Imperiul roman reprezintă faza post-republicană a civilizaţiei antice romane, caracterizată de o formulă de guvernare autocratică şi exploatarea unor mari întinderi teritoriale în Europa şi în jurul Mării Mediterane.
      Timp de 500 de ani Republica romană a fost slăbită şi subminată datorită mai multor războaie civile. De obicei, sunt propuse mai multe evenimente pentru a marca trecerea de la Republică la Imperiu: numirea lui Julius Caesar ca dictator pe viaţă (44 î.Hr.), Bătălia de la Actium (31 î.Hr.) sau acordarea de către Senatul roman lui Octavianus titlului onorific Augustus (27 î.Hr.).
      Expansiunea romană a început în zilele Republicii, dar a atins apogeul în timpul împăratului Traian când Imperiul roman a controlat aproximativ o suprafaţă de 6.5 milioane km². Leagăn de civilizaţie, Roma antică a influenţat limbile, religia, arhitectura, filosofia, dreptul şi guvernarea naţiunilor din întreaga lume până în ziua de astăzi.
      Imperiul cunoaşte o evoluţie ce cuprinde două etape distincte: principatul şi dominatul.
      Termenul de principat este folosit de istoricii moderni pentru a desemna perioada primelor două secole d.Hr. caracterizată printr-o monarhie relativ liberală.
     Ororile războaielor civile, rezultate ale contradicţiilor unui regim republican oligarhic, au determinat o puternică dorinţă a popoarelor pentru pace şi ordine. Cel care a profitat de această situaţie a fost Octavianus, cel care a reuşit să instaureze un nou regim de conducere, în esenţă, monarhic.
      Termenul de dominat semnifică o conducere monarhică absolută exercitată de un împărat care se intitulează dominus et deus (stăpân absolut şi zeu) şi care a fost instaurată de împăratul Diocleţian (284-305). Acesta, la sfârşitul secolului al III-lea, a stabilit practica împărţirii autorităţii între patru co-împăraţi, în scopul de a asigura o mai bună conducere în vastul teritoriu al imperiului.
      În deceniile următoare, imperiul a fost împărţit de multe ori de-a lungul axei Est-Vest. După moartea lui Teodosie I (395) Imperiul a fost împărţit pentru ultima oară în Imperiul Roman de Apus (cu capitala la Roma) şi Imperiul Roman de Răsărit (cu capitala la Constantinopol).
      Imperiul Roman de Apus s-a prăbuşit, în 476, când împăratul Romulus Augustus a fost forţat să abdice de către Odoacru. Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin şi-a încheiat existenţa în 1453 după moartea împăratului Constantin al  XI-lea şi cucerirea Constantinopolului de către turcii otomani conduşi de Mehmed al II-lea.


Harta Imperiului roman la maxima sa întindere teritorială