Formarea unităţii româneşti în 1918 a fost expresia dezvoltării istorice organice a naţiunii. În egală măsură, realizarea concretă a actului fundamental al istoriei româneşti a fost rezultanta unei concepţii politice sistematic elaborate, în care fuzionează o serie de componente ale doctrinei naţionale din secolul al XIX-lea şi marile teme ale democraţiei universale dar şi noile valori politice ce au triumfat la sfârşitul primului război mondial.
Discursul politic al unirii nu este inovaţia anului 1918, ci fireasca încununare a unei tradiţii de gândire politică românească. Prin marea concentrare de energie spirituală şi politică, momentul respectiv a reprezentat şi o strălucită sinteză de gândire ce a sistematizat doctrinar tradiţia secolului al XIX-lea şi inovaţiile de la sfârşitul războiului. Sinteza realizată între liberalism şi naţionalism a conferit ideii moderne de naţiune la români o fundamentare democratică iar mişcării naţionale româneşti caracterul mişcărilor de drept.
Ideea de naţiune în secolul al XIX-lea s-a definit în opoziţie cu dreptul istoric şi, din 1867, în opoziţie cu ideea imperială. Principiul de naţionalitate ce s-a născut în secolul al XIX-lea din ideea naţională, a încorporat şi la români, cu deosebire în Transilvania, o concepţie raţionalistă despre naţiune, fundamentată politic, juridic şi moral.
Această concepţie a definit rolul esenţial al conştiinţei în afirmarea solidarităţii naţionale, al voinţei colective de a constitui o comunitate naţională în teritoriul său, într-un stat capabil să o personifice. Peste aceste temeiuri s-a elaborat o teorie politică originală ce pornea de la tradiţia istorică românească, întemeiată pe raportul ce exista între ideea de naţiune și cea de stat.
Prin intrarea României în războiul mondial în 1916, România a urmărit realizarea deplinei unităţi naţionale prin unirea cu Vechiul Regat a Transilvaniei şi Bucovinei. În ciuda păcii umilitoare de la Bucureşti din 1918 şi a prezentei trupelor străine pe o mare parte a teritoriului tării, România redusă la Moldova (prin retragerea armatei şi autorităţilor) continuă să fie un stat de sine stătător.
Dreptul la autodeterminare a fost invocat pentru prima dată de către români în proclamaţia voluntarilor ardeleni la Darniţa, foşti prizonieri de război aflaţi pe teritoriul Rusiei. La 13/26 aprilie 1917, se preciza voinţa de secesiune de Imperiul austro-ungar şi de realizare a statului naţional pe bazele democraţiei universale. Proclamaţia enunţa acest drept ca unică soluţie pentru rezolvarea chestiunii de naţionalitate în Austro-Ungaria, postulând dezmembrarea acestei monarhii în numele democraţiei.
Aplicarea dreptului la autodeterminare al românilor s-a realizat în mod diferenţiat de la o provincie la alta în funcţie de împrejurările interne şi internaţionale, în etape realist gândite şi realizate care au urmat însă acelaşi sens al evoluţiei istorice de la autonomie la independenţă naţională şi apoi la unirea cu România.
În 1918 Puterile Centrale sufereau mari înfrângeri, Imperiile multinaționale s-au prăbuşit sub acţiunea avântului revoluţionar. Paralel cu lupta politico-diplomatică şi militară a României pentru supravieţuire, s-a desfăşurat lupta românilor din provinciile aliate sub stăpânire străină pentru libertate naţională. Acestea au hotărât într-un cadru democratic, reprezentat de adunările populare şi printr-o consultare largă, să se unească cu Ţara. Deplasarea armatei române în provincii s-a făcut doar la chemarea organelor reprezentative ale populaţiei româneşti, atunci când era posibilă o intervenţie străină. Se sfârşea un proces logic prin care românii s-au reunit în cadrul unuia şi aceluiaşi stat naţional.
- 1. Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România (27 martie / 9 aprilie 1918)
- 2. Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România (15 / 28 noiembrie 1918)
- 3. Legea fundamentală de organizare a puterii româneşti în Bucovina (12 noiembrie 1918)
- 4. Chemarea Consiliului Naţional din Blaj adresată poporului român pentru a participa la adunarea de la Alba Iulia (24 noiembrie, 1918, Blaj)
- 5. Telegrama prin care sunt încunoştinţate guvernele Franţei, Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii, Italiei, despre unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918, Cernăuţi)
- 6. Răspunsul guvernului Franţei la telegrama Congresului naţional al Bucovinei prin care se anunţa hotărârea de unire cu România (după 29 noiembrie 1918)
- 7. Răspunsul guvernului Italiei la telegrama Congresului naţional al Bucovinei prin care se anunţa unirea cu România (după 29 noiembrie 1918)
- 8. Saşii din Transilvania despre Adunarea de la Alba Iulia (30 noiembrie 1918, Sighişoara)
- 9. Desfăşurarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia şi hotărârea de Unire a Transilvaniei cu România (1 decembrie 1918)
- 10. Manifestul Adunării saşilor întrunită la Mediaş de aderare la hotărârile de la Alba Iulia (8 ianuarie 1919)
- 11. Clauzele tratatului de la Saint-Germain cu privire la recunoaşterea reunirii Bucovinei la România (10 sept. 1919 Saint-Germain)
- 12. Hotărârea Consiliului Suprem al Congresului de pace prin care recunoaşte unirea Basarabiei cu România (3 Martie 1920, Londra)
- 13. Clauzele tratatului de la Trianon prin care se recunoaşte Unirea Transilvaniei cu România şi se demarchează frontiera dintre România şi Ungaria şi se reglementează raporturile de viitor dintre cele două ţări (4 iunie 1920, Trianon)
- 14. ........................................................................................................................................
- 15. ........................................................................................................................................
- 16. ........................................................................................................................................
- 17. ........................................................................................................................................
- ....................................................................................................................................................

- 1. ........................................................................................................................................
- 2. ........................................................................................................................................
- 3. ........................................................................................................................................
- 4. ........................................................................................................................................
- 5. ........................................................................................................................................
- 6. ........................................................................................................................................
- 7. ........................................................................................................................................
- 8. ........................................................................................................................................
- 9. ........................................................................................................................................
- 10. ........................................................................................................................................
- 11. ........................................................................................................................................
- 12. ........................................................................................................................................
- 13. ........................................................................................................................................

...