Prima pagină Istoria universală Istoria românilor Miscelaneea Resurse elevi Resurse profesori

Învăţământul superior

 

CAPITOLUL   I
Dispoziţii generale

CAPITOLUL  II
Structura organizatorică a instituţiilor de învăţământ
superior universitar

CAPITOLUL  III
Organizarea studiilor universitare

SECȚIUNEA 1         -     Structura anului universitar

SECȚIUNEA a 2-a    -     Programe de studii universitare

SECȚIUNEA a 3-a    -     Forme de organizare

SECȚIUNEA a 4-a    -     Contracte de studii

SECȚIUNEA a 5-a    -     Admiterea în programe de studii

SECȚIUNEA a 6-a    -     Examene de finalizare a studiilor

SECȚIUNEA a 7-a    -      Examenele de evaluare pe parcurs a
                                     studenţilor

SECȚIUNEA a 8-a    -      Diplome

SECȚIUNEA a 9-a    -      Credite de studii

SECȚIUNEA a 10-a    -    Ciclul I - Studii universitare de licenţă

SECȚIUNEA a 11-a    -    Ciclul II - Studii universitare de master

SECȚIUNEA a 12-a    -    Ciclul I - Studii universitare de doctorat

CAPITOLUL  IV
Organizarea învăţământului postuniversitar

SECȚIUNEA 1    -     Programele postdoctorale

SECȚIUNEA a 2-a  -  Programele postuniversitare de formare şi
                                dezvoltare profesională continuă

CAPITOLUL  V
Învăţământul superior medical

SECȚIUNEA 1    -  Organizarea şi funcţionarea învăţământului
                      superior medical. Învăţământul superior din
                      domeniile sănătate şi medicină veterinară

SECȚIUNEA a 2-a  - Reglementarea altor aspecte specifice

CAPITOLUL V
Evaluarea rezultatelor învăţării

SECȚIUNEA 1    -     Dispoziţii generale privind evaluarea

SECȚIUNEA a 2-a  - Structura şi caracteristicile evaluărilor

 

CAPITOLUL VI
Resursa umană

SECȚIUNEA 1    -      Organizare şi funcţionare

SECȚIUNEA a 2-a  -  Managementul şi finanţarea instituţiilor

SECȚIUNEA a 3-a  -  Resurse umane

SECȚIUNEA a 4-a  -  Viaţa universitară

CAPITOLULVII
Învăţământul superior artistic şi sportiv

CAPITOLULVIII
Activitatea de cercetare şi creaţie universitară

CAPITOLUL  IX
Promovarea calităţii în învăţământul superior şi
în cercetarea ştiinţifică

SECȚIUNEA 1     -      Dispoziţii generale

SECȚIUNEA a 2-a  -   Sprijinirea excelenţei individuale

CAPITOLUL  X
Promovarea universităţii centrate pe student

SECȚIUNEA 1        -     Dispoziţii generale

SECȚIUNEA a 2-a  -     Înmatricularea studenţilor. Registrul
                                   matricol unic al universităţilor din România

CAPITOLUL  XI
Conducerea universităţilor

SECȚIUNEA 1    -     Dispoziţii generale

SECȚIUNEA a 2-a    -     Atribuţiile senatului universitar, ale
                                    rectorului, ale consiliului de administraţie,
                                    ale decanului şi ale şefului de departament

SECȚIUNEA a 3-a    -     Rolul statului în învăţământul superior

CAPITOLUL  XII
Finanţarea şi patrimoniul universităţilor

SECȚIUNEA 1    -     Dispoziţii generale

SECȚIUNEA a 2-a - Organizarea şi funcţionarea învăţământului
                                  superior particular şi confesional particular

SECȚIUNEA a 3-a -  Înfiinţarea instituţiilor de învăţământ
                             superior particulare şi confesionale particulare

SECȚIUNEA a 4-a    -    Patrimoniul instituţiilor de învăţământ
                             superior particulare şi confesionale particulare

SECȚIUNEA a 5-a    -    Desfiinţarea instituţiilor de învăţământ
                             superior particulare şi confesionale particulare

SECȚIUNEA a 6-a    -    Finanţarea instituţiilor de învăţământ
                             superior particulare şi confesionale particulare


CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 114. – (1) Prezentul titlu reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea învăţământului superior din România.
    (2) Învăţământul superior este organizat în universităţi, academii de studii, institute, şcoli de studii superioare şi altele asemenea, numite în continuare instituţii de învăţământ superior sau universităţi.
    (3) Instituţiile de învăţământ superior pot fi de stat, particulare sau confesionale. Aceste instituţii au personalitate juridică, au caracter nonprofit, sunt de interes public şi sunt apolitice.
Art. 115. – (1) Învăţământul superior se poate organiza doar în instituţii de învăţământ superior care au obţinut autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea, potrivit legii.
    (2) Actele de finalizare a studiilor emise în România sunt recunoscute de către stat numai în cazul în care sunt eliberate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, de către instituţii de învăţământ superior acreditate.
Art. 116. – (1) Sistemul naţional de învăţământ superior include toate instituţiile de învăţământ superior acreditate. O instituţie de învăţământ superior autorizată să funcţioneze provizoriu, conform procedurilor legale în vigoare, devine parte a sistemului naţional de învăţământ superior numai după acreditare.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior din străinătate, recunoscute legal, ca atare, în statul de origine, pot organiza filiale pe teritoriul României, singure sau în parteneriat cu instituţii de învăţământ superior acreditate din România, numai cu respectarea legislaţiei în vigoare cu privire la autorizarea, acreditarea şi asigurarea calităţii programelor de studii.
    (3) Instituţiile de învăţământ superior româneşti pot organiza, în România sau în alte state, programe de studii comune cu instituţii de învăţământ superior din străinătate, recunoscute ca atare de statul de origine. În cazul în care aceste programe se organizează în străinătate, trebuie să respecte reglementările legale în vigoare atât în România, cât şi în statele respective.
Art. 117. – Misiunea învăţământului superior este de a genera şi de a transfera cunoaştere către societate prin:
                   a) formare iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale a individului şi a satisfacerii nevoii de competenţă a mediului socioeconomic;
                   b) cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic, prin creaţie individuală şi colectivă, în domeniul ştiinţelor, al ştiinţelor inginereşti, al artelor, al literelor, prin asigurarea performanţelor şi dezvoltării fizice şi sportive, precum şi valorificarea şi diseminarea rezultatelor acestora.
Art. 118. – (1) Sistemul naţional de învăţământ superior se bazează pe următoarele principii:
                   a) principiul autonomiei universitare;
                   b) principiul libertăţii academice;
                   c) principiul răspunderii publice;
                   d) principiul asigurării calităţii;
                   e) principiul echităţii;
                   f) principiul eficienţei manageriale şi financiare;
                   g) principiul transparenţei;
                   h) principiul respectării drepturilor şi libertăţilor studenţilor şi ale personalului academic;
                   i) principiul independenţei de ideologii, religii şi doctrine politice;
                   j) principiul libertăţii de mobilitate naţională şi internaţională
                   a studenţilor, a cadrelor didactice şi a cercetătorilor;
                   k) principiul consultării partenerilor sociali în luarea deciziilor;
                   l) principiul centrării educaţiei pe student.
    (2) În învăţământul superior nu sunt admise discriminări pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, cu excepţia măsurilor afirmative prevăzute de lege.
    (3) Studenţii cu dizabilităţi fizice au dreptul să aibă căi de acces adaptate acestora în totalitatea spaţiilor universitare, precum şi condiţii pentru desfăşurarea normală a activităţilor academice, sociale şi culturale în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.
    (4) În învăţământul superior există şi pot fi organizate facultăţi de teologie, în conformitate cu prevederile art. 15, şi institute de cercetare teologică în consens cu perspectivele ecumenice şi irenice internaţionale şi în conformitate cu prevederile legale.
Art. 119. – (1) În instituţiile de învăţământ superior de stat, învăţământul este gratuit pentru cifra de şcolarizare aprobată anual de Guvern şi cu taxă. Cuantumul taxei este stabilit de către senatul universitar, conform legii.
     (2)  În instituţiile de învăţământ superior particular, învăţământul este cu taxă. Cuantumul taxei este stabilit de către consiliul de administraţie, conform legii.
     (3) Instituţiile de învăţământ superior au autonomie în stabilirea cuantumului taxelor şi au obligaţia să le comunice tuturor celor interesaţi, inclusiv pe site-ul universităţii.
Art. 120. – (1) Calificările dobândite de absolvenţii programelor de studii din învăţământul superior sunt atestate prin diplome, prin certificate şi prin alte acte de studii eliberate numai de către instituţiile de învăţământ superior acreditate.
    (2) Diplomele corespunzătoare programelor de studii universitare sunt înscrisuri oficiale şi nu pot fi emise decât de instituţiile acreditate, pentru programele şi formele de studii acreditate sau autorizate provizoriu. În acest din urmă caz, în cadrul instituţiei care emite diploma trebuie să existe o altă specializare acreditată într-un domeniu înrudit cu specializarea autorizată. Nerespectarea acestor prevederi se pedepseşte conform legii penale.
    *) Conform art. 224 pct. 3 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012 (#M5), începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), la articolul 120, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    #M5 (2) Diplomele corespunzătoare programelor de studii universitare sunt înscrisuri oficiale şi nu pot fi emise decât de instituţiile acreditate, pentru programele şi formele de studii acreditate sau autorizate provizoriu. În acest din urmă caz, în cadrul instituţiei care emite diploma trebuie să existe o altă specializare acreditată într-un domeniu înrudit cu specializarea autorizată.
Art. 121. – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior şi să aplice, dacă este cazul, sancţiuni. De asemenea, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică.
Art. 122. – (1) Instituţiile de învăţământ superior au patrimoniu propriu, pe care îl gestionează conform legii.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior de stat şi particulare se înfiinţează prin lege, cu respectarea dispoziţiilor legale privind acreditarea, stabilite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare.
    (3) Iniţiativa înfiinţării instituţiei de învăţământ superior de stat aparţine Guvernului. Iniţiativa înfiinţării instituţiei de învăţământ superior particular şi confesional aparţine unei fundaţii, unei asociaţii sau unui cult religios ori altui furnizor de educaţie, recunoscut ca atare potrivit prevederilor prezentei legi, denumit fondator.
Art. 123. – (1)Autonomia universitară este garantată prin Constituţie. Libertatea academică este garantată prin lege. Instituţiile de învăţământ superior se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase.
    (2) Autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare.
    (3) Aspectele fundamentale ale autonomiei universitare se exprimă în Carta universitară, aprobată de senatul universitar, în concordanţă strictă cu legislaţia în vigoare.
    (4) Autonomia universitară se exercită numai cu condiţia asumării răspunderii publice.
    (5) În instituţiile de învăţământ superior este asigurată libertatea cercetării în ceea ce priveşte stabilirea temelor, alegerea metodelor, procedeelor şi valorificarea rezultatelor, conform legii.
    (6) În instituţiile de învăţământ superior este interzisă periclitarea sub orice formă a dreptului la exprimarea liberă a opiniilor ştiinţifice şi artistice.
    (7) Studenţilor le este asigurat dreptul la liberă alegere a cursurilor şi specializărilor, în conformitate cu normele legale în vigoare şi cu planurile de învăţământ.
    (8) Structurile şi funcţiile de conducere ale universităţilor particulare şi confesionale, atribuţiile, modul de constituire, precum şi alte considerente legate de statutul acestora sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu avizul consultativ al fondatorilor şi cu aprobarea senatului universitar.
Art. 124. – (1) Răspunderea publică obligă orice instituţie de învăţământ superior, de stat sau particulară:
                  a) să respecte legislaţia în vigoare, carta proprie şi politicile naţionale şi europene în domeniul învăţământului superior;
                  b) să aplice şi să se supună reglementărilor în vigoare referitoare la asigurarea şi evaluarea calităţii în învăţământul superior;
                  c) să respecte politicile de echitate şi etică universitară, cuprinse în Codul de etică şi deontologie profesională aprobat de senatul universitar;
                 d) să asigure eficienţa managerială şi eficienţa utilizării resurselor, în cazul universităţilor de stat, şi a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituţional;
                  e) să asigure transparenţa tuturor deciziilor şi activităţilor sale, conform legislaţiei în vigoare;
                  f) să respecte libertatea academică a personalului didactic, didactic auxiliar şi de cercetare, precum şi drepturile şi libertăţile studenţilor.
    (2) În cazul universităţilor confesionale, răspunderea publică se extinde la respectarea statutului şi a prevederilor dogmatice şi canonice specifice cultului respectiv.
Art. 125. – (1) În cazul în care se constată nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 124, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sesizează senatul universitar în termen de 30 de zile de la data constatării. Dacă în termen de 3 luni de la data sesizării, universitatea continuă să nu respecte obligaţiile prevăzute la art. 124, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului aplică, în termen de maximum 6 luni de la data sesizării iniţiale a senatului universitar, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
                 a) revocarea din funcţie a rectorului, în baza propunerii Consiliului de etică şi management universitar, cu consultarea senatului universitar. În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data revocării din funcţie a rectorului, senatul universitar are obligaţia să desemneze un prorector care reprezintă universitatea şi care devine ordonator de credite până la confirmarea unui nou rector de către ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. În termen de 3 luni de la revocarea din funcţie a rectorului, senatul universitar finalizează procedurile de desemnare a unui nou rector, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, şi trimite spre confirmare ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului numele noului rector;
                  b) reduce sau elimină temporar sau definitiv accesul la finanţările din surse publice, la propunerea Consiliului de etică şi management universitar;
                  c) propune Guvernului iniţierea unui proiect de lege de reorganizare sau desfiinţare a instituţiei de învăţământ superior în cauză.
    (2) Constatarea încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 124 se face de către Consiliul de etică şi management universitar, format din 11 membri, după cum urmează: 3 reprezentanţi numiţi de către Consiliul Naţional al Rectorilor, 3 reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, numiţi de ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, câte un reprezentant numit de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, denumită în continuare ARACIS, Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior, denumit în continuare CNFIS, Consiliul Naţional al Cercetării ştiinţifice, denumit în continuare CNCS, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, denumit în continuare CNATDCU, şi un reprezentant al federaţiilor naţionale ale studenţilor.
    (3) Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Consiliul de etică şi management universitar în legătură cu nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 124. În urma primirii unei astfel de sesizări, Consiliul de etică şi management universitar are obligaţia de a investiga aspectele sesizate şi de a răspunde sesizării în termenul de 3 luni. Răspunsurile la aceste sesizări constituie documente publice şi se publică pe site-ul web al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    (4) Respectarea de către instituţiile de învăţământ superior a obligaţiilor prevăzute la art. 124 şi a altor obligaţii legale aferente răspunderii publice, precum şi respectarea de către Consiliul de etică şi management universitar a obligaţiilor prevăzute la alin.(3) constituie un interes legitim public pentru orice persoană fizică sau juridică română. Nerespectarea acestor obligaţii poate fi atacată în contencios administrativ de către orice persoană fizică sau juridică română, potrivit legii.
Art. 126. – (1) Spaţiul universitar este constituit din totalitatea edificiilor, terenurilor, staţiunilor didactice experimentale, institutelor de cercetare, fermelor, grădinilor botanice, caselor universitare, campusurilor universitare, spitalelor şi clinicilor universitare, precum şi dotările aferente, folosite de instituţia de învăţământ superior, indiferent de titlul juridic sub care aceasta este îndreptăţită să le utilizeze.
    (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile şi dotările aferente care aparţin Ministerului Sănătăţii, ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, în care se desfăşoară învăţământul medical superior, spaţiile care aparţin cultelor în care se desfăşoară învăţământul confesional, precum şi spaţiile care aparţin Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, în care se desfăşoară învăţământ de specialitate.
    (3) Spaţiul universitar este inviolabil. Accesul în spaţiul universitar este permis numai în condiţiile stabilite prin lege şi prin Carta universitară.
Art. 127. – (1) Comunitatea universitară este constituită din studenţi, personal didactic şi de cercetare şi personal didactic şi de cercetare auxiliar.
    (2) Din comunitatea universitară fac parte şi persoane cărora li s-a conferit calitatea de membru al comunităţii universitare, prin hotărâre a senatului universitar.
    (3) Membrii comunităţii universitare au drepturile şi îndatoririle stabilite prin reglementările legale în vigoare şi prin Carta universitară.
Art. 128. – (1) Carta universitară prezintă opţiunile majore ale comunităţii universitare şi se aplică în tot spaţiul universitar.
    (2) Carta universitară se referă, în mod obligatoriu, cel puţin la:
                a) modalităţile de desemnare şi revocare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere sau care fac parte din structurile şi organismele de conducere ale universităţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
                 b) Codul de etică şi deontologie profesională universitară; c) modul în care se realizează gestiunea şi protecţia resurselor universităţii; d) condiţiile în care se constituie fondurile proprii şi stabilirea destinaţiei acestora şi a condiţiilor în care sunt utilizate;
               e) condiţiile în care se pot încheia contracte cu instituţiile publice şi cu alţi operatori economici în vederea unor programe de cercetare fundamentală şi aplicativă sau a creşterii nivelului de calificare a specialiştilor cu studii universitare;
                  f) condiţiile în care universitatea se poate asocia cu alte instituţii de învăţământ superior sau cu alte organizaţii pentru îndeplinirea misiunii sale;
                  g) modalităţile în care se pot construi, deţine şi folosi elementele aferente bazei materiale a universităţii, necesare educaţiei şi cercetării ştiinţifice
                h) modalităţile în care se derulează acţiunile de cooperare internaţională ale instituţiei de învăţământ superior, încheierea de contracte şi participarea la organizaţiile europene şi internaţionale;
                i) modalităţile de colaborare dintre structurile de conducere ale universităţilor şi sindicatele personalului didactic, de cercetare, tehnic şi administrativ şi organizaţiile studenţeşti legal constituite;
                  j) orice alte aspecte considerate relevante de către senatul universitar şi care corespund legislaţiei în vigoare.
    (3) Carta universitară se elaborează şi se adoptă de către senatul universitar, numai după dezbaterea cu comunitatea universitară.
    (4) Carta universitară nu poate conţine prevederi contrare legislaţiei în vigoare. Nerespectarea legilor în conţinutul Cartei universitare atrage nulitatea de drept a actului respectiv.
    (5) Carta universitară se adoptă numai după rezoluţia pozitivă a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privind avizul de legalitate asupra Cartei universitare. Rezoluţia privind avizul de legalitate se emite de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării instituţiei de învăţământ superior.
    (6) În cazul în care termenul prevăzut la alin. (5) nu este respectat, Carta universitară se consideră avizată potrivit procedurii aprobării tacite.
Art. 129. – (1) Instituţiile de învăţământ superior pot înfiinţa, singure sau prin asociere, societăţi comerciale, fundaţii sau asociaţii, cu aprobarea senatului universitar. Condiţia ca acestea să se înfiinţeze este aceea ca ele să contribuie la creşterea performanţelor instituţiei şi să nu influenţeze negativ în niciun fel activităţile de învăţământ, cercetare şi consultanţă.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior pot constitui consorţii, inclusiv cu unităţile de cercetare-dezvoltare, în baza unui contract de parteneriat, conform legislaţiei în vigoare.
    (3) La constituirea societăţilor comerciale, a fundaţiilor sau a asociaţiilor, instituţia de învăţământ superior de stat poate contribui exclusiv cu bani, brevete de invenţie şi alte drepturi de proprietate industrială. Universitatea poate acorda prin contract dreptul de administrare şi folosinţă asupra bunurilor patrimoniale societăţilor comerciale sau asociaţiilor în care are calitatea de asociat sau acţionar ori fundaţiilor în care are calitatea de fondator, cu aprobarea senatului universitar. Dreptul de folosinţă şi administrare asupra bunurilor proprietate publică nu poate constitui aport al universităţii la capitalul social al unei societăţi comerciale, fundaţii sau asociaţii.
Art. 130. – (1) Instituţiile de învăţământ superior adoptă un cod de etică şi deontologie profesională universitară. Acesta face parte din Carta universitară şi include obligatoriu:
                   a) stabilirea situaţiilor de conflicte de interese şi incompatibilităţi;
                   b) prevederea că persoanele care se află în relaţie de soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv nu pot ocupa concomitent funcţii astfel încât unul sau una să se afle faţă de celălalt sau cealaltă într-o poziţie de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională la orice nivel în aceeaşi universitate şi nu pot fi numiţi în comisii de doctorat, comisii de evaluare sau comisii de concurs ale căror decizii afectează soţii, rudele sau afinii până la gradul al III-lea inclusiv;
                   c) măsurile educaţionale, administrative şi tehnice care se iau pentru garantarea originalităţii lucrărilor de licenţă, master, doctorat, articolelor ştiinţifice sau a altor asemenea lucrări, precum şi sancţiunile aferente.
    (2) Rectorul universităţii are obligaţia să prezinte anual, cel târziu până în prima zi lucrătoare a lunii aprilie a fiecărui an, un raport privind starea universităţii. Raportul este făcut public pe site-ul universităţii şi este transmis tuturor părţilor interesate. Acest raport include cel puţin:
                   a) situaţia financiară a universităţii, pe surse de finanţare şi tipuri de cheltuieli;
                   b) situaţia fiecărui program de studii;
                   c) situaţia personalului instituţiei;
                   d) rezultatele activităţilor de cercetare;
                   e) situaţia asigurării calităţii activităţilor din cadrul universităţii;
                   f) situaţia respectării eticii universitare şi a eticii activităţilor de cercetare;
                   g) situaţia posturilor vacante;
                   h) situaţia inserţiei profesionale a absolvenţilor din promoţiile precedente.
    (3) Raportul anual al rectorului este o componentă a răspunderii publice şi constituie o condiţie fundamentală pentru accesul la finanţările din bugetul public.

CAPITOLUL   II

Structura organizatorică a instituţiilor de învăţământ superior

Art. 131. – (1) Pentru îndeplinirea obiectivelor ce decurg din misiunea asumată, orice instituţie de învăţământ superior poate cuprinde următoarele componente organizatorice: facultăţi, departamente, institute, centre sau laboratoare, unităţi de proiectare, centre de consultanţă, clinici universitare, studiouri şi ateliere artistice, teatre, muzee, centre pentru formarea continuă a resurselor umane, unităţi de microproducţie şi prestări servicii, staţiuni experimentale sau alte entităţi pentru activităţi de producţie şi transfer de cunoaştere şi tehnologie. În structura instituţiilor de învăţământ superior funcţionează servicii tehnico-administrative.
    (2) Instituţia de învăţământ superior poate înfiinţa, pe perioadă determinată şi pe proiecte, unităţi de cercetare distincte sub raportul bugetului de venituri şi cheltuieli, care au autonomie şi statute proprii, aprobate de senatul universitar.
    (3) Componentele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt organizate de fiecare instituţie de învăţământ superior, astfel încât instituţia să îşi realizeze misiunea, să asigure criteriile şi standardele de calitate, să gestioneze în mod eficient activităţile de învăţământ, asigure sprijinul administrativ adecvat membrilor comunităţii universitare.
Art. 132. – (1) Facultatea este unitatea funcţională care elaborează şi gestionează programele de studii. Facultatea corespunde unuia sau mai multor domenii ale ştiinţelor, artelor sau sportului.
    (2) Orice facultate se înfiinţează, se organizează sau se desfiinţează la propunerea şi cu aprobarea senatului universitar, prin hotărâre a Guvernului privind structura instituţiilor de învăţământ superior, iniţiată anual de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    (3) Într-o instituţie de învăţământ superior de stat, Guvernul, cu consultarea senatului universitar, poate să înfiinţeze şi să finanţeze un program de studii sau o facultate cu acele programe de studii care răspund unor cerinţe stringente de instruire şi formare profesională în domenii de interes naţional. Programele de studii astfel propuse se supun reglementărilor legale în vigoare referitoare la asigurarea calităţii în învăţământul superior.
    (4) O facultate poate include unul sau mai multe departamente, şcoli doctorale, şcoli postuniversitare şi extensii universitare care sunt responsabile de organizarea programelor de studii pe tipuri şi cicluri de studii universitare.
    (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în situaţii temeinic justificate, Guvernul, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, poate înfiinţa facultăţi, în cadrul universităţilor de stat, cu consultarea senatului universitar.
Art. 133. – (1) Departamentul este unitatea academică funcţională care asigură producerea, transmiterea şi valorificarea cunoaşterii în unul sau mai multe domenii de specialitate.
    (2) Un departament poate avea în componenţă centre sau laboratoare de cercetare, ateliere artistice, şcoli postuniversitare şi extensii universitare.
    (3) Departamentul se înfiinţează, se organizează, se divizează, se comasează sau se desfiinţează prin hotărâre a senatului universitar, la propunerea consiliului facultăţii/facultăţilor în care funcţionează.
    (4) Departamentul poate organiza centre sau laboratoare de cercetare care funcţionează ca unităţi de venituri şi cheltuieli în cadrul universităţii.
Art. 134. – Înfiinţarea institutelor, staţiunilor experimentale, centrelor sau laboratoarelor de cercetare-dezvoltare este aprobată de către senatul universitar, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Art. 135. – (1) Învăţământul superior pentru minorităţile naţionale se realizează:
                   a) în instituţii de învăţământ superior în cadrul cărora funcţionează facultăţi/linii/programe de studii cu predare în limba maternă;
                   b) în instituţii de învăţământ superior multiculturale şi multilingve; în acest caz, se constituie secţii/linii cu predare în limbile minorităţilor naţionale;
                   c) în cadrul instituţiilor de învăţământ superior pot fi organizate grupe, secţii sau linii de predare în limbile minorităţilor naţionale, în condiţiile legii.
    (2) Linia de studiu din cadrul universităţii multilingve şi multiculturale se organizează în departamente. Cadrele universitare aparţinând liniei de studiu adoptă şi elaborează un regulament de funcţionare propriu, care stabileşte procedurile de alegere şi alte aspecte specifice structurilor organizatorice ale liniei de studiu respective în concordanţă cu Carta universitară, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (3) Secţia de studiu este o formă de organizare a învăţământului universitar într-o limbă a minorităţilor naţionale, care poate fi instituţionalizată, atât la nivelul universităţii, cât şi în cadrul unei facultăţi, prin departamentul secţiei, care are în componenţă programele de studiu şi structurile organizatorice aferente. Secţiile beneficiază de autonomie universitară în  cercetare, producţie sau transfer cognitiv şi tehnologic şi să organizarea activităţilor didactice.
    (4) În învăţământul universitar pentru minorităţile naţionale, se asigură pregătirea în ciclul I de studii universitare – licenţă, în ciclul II de studii universitare – master şi în ciclul III de studii universitare – doctorat, precum şi în învăţământul postuniversitar, în limba maternă.
    (5) Finanţarea de bază se calculează după un coeficient mărit pentru studenţii care urmează cursurile în limba unei minorităţi naţionale.

CAPITOLUL   III

Organizarea studiilor universitare

Structura anului universitar  |  Programe de studii universitare  |  Forme de organizare  Contracte de studii  |  Admiterea în programe de studii
 Examene de finalizare a studiilor  |  Examenele de evaluare pe parcurs a studenţilor  |  Diplome  |  Credite de studii 
Ciclul I - Studii universitare de licenţă
 |  Ciclul II – Studii universitare de master  |  Ciclul III – Studii universitare de doctorat

SECȚIUNEA 1
Structura anului universitar

Art. 136. – (1) Anul universitar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie şi include două semestre. Un semestru are, de regulă, o durată de 14 săptămâni de activităţi didactice urmate, de regulă, de minimum 3 săptămâni de examene. Structura anului universitar se aprobă de către senatul universitar. În atribuirea creditelor de studii transferabile dintr-un semestru se are în vedere o perioadă de minimum 17 săptămâni.
    (2) Senatul universitar al fiecărei instituţii de învăţământ superior aprobă anual, cu cel puţin 3 luni înainte de începerea anului universitar, regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor, precum şi calendarul activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu.

SECȚIUNEA a 2-a
Programe de studii universitare

Art. 137. – (1) Programul de studii universitare reprezintă un grup de unităţi curriculare de predare, învăţare, cercetare, aplicaţii practice şi evaluare, planificate astfel încât să ducă la o calificare universitară certificată printr-o diplomă şi printr-un supliment de diplomă.
    (2) Curriculumul programului de studii universitare este concordant cu profilul calificării definit în Cadrul naţional al calificărilor. Curriculumul unui program de studii universitare se stabileşte astfel încât să maximizeze şansele obţinerii calificării dorite şi se aprobă de către senatul universitar.
    (3) Concordanţa dintre curriculum şi calificarea oferită de programul de studii universitare este un criteriu obligatoriu de evaluare a asigurării calităţii.
    (4) Programele de studii universitare sunt grupate pe domenii de studii şi organizate pe 3 cicluri de studiu: licenţă, master, doctorat.
    (5) Programele de studii universitare dau acces la ocupaţii şi funcţii specifice fiecărui ciclu de studii universitare absolvit.
Art. 138. – (1) Organizarea programelor de studii este de competenţa instituţiilor de învăţământ superior, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Pentru fiecare ciclu universitar organizat, senatul universitar aprobă un regulament propriu de organizare şi funcţionare, în acord cu standardele naţionale şi internaţionale generale şi specifice de calitate.
    (2) Un program de studii universitare funcţionează legal dacă este autorizat provizoriu sau acreditat şi funcţionează în condiţiile stabilite prin actul de autorizare, respectiv acreditare. Organizarea şi desfăşurarea de programe de studii universitare care nu funcţionează legal se sancţionează cu nerecunoaşterea studiilor pentru beneficiari, precum şi cu amendă pentru organizatori, potrivit legii penale, şi cu retragerea imediată, de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a autorizaţiei de funcţionare provizorie, respectiv a acreditării pentru instituţia în cauză.
    (3) Autorizarea provizorie şi acreditarea programelor de studii universitare se realizează distinct pentru fiecare formă de învăţământ, fiecare limbă de predare şi pentru fiecare locaţie geografică în care se desfăşoară.
    (4) Pentru profesiile reglementate la nivelul Uniunii Europene, reglementarea naţională nu poate contraveni celei europene.
    (5) Nomenclatorul domeniilor şi al programelor de studii universitare, domeniile şi programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, propus de către agenţiile de evaluare a calităţii care au evaluat fiecare program, se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, promovată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, înaintea datei de 31 martie a anului respectiv.

          SECȚIUNEA a 3-a
Forme de organizare

Art. 139. – Formele de organizare a programelor de studii sunt:
                   a) cu frecvenţă, caracterizată prin activităţi de învăţământ şi/sau de cercetare programate pe durata întregii zile, specifice fiecărui ciclu de studii universitare, aproximativ uniform distribuite săptămânal/zilnic pe parcursul semestrului şi presupunând întâlnirea nemijlocită, în spaţiul universitar, a studenţilor cu cadrele didactice şi de cercetare;
                   b) cu frecvenţă redusă, caracterizată prin activităţi dedicate mai ales unor cursuri de sinteză şi pregătirii aplicative, programate în mod compact şi periodic, presupunând întâlnirea nemijlocită, în spaţiul universitar, a studenţilor cu cadrele didactice de predare, completate de alte mijloace de pregătire specifice învăţământului la distanţă;
                 c) la distanţă, caracterizată prin utilizarea unor resurse electronice, informatice şi de comunicaţii specifice, activităţi de autoînvăţare şi autoevaluare completate de activităţi specifice de tutorat.
Art. 140. – (1) Programele de studii universitare de licenţă se pot organiza la următoarele forme de învăţământ: cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă.
    (2) Programele de studii universitare de master se pot organiza la următoarele forme de învăţământ: cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă.
    (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2) programele de studii de licenţă şi master din domeniile reglementate la nivelul Uniunii Europene, care se pot organiza doar la forma de învăţământ cu frecvenţă.
    (4) Programele de studii universitare de doctorat se pot organiza numai la forma de învăţământ cu frecvenţă. Pentru programele de studii universitare de doctorat, obligaţiile referitoare la frecvenţă sunt stabilite de către conducerea şcolii doctorale organizatoare a programelor respective, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Obligaţiile referitoare la frecvenţă constituie un criteriu de evaluare a calităţii şcolii doctorale, inclusiv în vederea finanţării.
    (5) Diplomele şi certificatele de studii universitare eliberate de instituţiile de învăţământ superior, în condiţiile legii, pentru aceleaşi programe de studii, indiferent de forma de învăţământ absolvită, sunt echivalente. Metodologia de organizare a examenelor, competenţele şi cunoştinţele verificate, corespondenţa dintre rezultatele învăţării şi notele, diplomele sau certificatele de studii acordate trebuie să fie identice pentru orice formă de învăţământ corespunzătoare unui anumit program de studii din cadrul unei instituţii de învăţământ superior.
    (6) Pot organiza programe de studii universitare la formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă numai instituţiile de învăţământ superior care au acreditat programul de învăţământ respectiv la forma de învăţământ cu frecvenţă.

SECȚIUNEA a 4-a
Contracte de studii

Art. 141. – Instituţia de învăţământ superior semnează cu fiecare student/student-doctorand/cursant/cercetător postdoctoral înmatriculat la un program de studii un contract de studii universitare în concordanţă cu prevederile regulamentelor de organizare şi desfăşurare a programelor de studii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare. Contractele de studii nu se modifică în timpul anului universitar.

          SECȚIUNEA a 5-a
Admiterea în programe de studii

Art. 142. – (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului elaborează anual o metodologie-cadru privind organizarea admiterii în instituţiile de învăţământ superior de stat şi particulare din România.
    (2) Fiecare instituţie de învăţământ superior elaborează şi aplică propriul regulament de organizare a admiterii în programele de studii oferite. Acest regulament se elaborează conform metodologiei-cadru prevăzute la alin. (1).
    (3) Condiţiile de admitere, inclusiv cifrele de şcolarizare trebuie făcute publice în fiecare an, de către universitate, cu cel puţin 6 luni înainte de susţinerea concursului de admitere.
    (4) La admiterea în învăţământul superior de stat şi particular, pentru fiecare ciclu şi program de studii universitare, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene pot candida în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare.
    (5) Instituţiile de învăţământ superior pot percepe de la candidaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, taxe de înscriere pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii, în cuantumurile aprobate de senatele universitare. Senatele universitare pot să prevadă, prin metodologiile proprii de admitere, scutirea la plata acestor taxe sau reducerea lor.
    (6) O persoană poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat.
    (7) Persoana admisă la un program de studii universitare de licenţă, master sau doctorat are calitatea de student, respectiv student-doctorand, pe întreaga perioadă a prezenţei sale în cadrul programului respectiv, de la înmatriculare şi până la susţinerea examenului de finalizare a studiilor sau exmatriculare, mai puţin pe perioadele de întrerupere a studiilor.
    (8) Instituţiile de învăţământ superior au obligaţia să restituie, în cel mult două zile lucrătoare de la depunerea cererii şi necondiţionat, fără perceperea unor taxe, dosarele candidaţilor declaraţi respinşi sau ale celor care renunţă la locul obţinut prin admitere, după afişarea rezultatelor finale.

         SECȚIUNEA a 6-a
Examene de finalizare a studiilor

Art. 143. – (1) Examenele de finalizare a studiilor în învăţământul superior sunt:
a) examen de licenţă, pentru ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă pentru învăţământul din domeniul ştiinţelor inginereşti;
                   b) examen de disertaţie, pentru ciclul de studii universitare de master;
                   c) examen de susţinere publică a tezei de doctorat;
                   d) examen de certificare, pentru programele de studii postuniversitare de tip specializare;
                  e) examen de selecţie, care precedă examenul de licenţă, în cazul studenţilor/absolvenţilor care provin de la instituţii de învăţământ superior şi/sau programe de studii care au intrat în lichidare.
    (2) Examenele prevăzute la alin. (1) se organizează şi se desfăşoară numai de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, pe baza unui regulament propriu aprobat de senatul universitar şi care respectă metodologia-cadru, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (3) Absolvenţii programelor de studiu din instituţiile de învăţământ superior autorizate provizoriu vor finaliza studiile prin examen numai în cadrul instituţiilor de învăţământ superior care au programe de studiu cu profil similar, acreditate, desemnate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    (4) Îndrumătorii lucrărilor de licenţă, de diplomă, de disertaţie şi de doctorat răspund în solidar cu autorii acestora de asigurarea originalităţii conţinutului acestora.
    (5) Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat.

            SECȚIUNEA a 7-a
Examenele de evaluare pe parcurs a studenţilor

Art. 144. – (1) Succesul academic al unui student pe parcursul unui program de studii este determinat prin evaluări sumative de tip examen şi prin evaluarea continuă.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior dispun de metodologii de examinare aprobate de senatul universitar,care au în vedere asigurarea calităţii şi respectarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară.
    (3) Rezultatele în învăţare sunt apreciate la examene:
                   a) cu note întregi de la 10 la 1, nota 5 certificând dobândirea competenţelor minimale aferente unei discipline şi promovarea unui examen;
                   b) cu calificative, după caz.
    (4) Rezultatele unui examen sau ale unei evaluări pot fi anulate de către decanul facultăţii în temeiul prevederilor din Carta universitară, atunci când se dovedeşte că acestea au fost obţinute în mod fraudulos sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară. Decanul poate dispune reorganizarea examenului.
Art. 145. –Analiza contestaţiilor depuse de candidaţii la admitere, de studenţii examinaţi, de absolvenţi în cursul examenelor de finalizare a studiilor este în exclusivitate de competenţa instituţiilor de învăţământ superior, conform propriilor regulamente instituţionale şi prevederilor Cartei universitare.

       SECȚIUNEA a 8-a
Diplome

Art. 146. – Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară.
Art. 147. – (1) Recunoaşterea şi echivalarea studiilor sau a perioadelor de studii efectuate în ţară sau în străinătate se realizează pe baza unei metodologii-cadru stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi a unor metodologii specifice aprobate de senatul universitar al fiecărei instituţii de învăţământ superior, pe baza normelor europene, ale sistemului european de acumulare şi transfer al creditelor de studii, cu respectarea metodologiei-cadru.
    (2) Studiile efectuate în cadrul programului de studii întrerupt ca urmare a exmatriculării datorate încălcării prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară nu pot fi recunoscute în cazul unei noi înmatriculări.
    (3) În cazul unor programe de studii organizate în comun de două sau mai multe universităţi, actele de studii se eliberează în concordanţă cu reglementările naţionale şi cu prevederile acordurilor interinstituţionale.

   SECȚIUNEA a 9-a
Credite de studii

Art. 148. – (1) Programele de studii universitare planifică şi organizează volumul de muncă specific activităţilor de predare, învăţare, aplicare practică şi examinare în concordanţă cu ECTS/SECT, exprimându-l în termenii creditelor de studii transferabile. Un credit de studiu transferabil constă în cantitatea de muncă intelectuală dirijată şi independentă necesară pentru finalizarea individuală de către student a unei unităţi componente a unui curs din cadrul unui program de studii universitare, completată cu validarea rezultatelor învăţării.
    (2) Munca intelectuală individuală a unui student nu poate fi mai mică decât cea corespunzătoare unui număr anual de 60 de credite de studiu transferabile.
    (3) Numărul minim de credite necesar promovării anului universitar se stabileşte de către senatul universitar.
    (4) Durata programelor de studii universitare de licenţă şi master, pe domenii de specializare, se stabileşte la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    (5) Durata totală cumulată a ciclului de studii universitare de licenţă şi de master corespunde obţinerii a cel puţin 300 de credite de studii transferabile.
    (6) Numărul de credite de studii transferabile aferente ciclului de studii universitare de doctorat se stabileşte de fiecare universitate în funcţie de domeniul ştiinţific sau artistic.
Art. 149. – (1) Numărul creditelor de studii transferabile constituie elementul de referinţă pe care universităţile îl pot utiliza în recunoaşterea unor studii sau perioade de studii universitare legale efectuate anterior în acelaşi domeniu fundamental în scopul echivalării şi transferării creditelor de studiu transferabile şi a eventualei continuări a studiilor dintr-un program de studii.
    (2) Pentru echivalarea, continuarea sau finalizarea studiilor şi recunoaşterea în străinătate a unor diplome eliberate anterior introducerii sistemului de credite transferabile, pe baza informaţiilor existente în registrul matricol propriu, instituţiile de învăţământ superior acreditate pot elibera, la cerere, documente în cadrul cărora să fie atribuit un număr de credite de studiu transferabile disciplinelor de curs urmate de absolvent. Pentru această operaţiune, instituţiile de învăţământ superior pot percepe taxe în cuantumul aprobat de senatul universitar.
    (3) Pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate echivala printr-o metodologie specifică, pe baza ECTS/SECT, învăţământul universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, potrivit legii.

           SECȚIUNEA a 10-a
Ciclul I – Studii universitare de licenţă

A. Organizarea
Art. 150. – (1) Acreditarea unui program de studii universitare de licenţă şi stabilirea numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în cadrul programului şi cărora li se poate acorda o diplomă de absolvire se realizează prin hotărâre a Guvernului, în urma evaluării externe realizată de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR). Studiile universitare de licenţă corespund unui număr cuprins între minimum 180 şi maximum 240 de credite de studii transferabile, conform ECTS/SECT, şi se finalizează prin nivelul 6 din EQF/CEC.
    (2) La învăţământul cu frecvenţă, durata specifică a studiilor universitare de licenţă este, după caz, de 3–4 ani şi corespunde unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile pentru un an de studii. Durata studiilor de licenţă pentru învăţământul universitar din domeniile ştiinţe inginereşti, ştiinţe juridice şi teologie pastorală este de 4 ani.
    (3) Un procent de maximum 5% din numărul studenţilor cu frecvenţă dintr-un program de studii universitare de licenţă pot parcurge, cu aprobarea consiliului facultăţii, 2 ani de studii într-un singur an, cu excepţia instituţiilor de învăţământ superior medical şi al ultimului an de studii, în condiţiile prevăzute de regulamentele de organizare şi desfăşurare a programelor de studii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare.
    (4) În cadrul studiilor universitare de licenţă este obligatorie a asigura un minim de 30% din locurile de practică necesare, dintre care cel puţin 50% în afara universităţilor.
    (5) Studiile universitare de licenţă la forma de învăţământ cu frecvenţă se pot organiza în regim de finanţare de la bugetul de stat sau în regim cu taxă. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului alocă pentru studiile universitare de licenţă la forma de învăţământ cu frecvenţă un număr de granturi de studii finanţate de la buget, pentru universităţile de stat.
    (6) Senatul universitar poate înfiinţa duble specializări. Procedura de autorizare şi acreditare a acestor specializări este cea prevăzută de lege.
B. Admiterea
Art. 151. – (1) Pot participa la admiterea în ciclul I de studii universitare absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă.
    (2) În cadrul metodologiei proprii, instituţiile de învăţământ superior pot stabili facilităţi sau condiţii speciale referitoare la admiterea candidaţilor la programe de studii universitare de licenţă, care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii la olimpiadele şcolare şi/sau la alte concursuri naţionale sau internaţionale.
C. Diploma
Art. 152. – (1) Diploma conferită după promovarea unui program de studii universitare de licenţă se numeşte diplomă de licenţă, diplomă de inginer sau, după caz, diplomă de urbanist.
    (2) Pe diploma de licenţă, pe diploma de inginer sau, după caz, pe diploma de urbanist se menţionează toate informaţiile necesare pentru a descrie programul de studii absolvit, inclusiv forma de învăţământ urmată şi titlul obţinut. Diploma de licenţă, diploma de inginer, respectiv diploma de urbanist sunt însoţite de suplimentul la diplomă şi se eliberează, gratuit, în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

               SECȚIUNEA a 11-a
Ciclul II – Studii universitare de master

A. Organizarea
Art. 153. – (1) Programele de studii universitare de master reprezintă al II-lea ciclu de studii universitare şi se finalizează prin nivelul 7 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al Calificărilor. Acestea au o durată normală de 1–2 ani şi corespund unui număr minim de credite de studii transferabile, cuprins între 60 şi 120. Pentru profesii reglementate prin norme, recomandări sau bune practici europene, ciclul I şi ciclul II de studii universitare pot fi oferite comasat, într-un program unitar de studii universitare cu o durată cuprinsă între 5 şi 6 ani, la învăţământul cu frecvenţă, în condiţiile prezentei legi, diplomele obţinute fiind echivalente diplomei de master.
    (2) Diploma de absolvire sau de licenţă a absolvenţilor învăţământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate.
Art. 154. – (1) Programele de studii universitare de master pot fi:
                   a) master profesional, orientat preponderent spre formarea competenţelor profesionale;
                   b) master de cercetare, orientat preponderent spre formarea competenţelor de cercetare ştiinţifică. Învăţarea realizată în cadrul masterului de cercetare poate fi echivalată cu primul an de studiu din cadrul programelor de studii universitare de doctorat. Masterul de cercetare este exclusiv la forma de învăţământ cu frecvenţă şi poate fi organizat în cadrul şcolilor doctorale;
                   c) master didactic, organizat exclusiv la forma de învăţământ cu frecvenţă.
    (2) Pot organiza programe de studii universitare de master într-un domeniu acele instituţii de învăţământ superior care sunt acreditate sau autorizate provizoriu în acest scop.
Art. 155. – (1) Acreditarea pentru o universitate a unui domeniu de studii universitare de master, împreună cu stabilirea numărului maxim al studenţilor care pot fi şcolarizaţi şi cărora li efectuarea unor stagii de practică. Universităţile au obligaţia de se poate acorda o diplomă de absolvire se realizează prin hotărâre a Guvernului, în urma evaluării externe realizate de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior, denumit în continuare EQAR.
    (2) În cadrul domeniului acreditat sau autorizat provizoriu pentru studii universitare de master, programele de studii promovate sunt stabilite anual de către senatul universitar şi comunicate Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului până la data de 1 februarie a fiecărui an, pentru a fi publicate centralizat.
    (3) Instituţiile de învăţământ superior pot stabili parteneriate cu operatori economici, asociaţii profesionale şi/sau instituţii publice pentru dezvoltarea unor programe de studii universitare de master care să răspundă cerinţelor pieţei muncii.
    (4) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului alocă pentru studiile universitare de master la forma de învăţământ cu frecvenţă un număr de granturi de studii finanţate de la buget, pentru universităţile de stat.
B. Admiterea
Art. 156. – Pot candida la programe de studii universitare de master absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă.
C. Diploma
Art. 157. – Diploma conferită după promovarea unui program de studii universitare de master şi susţinerea cu succes a lucrării de disertaţie se numeşte diplomă de master şi cuprinde toate informaţiile necesare pentru a descrie programul de studii absolvit, inclusiv forma de învăţământ. Aceasta este însoţită de suplimentul la diplomă care se eliberează gratuit, în limba română şi o limbă de circulaţie internaţională.

                   SECȚIUNEA a 12-a
Ciclul III – Studii universitare de doctorat

A. Organizarea
Art. 158. – (1) Studiile universitare de doctorat reprezintă al III-lea ciclu de studii universitare şi permit dobândirea unei calificări de nivelul 8 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al Calificărilor. Acestea se desfăşoară pe baza unui cod al studiilor universitare de doctorat, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Programele de studii universitare de doctorat se organizează în şcoli doctorale acreditate sau autorizate provizoriu. şcolile doctorale se pot organiza de către o universitate sau un consorţiu universitar ori de către consorţii sau parteneriate care se stabilesc legal între o universitate sau un consorţiu universitar şi unităţi de cercetare-dezvoltare. Universităţile, respectiv parteneriatele sau consorţiile organizatoare de una sau mai multe şcoli doctorale acreditate sau autorizate provizoriu constituie o instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat, denumită în continuare IOSUD, recunoscută ca atare de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza autorizării provizorii, a acreditării, respectiv a evaluării periodice.
    (3)  Academia Română poate înfiinţa şcoala de Studii Doctorale a Academiei Române, cu respectarea prevederilor prezentei legi în privinţa autorizării, acreditării şi funcţionării ca instituţie de învăţământ superior. şcoala de Studii Doctorale a Academiei Române poate fi IOSUD şi poate organiza programe universitare de doctorat.
    (4) Fiecare şcoală doctorală este evaluată individual, pentru fiecare domeniu în parte, în vederea acreditării. Evaluarea şcolii doctorale se face pe baza performanţei şcolii doctorale şi a capacităţii instituţionale a IOSUD din care face parte şcoala doctorală. Evaluarea şcolilor doctorale se face de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau străinătate, pe baza rapoartelor CNCS referitoare la calitatea cercetării şi a rapoartelor CNATDCU referitoare la calitatea resurselor umane. Sistemul de criterii şi metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pe baza propunerilor comune ale ARACIS, CNCS şi CNATDCU. Fiecare şcoală doctorală este evaluată periodic, din 5 în 5 ani.
    #M4 (4^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), până la finalul anului universitar 2012 - 2013, evaluarea şcolilor doctorale se face de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate. Sistemul de criterii şi metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pe baza propunerilor ARACIS. Fiecare şcoală doctorală este evaluată periodic, din 5 în 5 ani.
    (5) Pe baza rezultatelor evaluării şcolii doctorale, ARACIS sau agenţia prevăzută la alin. (4) propune Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului acordarea sau, după caz, retragerea acreditării în vederea organizării de studii universitare de doctorat. Acreditarea în vederea organizării de studii universitare de doctorat se atestă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
    (6) Programele de studii universitare de doctorat sunt de două tipuri:
                   a) doctorat ştiinţific, care are ca finalitate producerea de cunoaştere ştiinţifică originală, relevantă internaţional, pe baza unor metode ştiinţifice, organizat numai la forma de învăţământ cu frecvenţă. Doctoratul ştiinţific este o condiţie pentru cariera profesională în învăţământul superior şi cercetare;
                   b) doctorat profesional, în domeniile artelor sau sportului, care are ca finalitate producerea de cunoaştere originală pe baza aplicării metodei ştiinţifice şi a reflecţiei sistematice, asupra unor creaţii artistice sau asupra unor performanţe sportive de înalt nivel naţional şi internaţional şi care poate constitui o bază pentru cariera profesională în învăţământul superior şi în cercetare în domeniile artelor şi sportului.
    (7) şcolile doctorale din cadrul IOSUD se organizează pe discipline sau tematici disciplinare şi interdisciplinare.
    (8) Studiile universitare de doctorat dispun, în cadrul instituţional al IOSUD, de sisteme proprii şi specifice de conducere şi administrare a programelor de studii şi cercetare, inclusiv la nivelul şcolilor doctorale. La nivelul IOSUD funcţionează consiliul pentru studiile universitare de doctorat. La nivelul fiecărei şcoli doctorale funcţionează consiliul şcolii doctorale. Aceste structuri funcţionează conform prevederilor prezentei legi şi ale codului studiilor universitare de doctorat prevăzut la alin. (1).
Art. 159. – (1) Programul de studii universitare de doctorat se desfăşoară în cadrul unei şcoli doctorale sub coordonarea unui conducător de doctorat şi cuprinde:
                   a) un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate, în cadrul şcolii doctorale;
                   b) un program individual de cercetare ştiinţifică sau creaţie artistică.
    (2) În domeniile de studii reglementate la nivel european, durata studiilor universitare de doctorat respectă reglementările în cauză.
    (3) Durata programului de studii universitare de doctorat este, de regulă, de 3 ani. În situaţii speciale, durata programului de studii universitare de doctorat poate fi prelungită cu 1–2 ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat şi în limita fondurilor disponibile.
    (4)  O şcoală doctorală poate recunoaşte, conform regulamentului propriu de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat şi în condiţiile prezentei legi, parcurgerea unor stagii anterioare de doctorat şi/sau a unor stagii de cercetare ştiinţifică, desfăşurate în ţară sau în străinătate, în universităţi sau în centre de cercetare de prestigiu, precum şi recunoaşterea unor cursuri parcurse în cadrul programelor de studii universitare de master de cercetare.
    (5) Studiile universitare de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice, în condiţiile stabilite prin regulamentul instituţional propriu de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat. Durata acestor studii se prelungeşte, în consecinţă, cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate.
    (6) Curriculumul de pregătire şi programul de cercetare sunt stabilite de conducătorul de doctorat şi de şcoala doctorală.
Art. 160. – (1) Studiile universitare de doctorat se organizează cu finanţare de la bugetul de stat, în regim cu taxă sau din alte surse legal constituite.
    (2) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului alocă anual, prin hotărâre a Guvernului, pentru studiile universitare de doctorat ştiinţific şi pentru doctoratul profesional din domeniul artelor şi al sportului, un număr de granturi doctorale multianuale, pe o durată de minimum 3 ani. Grantul doctoral include cuantumul bursei individuale şi costurile pentru programul de studii avansate şi pentru programul de cercetare. Aceste granturi sunt ajustate cu coeficienţi corespunzători pe domenii disciplinare şi profesionale ale doctoratului.
    (3) Granturile doctorale se acordă pe bază de competiţie naţională de proiecte ştiinţifice între şcolile doctorale sau competiţie naţională de proiecte ştiinţifice între conducătorii de doctorat, membri ai unei şcoli doctorale. Competiţiile sunt organizate în coordonarea CNCS.
    (4) Numărul anual de granturi doctorale alocate celor două tipuri de competiţii prevăzute la alin. (3), precum şi metodologia de desfăşurare a competiţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
    #M4 (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi (4), pentru anul universitar 2012 - 2013, numărul granturilor doctorale se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se repartizează IOSUD prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. IOSUD repartizează şcolilor doctorale granturile doctorale prin competiţie între acestea, pe baza unei metodologii aprobate de senatul universităţii.
Art. 161. – Doctoratul se poate desfăşura în limba română, în limba minorităţilor naţionale sau într-o limbă de circulaţie internaţională, conform contractului de studii doctorale încheiat între IOSUD, conducătorul de doctorat şi studentul-doctorand.
Art. 162. – (1) Studiile universitare de doctorat se pot organiza şi în cotutelă, caz în care studentul-doctorand îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din România şi a unui conducător de doctorat dintr-o altă ţară sau sub îndrumarea concomitentă a doi conducători de doctorat din instituţii diferite din România, pe baza unui acord scris între instituţiile organizatoare implicate. Doctoratul în cotutelă poate fi organizat şi în cazul în care conducătorii de doctorat sunt din aceeaşi IOSUD, dar au specializări/domenii diferite de studiu sau unul dintre conducătorii de doctorat a atins vârsta pensionării, conform prevederilor din Carta universitară.
#M4 (1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în anul universitar 2012 - 2013, studiile universitare de doctorat se pot organiza şi în cotutelă, caz în care studentul doctorand îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din România şi a unui conducător de doctorat dintr-o altă ţară sau sub îndrumarea concomitentă a 2 conducători de doctorat din instituţii diferite din România, pe baza unui acord scris între instituţiile organizatoare implicate. Doctoratul în cotutelă poate fi organizat şi în cazul în care conducătorii de doctorat sunt din aceeaşi IOSUD, dar au specializări/domenii diferite de studii, conform prevederilor din Carta universitară.
    (2) În contextul politicilor de asigurare a mobilităţii universitare, IOSUD poate angaja, pe bază de contract, specialişti din străinătate care deţin dreptul legal de a conduce doctorat, conform art. 166 alin. (4).
B. Admiterea
Art. 163. –Au dreptul să participe la concursul de admitere la studii universitare de doctorat numai absolvenţii cu diplomă de master sau echivalentă acesteia.
C. Studentul-doctorand
Art. 164. – (1) Pe parcursul desfăşurării studiilor universitare de doctorat, persoana înscrisă în programul de studii are calitatea de student-doctorand. Studenţii-doctoranzi sunt încadraţi de către IOSUD sau oricare dintre membrii IOSUD ca asistenţi de cercetare sau asistenţi universitari, pe perioadă determinată.
    (2) Pe toată durata activităţii, studentul-doctorand beneficiază de recunoaşterea vechimii în muncă şi specialitate şi de asistenţă medicală gratuită, fără plata contribuţiilor la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
    (3) Studentul-doctorand poate desfăşura activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4–6 ore convenţionale didactice pe săptămână. Activităţile didactice care depăşesc acest nivel vor fi remunerate în conformitate cu legislaţia în vigoare, intrând sub incidenţa Codului muncii, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor ce revin salariatului şi cu plata contribuţiilor datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Art. 165. – (1) Perioada desfăşurării studiilor universitare de doctorat este asimilată, conform legislaţiei în domeniul pensiilor, pentru stabilirea stagiului de cotizare, cu excepţia cazului în care studentul-doctorand realizează venituri pentru care plăteşte, în această perioadă, contribuţii la asigurările sociale.
    (2) După susţinerea tezei de doctorat, IOSUD eliberează o adeverinţă care atestă perioada în care studentul-doctorand a urmat studiile universitare de doctorat.
D. Conducătorul de doctorat
Art. 166. – (1) Pot fi conducători de doctorat persoanele care au obţinut dreptul de conducere de doctorat înaintea intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi persoanele care au obţinut atestatul de abilitare, având cel puţin funcţia de lector/şef de lucrări, respectiv de cercetător ştiinţific gradul III.
    (2) Calitatea de conducător de doctorat este acordată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, la propunerea CNATDCU de acordare a atestatului de abilitare, în conformitate cu standardele şi procedurile elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Aceste standarde se stabilesc pe baza unor criterii de evaluare relevante la nivel internaţional, propuse de CNATDCU şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obţinerea atestatului de abilitare nu depind de funcţia didactică sau de gradul profesional şi sunt identice cu standardele de acordare a titlului de profesor universitar.
    (3) Pentru a conduce doctorate, cadrele didactice şi de cercetare care au dobândit acest drept trebuie să aibă un contract de muncă cu un IOSUD sau o instituţie membră a unui IOSUD şi să fie membre ale unei şcoli doctorale. Cadrele didactice şi de cercetare abilitate şi cercetătorii ştiinţifici abilitaţi devin conducători de doctorat în urma abilitării.
    (4) Specialiştii care au dobândit dreptul legal de a conduce doctorate în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare dezvoltare din străinătate dobândesc calitatea de conducător de doctorat în cadrul IOSUD din România, după cum urmează:
                   a) specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în una din ţările Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi Confederaţia Elveţiană dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului;
                   b) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului stabileşte o listă a instituţiilor de învăţământ superior, din afara ţărilor menţionate la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase universităţi ale lumii. Specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în una din instituţiile aflate pe această listă dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România, în urma unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului;
                   c) specialiştii care sunt conducători de doctorat în cadrul unor instituţii din străinătate, altele decât cele prevăzute la lit. a) sau b), pot obţine calitatea de conducător de doctorat în România, fie printr-o convenţie internaţională de recunoaştere reciprocă, fie conform prevederilor alin. (2).
    (5) Un conducător de doctorat poate îndruma studenţi doctoranzi numai în domeniul pentru care a obţinut acest drept.
Art. 167. – (1) Un conducător de doctorat nu poate îndruma simultan studenţi-doctoranzi decât într-un singur IOSUD, excepţie făcând doctoratele conduse în cotutelă.
    #M7 (2) Numărul studenţilor-doctoranzi care pot fi îndrumaţi simultan de către un conducător de doctorat se stabileşte de către senatul universitar.
    (3) Pentru activitatea pe care o desfăşoară în această calitate, conducătorii de doctorat sunt remuneraţi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 168. – (1) Teza de doctorat se elaborează conform cerinţelor stabilite de IOSUD prin regulamentul de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat şi în concordanţă cu reglementările prevăzute în codul studiilor universitare de doctorat.
    (2) Comisia de susţinere publică a tezei de doctorat, denumită în continuare comisie de doctorat, este propusă de conducătorul de doctorat şi aprobată de conducerea IOSUD. Comisia de doctorat este alcătuită din cel puţin 5 membri: preşedintele, ca reprezentant al IOSUD, conducătorul de doctorat şi cel puţin 3 referenţi oficiali din ţară sau din străinătate, specialişti în domeniul în care a fost elaborată teza de doctorat şi din care cel puţin doi îşi desfăşoară activitatea în afara IOSUD respective. Membrii comisiei de doctorat au titlul de doctor şi au cel puţin funcţia didactică de conferenţiar universitar sau de cercetător ştiinţific gradul II ori au calitatea de conducător de doctorat, în ţară sau în străinătate.
    (3) Teza de doctorat se susţine în şedinţă publică în faţa comisiei de doctorat, după evaluarea de către toţi referenţii. Susţinerea tezei de doctorat poate avea loc în prezenţa a cel puţin 4 dintre membrii comisiei de doctorat, cu participarea obligatorie a preşedintelui comisiei şi a conducătorului de doctorat. Susţinerea publică include obligatoriu o sesiune de întrebări din partea membrilor comisiei de doctorat şi a publicului.
    (4) Pe baza susţinerii publice a tezei de doctorat şi a rapoartelor referenţilor oficiali, comisia de doctorat evaluează şi deliberează asupra calificativului pe care urmează să îl atribuie tezei de doctorat. Calificativele care pot fi atribuite sunt: „Excelent”, „Foarte bine”, „Bine”, „Satisfăcător” şi „Nesatisfăcător”. De regulă, calificativul „Excelent” se acordă pentru maximum 15% dintre candidaţii care obţin titlul de doctor într-un anumit IOSUD, în decursul unui an universitar.
    (5) Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerinţele prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică şi aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea calificativului „Excelent”, „Foarte bine”, „Bine” sau „Satisfăcător” comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează CNATDCU, spre validare. CNATDCU, în urma evaluării dosarului, propune ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului acordarea sau neacordarea titlului de doctor.
    (6) În cazul atribuirii calificativului „Nesatisfăcător”, comisia de doctorat va preciza elementele de conţinut care urmează să fie refăcute sau completate în teza de doctorat şi va solicita o nouă susţinere publică a tezei. A doua susţinere publică a tezei are loc în faţa aceleiaşi comisii de doctorat, ca şi în cazul primei susţineri. În cazul în care şi la a doua susţinere publică se obţine calificativul „Nesatisfăcător”, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat.
    (7) Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, după validarea tezei de doctorat de către CNATDCU.
    (8) În cazul în care CNATDCU invalidează argumentat teza de doctorat, IOSUD primeşte din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului o motivaţie scrisă de invalidare, redactată în baza observaţiilor CNATDCU. Lucrarea de doctorat poate fi retransmisă CNATDCU în termen de un an de la data primei invalidări. Dacă lucrarea de doctorat se invalidează şi a doua oară, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat.
    (9) Teza de doctorat este un document public. Aceasta se redactează şi în format digital. În domeniul artelor, teza de doctorat poate fi însoţită de înregistrarea pe suport digital a creaţiei artistice originale. Teza de doctorat şi anexele sale se publică pe un site administrat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu respectarea legislaţiei în vigoare în domeniul drepturilor de autor.
Art. 169. – (1) Diploma conferită după promovarea unui program de studii universitare de doctorat se numeşte diplomă de doctor. În diploma care certifică obţinerea şi deţinerea titlului de doctor se menţionează, în mod expres, domeniul disciplinar sau interdisciplinar al doctoratului pentru doctoratul ştiinţific; în cea care certifică obţinerea şi deţinerea titlului de doctor într-un domeniu profesional se menţionează, în mod expres, domeniul profesional al doctoratului.
    (2)  În urma finalizării studiilor universitare de doctorat ştiinţific, se conferă de către IOSUD diploma şi titlul de doctor în ştiinţe, corespunzându-i acronimul Dr.
    (3) În urma finalizării studiilor universitare de doctorat profesional, se conferă de către IOSUD diploma şi titlul de doctor într-un domeniu profesional, corespunzându-i acronimul Dr. P.
Art. 170. – (1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:
                   a) retragerea calităţii de conducător de doctorat;
                   b) retragerea titlului de doctor;
                   c) retragerea acreditării şcolii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului şcolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi.
    (2) Reacreditarea şcolii doctorale se poate obţine după cel puţin 5 ani de la pierderea acestei calităţi, numai în urma reluării procesului de acreditare, conform art. 158.
    (3) Redobândirea calităţii de conducător de doctorat se poate obţine după cel puţin 5 ani de la pierderea acestei calităţi, la propunerea IOSUD, pe baza unui raport de evaluare internă, ale cărui aprecieri sunt validate printr-o evaluare externă efectuată de CNATDCU. Rezultatele pozitive ale acestor proceduri sunt condiţii necesare pentru aprobare din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    (4) Conducătorii de doctorat sunt evaluaţi o dată la 5 ani. Procedurile de evaluare sunt stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la propunerea CNATDCU.

CAPITOLUL   IV

Organizarea învăţământului postuniversitar

Art. 171. – Programele postuniversitare sunt:
                   a) programe postdoctorale de cercetare avansată;
                   b) programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă.

SECȚIUNEA 1
Programele postdoctorale

Art. 172. – (1) Programele postdoctorale de cercetare avansată:
         #M7 a) sunt programe destinate persoanelor care au obţinut o diplomă de doctor în ştiinţe cu cel mult 5 ani înainte de admiterea în programul postdoctoral;
                   b) asigură cadrul instituţional pentru dezvoltarea cercetărilor după finalizarea studiilor universitare de doctorat;
                   c) au o durată de minimum un an;
                   d) se pot finanţa de către instituţii publice sau de către operatori economici;
                   e) în cadrul instituţiilor de învăţământ superior se desfăşoară în cadrul unei şcoli doctorale pe baza planului de cercetare propus de cercetătorul postdoctoral şi aprobat de şcoala doctorală.
    (2) În cadrul instituţiilor de învăţământ superior, programele postdoctorale pot fi organizate doar în cadrul şcolilor doctorale acreditate pentru organizarea de programe de studii universitare de doctorat. Programele postdoctorale pot fi organizate şi în cadrul unităţilor de cercetare-dezvoltare.
    (3) Admiterea la programe postdoctorale se face pe baza metodologiei elaborate de instituţia gazdă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    #M7 (4) *** Abrogat
    (5) La finalizarea programului postdoctoral, IOSUD sau instituţia gazdă acordă un atestat de studii postdoctorale.

SECȚIUNEA a 2-a
Programele postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă

Art. 173. – (1) Pot organiza programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă toate acele instituţii de învăţământ superior care au acreditate cel puţin programe de studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţific respectiv.
    (2) Programele postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională ale instituţiilor acreditate se desfăşoară pe baza unui regulament propriu de organizare şi desfăşurare, aprobat de senatul universitar şi cu respectarea reglementărilor în vigoare.
    (3) Programele postuniversitare pot utiliza ECTS/SECT şi se finalizează cu un examen de certificare a competenţelor profesionale asimilate de cursanţi pe parcursul programului.
    (4) Programele postuniversitare se pot organiza în regim cu taxă sau cu finanţare din alte surse.
    (5) Au dreptul să participe la studii postuniversitare absolvenţii care au cel puţin studii universitare cu diplomă de licenţă sau echivalentă.
    (6) La finalizarea programelor postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională, instituţia organizatoare eliberează un certificat de atestare a competenţelor profesionale specifice programului.

CAPITOLUL  V

Învăţământul superior medical

SECȚIUNEA 1
Organizarea şi funcţionarea învăţământului superior medical. Învăţământul superior din domeniile sănătate şi medicină veterinară

Art. 174. – (1) Învăţământul superior din domeniile sănătate şi medicină veterinară se desfăşoară cu respectarea reglementărilor generale şi sectoriale din Uniunea Europeană şi anume:
                  a)  6 ani de studii, pentru minimum de 5.500 de ore de activitate teoretică şi practică medicală pentru domeniul medicină, la programele de studii Medicină, Medicină Dentară şi Medicină Veterinară; 5 ani pentru programul de studii Farmacie; 4 ani pentru minimum 4.600 de ore de pregătire pentru programele de studii Asistenţă Medicală Generală şi Moaşe şi de 3 ani pentru alte programe de studii de licenţă din domeniul sănătate;
                   b) fiecare an universitar are câte 60 de credite de studii transferabile în ECTS/SECT, fiind totalizate 180 de credite de studii transferabile pentru programele cu o durată a studiilor de licenţă de 3 ani, 240 de credite de studii transferabile pentru programele cu o durată a studiilor de licenţă de 4 ani, 300 de credite de studii transferabile pentru programul Farmacie cu o durată a studiilor de licenţă de 5 ani şi 360 de credite de studii transferabile pentru programele Medicină, Medicină Dentară şi Medicină Veterinară cu o durată a studiilor de licenţă de 6 ani;
                   c) studiile universitare de master au între 60 şi 120 de credite de studii transferabile ECTS/SECT;
                   d) studiile universitare de doctorat totalizează 240 de credite de studii transferabile, iar studiile avansate din cadrul şcolii doctorale totalizează 60 de credite; studiile universitare de doctorat se pot organiza în UOD şi în IOSUD realizate prin consorţii între universităţi şi spitale sau clinici.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior din domeniile sănătate şi medicină veterinară acreditate, pe baza criteriilor de calitate, pot organiza, pe lângă formele de învăţământ prevăzute la alin.(1), şi programe postdoctorale şi de formare şi dezvoltare profesională: de rezidenţiat, de perfecţionare, de specializare, de studii complementare în vederea obţinerii de atestate şi de educaţie medicală şi farmaceutică continuă.
    (3) Durata doctoratului pentru absolvenţii învăţământului superior medical uman, medical veterinar şi farmaceutic este de 4 ani.
    (4) Instituţiile de învăţământ superior cu programe de studii din domeniile sănătate şi medicină veterinară şi instituţiile sanitare publice pot utiliza veniturile proprii, în interes reciproc, pentru asigurarea unor condiţii optime de activitate, privind infrastructura, echipamentele medicale şi accesul la informaţie medicală.
    (5) La selecţia şi promovarea personalului didactic universitar din instituţiile de învăţământ superior cu programe de studii din domeniul sănătate se iau în considerare criteriile privind experienţa profesională medicală dovedită. În învăţământul superior din domeniul sănătate, pentru posturile didactice la disciplinele cu corespondent în reţeaua Ministerului Sănătăţii pot accede doar persoane care au obţinut, prin concurs, în funcţie de gradul universitar, titlurile de medic/medic dentist rezident sau medic/medic dentist specialist sau farmacist/farmacist rezident/farmacist specialist în specialitatea postului.
    (6) În învăţământul superior din domeniul sănătate nu se pot transforma în credite echivalate şi transfera studiile obţinute în învăţământul postliceal.
    (7) Învăţământul superior şi postuniversitar din domeniul sănătate se desfăşoară în unităţi sanitare publice, în institute, în centre de diagnostic şi tratament, în secţii cu paturi, în laboratoare şi în cabinete. Conform legii speciale, se pot constitui clinici universitare, din una sau mai multe secţii clinice, în specialităţi înrudite, din spitale publice sau private, în care sunt organizate activităţi de învăţământ şi cercetare ale departamentelor universitare.
    (8) Rezidenţialul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai programelor de studii medicină, medicină dentară şi farmacie care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. Organizarea şi finanţarea rezidenţiatului se reglementează prin acte normative specifice.
    (9) Admiterea la rezidenţiat a cadrelor didactice din învăţământul superior din domeniul sănătate se face în aceleaşi condiţii ca pentru orice absolvent al învăţământului superior din domeniul sănătate.
    (10) Medicii rezidenţi care ocupă prin concurs posturi didactice de asistent universitar în instituţii de învăţământ superior din domeniul sănătate continuă formarea în rezidenţiat şi sunt retribuiţi pentru ambele activităţi.
    (11) În cadrul instituţiilor de învăţământ superior care organizează programe de pregătire în rezidenţiat se constituie un departament de pregătire în rezidenţiat. În instituţiile de învăţământ superior care organizează programe de pregătire de medicină şi farmacie, departamentul este subordonat conducerii universităţii.

SECȚIUNEA a 2-a
Reglementarea altor aspecte specifice

Art. 175. – Reglementarea altor aspecte specifice desfăşurării activităţilor din acest domeniu se realizează prin hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi, după caz, ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

CAPITOLUL   VI

Învăţământul superior militar şi învăţământul de informaţii, de ordine publică şi
de securitate naţională

SECȚIUNEA 1
Organizare şi funcţionare

Art. 176. – (1) Învăţământul superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională este învăţământ de stat, parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ, şi cuprinde: învăţământ universitar pentru formarea ofiţerilor, ofiţerilor de poliţie şi a altor specialişti, precum şi învăţământ postuniversitar.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională din cadrul sistemului naţional de învăţământ, precum şi specializările/programele de studii din cadrul acestora se supun reglementărilor referitoare la asigurarea calităţii, inclusiv celor legate de autorizare şi acreditare, în aceleaşi condiţii cu instituţiile de învăţământ superior civil.
    (3) Structura organizatorică, oferta de şcolarizare care conţine profilurile, programele de studii, cifrele anuale de şcolarizare, criteriile de selecţionare a candidaţilor pentru învăţământul superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se stabilesc, după caz, de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii şi alte instituţii cu atribuţii în domeniile apărării, informaţiilor, ordinii publice şi securităţii naţionale, potrivit specificului fiecărei arme, specializări, nivel şi formă de organizare a învăţământului, în condiţiile legii.
    (4) Formele de organizare a învăţământului, admiterea la studii, derularea programelor de studii, finalizarea studiilor, autorizarea şi acreditarea instituţiilor de învăţământ, în învăţământul superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, se supun procedurilor şi condiţiilor aplicabile instituţiilor de învăţământ superior civil.
    (5) Pentru învăţământul superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, după caz, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii şi alte instituţii cu atribuţii în domeniile apărării, informaţiilor, ordinii publice şi securităţii naţionale pot emite ordine, regulamente şi instrucţiuni proprii, în condiţiile legii.
    (6) Ofiţerii în activitate, în rezervă sau în retragere, posesori ai diplomei de absolvire a şcolii militare de ofiţeri cu durata de 3sau 4 ani, pot să îşi completeze studiile în învăţământul superior, pentru obţinerea diplomei de licenţă în profiluri şi specializări similare sau apropiate armei/specialităţii militare.
    (7) Diplomele de licenţă, de master, de doctorat eliberate de instituţiile de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, precum şi titlurile ştiinţifice obţinute dau dreptul deţinătorilor legali, după trecerea în rezervă, în condiţiile legii, să ocupe funcţii echivalente cu cele ale absolvenţilor instituţiilor civile de învăţământ, cu profil apropiat şi de acelaşi nivel.
    (8) Planurile de învăţământ pentru învăţământul superior militar, de informaţii şi de ordine publică şi de securitate naţională se elaborează de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii şi alte instituţii cu atribuţii în domeniul apărării, informaţiilor, ordinii publice şi securităţii naţionale, în conformitate cu standardele naţionale stabilite de instituţiile responsabile cu asigurarea calităţii.

SECȚIUNEA a 2-a
Managementul şi finanţarea instituţiilor

Art. 177. – (1) Managementul instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se realizează în aceleaşi condiţii ca în instituţiile civile de învăţământ superior. Finanţarea instituţiilor din învăţământul superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se face în condiţiile legii.
    (2) Structurile şi funcţiile de conducere din instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională sunt aceleaşi ca şi cele din instituţiile civile de învăţământ superior şi se ocupă în aceleaşi condiţii ca şi acestea, precum şi cu respectarea procedurilor specificate în actele normative specifice în domeniu.
    (3) Conducerea instituţiilor de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se realizează de către rectori care sunt şi comandanţii instituţiilor respective. Funcţia de comandant se ocupă în conformitate cu reglementările Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi ale altor instituţii cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
    (4) În învăţământul superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se înfiinţează corpul instructorilor militari, de ordine şi de securitate publică, prin ordine şi instrucţiuni ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii şi ale altor instituţii cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

SECȚIUNEA a 3-a
Resurse umane

Art. 178. – (1) Funcţiile didactice şi de cercetare din învăţământul superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se ocupă şi se eliberează în aceleaşi condiţii ca şi cele din instituţiile civile de învăţământ superior. Cadrele didactice şi de cercetare din învăţământul superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională au acelaşi statut ca cele din instituţiile civile de învăţământ superior.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se bucură de principiul autonomiei universitare.
    (3) Cadrele didactice militare titulare, pensionate pentru limită de vârstă şi vechime integrală ca militari, pot să îşi continue activitatea didactică, în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, în condiţiile legii.

SECȚIUNEA a 4-a
Viaţa universitară

Art. 179. – Viaţa universitară din instituţiile de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se desfăşoară în conformitate cu reglementările legale pentru instituţiile civile de învăţământ superior, adaptate mediului militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională.

CAPITOLUL   VII

Învăţământul superior artistic şi sportiv

Art. 180. – În învăţământul superior artistic şi sportiv, procesul educaţional se desfăşoară prin activităţi didactice şi prin activităţi practice de creaţie şi performanţă.
Art. 181. – Instituţiile de învăţământ superior artistic şi sportiv, autorizate provizoriu sau acreditate, conform legii, pot organiza forme de învăţământ prin cele 3 cicluri de studii universitare: ciclul I – studii universitare de licenţă, ciclul II – studii universitare de master şi ciclul III – studii universitare de doctorat, incluzând doctoratul ştiinţific şi doctoratul profesional, precum şi programe de formare şi dezvoltare profesională continuă.
Art. 182. – În învăţământul superior artistic şi sportiv, structura anului universitar poate fi adaptată în funcţie de programul activităţilor practice specifice.
Art. 183. – În învăţământul superior artistic şi sportiv, practica studenţilor se desfăşoară în universităţi: în centre de proiectare, ateliere artistice, studiouri muzicale, unităţi de producţie teatrale şi cinematografice, spaţii destinate performanţei sportive, precum şi în instituţii din profilul artistic sau sportiv respectiv, pe bază de parteneriat instituţional.
Art. 184. – În învăţământul superior artistic şi sportiv, doctoratul ştiinţific sau profesional este o condiţie pentru cariera didactică.
Art. 185. – Cercetarea prin creaţie artistică, proiectare şi performanţă sportivă se desfăşoară individual sau colectiv, în centre de proiectare, laboratoare şi ateliere artistice, studiouri muzicale, unităţi de producţie teatrală şi cinematografică, spaţii destinate performanţei sportive.
Art. 186. – Evaluarea calităţii şi clasificarea universităţilor artistice şi sportive iau în considerare criteriile specifice creaţiei artistice şi performanţei sportive.
Art. 187. – În învăţământul superior artistic şi sportiv, alocarea pe baze competiţionale a fondurilor se face inclusiv în baza criteriilor specifice creaţiei artistice şi performanţei sportive.
Art. 188. – Reglementarea altor aspecte specifice desfăşurării activităţii din aceste domenii va fi realizată prin hotărâri ale Guvernului sau ordine ale ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, în concordanţă cu prevederile legii şi cu reglementările generale şi sectoriale ale Uniunii Europene.

 

CAPITOLUL VIII

Activitatea de cercetare şi creaţie universitară

Art. 189. – (1) Activitatea de cercetare, dezvoltare, inovare şi creaţie artistică din universităţi se organizează şi funcţionează pe baza legislaţiei naţionale şi a Uniunii Europene în domeniu.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior care şi-au asumat ca misiune şi cercetarea ştiinţifică au obligaţia să creeze structuri tehnico-administrative care să faciliteze managementul activităţilor de cercetare şi a proiectelor de cercetare-dezvoltare derulate de personalul instituţiei. Aceste structuri deservesc şi răspund optim cerinţelor personalului implicat în cercetare.
    (3) Personalul implicat în activităţi de cercetare în institute, laboratoare sau centre de cercetare ale universităţii dispune, în limita proiectelor de cercetare pe care le coordonează, de autonomie şi de responsabilitate personală, delegată de ordonatorul de credite, în realizarea achiziţiilor publice şi a gestionării resurselor umane necesare derulării proiectelor. Aceste activităţi se desfăşoară conform reglementărilor legale în vigoare şi fac obiectul controlului financiar intern.
Art. 190. – (1) La sfârşitul fiecărui an bugetar, conducerea universităţii prezintă senatului universitar un raport referitor la cuantumul regiei pentru granturile de cercetare şi la modul în care regia a fost cheltuită.
    (2) Cuantumul maximal al regiei pentru granturile şi contractele de cercetare este stabilit de finanţator sau de autoritatea contractantă şi nu poate fi modificat pe perioada derulării acestora.
Art. 191. – (1) Pentru granturile gestionate prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare ştiinţifică, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului asigură un avans de până la 90% din valoarea grantului din momentul semnării contractului de finanţare. Pentru diferenţă, universităţile pot avansa fonduri din venituri proprii.
    (2) Mobilitatea interinstituţională a personalului de cercetare după principiul „grantul urmează cercetătorul” este garantată prin prezenta lege şi se realizează prin metodologii elaborate de autorităţile contractante. Titularul grantului răspunde public, conform contractului cu autoritatea contractantă, de modul de gestionare a grantului.

 

CAPITOLUL   IX

Promovarea calităţii în învăţământul superior şi în cercetarea ştiinţifică

SECȚIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 192. – (1)Asigurarea calităţii învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice universitare este o obligaţie a instituţiei de învăţământ superior şi o atribuţie fundamentală a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În realizarea acestei atribuţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului colaborează cu ARACIS, cu alte agenţii înscrise în EQAR, precum şi cu CNCS, CNATDCU, Consiliul de etică şi management universitar (CEMU) şi alte organisme cu competenţe în domeniu conform legislaţiei în vigoare.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior au obligaţia de a furniza Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului datele solicitate de acesta, cu respectarea prevederilor legale. Refuzul sau raportarea falsă încalcă principiul răspunderii publice şi duce la sancţiunile prevăzute de lege.
    (3) Instituţiile de învăţământ superior care refuză să facă publice datele de interes public solicitate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sau oricare altă persoană fizică sau juridică încalcă principiul răspunderii publice şi sunt sancţionate conform legii.
    (4) Studenţii sunt parteneri cu drepturi depline în procesul de asigurare a calităţii.
Art. 193. – (1) Evaluarea universităţilor se realizează în scopul:
                   a) autorizării provizorii şi acreditării;
                   b) ierarhizării programelor de studii şi clasificării universităţilor.
    (2) Evaluarea în scopul autorizării provizorii şi acreditării se realizează de către ARACIS sau de altă agenţie înscrisă în EQAR şi are loc potrivit legii şi standardelor internaţionale în domeniu.
    (3) Evaluarea în scopul ierarhizării programelor de studii şi a clasificării universităţilor se realizează pe baza unei metodologii de evaluare propuse de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului, în maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Aplicarea acestei metodologii intră în răspunderea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Evaluarea este realizată periodic.
    (4) Universităţile se clasifică, pe baza evaluării prevăzute la alin. (3), în 3 categorii:
                   a) universităţi centrate pe educaţie;
                   b) universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică;
                   c) universităţi de cercetare avansată şi educaţie.
    (5) Evaluarea prevăzută la alin. (3) se face de către un consorţiu format din: ARACIS, incluzând reprezentanţi ai studenţilor, CNCS, CNATDCU şi un organism internaţional cu competenţe în domeniul ierarhizării şi clasificării instituţiilor de învăţământ selectat pe bază de concurs.
    (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), prima evaluare de după intrarea în vigoare a prezentei legi, făcută conform prevederilor alin. (3), se face numai de către un organism internaţional cu competenţă în domeniul ierarhizării şi clasificării instituţiilor de învăţământ superior sau de către o agenţie de asigurare a calităţii înregistrată în EQAR, din străinătate.
    (7) Pentru programele de licenţă şi master, finanţarea instituţiilor de învăţământ superior de stat, din surse publice, se face diferenţiat pe categorii de universităţi şi în funcţie de poziţia în ierarhie a programelor de studii, conform ierarhizării prevăzute la alin. (3), pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Finanţarea programelor de doctorat se face conform prevederilor art. 160.
    (8) Statul poate finanţa programele de excelenţă în cercetare şi educaţie din orice categorie de universităţi.
    (9) Programele de excelenţă prevăzute la alin. (8) se stabilesc pe baza evaluării prevăzute la alin. (3), pentru programele de licenţă şi master, şi pe baza competiţiilor prevăzute la art. 160 alin. (3), pentru programele de doctorat.
#M4 (9^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (9), în anul universitar 2012 - 2013, programele de excelenţă prevăzute la alin. (8) se stabilesc pe baza evaluării prevăzute la alin. (3).
    (10) Sunt finanţate din fonduri publice: programe de licenţă în universităţile de stat menţionate la alin. (4) lit. a), programe de licenţă şi master în universităţile prevăzute la alin. (4) lit. b) şi programe de doctorat, master şi licenţă în universităţile prevăzute la alin. (4) lit. c).
    #M4 (11) Prin excepţie de la prevederile alin. (10), în anul universitar 2012 - 2013 sunt finanţate din fonduri publice, ţinând cont de evaluarea realizată conform alin. (3), programe de licenţă, master şi doctorat în universităţile de stat menţionate la alin. (4).
Art. 194. – (1) Pentru promovarea calităţii şi creşterea eficienţei sistemului de învăţământ superior, pentru creşterea vizibilităţii internaţionale şi pentru concentrarea resurselor, universităţile de stat şi particulare pot:
                   a) să se constituie în consorţii universitare, potrivit legii;
                   b) să fuzioneze într-o singură instituţie de învăţământ superior cu personalitate juridică.
    (2) Universităţile acreditate la data intrării în vigoare a prezentei legi pot demara proceduri pentru constituirea de consorţii sau pentru fuzionare prin comasare sau absorbţie. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului alocă preferenţial resurse financiare consorţiilor sau universităţilor fuzionate, conform unei metodologii adoptate în acest sens prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, la propunerea CNFIS.
    (3) Fuziunea prin comasare sau absorbţie a instituţiilor de învăţământ superior de stat se face, de regulă, în jurul instituţiilor din categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie şi ţinând cont de proximitatea geografică.
    (4) Evaluarea programelor de studii şi a instituţiilor de învăţământ superior se face periodic, la iniţiativa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sau a universităţilor. Rezultatele evaluării sunt publice, pentru informarea beneficiarilor de educaţie şi pentru transparenţa instituţională.
Art. 195. – (1) Fiecare universitate are obligaţia să realizeze, la intervale de maximum 5 ani, evaluarea internă şi clasificarea departamentelor pe 5 niveluri de performanţă în cercetare, conform unei metodologii-cadru elaborate de CNCS şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Rezultatele evaluării şi clasificării sunt publice.
    (2) Senatul universitar, la propunerea rectorului, pe baza evaluării interne, poate dispune reorganizarea sau desfiinţarea departamentelor ori institutelor neperformante, fără a prejudicia studenţii.
Art. 196. – Guvernul României înfiinţează Institutul de Studii şi Cercetări Avansate din România, având ca obiectiv principal susţinerea elitelor ştiinţifice româneşti din ţară şi din diaspora. Metodologia de înfiinţare a acestuia se elaborează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se adoptă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 197. – Statul încurajează excelenţa în instituţiile de învăţământ superior prin pârghii financiare specifice, existente în prezenta lege:
                   a) universităţilor li se alocă o finanţare suplimentară, în sumă, la nivel naţional, de minimum 30% din suma alocată la nivel naţional universităţilor de stat ca finanţare de bază, pe baza criteriilor şi a standardelor de calitate stabilite de Consiliul Naţional al Finanţării Învăţământului Superior şi aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
                 b) universităţilor de stat li se alocă un fond distinct pentru dezvoltarea instituţională, din bugetul alocat Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Fondul de dezvoltare instituţională se adresează celor mai performante instituţii de învăţământ superior din fiecare categorie şi se alocă după criterii competitive bazate pe standarde internaţionale. Metodologia de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltare instituţională se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

SECȚIUNEA a 2-a
Sprijinirea excelenţei individuale

Art. 198. – Formele de sprijin pentru cadrele didactice, studenţii şi cercetătorii cu performanţe excepţionale includ:
                   a) granturi de studii sau de cercetare la universităţi din ţară ori din străinătate, acordate pe bază de competiţie;
                   b) granturi pentru efectuarea şi finalizarea unor cercetări, inclusiv teze de doctorat;
                   c) aprobarea unor rute educaţionale flexibile, care permit accelerarea parcursului de studii universitare;
                   d) crearea de instrumente şi mecanisme de susţinere a inserţiei lor profesionale în ţară, astfel încât să valorifice la nivel superior atât talentul, cât şi achiziţiile realizate prin formare.

CAPITOLUL   X

Promovarea universităţii centrate pe student

SECȚIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 199. – (1) Studenţii sunt consideraţi parteneri ai instituţiilor de învăţământ superior şi membri egali ai comunităţii academice. În învăţământul confesional studenţii sunt membri ai comunităţii academice în calitate de discipoli.
    (2) O persoană dobândeşte statutul de student şi de membru al unei comunităţi universitare numai în urma admiterii şi a înmatriculării sale într-o instituţie de învăţământ superior acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu.
    (3) O persoană poate fi admisă şi înmatriculată ca student concomitent la cel mult două programe de studii, indiferent de instituţiile de învăţământ care le oferă. Orice subvenţie financiară sau bursă din fonduri publice se acordă, conform normelor legale în vigoare, numai într-o singură instituţie de învăţământ superior, pentru un singur program de studii. În cazul studenţilor care se transferă între universităţi sau programe de studii, subvenţiile urmează studentul.
    (4) În vederea testării cunoştinţelor şi a capacităţilor cognitive, respectiv artistice sau sportive, şi a admiterii într-un program de studii pentru licenţă, master ori doctorat, instituţiile de învăţământ superior organizează examene de admitere pentru fiecare program şi ciclu de studiu.

SECȚIUNEA a 2-a
Înmatricularea studenţilor. Registrul matricol unic al universităţilor din România

Art. 200. – (1) O instituţie de învăţământ superior poate admite şi înmatricula într-un program de studii numai acel număr de studenţi pentru care sunt asigurate condiţii optime de calitate academică, de viaţă şi de servicii sociale în spaţiul universitar.
    (2) Oferta anuală de şcolarizare este făcută publică de către rectorul instituţiei de învăţământ superior prin declaraţie pe propria răspundere, cu respectarea capacităţii de şcolarizare stabilite conform art. 138 alin. (5).
    (3) În urma admiterii într-un program de studii, între student şi universitate se încheie un contract în care se specifică drepturile şi obligaţiile părţilor.
    (4) Universităţile care admit în programele lor de studii mai mulţi studenţi decât capacitatea de şcolarizare, aprobată conform prezentei legi, încalcă răspunderea lor publică şi sunt sancţionate în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Art. 201. – (1) Se constituie Registrul matricol unic al universităţilor din România, denumit în continuare RMUR. RMUR este o bază de date electronică în care sunt înregistraţi toţi studenţii din România din universităţile de stat sau particulare acreditate ori autorizate să funcţioneze provizoriu. Registrele matricole ale universităţilor devin parte a RMUR, asigurându-se un control riguros al diplomelor.
    (2) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la propunerea CNFIS, elaborează un regulament de alocare a codului matricol individual, precum şi conţinutul informaţiilor care vor fi scrise în RMUR.
    (3) RMUR este un înscris oficial protejat legal. Falsificarea înscrisurilor din registrul matricol se sancţionează potrivit legii.
    (4) RMUR, registrele matricole ale universităţilor şi sistemele informatice aferente se elaborează în termen de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (5) Baza de date electronică aferentă RMUR înregistrează şi păstrează evidenţa diplomelor universitare emise în România, pe baza registrelor existente în universităţile acreditate.
    *) Conform art. 224 pct. 4 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012 (#M5), începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), la articolul 201, alineatul (3) se abrogă.
Art. 202. – (1) Principiile care reglementează activitatea studenţilor în cadrul comunităţii universitare sunt:
                   a) principiul nediscriminării – în baza căruia toţi studenţii beneficiază de egalitate de tratament din partea instituţiei de învăţământ superior; orice discriminare directă sau indirectă faţă de student este interzisă;
                   b) principiul dreptului la asistenţă şi la servicii complementare gratuite în învăţământul superior de stat – exprimat prin: consilierea şi informarea studentului de către cadrele didactice, în afara orelor de curs, seminar sau laboratoare; consilierea în scopul orientării profesionale; consilierea psihologică; acces la principalele cărţi de specialitate şi publicaţii ştiinţifice; acces la datele referitoare la situaţia şcolară personală;
                   c) principiul participării la decizie – în baza căruia deciziile în cadrul instituţiilor de învăţământ superior sunt luate cu participarea reprezentanţilor studenţilor;
                   d) principiul libertăţii de exprimare – în baza căruia studenţii au dreptul să îşi exprime liber opiniile academice, în cadrul instituţiei de învăţământ în care studiază;
                   e)  principiul transparenţei şi al accesului la informaţii – în baza căruia studenţii au dreptul de acces liber şi gratuit la informaţii care privesc propriul parcurs educaţional şi viaţa comunităţii academice din care fac parte, în conformitate cu prevederile legii.
    (2) În universităţile confesionale, drepturile, libertăţile şi obligaţiile studenţilor sunt stabilite şi în funcţie de specificul dogmatic şi canonic al fiecărui cult.
    (3) Drepturile, libertăţile şi obligaţiile studenţilor sunt cuprinse în Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului, propus de asociaţiile studenţeşti în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi şi adoptat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin ordin al ministrului acestuia.
    (4) În universităţile confesionale, studenţii se organizează cu respectarea statutului şi a normelor dogmatice şi canonice ale cultului respectiv.
    (5) Fiecare universitate va institui un sistem de aplicare şi monitorizare a respectării prevederilor Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului. Asociaţiile studenţilor prezintă un raport anual privind respectarea codului, care este public.
Art. 203. – (1) Studenţii au dreptul să înfiinţeze, în instituţiile de învăţământ superior, de stat sau particulare, ateliere, cluburi, cercuri, cenacluri, formaţii artistice şi sportive, organizaţii, precum şi publicaţii, conform legii.
    (2) Studenţii sunt aleşi în mod democratic, prin vot universal, direct şi secret, la nivelul diverselor formaţii, programe sau cicluri de studiu, atât în cadrul facultăţilor, cât şi al universităţii. Ei sunt, de drept, reprezentanţi legitimi ai intereselor studenţilor, la nivelul fiecărei comunităţi academice. Conducerea instituţiei de învăţământ superior nu se implică în organizarea procesului de alegere a reprezentanţilor studenţilor.
    (3) În universităţile confesionale, reprezentarea studenţilor la nivelul comunităţii universitare se va face cu respectarea statutului şi specificului dogmatic şi canonic al cultului respectiv.
    (4) Statutul de student reprezentant nu poate fi condiţionat de către conducerea universităţii.
    (5) Studenţii pot fi reprezentaţi în toate structurile decizionale şi consultative din universitate.
    (6) Federaţiile naţionale studenţeşti, legal constituite, sunt organismele care exprimă interesele studenţilor din universităţi, în raport cu instituţiile statului.
    (7) Organizaţiile studenţeşti care reprezintă interesele studenţilor la nivelul fiecărei comunităţi universitare pot avea reprezentanţi de drept în structurile decizionale şi executive ale universităţii.
    (8) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului colaborează, în dezvoltarea învăţământului superior, cu federaţiile naţionale studenţeşti, legal constituite, şi se va consulta cu acestea ori de câte ori este nevoie.
    (9) Studenţii pot participa la acţiuni de voluntariat, pentru care pot primi un număr de credite de studii transferabile, în condiţiile stabilite de Carta universitară.
Art. 204. – (1) Studenţii care provin din familii cu venituri reduse beneficiază de un sistem de împrumuturi bancare pentru efectuarea studiilor, garantate de stat, în condiţiile legislaţiei în vigoare, prin Agenţia de credite şi burse de studii. Împrumuturile pot acoperi taxele de studii şi costul vieţii pe perioada studiilor.
    (2) Absolvenţii care vor practica profesia minimum 5 ani în mediul rural vor fi scutiţi de plata a 75% din împrumut, această parte fiind preluată de către stat, în cuantum de maximum 5.000lei.
    (3) Agenţia de credite şi burse de studii propune reglementări corespunzătoare în vederea acordării creditelor.
Art. 205. – (1) Studenţii beneficiază de asistenţă medicală şi psihologică gratuită în cabinete medicale şi psihologice universitare ori în policlinici şi unităţi spitaliceşti de stat, conform legii.
    (2) În timpul anului şcolar, studenţii beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, feroviar şi naval. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru categoriile de transport stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
    (3) Studenţii beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, în limita bugetelor aprobate.
    (4) Studenţii etnici români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român, beneficiază de gratuitate la toate manifestările prevăzute la alin. (3), care se desfăşoară pe teritoriul României.
    (5) Instituţiile de învăţământ superior pot acorda, în afara cifrei de şcolarizare aprobate, cel puţin un loc pentru studii gratuite absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat proveniţi din centrele de plasament, în condiţiile stabilite de senatul universitar.
    (6) Candidaţii proveniţi din medii cu risc socioeconomic ridicat sau marginalizate din punct de vedere social – romi, absolvenţi ai liceelor din mediul rural sau din oraşe cu mai puţin de 10.000 de locuitori – pot beneficia de un număr de locuri bugetate garantate, în condiţiile legii.
    (7) Activităţile extracurriculare – ştiinţifice, tehnice, cultural artistice şi sportive, precum şi cele pentru studenţii capabili de performanţe sunt finanţate de la bugetul statului, conform normelor stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În acest scop se pot folosi şi alte surse de finanţare.
    (8) Prevederile alin. (6) se aplică şi în cazul taberelor de creaţie, sportive şi de odihnă ale studenţilor.
    (9) Statutul de student cu taxă se modifică în condiţiile stabilite de senatul universitar.
    (10) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate acorda anual burse pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate din fonduri constituite în acest scop. Aceste burse se obţin prin concurs organizat la nivel naţional.
    (11) La concursurile pentru obţinerea burselor prevăzute la alin. (10) pot participa studenţii şi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior de stat şi cei ai instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate.
    (12) Cheltuielile de întreţinere a internatelor, a căminelor şi a cantinelor universităţilor se acoperă din veniturile proprii ale instituţiilor de învăţământ respective şi din subvenţii de la buget cu această destinaţie.
    (13) Tarifele practicate de universităţi pentru studenţi la cămine şi cantine sunt cel mult egale cu diferenţa dintre costurile de funcţionare, cuprinzând cheltuielile de personal, cheltuielile cu utilităţile, cheltuielile cu materiile prime şi consumabile şi cheltuielile de întreţinere curentă şi, respectiv, subvenţiile de la bugetul de stat.
    (14) În vederea asigurării transparenţei, universitatea de stat publică periodic balanţa de venituri şi cheltuieli pentru fiecare cămin studenţesc.
    (15) Pot fi acordate subvenţii pentru cazare şi studenţilor care aleg altă formă de cazare decât căminele instituţiilor de învăţământ superior.
    (16) Instituţiile de învăţământ superior de stat asigură, în limita resurselor financiare alocate pentru efectuarea practicii comasate a studenţilor, pe perioada prevăzută în planurile de învăţământ, cheltuielile de masă, cazare şi transport, în situaţiile în care practica se desfăşoară în afara centrului universitar respectiv.
    (17) Toate actele de studii eliberate de universitate, precum şi cele care atestă statutul de student (adeverinţe, carnete, legitimaţii) se eliberează în mod gratuit.
    *) Reproducem mai jos prevederile art. 23 al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011 (#M2), cu modificările ulterioare.
    
#M2  ART. 23  Cheltuielile prevăzute la [...] art. 205 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se finanţează prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Art. 206. – (1) Statul român acordă anual, prin hotărâre a Guvernului, un număr de burse pentru şcolarizarea studenţilor străini. Aceste burse sunt atribuite doar acelor universităţi şi programe de studii care îndeplinesc cele mai ridicate standarde de calitate, indiferent dacă sunt de stat sau particulare.
    (2) Universităţile, în baza autonomiei universitare, pot dispune integral de veniturile obţinute din şcolarizarea studenţilor străini.

CAPITOLUL  XI

Conducerea universităţilor

SECȚIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 207. – (1) Structurile de conducere în instituţiile de învăţământ superior de stat sau particulare sunt:
                   a) senatul universitar şi consiliul de administraţie, la nivelul universităţii;
                   b) consiliul facultăţii;
                   c) consiliul departamentului.
    (2) Funcţiile de conducere sunt următoarele:
                   a) rectorul, prorectorii, directorul general administrativ, la nivelul universităţii;
                   b) decanul, prodecanii, la nivelul facultăţii;
                   c) directorul de departament, la nivelul departamentului.
    (3) IOSUD este condusă de Consiliul pentru studiile universitare de doctorat, respectiv de directorul acestui consiliu. Funcţia de director al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat este asimilată funcţiei de prorector. Procedura de numire a directorului Consiliului pentru studiile universitare de doctorat este stabilită de Codul studiilor universitare de doctorat.
    (4) La nivelul departamentului, directorul de departament şi membrii consiliului departamentului sunt aleşi prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare.
    (5) La nivelul facultăţii, stabilirea structurilor şi a funcţiilor de conducere se face după următoarea procedură:
                 a) componenţa membrilor consiliului facultăţii este de maximum 75% cadre didactice şi de cercetare, respectiv minimum 25% studenţi. Reprezentanţii cadrelor didactice şi de cercetare în consiliul facultăţii sunt aleşi prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din facultate, iar reprezentanţii studenţilor sunt aleşi prin vot universal, direct şi secret de către studenţii facultăţii;
                  b) decanii sunt selectaţi prin concurs public, organizat de către rectorul universităţii la nivelul facultăţii. La concurs pot participa persoane din cadrul universităţii sau din orice facultate de profil din ţară ori din străinătate care, pe baza audierii în plenul consiliului facultăţii, au primit avizul acestuia de participare la concurs. Consiliul facultăţii are obligaţia de a aviza minimum 2 candidaţi;
                   c) decanul îşi desemnează prodecanii după numirea de către rector;
                   d) în universităţile multilingve şi multiculturale, cel puţin unul dintre prodecani se numeşte la propunerea cadrelor didactice aparţinând minorităţii naţionale din departamentul secţiei sau liniei de predare într-o limbă a minorităţilor naţionale, potrivit regulamentului liniei de studiu conform art. 135 alin. (2), cu excepţia cazului în care decanul provine de la secţia sau linia de studiu cu predare în limba minorităţii naţionale respective. Cadrele didactice aparţinând secţiei sau liniei de predare trebuie să propună cel puţin 3 candidaţi.
    (6) Consiliul şcolii doctorale se stabileşte prin votul universal, direct şi secret al conducătorilor de doctorat din şcoala doctorală respectivă.
    (7) Procesul de stabilire şi de alegere a structurilor şi funcţiilor de conducere la nivelul universităţii, al facultăţilor şi departamentelor trebuie să respecte principiul reprezentativităţii pe facultăţi, departamente, secţii/linii de predare, programe de studii, după caz, şi se stabileşte prin Carta universitară.
    (8) În cazul universităţilor confesionale, alegerea persoanelor în funcţiile de conducere se face cu avizul cultului fondator.
Art. 208. – (1) Senatul universitar este compus din 75% personal didactic şi de cercetare şi din 25% reprezentanţi ai studenţilor. Toţi membrii senatului universitar, fără excepţie, vor fi stabiliţi prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi cercetătorilor titulari, respectiv al tuturor studenţilor. Fiecare facultate va avea reprezentanţi în senatul universitar, pe cote-părţi de reprezentare stipulate în Carta universitară. În cazul universităţilor confesionale, organizarea senatului universitar se va face cu respectarea statutului şi specificului dogmatic şi canonic al cultului fondator.
    (2) Senatul universitar îşi alege, prin vot secret, un preşedinte care conduce şedinţele senatului universitar şi reprezintă senatul universitar în raporturile cu rectorul.
    (3) Senatul universitar stabileşte comisii de specialitate prin care controlează activitatea conducerii executive a instituţiei de învăţământ superior şi a consiliului de administraţie. Rapoartele de monitorizare şi de control sunt prezentate periodic şi discutate în senatul universitar, stând la baza rezoluţiilor senatului universitar.
Art. 209. – (1) Rectorul universităţilor de stat şi particulare se desemnează prin una dintre următoarele modalităţi:
                   a) pe baza unui concurs public, în baza unei metodologii aprobate de senatul universitar nou-ales, conformă cu prezenta lege; sau
                   b) prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor.
    (2) Modalitatea de desemnare a rectorului, dintre cele prevăzute la alin. (1), se stabileşte cu minimum 6 luni înainte de fiecare desemnare a rectorului, prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor.
Art. 210. – (1) În cazul în care modalitatea aleasă pentru desemnarea rectorului este cea pe baza unui concurs public, procedura de desemnare este cea prevăzută de prezentul articol.
    (2) Senatul universitar nou-ales stabileşte o comisie de selecţie şi de recrutare a rectorului formată, în proporţie de 50%, din membri ai universităţii şi, în proporţie de 50%, din personalităţi ştiinţifice şi academice din afara universităţii, din ţară şi din străinătate. Această comisie conţine minimum 12membri, dintre care cel puţin un reprezentant al studenţilor sau un absolvent al universităţii desemnat de către studenţii din senatul universitar, conform Cartei universitare. De asemenea, senatul universitar nou-ales elaborează şi aprobă metodologia de avizare, de selecţie şi de recrutare a rectorului, conform legii.
    (3) Concursul public pentru desemnarea rectorului se desfăşoară în baza metodologiei prevăzute la alin. (2). Comisia de concurs este comisia de selecţie şi recrutare prevăzută la alin. (2).
    (4) La concursul de ocupare a funcţiei de rector pot participa personalităţi ştiinţifice sau academice din ţară şi din străinătate care, pe baza audierii în plenul senatului universitar nou-ales, au obţinut avizul de participare la concurs din partea acestuia. Avizul se acordă numai pe baza votului majorităţii simple a membrilor senatului universitar nou-ales. Senatul universitar nou-ales are obligaţia de a aviza minimum 2 candidaţi. Candidaţii avizaţi de senatul universitar nou-ales participă apoi la concursul organizat conform alin. (3).
Art. 211. – (1) Rectorul, desemnat conform art. 209, este confirmat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, în termen de 30 de zile de la data selecţiei. După emiterea ordinului de confirmare, rectorul poate semna acte oficiale, înscrisuri, acte financiare/contabile, diplome şi certificate.
    (2) Rectorul confirmat de ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pe baza consultării senatului universitar, îşi numeşte prorectorii. În universităţile multilingve şi multiculturale cel puţin unul dintre prorectori este numit de către rector la propunerea cadrelor didactice aparţinând minorităţilor naţionale din departamentul secţiei sau liniei de predare într-o limbă a minorităţilor naţionale, cu excepţia cazului în care rectorul provine de la secţia sau linia de studiu cu predare în limba minorităţii naţionale respective. Cadrele didactice aparţinând secţiei sau liniei de predare trebuie să propună cel puţin 3 candidaţi.
    (3) Rectorul confirmat de ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului încheie cu senatul universitar un contract de management, cuprinzând criteriile şi indicatorii de performanţă managerială, drepturile şi obligaţiile părţilor contractuale.
#M7 (3^1) În cazul exercitării unei funcţii de membru al Guvernului sau de secretar de stat, rectorul are obligaţia de a se suspenda din funcţie pe perioada exercitării respectivei demnităţi.
    (4) Decanii sunt selectaţi prin concurs public organizat de noul rector şi validat de senatul universitar. La concurs pot participa candidaţii avizaţi de consiliul facultăţii cu votul majorităţii simple a membrilor acestuia şi pe baza unei metodologii specifice elaborate de senatul universitar. Consiliul facultăţii validează cel puţin 2 candidaţi.
    (5) Menţinerea în funcţie a directorului general administrativ se face pe baza acordului scris al acestuia de susţinere executivă a planului managerial al noului rector.
    (6) Consiliul de administraţie al universităţilor de stat este format din rector, prorectorii, decanii, directorul general administrativ şi un reprezentant al studenţilor.
    (7) Consiliul de administraţie al universităţilor particulare este numit de către fondatori.
Art. 212. – (1) Rectorul confirmat al universităţii de stat încheie un contract instituţional cu ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
    (2) Rectorul poate fi demis de către senatul universitar, în condiţiile specificate prin contractul de management şi Carta universitară.
    (3) Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului poate revoca din funcţie rectorul în condiţiile art. 125.

                   SECȚIUNEA a 2-a
Atribuţiile senatului universitar, ale rectorului, ale consiliului de administraţie, ale decanului şi ale şefului de departament

Art. 213. – (1) Senatul universitar reprezintă comunitatea universitară şi este cel mai înalt for de decizie şi deliberare la nivelul universităţii.
    (2) Atribuţiile senatului universitar sunt următoarele:
                   a) garantează libertatea academică şi autonomia universitară;
                   b) elaborează şi adoptă, în urma dezbaterii cu comunitatea universitară, Carta universitară;
                   c) aprobă planul strategic de dezvoltare instituţională şi planurile operaţionale, la propunerea rectorului;
                   d) aprobă, la propunerea rectorului şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, structura, organizarea şi funcţionarea universităţii;
                 e) aprobă proiectul de buget şi execuţia bugetară; f) elaborează şi aprobă Codul de asigurare a calităţii şi Codul de etică şi deontologie profesională universitară;
                   g) adoptă Codul universitar al drepturilor şi obligaţiilor studentului, cu respectarea prevederilor Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului;
                   h) aprobă metodologiile şi regulamentele privind organizarea şi funcţionarea universităţii;
                   i) încheie contractul de management cu rectorul;
                   j) controlează activitatea rectorului şi a consiliului de administraţie prin comisii specializate;
                   k) validează concursurile publice pentru funcţiile din consiliul
                   l) aprobă metodologia de concurs şi rezultatele concursurilor pentru angajarea personalului didactic şi de cercetare şi evaluează periodic resursa umană;
                   m) aprobă, la propunerea rectorului, sancţionarea personalului cu performanţe profesionale slabe, în baza unei metodologii proprii şi a legislaţiei în vigoare;
                   n) îndeplineşte alte atribuţii, conform Cartei universitare.
    (3) Componenţa şi mărimea senatului universitar sunt stabilite prin Carta universitară, astfel încât să se asigure eficienţa decizională şi reprezentativitatea comunităţii academice.
    (4) Mandatul senatului universitar este de 4 ani. Durata mandatului unui membru al senatului universitar este de 4 ani, cu posibilitatea înnoirii succesive de maximum două ori. Pentru studenţi, durata mandatului se reglementează prin Carta universitară.
    (5) Senatul universitar poate fi convocat de rector sau la cererea a cel puţin o treime dintre membrii senatului universitar.
    (6) Rectorul reprezintă legal universitatea în relaţiile cu terţii şi realizează conducerea executivă a universităţii. Rectorul este ordonatorul de credite al universităţii. Rectorul are următoarele atribuţii:
                   a) realizează managementul şi conducerea operativă a universităţii, pe baza contractului de management;
                   b) negociază şi semnează contractul instituţional cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
                   c) încheie contractul de management cu senatul universitar;
                   d) propune spre aprobare senatului universitar structura şi reglementările de funcţionare ale universităţii;
                   e) propune spre aprobare senatului universitar proiectul de buget şi raportul privind execuţia bugetară;
                  f) prezintă senatului universitar, în luna aprilie a fiecărui an, raportul prevăzut la art. 130 alin. (2). Senatul universitar validează raportul menţionat, în baza referatelor realizate de comisiile sale de specialitate. Aceste documente sunt publice;
                   g) conduce consiliul de administraţie;
                  h) îndeplineşte alte atribuţii stabilite de senatul universitar, în conformitate cu contractul de management, Carta universitară şi legislaţia în vigoare.
    (7) Durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi înnoit cel mult o dată, în urma unui nou concurs, conform prevederilor Cartei universitare. O persoană nu poate fi rector al aceleiaşi instituţii de învăţământ superior pentru mai mult de 8 ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele şi de întreruperile acestora.
    (8) Atribuţiile prorectorilor, numărul şi durata mandatelor acestora se stabilesc prin Carta universitară.
    (9) Decanul reprezintă facultatea şi răspunde de managementul şi conducerea facultăţii. Decanul prezintă anual un raport consiliului facultăţii privind starea facultăţii. Decanul conduce şedinţele consiliului facultăţii şi aplică hotărârile rectorului, consiliului de administraţie şi senatului universitar. Atribuţiile decanului sunt stabilite în conformitate cu prevederile Cartei universitare şi cu legislaţia în vigoare.
    (10) Consiliul facultăţii reprezintă organismul decizional şi deliberativ al facultăţii. Consiliul facultăţii are următoarele atribuţii:
                 a) aprobă, la propunerea decanului, structura, organizarea şi funcţionarea facultăţii;
                 b) aprobă programele de studii gestionate de facultate;
                 c) controlează activitatea decanului şi aprobă rapoartele anuale ale acestuia privind starea generală a facultăţii, asigurarea calităţii şi respectarea eticii universitare la nivelul facultăţii;
                  d) îndeplineşte alte atribuţii, stabilite prin Carta universitară sau aprobate de senatul universitar şi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (11) Directorul de departament realizează managementul şi conducerea operativă a departamentului. În exercitarea acestei funcţii, el este ajutat de consiliul departamentului, conform Cartei
de administraţie; universitare. Directorul de departament răspunde de planurile
de învăţământ, de statele de funcţii, de managementul cercetării şi al calităţii şi de managementul financiar al departamentului.
    (12) Selecţia, angajarea, evaluarea periodică, formarea, motivarea şi încetarea relaţiilor contractuale de muncă ale personalului sunt de răspunderea directorului de departament, a conducătorului şcolii doctorale sau a decanului, conform prevederilor Cartei universitare.
    (13) Consiliul de administraţie al universităţii asigură, sub conducerea rectorului sau a unei alte persoane desemnate prin Carta universitară, în cazul universităţilor particulare şi confesionale particulare, conducerea operativă a universităţii şi aplică deciziile strategice ale senatului universitar. De asemenea, consiliul de administraţie:
                 a) stabileşte în termeni operaţionali bugetul instituţional;
                 b) aprobă execuţia bugetară şi bilanţul anual;
                 c) aprobă propunerile de scoatere la concurs a posturilor didactice şi de cercetare;
                 d) avizează propunerile de programe noi de studii şi formulează propuneri către senatul universitar de terminare a acelor programe de studii care nu se mai încadrează în misiunea universităţii sau care sunt ineficiente academic şi financiar;
                 e) aprobă operaţiunile financiare care depăşesc plafoanele stabilite de senatul universitar, în universităţile de stat, respectiv de fondatori, în universităţile particulare;
                   f) propune senatului universitar strategii ale universităţii pe termen lung şi mediu şi politici pe domenii de interes ale universităţii.
    (14) Studenţii au cel puţin un reprezentant în comisiile de etică, de cazări, de asigurare a calităţii, precum şi în alte comisii cu caracter social.
Art. 214. – (1) Funcţiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare, microproducţie nu se cumulează.
    (2) În cazul vacantării unui loc în funcţiile de conducere, se procedează la alegeri parţiale, în cazul directorului de departament, sau se organizează concurs public, potrivit Cartei universitare, în termen de maximum 3 luni de la data vacantării.
    (3) Numărul de prorectori şi de prodecani din instituţiile de învăţământ superior se stabileşte prin Carta universitară.
    (4) Atribuţiile şi competenţele structurilor şi ale funcţiilor de conducere din învăţământul superior sunt stabilite prin Carta universitară a instituţiei, potrivit legii. Hotărârile senatelor universitare, ale consiliilor facultăţilor şi ale departamentelor se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi, dacă numărul celor prezenţi reprezintă cel puţin două treimi din numărul total al membrilor. Membrii acestor structuri de conducere au drept de vot deliberativ egal.
    (5) Structura administrativă a universităţii este condusă de către un director administrativ şi este organizată pe direcţii. Postul de director general administrativ se ocupă prin concurs organizat de consiliul de administraţie al instituţiei de învăţământ superior. Preşedintele comisiei de concurs este rectorul instituţiei. Din comisie face parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Validarea concursului se face de către senatul universitar, iar numirea pe post, de către rector.
    (6) Unităţile de cercetare-dezvoltare sunt conduse de directori ai unităţilor respective, potrivit Cartei universitare.
    (7) Prin Carta universitară, universitatea îşi poate dezvolta structuri consultative formate din reprezentanţi ai mediului economic şi personalităţi din mediul academic, cultural şi profesional extern.
    #M7 ART. 215 *** Abrogat

                SECȚIUNEA a 3-a
Rolul statului în învăţământul superior

Art. 216. – (1) Statul îşi exercită atribuţiile în domeniul învăţământului superior prin intermediul Parlamentului, Guvernului şi Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    (2) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are următoarele atribuţii principale:
                   a) propune politicile şi strategiile naţionale pentru învăţământul superior, ca parte a Ariei europene a învăţământului superior;
                   b) elaborează reglementările de organizare şi funcţionare a sistemului de învăţământ superior;
                  c) monitorizează şi verifică direct sau prin organismele abilitate în acest sens respectarea reglementărilor privind organizarea şi funcţionarea învăţământului superior, cercetarea universitară, managementul financiar, etica universitară şi asigurarea calităţii în învăţământul superior;
                   d) gestionează procesul de evaluare periodică, de clasificare a universităţilor şi de ierarhizare a programelor de studii ale acestora;
                   e) controlează gestionarea RMUR;
                  f) organizează recunoaşterea şi echivalarea diplomelor şi certificatelor conform normelor interne şi în conformitate cu normele europene; elaborează metodologia prin care se pot recunoaşte automat diplomele şi certificatele obţinute în universităţi din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană, precum şi în universităţi de prestigiu din alte state, pe baza unei liste aprobate şi reactualizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; organizează recunoaşterea automată a funcţiilor didactice universitare şi a calităţii de conducător de doctorat, conform unei metodologii proprii; încasează sume, în lei sau în valută, pentru recunoaşterea şi echivalarea diplomelor şi certificatelor şi pentru vizarea actelor de studii;
                   g) elaborează şi propune proiectul de buget pentru învăţământul superior, ca parte a bugetului educaţiei şi bugetului cercetării;
                  h) verifică şi gestionează sistemul de indicatori statistici de referinţă pentru învăţământul superior şi bazele de date corespunzătoare pentru monitorizarea şi prognozarea evoluţiei învăţământului superior în raport cu piaţa muncii;
                   i) susţine realizarea de studii şi de cercetări în învăţământul superior;
                   j) publică anual un raport privind starea învăţământului superior.
Art. 217. – (1) Pentru exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului constituie registre de experţi şi se sprijină pe organisme consultative, la nivel naţional, alcătuite pe criterii de prestigiu profesional şi moral: Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS), Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Consiliul Naţional al Cercetării ştiinţifice (CNCS), Colegiul consultativ pentru cercetare-dezvoltare şi inovare (CCCDI), Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS), Consiliul Naţional al Bibliotecilor Universitare (CNBU), Consiliul de etică şi management universitar (CEMU) şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI). Din aceste organisme pot face parte cadre didactice şi cercetători, având cel puţin titlul de conferenţiar sau de cercetător ştiinţific II ori titluri echivalente obţinute în străinătate, membri ai Academiei Române şi ai unor instituţii de cultură, precum şi un membru student în CEMU şi CNCU şi un student cu statut de observator în CNFIS, sau reprezentanţi ai mediului de afaceri în CCCDI sau, ca observatori, în CNFIS.
    (2)  Consiliile prevăzute la alin. (1) beneficiază de un secretariat tehnic care se constituie şi funcţionează prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
    (3) Înfiinţarea, regulamentele de organizare şi funcţionare, structura şi componenţa organismelor specializate prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, conform legii. Bugetele acestor organisme sunt gestionate prin Unitatea executivă pentru finanţarea învăţământului superior, a cercetării, dezvoltării şi inovării (UEFISCDI) şi se constituie pe bază contractuală între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi UEFISCDI sau din alte surse legal constituite, gestionate de UEFISCDI.
    (4) CNCS se constituie prin reorganizarea, prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, a Consiliului Naţional al Cercetării ştiinţifice din Învăţământul Superior.
Art. 218. – (1) Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior are ca atribuţii principale elaborarea şi actualizarea permanentă a indicatorilor de monitorizare a învăţământului superior şi prognoza evoluţiei acestuia în raport cu dinamica pieţei muncii. Acest consiliu publică anual datele corespunzătoare acestor indicatori.
    (2) Consiliul de Etică şi Management Universitar se pronunţă asupra litigiilor de etică universitară şi are ca principale atribuţii:
                   a) monitorizarea punerii în aplicare a politicilor de etică universitară la nivelul sistemului de învăţământ superior;
                   b) auditarea comisiilor de etică din universităţi şi prezentarea unui raport anual privind etica universitară. Acest raport se face public;
                   c) constatarea încălcării de către o instituţie de învăţământ superior a obligaţiilor prevăzute de prezenta lege;
                   d) elaborarea şi publicarea Codului de referinţă al eticii şi deontologiei universitare, care este un document public. În arbitrarea litigiilor, Consiliul de Etică şi Management Universitar se bazează pe principiile şi procedurile elaborate în acest document.
    (3) Consiliul Naţional de Etică a Cercetării ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării este organismul prevăzut de Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 219. – (1) CNATDCU are următoarele atribuţii:
                 a) propune un set de standarde minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calităţii de conducător de doctorat şi a atestatului de abilitare. Aceste standarde se adoptă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obţinerea atestatului de abilitare nu depind de funcţia didactică sau gradul profesional al candidatului şi sunt identice cu standardele de acordare a titlului de profesor universitar;
                   b) propune metodologia-cadru prevăzută la art. 295 alin. (1);
                  c) verifică anual, la solicitarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sau din proprie iniţiativă, modul de desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare din universităţi. Raportul de verificare instituţională este prezentat ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, specificând concluzii bazate pe date şi documente;
                   d) prezintă un raport anual Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privind resursa umană pentru activităţile didactice şi de cercetare din învăţământul superior, în baza unor indicatori specifici. Acest raport este public;
                    e) alte atribuţii stabilite prin lege sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (2) CNFIS are următoarele atribuţii principale:
                  a) propune metodologia de finanţare a universităţilor şi stabileşte costul mediu per student echivalent pe cicluri şi domenii de studii;
                 b) verifică periodic, la solicitarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sau din proprie iniţiativă, realizarea proiectelor de dezvoltare instituţională şi eficienţa gestionării fondurilor publice de către universităţi şi face propuneri pentru finanţarea complementară a universităţilor pe bază de proiecte instituţionale;
                   c) prezintă anual Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului un raport privind starea finanţării învăţământului superior şi măsurile de optimizare ce se impun. Acest raport este public.
    (3) CNCS are următoarele atribuţii principale:
                  a) stabileşte standardele, criteriile şi indicatorii de calitate pentru cercetarea ştiinţifică, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului;
                  b) auditează periodic, la solicitarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sau din proprie iniţiativă, cercetarea ştiinţifică universitară ori din unităţile de cercetare dezvoltare;
                   c) gestionează programe de cercetare şi procese de evaluare a proiectelor de cercetare care sunt propuse pentru finanţare competitivă;
                   d) prezintă anual Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului un raport privind starea cercetării ştiinţifice în învăţământul superior şi performanţele universităţilor. Raportul este public şi va fi afişat pe site-ul CNCS.
    (4) Consiliul Naţional al Bibliotecilor Universitare (CNBU) are în atribuţii elaborarea strategiei de dezvoltare, evaluare periodică şi coordonarea sistemului de biblioteci din învăţământul superior.
Art. 220. – (1) Pentru monitorizarea eficienţei manageriale, a echităţii şi a relevanţei învăţământului superior pentru piaţa muncii, se stabileşte, în termen de maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, un sistem de indicatori statistici de referinţă pentru învăţământul superior, corelat cu sistemele de indicatori statistici de referinţă la nivel european din domeniu.
    (2) Sistemul de indicatori va fi elaborat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin consultarea Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS), a ARACIS, a CNCS, a CNFIS, a CNATDCU şi a Autorităţii Naţionale pentru Calificări, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Raportul anual privind starea învăţământului superior se bazează pe indicatorii prevăzuţi la alin. (1).
Art. 221. – (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului îşi realizează atribuţiile în domeniul cercetării prin Autoritatea Naţională de Cercetare ştiinţifică, conform legii.
    (2) În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului colaborează cu Consiliul Naţional al Rectorilor şi, după caz, cu autorităţi şi asociaţii profesionale şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale reprezentative, federaţii sindicale la nivel de ramură şi federaţii studenţeşti legal constituite la nivel naţional. Reprezentanţii învăţământului particular sunt parteneri de dialog social.

CAPITOLUL   XII

Finanţarea şi patrimoniul universităţilor

SECȚIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 222. – (1) Învăţământul universitar de stat este gratuit pentru cifra de şcolarizare aprobată anual de Guvern şi cu taxă, în condiţiile legii.
    (2) În învăţământul universitar de stat gratuit se pot percepe taxe pentru: depăşirea duratei de şcolarizare prevăzute de lege, admiteri, înmatriculări, reînmatriculări, repetarea examenelor şi a altor forme de verificare, care depăşesc prevederile planului de învăţământ. De asemenea, se pot percepe taxe şi pentru activităţi neincluse în planul de învăţământ, conform metodologiei aprobate de senatul universitar.
    (3) Finanţarea învăţământului superior de stat se asigură din fonduri publice, în concordanţă cu următoarele cerinţe:
                a) considerarea dezvoltării învăţământului superior ca responsabilitate publică şi a învăţământului, în general, ca prioritate naţională;
                b) asigurarea calităţii învăţământului superior la nivelul standardelor din Spaţiul European al Învăţământului Superior pentru pregătirea resurselor umane şi dezvoltarea personală ca cetăţeni ai unei societăţi democratice bazate pe cunoaştere;
                c) profesionalizarea resurselor umane în concordanţă cu diversificarea pieţei muncii;
                d) dezvoltarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice şi creaţiei artistice universitare pentru integrarea la vârf în viaţa ştiinţifică mondială.
    (4) Execuţia bugetară anuală a instituţiilor de învăţământ superior de stat se face publică.
    (5) Finanţarea învăţământului superior de stat poate fi realizată pe bază de contract şi prin contribuţia altor ministere, pentru acele instituţii de învăţământ superior care pregătesc specialişti în funcţie de cerinţele ministerelor respective, precum şi prin alte surse, inclusiv împrumuturi şi ajutoare externe.
    (6) Toate resursele de finanţare ale universităţilor de stat sunt venituri proprii.
    (7) Statul poate sprijini învăţământul superior particular acreditat.
    (8) Instituţiile de învăţământ superior de stat şi particulare pot primi donaţii din ţară şi din străinătate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 223. – (1) Instituţiile de învăţământ superior de stat funcţionează ca instituţii finanţate din fondurile alocate de la bugetul de stat, venituri extrabugetare şi din alte surse, potrivit legii.
    (2) Veniturile acestor instituţii se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe bază de contract, pentru finanţarea de bază, finanţarea complementară şi finanţarea suplimentară, realizarea de obiective de investiţii, fonduri alocate pe bază competiţională pentru dezvoltare instituţională, fonduri alocate pe bază competiţională pentru incluziune, burse şi protecţia socială a studenţilor, precum şi din venituri proprii, dobânzi, donaţii, sponsorizări şi taxe percepute în condiţiile legii de la persoane fizice şi juridice, române sau străine, şi din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituţiile de învăţământ superior, în condiţiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învăţământului şi cercetării ştiinţifice universitare.
    (3) Finanţarea suplimentară se acordă din fonduri publice de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru a stimula excelenţa instituţiilor şi a programelor de studii, atât din cadrul universităţilor de stat, cât şi al celor particulare. Finanţarea suplimentară se acordă conform prevederilor art. 197 lit. a).
    (4) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului asigură finanţarea de bază pentru universităţile de stat, prin granturi de studii calculate pe baza costului mediu per student echivalent, per domeniu, per cicluri de studiu şi per limbă de predare. Granturile de studii vor fi alocate prioritar spre acele domenii care asigură dezvoltarea sustenabilă şi competitivă a societăţii, iar în interiorul domeniului, prioritar, celor mai bine plasate programe în ierarhia calităţii acestora, numărul de granturi de studii alocate unui program variind în funcţie de poziţia programului în această ierarhie.
    (5) Finanţarea de bază este multianuală, asigurându-se pe toată durata unui ciclu de studii.
    (6) Finanţarea complementară se realizează de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin:
              a) subvenţii pentru cazare şi masă;
              b) fonduri alocate pe bază de priorităţi şi norme specifice pentru dotări şi alte cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale;
              c) fonduri alocate pe baze competiţionale pentru cercetarea ştiinţifică universitară.
    (7) Finanţarea instituţiilor de învăţământ superior de stat se face pe bază de contract încheiat între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi instituţia de învăţământ superior respectivă, după cum urmează:
              a) contract instituţional pentru finanţarea de bază, pentru fondul de burse şi protecţie socială a studenţilor, pentru fondul de dezvoltare instituţională, precum şi pentru finanţarea de obiective de investiţii;
              b) contract complementar pentru finanţarea reparaţiilor capitale, a dotărilor şi a altor cheltuieli de investiţii, precum şi subvenţii pentru cazare şi masă;
               c) contractele instituţionale şi complementare sunt supuse controlului periodic efectuat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi CNFIS.
    (8) Finanţarea cercetării ştiinţifice universitare se face conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi legislaţiei specifice domeniului cercetării-dezvoltării.
    (9) Fondurile pentru burse şi protecţie socială a studenţilor se alocă în funcţie de numărul de studenţi de la învăţământul cu frecvenţă, fără taxă de studii.
    (10) Studenţii beneficiază de burse de performanţă sau de merit, pentru stimularea excelenţei, precum şi de burse sociale, pentru susţinerea financiară a studenţilor cu venituri reduse. Cuantumul minim al burselor sociale se propune anual de către CNFIS, ţinând cont de faptul că acestea trebuie să acopere cheltuielile minime de masă şi cazare.
    (11) Universităţile pot suplimenta fondul de burse prin venituri proprii extrabugetare.
    (12) Categoriile de cheltuieli eligibile şi metodologia de distribuire a acestora din finanţarea complementară şi suplimentară se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la iniţiativa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
    (13) Rectorii universităţilor de stat, prin contractul instituţional încheiat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, sunt direct responsabili de alocarea resurselor instituţiei, prioritar spre departamentele şi structurile cele mai performante.
Art. 224. – Statul român poate acorda anual burse pentru sprijinirea etnicilor români din ţări învecinate şi a etnicilor români cu domiciliul stabil în străinătate, care doresc să studieze în cadrul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat din România.
Art. 225. – (1) Programele de studii de master şi doctorat în ştiinţe şi tehnologii avansate, cele care se desfăşoară în limbi de circulaţie internaţională, precum şi doctoratele în cotutelă cu universităţi de prestigiu din străinătate beneficiază de finanţare preferenţială, acordată conform propunerilor CNFIS.
    (2) Fondurile rămase la sfârşitul anului din execuţia bugetului prevăzut în contractul instituţional şi complementar, precum şi fondurile aferente cercetării ştiinţifice universitare şi veniturile extrabugetare rămân la dispoziţia universităţilor şi se cuprind în bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei, fără vărsăminte la bugetul de stat şi fără afectarea alocaţiilor de la bugetul de stat pentru anul următor.
Art. 226. – (1) Universităţile de stat sau particulare au patrimoniu propriu, pe care îl gestionează conform legii.
    (2) Drepturile pe care le au universităţile asupra bunurilor din patrimoniul propriu pot fi drepturi reale, după caz, drept de proprietate sau dezmembrăminte ale acestuia, uz, uzufruct, servitute şi superficie, potrivit dispoziţiilor Codului civil, drept de folosinţă dobândit prin închiriere, concesiune, comodat şi altele asemenea ori drept de administrare, în condiţiile legii.
    (3) În patrimoniul universităţilor pot exista şi drepturi de creanţă izvorâte din contracte, convenţii sau hotărâri judecătoreşti.
    (4) Universităţile de stat pot avea în patrimoniu bunuri mobile şi imobile din domeniul public sau din domeniul privat al statului.
    (5) Drepturile subiective ale universităţilor asupra bunurilor din domeniul public al statului pot fi drepturi de administrare, de folosinţă, de concesiune ori de închiriere, în condiţiile legii.
    (6) Prin hotărâre a Guvernului, bunurile din domeniul public al statului pot fi trecute în domeniul privat al statului şi transmise în proprietate universităţilor de stat, în condiţiile legii.
    (7) Universităţile de stat au drept de proprietate asupra bunurilor existente în patrimoniul lor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este împuternicit să emită certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru universităţile de stat pe baza documentaţiei înaintate de acestea.
    (8) Dreptul de proprietate al universităţilor de stat asupra bunurilor prevăzute la alin. (7) se exercită în condiţiile prevăzute de Carta universitară, cu respectarea dispoziţiilor dreptului comun.
    (9) Dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile, precum şi alte drepturi reale ale universităţilor de stat sunt supuse procedurii publicităţii imobiliare prevăzute de legislaţia specială în materie.
    (10) În cazul desfiinţării unei universităţi de stat, bunurile aflate în proprietate, rămase în urma lichidării, trec în proprietatea privată a statului.
    (11) Universităţile particulare sunt titulare ale dreptului de proprietate ori ale altor drepturi reale pe care le exercită asupra patrimoniului, în condiţiile legii.

                SECȚIUNEA a 2-a
Organizarea şi funcţionarea învăţământului superior particular şi confesional particular

Art. 227. – (1) Instituţiile de învăţământ superior particulare şi instituţiile de învăţământ superior confesionale particulare sunt:
              a) fondate din iniţiativa şi cu resursele materiale şi financiare ale unei fundaţii sau asociaţii, ale unui cult religios ori ale unui alt furnizor de educaţie, recunoscut ca atare potrivit prevederilor prezentei legi;
              b) persoane juridice de drept privat.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior particulare au autonomie universitară, conform prevederilor prezentei legi, şi autonomie economico-financiară, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituţie.
    (3) Structurile universităţilor particulare şi confesionale particulare, atribuţiile, durata mandatelor, precum şi alte considerente legate de statutul acestora sunt stabilite de Carta universitară, avizate de fondatori şi aprobate de senatul universitar cu respectarea strictă a prevederilor prezentei legi.

                SECȚIUNEA a 3-a
Înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare

Art. 228. – (1) O instituţie de învăţământ superior particulară şi confesională particulară trebuie să parcurgă toate procedurile de autorizare provizorie şi acreditare stabilite de prezenta lege.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare sunt acreditate prin lege, iniţiată de către Guvern la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    (3) Universităţilor acreditate li se recunoaşte perioada de funcţionare legală.

                SECȚIUNEA a 4-a
Patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare

Art. 229. – (1) Patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare constă în patrimoniul iniţial al fondatorilor, la care se adaugă patrimoniul dobândit ulterior.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare, pe durata existenţei lor, dispun de patrimoniul pus la dispoziţia lor, conform legii.
    (3) Toate deciziile privind patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare sunt luate de către consiliul de administraţie.

                SECȚIUNEA a 5-a
Desfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare

Art. 230. – (1) Desfiinţarea, dizolvarea sau lichidarea instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare se face în condiţiile legii. Iniţiativa desfiinţării instituţiilor de învăţământ superior particulare sau confesionale particulare poate aparţine şi fondatorilor.
    (2) În caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare revine fondatorilor.
    (3) Desfiinţarea universităţilor particulare se va face cu protecţia intereselor studenţilor.

                SECȚIUNEA a 6-a
Finanţarea instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare

Art. 231. – Sursele de finanţare ale instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare sunt compuse din:
    
            a) sumele depuse de fondatori; 
    
            b) taxe de studiu şi alte taxe şcolare;
    
            c) sponsorizări, donaţii, granturi şi finanţări acordate pe bază de competiţie, exploatarea rezultatelor cercetării, dezvoltării, inovării şi alte surse legal constituite.