Historia magistra vitae

b1
Epoca contemporană

Contextul intern şi internaţional

România era izolată de aliaţii ei tradiţionali şi suferise în urma „Pactului Ribbentrop-Molotov” grave atingeri ale suveranităţii naţionale prin mari pierderi teritoriale. Practic România Mare nu mai exista.

■ Europa se afla în vara anului 1940 sub impresia victoriei germane pe frontul de apus (Franţa a fost învinsă);

■ graniţele României suferiseră cumplite mutilări prin rapturile teritoriale - Basarabia, nordul Bucovinei, nord-vestul Transilvaniei, Cadrilaterul;

- potenţialul economic şi militar al României interesa guvernul de la Berlin în perspectiva extinderii războiului în Europa de Est şi Sud-Est;

■ pe plan intern se manifesta intens dreapta politică, în special Garda de Fier, încurajată de succesele armatei germane;

- era necesară o guvernare de mână forte care să salveze fiinţa statului român;

- persoana care a corespuns a fost generalul Ion Antonescu;


Instaurarea regimului antonesciano-legionar

■ la 1 septembrie 1940, Iuliu Maniu s-a întâlnit cu Ion Antonescu la Ploieşti şi au discutat problema înlăturării regelui şi a formării unui Comitet de coaliţie;

- discuţiile au continuat cu conducătorii liberali şi şefii legionarilor;

■ la 4 septembrie 1940, Ion Antonescu este însărcinat de regele Carol al II-lea cu formarea noului guvern;

■ în 5 septembrie 1940, Antonescu a suspendat Constituţia şi a dizolvat corpurile legiuitoare;

■ în noaptea de 5 spre 6 septembrie 1940, Antonescu având sprijinul unor adjutanţii regali, comandanţi militari şi pe cel al ministrului Germaniei la Bucureşti, Wilhelm Fabricius, i-a cerut lui Carol să abdice;

- ulterior, regele a părăsit ţara după ce s-a asigurat că poate pleca nestingherit;

■ i-a urmat fiul său, Mihai, care la 6 septembrie a depus jurământul în prezenţa lui Antonescu, patriarhului Nicodim şi alui Gheorghe Lupu (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie);

■ dispunând de puteri depline, generalul s-a intitulat „conducător al statului”;

■ regele avea atribuţii simbolice: numea primul ministru, comanda oştirea, conferea distincţii, bate monedă, acordă graţiere şi amnistie, numeşte ambasadori;

■ încercarea lui Antonescu de a colabora cu conducătorii Partidului Naţional Liberal şi Partidului Naţional Ţărănesc a eşuat;

- s-a constituit un guvern al dictaturii legionare în care adepţii lui Horia Sima deţineau locuri importante;

■ la 14 septembrie 1940 România s-a proclamat „stat naţional-legionar”;

- la 14 noiembrie Antonescu întreprinde o vizită în Italia, apoi în Germania unde a semnat Pactul Tripartit;

- la 23 octombrie semnează protocolul de aderare a României la alianţa puterilor fasciste;

■ Antonescu îi cere lui Hitler să trimită o misiune militară în România cu scopul era de a apăra Valea Prahovei. În realitate se menţinea dominaţia germană în România cu concursul Legaţiei Germane din Bucureşti al cărei titular a fost baronul Manfred Killinger;

■ în 10 octombrie 1940 se aflau în România 22.000 militari hitlerişti ca în 1941 numărul lor să sporească la 500.000, dintre care 130.000 au trecut Dunărea cu prilejul ofensivei naziste contra Iugoslaviei şi Greciei.


Principalele direcţii ale politicii interne

■ dictatura legionară a promovat o politică profund antidemocratică, de teroare, lichidând şi ultimile drepturi şi libertăţi democratice;

■ s-au creat detaşamente speciale ale poliţiei legionare, comisari de românizare, octombrie 1940 legionarii au vrut să preia în ţară conducerea prefecturilor şi primăriilor.

■ Ion Antonescu a luptat pentru controlul exclusiv al puterii politice, impune regelui să stea mai mult la Sinaia.

- îi anchetează pe foştii demnitari ai regelui, le impune domiciliu obligatoriu, încearcă să impună modificarea regulamentului de funcţionare a Casei Regale şi schimbă personalul acesteia.

■ legionarii încearcă să preia în ţară conducerea prefecturilor şi a primăriilor;

- au loc o serie de jafuri şi crime, masacre, exproprieri forţate, răfuieli sângeroase cu foştii adversari politici;

- în noiembrie 1940, au loc asasinate de la Jilava, unde sub gloanţele legionarilor au căzut 65 de deţinuţi politici, printre care economistul Virgil Madgearu, marele savant Nicolae Iorga şi mulţi alţii;

■ convins de rolul nefast al Gărzii de Fier, Antonescu a luptat de la sfârşitul lui decembrie 1940 pentru eliminarea acestuia din viaţa politică

- pe un fond de înfricoşare a opiniei publice au luat poziţie critică unii membrii marcanţi ai PNL şi PNŢ.  


Rebeliunea legionară din ianuarie 1941

■ violenţelor legionarilor şi faptul că aceştia deveneau tot mai indezirabili în ochii opiniei publice l-au determinat pe Ion Antonescu (decembrie  1940)  să  ia primele  măsuri contra Gărzii de Fier:

•  a ordonat desfiinţarea poliţiei legionare.

•  a instituit pedeapsa cu moartea pentru instigarea la rebeliune,

■ la 14 ianuarie 1941, Ion Antonescu a plecat la Berlin, unde i-a cerut lui Hitler să-i dea mână liberă pentru a restabili situaţia;

- la doar două zile, Nicolae Pătraşcu, secretarul general al mişcării legionare, a proclamat ruptura totală cu Antonescu şi au trecut la organizarea de detaşamente paramilitare şi la baricadarea în sedii.

■ legionarii, profitând de complicitatea şefului poliţiei germane Heinrich Himller, s-au înarmat pregătindu-se pentru rebeliune.

■ reîntors din Germania, Ion Antonescu a decis desfiinţarea comisiilor de românizare, destituirea ministrului legionar de interne, generalul Constantin Petrovicescu, şi a lui Alexandru Ghica, directorul general (legionar) al Poliţiei.

■ între 21 - 23 ianuarie 1941 legionarii au pornit o rebeliune în Bucureşti şi în ţară, în urma cărora au fost devastate 3.400 imobile şi instituţii, 1.000 de persoane au căzut jertfă.

■ Hitler pregătea războiul în răsărit şi avea nevoie de linişte în România

- de aceea el a fost de acord cu intervenţia armatei române la ordinul lui Ion Antonescu, ceea ce a dus la înfrângerea rebeliunii legionare;

■ circa 700 de legionari în frunte cu Horia Sima au luat drumul Germaniei sub protecţia hitleriştilor, dar aproape 8000 de legionari au fost prinşi, judecaţi şi condamnaţi la diferite pedepse
■ Ion Antonescu devine , la sfârşitul lunii ianuarie 1940, singurul stăpân al scenei politice româneşti