonie cu înălţimea lor şi cu celelalte elemente arhitecturale.

Matematicianul Euclid a exprimat acest raport ideal într-o carte despre geometrie, despre care se spunea că este a doua carte ca popularitate, din toate timpurile, după Biblie.

Sculptorii au dezvoltat o nouă reprezentare a corpului uman, ilustrând formele şi muşchii organismului în mod natural. Multe dintre statui au rezistat până în zilele noastre: Discobolul lui Miron, Auriga din Delfi, atleţii lui Policlet din Argos şi cei ai lui Lisip.

Printre realizările culturale legate de Jocurile Olimpice au fost şi poeziile care erau comandate în onoarea învingătorilor. Aceste poezii, numite epiniciane, au fost scrise de cei mai renumiţi poeţi ai acelor vremuri: Pindar, Bacchilides şi Simonides, şi au fost extrem de populare. Poemele, precum şi atleţii, trăiesc în amintirile oamenilor mult timp după zilele victoriilor. Odele epiniciane au fost scrise pentru a imortaliza învingătorii atletici şi au durat mai mult decât multe dintre statuile şi inscripţionările care au fost făcute în acelaşi scop.