Historia magistra vitae

b1
O perspectivă istorică a secolului XX

În decursul istoriei, propaganda a fost folosită de către politicieni și reprezentanți ai armatei mai ales în legătură cu războiul. Propaganda și-a găsit încă din antichitate utilitatea în cadrul războaielor ca un mijloc de influențare a opiniei publice, sub formă de discursuri sau cântece. Apariția mass-mediei moderne, cum ar fi radioul, filmul, televiziunea și Internetul, a permis comunicarea cu un număr mare de persoane în cel mai scurt timp posibil, fapt care a dus la creșterea importanței propagandei. Începând cu primul război mondial, mass-media este folosită ca mijloc de propagandă în mod deliberat și cuprinzător în toate conflictele militare majore din secolul al XX-lea.

Afirmația președintelui american Dwight D. Eisenhower că „Opinia publică câștigă războaie”  sintetizează importanța propagandei pe timp de război. Principalul obiectiv al propagandei este acela de a controla opinia publică prin generarea de sprijin pentru război și canalizarea eforturilor populației spre acțiuni benefice acestuia. Atunci când guvernele utilizează în mod eficient propaganda, ea acționează ca o armă puternică; în caz contrar, propaganda poate duce la înfrângerea unei țări în război. Această afirmație nu elimină sau reduce importanța altor factori în războaie, dar în mod cert propaganda și opinia publică poate avea un impact asupra rezultatului unui război.

Generațiile de azi sunt diferite de cele care s-au succedat de-a lungul secolului al XX-lea. În general, generațiile secolului trecut au avut o încredere copilărească în tot ceea ce era expus la școală și în mass-media. Inamicii erau răi și dușmănoși, în timp ce toți concetățenii și aliații erau prezentați ca fiind buni și prietenoși. Cuvintele liderilor politici și militari erau preluate fără a fi contestate noblețea motivelor care stăteau în spatele politicilor naționale. Lumea a evaluat odată cu diversificarea mijloacelor de mass-media în țările democratice. Propaganda făcută în războaiele din secolul al XX-lea s-a dovedit ca fiind, în mare parte, minciuni flagrante spuse de funcționarii publici din această perioadă.

În timp de război, politicienii și armata utilizează propaganda pentru a convinge propria populație de necesitatea participării la război. Ei subliniază importanța războiului (dușmani care trebuie învinși, securitatea propriei populații, îndepărtarea unui regim brutal etc.) și ascund toate celelalte aspecte: interesele economice proprii, afirmarea puterii, declanșarea suferințelor de război, crimele de război ale propriilor soldați etc..

Propaganda este folosită, de asemenea, pentru a recruta soldați pentru război sau de a menține disponibilitatea de luptă a armatei. Un mijloc folosit este, de exemplu, scoaterea  în evidență a amenințării pe care o reprezintă inamicul pentru a îndrepta agresiunile direct asupra acestuia. Propaganda împotriva dușmanilor urmărește în primul rând să slăbească moralul de luptă a populației și a soldaților inamici sau de a răspândi informații false în rândul acestora. Statele care sunt membre ale unor alianțelor militare încearcă deseori să-și convingă prin propagandă partenerii de alianță de necesitatea unui război și a implicarea lor în acțiunile militare.

Propaganda de război are loc în diferite forme. Există forme de propagandă care nu necesită utilizarea mass-mediei. Acestea includ discursuri, predici sau cântece susținute în fața unui public prezent. Aceste forme s-au folosit încă din antichitate. Posibilitățile și avantajele mediilor electronice, în special în ceea ce privește domeniul de aplicare, rapiditatea de transmitere și capacitatea de stocarea informațiilor, au dus la faptul că propaganda de astăzi este făcută, aproape exclusiv, prin intermediul mass-mediei. Frecvent sunt utilizate documente scrise ca pliante, articole din ziare și de internet, afișe, fotografii, pelicule de filme, emisiuni TV sau jocuri pe calculator. Utilizarea propagandistică a mass-mediei începe, de obicei, cu mult înainte de război. Răspândirea ideilor are loc direct prin divulgarea personală directă, prin intermediul mass-media și din ce în ce mai mult prin Internet.

Prezentarea mediatică a unui eveniment de război trebuie să aibă loc, în măsura în care este posibil, în conformitate cu interpretarea dată. Propria percepție asupra evenimentului – a războiului –, trebuie să fie acceptată și transmisă de mass-media. Acest lucru se face prin diferite strategii, cum ar fi difuzarea propriilor reportaje, realizarea de evenimente mass-media, prezentarea reacției publicului la rapoartele nefavorabile sau inițierea unui schimbări publice prin intermediul mass-media. Metodele de propagandă în cazul unui război și în cadrul relațiilor publice sunt similare, o delimitare precisă între cele două forme nu este întotdeauna posibilă. Mai jos sunt prezentate câteva metode de propagandă explicate prin intermediul unor exemple.


Generarea senzației de frică

Oamenii pot fi cel mai ușor convinși de necesitatea unei acțiuni militare atunci când se văd expuși la un pericol deosebit, venit dinspre adversarii lor. Odată cu teama de a pierde posesia a ceea ce au sau chiar a propriilor vieți, sporește și dorința de a susține un război. Aceasta frică se poate transforma rapid în mânie și ură împotriva inamicului. Prin urmare, este extrem de eficientă crearea unei stări în care amenințarea externă este omniprezentă. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, prin repetarea constantă a dimensiunii pericolului și amenințării care vine din partea inamicului care este reprezentat în imagini diabolice și de partea răului. În schimb, propriei populații i se creează o imagine inocentă și care este de parte binelui. Războiul este moral justificat, pentru că prin el se conservă binele (= noi) și se înfruntă răul (= inamicul).


Cenzura

Din totdeauna cenzura a fost parte a propagandei. O perspectivă poate fi foarte bine pusă în evidență atunci când o alta este suprimată. De obicei, cenzura se referă la activitatea de monitorizare și reprimare a produselor media. Ea se asigură că numai anumite informații sunt făcute publice. Pot fi afectate publicații tipărite cum ar fi ziarele și cărțile, precum și producții de radio, film, muzică, înregistrări video sau site-uri web. În vremuri de război sunt urmărite prin acțiuni de cenzură două obiective principale. În primul rând, armata încearcă să împiedice inamicii să obțină informații – de exemplu, informații despre arme, numărul trupelor, manevre militare planificate. Pe de altă parte, trebuie prevenită situația ca anumite reprezentări ale războiului să pună în pericol încrederea în politică și armată, precum și susținerea populației pentru efortul de război. Astfel, înfrângerile, eșecurile, crimele de război făcute de propria armată și suferința  declanșată de război sunt ținute departe de public.

Se pot distinge trei forme de cenzură: cenzură directă, cenzura indirectă și autocenzura.

Cenzura directă presupune controlul produselor mass-mediei de către o autoritate publică înaintea publicării lor. Dacă reprezentările nu corespund convingerilor politice ale conducerii, atunci difuzarea este împiedicată. Cenzura directă fost în mare parte eliminată în lumea democratică occidentală. Din cauza ramificării sistemului media, un control total al mediilor prin cenzură directă, în special al internetului, este astăzi greu de realizat.

Atunci când accesul la informații este controlat se vorbește despre cenzură indirectă. Apare, de exemplu, în cazul jurnaliștilor care ori nu au acces la toate informațiile, ori sunt împiedecați să meargă în anumite locuri (de exemplu, în teatrul de război). Reprezentanților mass-media nu le rămâne atunci nimic de făcut decât să preia, în timp de război, anumite informații furnizate de armată fără a le putea verifica veridicitatea. Mai recent, în unele cazuri au posibilitatea să afle informații alternative prin intermediul internetului.

Dacă unii ziariști nu fac publice anumite informații, fără a exista însă cenzură politică sau militară, atunci acest lucru se numește autocenzură. Motivele pot fi diverse: dependența economică a unui mediu de publicitate, luare de mită sau favorizarea anumitor interese. De cele mai multe ori însă este pusă pe seama fricii jurnalistului de a nu-i fi afectată cariera în urma reprezentării unor viziuni nepopulare. În plus, de multe ori jurnaliștii percep realitatea doar din perspectiva lor influențată de convingerile lor patriotice. În vreme de război, factorii de decizie din mass-media se orientează parțial spre surse de informare oficiale, ale conducerii militare. Este preluată poziția oficială a conducerii, doar rar se relatează despre adversarii cu care se află în război. În acest fel, poziția guvernului este acceptată și este întărită susținerea națională pro război a conducerii.


Denaturarea lingvistică

Limba este un instrument eficient de propagandă de război. În discursurile politice și conferințe de presă militare se face uz de limbă în mod deliberat. Alegerea potrivită a cuvintelor poate provoca sau suprima ascultătorilor anumite stări. Pentru a crea imaginea războiului ca un lucru bun ce luptă împotriva unui adversar rău se folosesc adesea „cuvinte albe” și „cuvinte negre”. Totodată, în discursuri despre război se evită folosirea expresiilor negative. În schimb, se folosesc termeni care în mod normal ar fi fost folosiți în alte contexte. Acest lucru este cunoscut sub numele de „colorare lingvistică”.

Cuvintelor negre” servesc construirii unei imagini clare a inamicului. Ele pot crea disconfort și și anxietate ascultătorului. În discursurile politice se face de multe ori uz de ele pentru descrierea adversarului din război. „Cuvintelor negre” includ termeni ca: dictator, ură, arme, terorism, regim opresiv, tiranie, rău, fanatism etc.

Cuvintele albe” sunt termeni care trezesc în cei mai mulți oameni sentimente foarte pozitive. Folosirea lor servește justificării morale a necesității războiului. Acestea apar ca un rău necesar pentru a apăra ceea ce tuturor le este drag și apropiat. „Cuvintele albe” includ termeni precum: democrație, libertate, justiție, securitate, pace, familie, națiune, umanitate, patrie etc.

Anumite cuvinte sunt evitate în mod deliberat de către politicieni și militari, în contextul unui război, pentru că ar lăsa să iasă la suprafață cruzimea și barbaria războiului. Acestea sunt înlocuite cu banale formulări care urmăresc să asigure că opoziția față de război a populației rămâne cât mai mică posibil. Formulările eufemistice frecvent utilizate sunt, de exemplu: „daune colaterale” în loc de „civili uciși sau răniți” sau „campanie aeriană” în loc de „bombardamente”.


Managementul senzațiilor

Managementul senzațiilor (percepție = senzație) este o formă de control emoțional și de formare a opiniilor. Se urmărește a influența percepția și evaluarea evenimentelor de către populație în modul dorit. Spre deosebire de metodele clasice de propagandă, în acest caz nu sunt furnizate dovezi în mod activ (prin revendicări false etc.). În schimb, răspunsurile date sunt a celor unor fapte reale, astfel încât dezbaterea publică cu privire la o chestiune să fie dirijată în direcția dorită. O imagine populară care devine o imagine simbol pentru o operație militară de succes, pune în umbră problema legalității războiului.


Minciuna și înșelăciunea

Este o metodă deosebit de eficientă, ce caută a influența opinia multor oameni folosind un amestec de adevăr, jumătăți de adevăr și minciuni. Veridicitatea informațiilor care circulă pe timp de război sunt dificil sau imposibil de a fi verificate. Acest lucru ușurează munca propagandistică a părților implicate în conflict ce urmărește a influența publicul prin răspândirea de informații false cu privire la război. Pentru a convinge oamenii că o minciună este adevărată este nevoie doar ca ea să fie repetată în mod continuu. La fel de eficace s-a dovedit și utilizarea unor persoane în care populația are încredere.


Divertismentul militar

Metoda se referă la rezultatul cooperării dintre companiile militare și mass-media în producția de filme de război, seriale, documentare sau, mai nou, a jocurilor de război jucate pe calculator. De aceasta beneficiază ambele părți implicate. Armata furnizează echipamentul disponibil care este necesar pentru producție, în schimb producătorii din mass-media se angajează să prezinte războiul în modul dorit de către armată. Produsul colaborării este supus deciziei armatei cu privire la ceea ce poate fi sau nu difuzat. Rezultatul final cuprinde, de regulă, scene de război ce redau scena unor povestiri eroice în care armata este onorată, alte opțiuni care ar putea dăuna reputației militare nu au nici o șansă. În cazul în care armata nu este de acord cu produsul final scenariul trebuie rescris, în caz contrar fiind imposibil de a fi difuzat. Acest stil ajută la creșterea reputației armatei și la creșterea acceptării sociale a războaielor.


Populismul

Populismul se referă la un comportament politic care încearcă să câștige simpatia populației. De exemplu, politicienii se prezintă, mai ales în timpul războaielor, ca parte a „oamenilor simpli”. Ei vor să dea impresia oamenilor că toate diferențele de statut social dispar atunci când participă la război împreună. Toți par să aibă aceleași interese. Nu există nici o diferență între conducător și popor. Faptul că elitele aflate la putere, în general, pentru a-și atinge propriile obiective se folosesc de alte persoane care suferă și mor pentru ei, nu este amintit. Politicienii prin această metodă încearcă să arate că și ei sunt în general afectați de consecințele imediate ale războiului (suferință, moarte, șomaj etc.).


Estetizarea

Estetizarea înseamnă că ceva este atât de bine reprezentat, încât este mult mai frumos și atrăgător decât așa cum este în realitate. Reprezentarea estetică a războiului poate să-l facă să fie mai ușor acceptat de către oameni. Fotografii și filme documentare de război sunt adăugate sau selectate pentru a obține o vizualizare a imaginii războiului mai degrabă îndreptată spre fascinație, decât ca un factor de descurajare. Acest lucru se realizează, de exemplu, prin utilizarea luminii, culorilor și muzicii, a anumitor unghiuri ale camerei, dispunerea obiectelor pe ecran sau utilizarea în mod obișnuit a unor motive percepute ca frumoase din artă, natură, viață și de publicitate. Toate acestea asigură faptul că imaginea este percepută ca fiind atractivă și atrăgătoare și permite privitorului să uite realitatea într-adevăr urâtă a războiului.

Propaganda constituie înainte, în timpul și după război o parte importantă a strategiei politico-militare. Metodele de propagandei de război au rămas aproape aceleași de-a lungul secolelor. Cu toate acestea eficacitatea lor nu s-a diminuat, oamenii de astăzi se lasă influențați de propaganda războiului la fel ca și generațiile trecute. Propaganda are un rol major asupra modului în care se poartă războaiele. Scenariile unor amenințări și sloganuri inamice care sunt răspândite de mass-media alimentează disponibilitatea față de război. Cu toate acestea, adevărul de multe ori rămâne în urmă.

Oamenii subestimează adesea puterea propagandei în timpul războiului. Oamenii tind să se concentreze asupra armamentului, strategiilor militare și a liderilor atunci când discută istoria conflictelor, trecând cu vederea conceptul de propagandă. Puterea oamenilor dintr-o țară nu ar trebui să fie subestimată, iar exploatarea acestei puteri ar trebui să fie o prioritate pentru toți liderii atunci când se pregătesc pentru război. Cu tactici adecvate de propagandă, puterea publică poate fi utilizată pentru a contribui la victoria militară. Cu toate acestea, fără o strategie corectă această putere se poate întoarce împotriva războiului și să contribuie la înfrângere.