Imediat după încheierea celui de-al doilea război punic, Roma a trecut la noi cuceriri, îndeosebi în Peninsula Balcanică, regiunea cea mai apropiată de Italia.
      În perioada dintre primul şi al doilea război punic, romanii au cucerit mici teritorii pe coasta Iliriei, ajungând la graniţele Macedoniei. Din Pergam, Rodos şi Atena au venit cereri de ajutor împotriva regelui Filip al V-lea din Macedonia care s-a aliat cu regele Antioh al II-lea al Siriei în vederea cuceririi Egiptului. Romanii trimit o flotă care protejează Pireul şi cucereşte în 198 î.Hr. Eretria.

      Roma a găsit prilejul pentru cucerirea Macedoniei sub pretextul că regele Filip al V-lea al încheiase alianţă cu Hannibal, în timpul celui de-al doilea război punic. Ea trimise o puternică armată contra Macedoniei, care înfrânse faimoasa falangă macedoneană la Kynoskephalai, în Tesalia, silindu-l pe Filip al V-lea să încheie pace (197 î.Hr.). Prin pacea încheiată, Macedonia renunţa la toate cuceririle din Tracia şi Asia Mică şi îşi retrăgea toate garnizoanele din oraşele greceşti, recunoscând astfel libertatea şi independenţa Greciei. De asemenea, este nevoită să plătească despăgubiri de război în valoare de 1.000 de talanţi. În 196 î.Hr. statele greceşti îşi proclamă independenţa prin Flamininus în timpul jocurilor istmice de la Corint. După doi ani romanii îşi retrag trupele din Grecia.
      Deşi a proclamat libertatea oraşelor greceşti, Roma căuta în realitate să le sustragă de sub supremaţia Macedoniei şi să le supună influenţei ei. Amestecându-se tot mai mult în situaţia internă a oraşelor greceşti, Roma şi-a atras curând ostilitatea acestora.
      După o scurtă perioadă, Perseu, urmaşul lui Filip, a început pe ascuns pregătirile pentru un nou război împotriva romanilor încercând să recâştige hegemonia asupra Greciei. Fiind descoperit, romanii i-au declară război. În prima parte a conflictului reaprins romanii înregistrează o serie de eşecuri, Rodosul şi Pergamul adoptând poziţii ambigue.

      În lupta de la Pydna (22 iunie 168 î.Hr.) sub conducerea lui L. Aemilius Paullus, Macedonia este înfrântă şi împărţită în patru părţi, separate şi tributare Romei. Circa 1.000 de prizonieri proveniţii din Liga aheană (printre ei se afla şi istoricul Polibiu) sunt aduşi la Roma ca sclavi. Prada de război dobândită permite cetăţenilor romani să nu mai plătească contribuţia pentru război.  
      Câţiva ani mai târziu, Macedonia s-a revoltat sub conducerea lui Andriscos, care dorea să restabilească unitatea şi independenţa ţării sale. Răscoala a fost înăbuşită, dar Macedonia cucerită definitiv şi transformată în provincie romană (148 î.Hr.).
      Doi ani mai târziu s-a răsculat Corintul, căruia i se alăturase şi alte oraşe greceşti. Însă şi această răscoală a fost înăbuşită în sânge. Urmarea a fost distrugerea Corintului, iar locuitorii lui vânduţi ca sclavi. Grecia şi-a pierdut independenţa, fiind transformată în provincie romană, sub numele de Ahaia, (146 î.Hr.). Se construieşte Via Egnatia ce uneşte Dyrrhachium cu Salonicul.

      Regele Siriei, Antioh al III-lea, restabileşte dominaţia seleucidă în est prin campania militară dusă în Bactria, după care îi scoate pe egipteni din Palestina şi Siria.O alianţă încheiată cu Liga etoliană urmăreşte obţinerea posesiunilor ptolomeice din Marea Egee. Neliniştit de politica agresivă a romanilor în răsărit, a debarcat în Grecia, pentru a-i răscula pe greci.

După ce intră în Tesalia este învins de romani la Magnesia (190 î.Hr.), după care este izgonit din Grecia şi urmărit până în Asia Mică, unde a fost învins şi silit să încheie pace cu Roma (pacea de la Apamea din 188 î.Hr.). Prin această pace Antioh pierdea Asia Mică, ale cărei regiuni au fost împărţite între aliaţii romanilor – Pergamul şi insula Rodos –, trebuie să plătească 15.000 de talanţi în 12 rate anuale şi să renunţe la navele de luptă (păstra doar 10 nave). Totodată i se cerea şi predarea lui Hannibal, care se refugiase în Siria. Acesta a fugit de la Antioh al III-lea în Bitinia, unde, fiind urmărit de romani, s-a otrăvit pentru a nu cădea viu în mâinile lor.
      În acest timp, Pergamul şi Rodosul prin posesiunile dobândite în Asia Mică devin state-tampon, echilibrând puterea regatului seleucid.  În anul 133 î.Hr. a murit regele Pergamului Atal al III-lea, regatul său fiind lăsat moştenire Romei, care a trimis aici un guvernator roman. Aspra stăpânire romană a fost întâmpinată cu ostilitate de popor. În anii 132– 129 î.Hr. are loc în Pergam o mare răscoală. Sclavii şi oamenii liberi săraci s-au răsculat sub conducerea lui Aristonicus. Răscoala a fost însă înăbuşită şi Pergamul transformat şi el în provincie romană, sub numele de Asia (129 î.Hr.).
      În felul acesta Roma devenise stăpână peste toate ţinuturile importante din jurul bazinului răsăritean al Mării Mediterane.

 

 

 

Răscoalele populaţiilor din Spania

      Grele şi îndelungate au fost luptele duse de romani şi cu populaţiile din Spania, supuse încă din timpul celui de-al doilea război punic.Acestea nu voiau să renunţe la libertatea lor. De aceea s-au răsculat în dese rânduri; în fruntea lor se găseau triburile de celtiberi, care locuiau părţile de răsărit ale peninsulei Iberice, şi lusitanii, în apus.

      Cele mai violente răscoale s-au produs între anii 154–133 î.Hr., când lusitanii, conduşi de un păstor foarte capabil, anume Viriatus, au nimicit mai multe armate romane. Viriatus a fost recunoscut apoi ca rege al lusitanilor. Romanii însă au reuşit să-l ucidă mişeleşte pe Viriatus, iar lusitanii au fost supuşi.
      În acelaşi timp cu lusitanii s-au răsculat şi celtiberii. Împotriva acestora romanii n-au putut însă duce un război mai hotărât, fiind prinşi în lupte cu lusitanii. Numai după omorârea lui Viriatus, ei s-au îndreptat împotriva oraşului Numantia, care era focarul răscoalei celtiberilor, pe care l-au asediat. Oraşul a rezistat totuşi timp de 10 ani, după care însă a fost cucerit şi dărâmat până în temelii (133 î.Hr.) de romani.

 

Cucerirea Galiei de sud

      Pentru a-şi asigura condiţii cât mai bune în vederea unei intense exploatări a bogăţiilor Spaniei, statul roman a căutat să lege Spania de Italia prin cucerirea teritoriilor din Galia de sud. În acest scop, ei au stabilit legături cu Massilia, bogata colonie grecească de la vărsarea Ronului, ajutând-o în toate luptele pe care le ducea cu triburile galice din vecinătate.

      În anul 118 î.Hr., romanii au trecut la o acţiune mai hotărâtă de a supune aceste triburi, astfel, ei au cucerit teritoriile cuprinse între munţii Pirinei şi Alpi, care au fost transformate în provincie romană sub numele de Gallia Narbonensis, după colonia romană Narbo, întemeiată de ei în această regiune.

      Mai târziu, această regiune se va numi Provincia (de aici numele de Provence, dat astăzi sudului Franţei).