După moartea lui Caius Gracchus, contradicţiile din sânul societăţii romane s-au accentuat, ieşind la iveală şi mai mult corupţia aristocraţiei romane.
      Corupţia aristocraţiei romane şi slăbiciunea statului roman s-au dovedit cu prisosinţă în cursul noilor războaie, pe care romanii le-au purtat în nordul Africii cu Iugurta, în nordul Italiei cu cimbrii şi teutonii şi în Orient cu Mitridate.
      După moartea regelui Numidiei, aliatul romanilor, au avut loc o serie de lupte între fiii şi nepotul acestuia. În cele din urmă reuşeşte să pună mâna pe putere Iugurta, înlăturând pe ceilalţi pretendenţi, care se refugiară la Roma, cerând ajutor. Deşi au fost trimise o serie de comisii pentru anchetă, acestea sunt cumpărate de Iugurta.
      În urma unor incidente care au loc în Numidia, sunt omorâţi o serie de cetăţeni romani, fapt care va face ca Roma să declare război lui Iugurta. Sunt trimise mai multe armate romane, ai căror comandanţi, cumpăraţi de el cu aur, încheie pace. Aceasta a provocat o mare indignare la Roma şi Iugurta este chemat spre a da seamă de faptele lui în faţa senatului. Cumpără însă şi aici pe unul din tribuni, care îi ia apărarea şi astfel scapă. Se spune că la plecarea lui din Roma, Iugurta ar fi rostit următoarele: „Oraş corupt, oraş de vânzare, nu-ţi lipseşte decât cumpărătorul”, ceea ce dovedeşte starea de corupţie în care decăzuse aristocraţia romană.
      În urma unor noi crime pe care le comite, senatul îi declară din nou război. Armata romană trimisă împotriva lui Iugurta a fost înfrântă datorită corupţiei comandanţilor ei. Atunci partidul popular impune senatului roman să dea comanda lui Caius Marius, un priceput şi bun militar. Marius este ales consul şi, după ce reorganizează armata, a debarcat în Africa şi, ajutat de locotenentul său Cornelius Sulla, a reuşit să-l înfrângă pe Iugurta; luându-l prizonier, îl aduse la Roma (105 î.Hr.), unde moare în închisoare de frig şi foame. Astfel, a luat sfârşit acest război umilitor pentru Roma.

 

      Puţin timp după războiul cu Iugurta, o nouă primejdie ameninţa Roma. Dinspre nord, din regiunile Mării Baltice, coborau spre Italia triburile germanice, ale cimbrilor şi teutonilor. După ce au invadat teritoriul Austriei de astăzi, ei au încercat să pătrundă în valea Padului, atraşi fiind de fertilitatea acestei regiuni.
      O armată romană trimisă împotriva lor dincolo de Alpi, a fost nimicită în bătălia de la Noreia (Carintia). Totuşi năvălitorii nu s-au îndreptat spre Italia, ci au pustiit mai întâi sudul Galiei, unde înfrâng două armate romane (una la Arausio în 105 î.Hr.), şi apoi Spania, după care au cerut Romei să le cedeze teritorii în Galia şi în Italia.
      Respingând aceste cereri, senatul încredinţează lui Marius, ales consul (104 î.Hr.), conducerea războiului. O armata reformată condusă de Marius i-a zdrobit în două lupte sângeroase pe teutoni (în bătălia de la Aqua Sextiae – 102 î.Hr.) şi cimbri (în bătălia de la Vercellae din 101 î.Hr.).

      Populaţiile italice stăpânite de romani, deşi suportau toate sarcinile fiscale şi luau parte la toate războaiele purtate de Roma, nu aveau cetăţenie romană, fiind consideraţi aliaţi (socii). Faptul acesta făcea ca ei să nu se bucure de avantaje economice şi politice.
      În anul 91 î.Hr., tribunul Livius Drusus a întocmit un proiect de lege de încetăţenire a aliaţilor italici. Dar proiectul n-a ajuns să fie votat pentru că Drusus a fost asasinat. Faptul acesta a determinat pe italici să se răscoale (90 î.Hr.). Răscoala a cuprins întreaga Italie. Răsculaţii italici s-au separat de Roma, organizându-se într-un stat independent, pe care l-au numit Italia, iar oraşul Corfinium, din centrul ţării a fost ales capitală cu numele de Italica. Se alege un Senat italic format din 500 de membri. 
      Roma se afla în mare primejdie; armatele romane fuseseră învinse de răsculaţi. Atunci i se încredinţă lui Marius conducerea războiului împotriva italicilor, care se îndreptau spre Roma. Armata condusă de Marius reuşi să-i oprească. În acest timp, tânărul general Cornelius Sulla, fostul locotenent al lui Marius, a reprimat cu cruzime răscoala în Campania. Dar în cele din urmă, senatul roman socoti că era mai prudent să cedeze în faţa răsculaţilor; la început acordă cetăţenie numai italicilor, care rămăseseră credincioşi Romei, şi celor care depuneau armele imediat; mai târziu, tuturor acelora care depuneau armele într-un timp limitat (lex Plautia Papiria). Astfel că în anul 88 î.Hr. a fost acordată cetăţenia romană aproape întregii populaţii libere din Italia. În felul acesta Italia se transformă dintr-o federaţie de state într-un stat roman unitar.

 

Lorem ipsum dolor sit amet, contuer adiping elit, sed diam nonummy nibh euismod.

Lorem ipsum dolor sit amet, contuer adiping elit, sed diam nonummy nibh euismod.

Lorem ipsum dolor sit amet, contuer adiping elit, sed diam nonummy nibh euismod.

Lorem ipsum dolor sit amed sed diam nonummy nibh euismod tincidunt ut. Duis autem vel eum iriure dolor in hendrerit in vulputate velit esse molestie consequat, eu feugiat nulla at vero eros et accumsan et odio qui blandit praesent luptatum augue duis dolore te feugait nulla facilisi.

Lorem ipsum dolor sit amet, contuer adiping elit, sed diam nonummy nibh euismod.

 

 

 

 

 

Lorem ipsum dolor sit amed sed diam nonummy nibh euismod tincidunt ut. Duis autem vel eum iriure.