Întemeierea legendară a oraşului Roma este realizată, la 21 aprilie 753 î.Hr., de cei doi gemeni Remus şi Romulus.

Relief cu Remus şi Romulus, Muzeul Massimo - altarul lui Marte, sec. I d.Hr.

       Legenda începe cu eroul Aeneas, care după ce părăseşte Troia incendiată, după o lungă călătorie pe Marea Mediterană ajunge în Latinium unde se căsătoreşte cu Lavinia, fiica regelui Latinus. Aeneas înfiinţează oraşul Lavinium. Fiul lui Aeneas întemeiază oraşul Alba Longa. Aici după domnia a 12 urmaşi ai săi pe tron urcă tatăl legendarei Rheei Silvia, regele Numitor. Fratele acestuia, Amulius,  îl înlătură de pe tron şi pune stăpânire pe putere, iar pe Rheei Silvia o transformă într-o vestală pentru a nu mai emite pretenţii la tron. Frumuseţea fetei îl face pe zeul Marte să se îndrăgostească de ea şi să cadă asupra ei sub forma unei ploi de aur. Drept urmare, iau naştere doi gemeni, Romulus şi Remus, care pentru a nu fi ucişi de Amulius sunt puşi într-un cufăr şi lăsaţi să plutească pe Tibru. Cufărul este purtat de ape până în grota Lupercaliilor la poalele Palatinului. Gemenii crescuţi la început de o lupoaică, mai apoi de păstorul Faustulus, devin doi tineri puternici.
       În urma unor dispute cu nişte tineri din Alba Longa, sunt aduşi în faţa lui Numitor care-i recunoaşte. Romulus şi Remus reuşesc să-l readucă pe bunicul lor pe tron, după care se întorc pe meleagurile unde au crescut să înfiinţeze un oraş. După ce Romulus se instalează pe colina Palatin şi Remus pe colina Aventin, între cei doi începe o dispută cu privire la cel care a fost primul întemeietor al oraşului. Remus este ucis de fratele său în timp ce tăia brazda sfântă în jurul Palatinului. În urma acestor evenimente ia naştere oraşul Roma.
Legenda cunoaşte diferite variante, cele mai cunoscute fiind cele scrise de Vergiliu şi Titus Livius.
       Primul rege al Romei, Romulus, instituie prima conducere politică la Roma – regalitatea. Este urmat la domnie de 7 regi, primii patru au fost latini şi sabini, ultimii trei au fost etrusci:
       Romulus (753-717 î.Hr.) – a domnit 37 de ani, timp în care a purtat o serie de războaie împotriva vecinilor (mai ales împotriva sabinilor, cărora le-au răpit fiicele pentru a-şi asigura urmaşi). A organizat Senatul (cuprindea 100 de membrii) şi a împărţit societatea în patres şi curii. S-a asociat la domnie cu regele sabin Titus Tatius, care va dispare misterios în timpul unei furtuni, în mlaştina Caprei. După moarte a fost zeificat.
       Numa Pompilius (717-673 î.Hr.) – este considerat întemeietorul cultului religios, a serviciului divin şi fondatorul diferitelor colegii de preoţi.
       Tullus Hostilius (673-642 î.Hr.) -  a cucerit şi a distrus oraşul Alba Longa, moment în care are loc lupta legendară dintre Horaţi şi Curiaţi. Organizează calendarul în 10 luni, plus 2 luni pentru acord, cu zile faste şi zile nefaste.
       Ancus Marcius (642-617 î.Hr.) – extinde teritoriul oraşului până la mare, întemeiază portul Ostia, construieşte un zid de apărare şi un şanţ în jurul Romei, a făcut primul drum Via Salaria.
       Lucius Tarquinus Priscusus (cel Bătrân) (617-579 î.Hr.) – primul rege etrusc; lui i se datorează construirea primelor hale din Forumul roman, lucrărilor de asanare a mlaştinilor, un canal de evacuare, a pus bazele templului de la Capitoliu şi a mărit numărul membrilor din Senat la 200.         
       Servius Tullius (578-535 î.Hr.) – a făcut o reformă  prin care a încadrat în rândurile poporului roman alături de patricieni şi pe plebei; a repartizat cetăţenii pe centurii în funcţie de avere, a constituit comiţiile centuriale, aconstruit un zid de apărare în jurul celor şapte coline. Este ucis într-un complot condus de fiica şi ginerele său, care-i va lua locul pe tron. 
       Tarquinius Superbus (535-509 î.Hr.) – un adevărat tiran, a construit templul lui Jupiter pe Capitoliu. A nemulţumit poporul roman care s-a răsculat în urma răpirii virtuoasei Lucreţia de către fiul său, Sextus. Revolta, condusă de reprezentanţii nobilimii romane Lucius Iunius Brutus şi Collatinus, a avut drept rezultat alungarea regelui din Roma şi abolirea regalităţii. 
       Se instaurează un nou regim politic – republica, condusă de doi consuli aleşi. Primii consuli au fost Collatinus şi Brutus.

 

       Din datele arheologice rezultă că primele aşezări din viitorul oraş Roma au fost construite pe Palatin încă din mileniul al zecelea î.Hr., şi mai târziu s-au ridicat aşezări şi pe dealurile Esquilino şi Quirinale. Vestigiile arheologice au demonstrat că de-a lungul Tibrului, la Ostia, au existat încă de la sfârşitul epocii  bronzului (circa 1000 î.Hr.) o serie întreagă de sate, care au ocupat aproape fiecare deal, de-a lungul râului.         


Reconstituirea oraşului Roma din timpul lui Tarquinus

       Datele tradiţiei istorice corespund în mare măsuri cu datările arheologice care consemnează realizarea unui cimitir comun, la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr., pe colina Esquilino ce înlocuieşte locurile de înmormântare aflate până atunci între zonele libere dintre sate.
       Oraşul s-a format prin sinoicism, contopirea şi unificarea diferitelor sate instalate pe cele şapte coline, şi prin impunerea dominaţiei uneia dintre ele asupra celorlalte. Latinii de pe colina Palatină (Roma quadrata) s-au unit cu sabinii aflaţi pe colinele Esquilino, Viminale şi Quirinale.  Oraşul a apărut în urma unei evoluţii lente marcată de războaie.
       Cei care îşi impun autoritatea asupra acestor populaţii sunt etruscii, interesaţi de realizarea unui drum comercial spre sud. Ei vor introduce la Roma elementele urbanizării: o organizare politică, construcţii, asanarea mlaştinilor din câmpia Romei (care va duce la unirea satelor). Însuşi numele oraşului este derivat din etruscul gens ruma (numele unei divinităţi a alăptării, Ruma). Sub conducerea regilor Tarquini, Roma ia locul Albei Longa ca forţă politică dominantă în Latium. Construirea portului Ostia şi extinderea salinelor de la gura Tibrului (Via Salaria).
       Data oficială a fost stabilită de către Varro (116-27 î.Hr.), în conformitate care conform legendei plasează întemeierea oraşului de către Romulus şi Remus la data de 21 aprilie 753 î.Hr., cunoscută mai ales prin expresia latină Ab Urbe condita ce înseamnă „de la fondarea cetăţii”. Cu toate acestea au existat şi alte date diferite propuse de scriitorii antici: Ennius, poetul latin din secolul al III–II-lea î.Hr., în scrierea sa  Annales înaintează data fondării la 875 î.Hr., istoricul grec Timaios Tauromenium  (sec. IV-III î.Hr.) o plasează în anul 814 î.Hr. (simultan, cu apariţia Cartaginei), Fabius Pictor (III î.Hr.) dă anul 748 î.Hr. şi Lucio Tit anul 729 î.Hr..

       Prima formă de conducere politică cunoscută la Roma a fost regalitatea. După tradiţia romană, au domnit şapte regi. Primii patru au fost latini şi sabini şi au domnit alternativ, adică unul latin, urmat de un altul sabin. În timpul acestora, Roma şi-a întins stăpânirea asupra unei părţi din Latium şi a pus aici bazele unei vieţi economice. Ultimii trei regi, care au domnit în secolul al VI-lea î.Hr. au fost de origină etruscă, ceea ce dovedeşte că în această vreme etruscii îşi întinseseră stăpânirea asupra Romei. Acestora li se atribuie de către


Servius Tullius

tradiţie lucrări edilitare de pe urma cărora Roma s-a transformat într-un adevărat oraş.
       Regele era numit cu aprobarea zeilor şi avea puteri limitate. El era în acelaşi timp comandant militar, judecător suprem şi preot. El era ajutat în cârmuire de un sfat format din căpeteniile celor 300 de ginţi numiţi Senat (senatus; senes = cei bătrâni). Un rol important îl avea Adunarea poporului, numită comitia curiata (curia = coviria = comunitatea bărbaţilor), formată din ostaşi care se întruneau pe curii (existau 30 de curii). Comitia curiata era organul superior în statul roman, alegând pe rege, declarând război şi luând hotărâri în problemele mari de stat.
       În timpurile vechi, romanii au avut o organizare gentilică patriarhală, unitatea socială de bază fiind ginta, denumită gens. După tradiţie, toată populaţia era alcătuită din trei sute de ginţi, care formau poporul roman (populus romanus). Zece ginţi înrudite formau o curie, iar zece curii – un trib. Tradiţia romană ne spune că la început au existat la Roma trei triburi: Ramnes, al latinilor, Tities, al sabinilor şi Luceres al etruscilor. Treptat însă ginta şi-a pierdut din importanţa ei, întărindu-se în schimb familia. Capul familiei, pater (tatăl), avea o putere nelimitată asupra membrilor familiei.
       Patricienii sunt reprezentanţii vechilor ginţi. Denumirea de patrician vine chiar de la cuvântul pater. Aceştia au dobândit bogăţii şi proprietăţi, formând aristocraţia, clasa privilegiată a societăţii romane. Ei deţineau conducerea statului.
       În acest timp apare la Roma şi sclavia. Sclavii proveneau dintre prizonierii de război; ei erau socotiţi ca membrii inferiori ai familiei romane şi folosiţi la munci casnice; de aceea sclavia avea un caracter patriarhal.
       Restul populaţiei romane, care se găsea în afara ginţilor, îl formau plebeii. Plebeii erau persoane stabilite la Roma după întemeierea ei, precum şi locuitorii din teritoriile cucerite ulterior şi anexate oraşului. Majoritatea plebeilor se ocupau cu agricultura şi meseriile; o parte dintre ei se ocupau cu comerţul, devenind bogaţi. Deşi plebeii plăteau impozite şi serveau în armată, ei nu erau consideraţi membri ai comunităţii romane.
       În această epocă au apărut şi clienţii (clientes), persoane mai puţin bogate, provenite din rândul plebeilor sau dintre membrii săraci ai ginţilor şi care se puneau sub protecţia unor patricieni. Aceştia acordau clienţilor sprijin material şi moral, pentru care ei se îndatorau să-i ajute pe patroni în alegeri, în războaie şi în diferite servicii casnice. În felul acesta clienţii, depinzând de patricieni, intrau oarecum în componenta ginţilor.
       Aşadar, regalitatea romană corespundea fazei de democraţie militară, perioadă caracteristică descompunerii organizării gentilice.
       Spre sfârşitul regalităţii, datorită rolului precumpănitor pe care încep să-l aibă plebeii în viaţa economică, ca şi obligaţiile lor militare, a făcut ca ei să fie încadraţi în rândurile poporului roman. Astfel, tradiţia romană, arată că regele Servius Tullius a venit cu o reformă, prin care voia să încadreze în rândurile poporului roman, alături de patricieni, şi pe plebeii cu avere. În acest scop cetăţenii şi suprafaţa Romei au fost împărţiţi în districte teritorial-administrative (tribus, trib): 14 urbane, 17 (mai apoi 31) rurale. Populaţia era încadrată după avere în cinci clase cenzitare (classes), fiecare fiind grupată în centurii (100 de oameni); în total erau 193 de centurii cu obligaţii fiscale şi militare precise. Centuriile erau convocate lunar în adunări, numite comiţii centuriate, în care patricienii aveau însă un rol hotărâtor.
       Comitia centuriata s-a constituit ca bază pentru formarea armatei. Relaţia de sânge îşi pierde importanţa, determinantă devine proprietatea pământului şi averea posedată (timocraţie / plutocraţie). Adunarea celor care puteau să poarte arme se realiza pe Câmpul lui Marte la chemarea consulilor, prin arborarea steagului roşu de război pe Capitoliu. Decizia se lua după categorii, prin vot deschis, după ce se făcea apelul după listă.     
       Această reformă, care reflectă trecerea la organizarea statului a contribuit la înlăturarea principiului gentilic. Ea a provocat o puternică reacţiune din partea patricienilor; aceştia voiau să-şi păstreze neatinse privilegiile lor şi erau nemulţumiţi că în comiţiile centuriate trebuiau să fie alături de plebei. Tradiţia romană ne spune că ei au organizat un complot împotriva lui Servius Tullius, pe care l-au ucis, aducând ca rege pe Tarquinius Superbus. Acesta, căutând să conducă statul ca un adevărat tiran, a nemulţumit poporul roman, care s-a răsculat, izgonindu-l din Roma în anul 509 î.Hr., astfel s-a pus capăt regalităţii.


Sculptura din bronz „Lupoaica şi cei doi gemeni ”
este unul dintre cele mai importante simboluri din istoria Romei regale