Învățământul Mișcarea artistică

Cultura română modernă a reuşit, într-un interval istoric relativ scurt, să ajungă la realizări de înalta valoare artistică. La fel ca şi scena politică, viaţa culturală a României a fost traversată de tendinţe diverse şi contradictorii, de confruntarea dintre tradiţionalism şi modernitate. Au fost vizate în aceste dezbateri direcţiile culturale de urmat, criteriile ce trebuiau să stea la baza valorizării actului creator. Orientările şi tendinţele s-au încadrat în mişcarea ideilor europene, aducând în acelaşi timp nota atât de specifică a spaţiului spiritual românesc.

Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele doua decenii ale secolului al XX-lea reprezintă o epocă de împliniri culturale majore. Este o perioadă clasică a culturii moderne românești în care valorile culturale create în toate domeniile artistice și literare se vor sincroniza și integra într-o manieră organică în peisajul valorilor europene. Mai mult chiar, cultura românească se va impune acum prin creații competitive pe plan universal oferind soluții culturale originale și de mare valoare. Pe de alta parte cultura modernă românească a îngemănat pentru prima dată în mod explicit și a instituționalizat într-o creație omogenă înfăptuirile culturale și artistice ale românilor de pretutindeni. Este epoca în care au trăit și au creat titanii culturii române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, B.P. Hașdeu, N. Iorga, N. Grigorescu și alții. Ajunsă în faza maturității depline, cultura română modernă s-a dotat cu instituții pe măsura ce au contribuit la dezvoltarea și punerea în valoare a geniului și talentului a numeroși creatori.

Academia română

Prima instituție culturală a țării, în ordinea valorii, a fost Academia Română. Constituită în 1866 ca o societate literară din inițiativa unor oameni de cultură din toate provinciile locuite de romani și având ca scop declarat stabilirea ortografiei, gramaticii și a Dicționarului limbii române, ea va deveni în 1867 Societatea Academică Română. Din 1872 Academia a admis printre membrii săi, în afară de filologi sau istorici și alte personalități din domeniul medicinii, științelor naturale, economiei, geologiei, etc.. În 1879 s-a adoptat titulatura de Academia Română care-și propunea ca obiectiv promovarea „culturii, limbii și istoriei naționale, a literelor, științelor și artelor frumoase”.

Organizată după modelul academiilor europene, Academia Română cuprindea trei secțiuni: literatură, istorie și științe. Fiecare dintre acestea a numărat printre membrii săi personalități prestigioase din toate domeniile creației.

Din secțiunea literară au făcut parte, în această perioadă, Timotei Cipariu, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, August Treboniu Laurian, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Costache Negruzzi, Ioan Slavici, George Coșbuc, Barbu Ștefănescu Delavrancea etc..

La secțiunea istorică s-au remarcat nume prestigioase ca Mihail Kogălniceanu, George Bariț, Alexandru Odobescu, V.A. Urechia, A.D. Xenopol, Ioan Bogdan, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga.

Din secția științifică au făcut parte medicul Nicolae Kretzulescu, economiștii P.S. Aurelian, Ion Ghica, fizicianul E. Bacaloglu, chimiștii Nicolae Teclu și Petru Poni, botanistul Florian Porcius, geologul Grigore Cobălcescu, agronomul și economistul Ion Ionescu de la Brad, matematicienii Spiru Haret, David Emanuel, Dimitrie Pompeiu, Gh. Țițeica, inginerul Anghel Saligny, geograful Simion Mehedinți, biologii Emil Racoviță și Grigore Antipa, medicii Victor Babeș, Gh. Marinescu.

Academia Română prin colecțiile, bibliotecile și institutele sale a tezaurizat valori culturale inestimabile ale românilor de pretutindeni.