Ideile pragmatice ale revoluţiei de la 1848-1849 au fost instituţionalizate parţial în perioada ce a urmat revoluţiei dar, incontestabil, realizarea practică a modelului propus de revoluţie s-a înfăptuit în perioada 1859-1866 prin actul unirii Principatelor şi prin politica de reforme promovată de Al.I. Cuza. Revoluţia a individualizat căile modernizării societăţii şi a statului, a imprimat un caracter politic ideii şi sentimentului naţional sub forma principiului de naţionalitate, a fundamentat doctrina care îmbina principiile liberale cu ideea naţională şi idealurile democraţiei sociale. Ea a definit imperativul modernizării în matricea statului naţional şi independent. Deceniile care au urmat au concretizat strategia unirii propusă de revoluţia paşoptistă.