Datele lui Herodot despre sistemul de irigaţie dezvoltat corespund realităţii; până la invazia mongolă din secolul al XIII-lea d.Hr., Mesopotamia a fost o regiune înfloritoare. În schimb, fertilitatea solului şi dimensiunea diferitelor plante au fost vădit exagerate de autorul  grec.

 

Ţinutul asirienilor are parte de ploaie puţină. Această cantitate mică de apă ajută doar ca grâul să prindă rădăcini. O dată răsărit, grâul creşte datorită apei din fluviu, care, udându-l, face holda să rodească.

Lucrurile nu se petrec la fel ca în Egipt, unde fluviul se revarsă el însuşi pe câmpuri. Irigaţia însă o face omul, cu ajutorul unor cumpene1, căci întregul ţinut al Babiloniei, ca şi Egiptul, este străbătut de canale. Pe cel mai mare dintre aceste canale, îndreptat spre miazăzi, pot naviga corăbii; pornind de la Eufrat, el ajunge la un alt fluviu, Tigrul, pe ale cărui maluri a fost clădită cetatea Ninivei.

Dintre toate ţările pe care le cunoaştem, acest ţinut este cu mult cel mai roditor în ce priveşte plantele zeiţei Demeter2, căci aici oamenii nici măcar nu încearcă să cultive arbori ca smochinul, viţa de vie3, măslinul. Dar cerealele cresc minunat aici şi într-o atât de mare măsură încât la un bob rodesc cel puţin două sute şi, când este o recoltă îmbelşugată, se ajunge până la trei sute.

Aici, frunzele grâului şi ale orzului uşor ajung să aibă o lăţime de patru degete. Cu toate că aş putea s-o fac, nu voi aminti de mărimea meiului şi a susanului, înalţi ca nişte arbuşti, căci îmi dau bine seama că oamenii care n-au călătorit în Babilonia au să primească cu neîncredere cele spuse aici despre grâne.

Babilonenii nu se folosesc de uleiul de măsline, ci scot ulei din susan4. În toată câmpia lor, ei plantează curmale, care rodesc în cea mai mare parte5. Din fructul curmalului pregătesc pâine, vin şi miere.

(Herodot, Istorii, I, 193)

 

1  Acţionate de animale, aceste instalaţii de pompare executau lucrările de irigare.

2  Grânele.

3  Deşi în Mesopotamia cresc smochinii şi viţa de vie, acestea reprezintă totuşi un lucru rar.

4  De aceeaşi calitate ca şi cel de măsline.

5  Este o exagerare, fiindcă numai în sud se poate vorbi de aşa ceva, pe când în nord curmalul este doar o plantă decorativă.

 

Pe la anul 2400 î.Hr., Urucaghina, regele din Lagaş, a încercat să restabilească obştea sătească şi să îmbunătăţească situaţia ţărănimii libere. Încercarea aceasta însă n-a reuşit, deoarece aristocraţia, cu care regele era în luptă, l-a învins, şi l-a detronat în cele din urmă.

 

Din vechime, mai mare peste flotă era un supraveghetor al corăbiilor. Pentru măgari era un supraveghetor al păstorilor, iar pentru oi un supraveghetor al oierilor. Pentru mrejele de prins peşte era un supraveghetor al pescarilor. Preoţii trebuiau să predea impozitul administratorului hambarelor de grâu. Păstorii oilor, obligaţi să dea lână, trebuiau să plătească o cantitate corespunzătoare de argint, dacă nu aveau oi albe cu lână bună. Perceptorul impozitelor, mai marele preoţilor, mai marele depozitului de iarbă, mai marele celor care făceau bere, conducătorii oştenilor, aceştia toţi trebuiau să plătească o cantitate corespunzătoare de argint în locul mieilor. Boii trebuiau să facă muncile pe ogoarele ,,patesi”-ului1. Pe rodnicul ogor al zeilor, în grădinile de zarzavaturi, totul se făcea după dorinţa „patesi”- ului. El se folosea de măgarii şi de vitele de muncă ale preoţilor. Secara preoţilor o căpătau ca răsplată oştenii „patesi”- ului. Preoţii trebuiau să plătească drept impozit veşminte, frânghii, lucruri făcute din bronz, păr de capră şi păsări. Preotul care era mai mare peste hambare putea să-şi ia pomi şi fructe din grădina unui simplu oştean...

A îndepărtat din flotă pe supraveghetorul corăbiilor. A îndepărtat de la măgari şi de la oi pe supraveghetorul păstorilor, a îndepărtat de la mrejele cu peşti pe supraveghetorul pescarilor. De la impozitul grânelor plătit de preoţi l-a îndepărtat pe administratorul hambarelor de grâu. L-a îndepărtat şi pe supraveghetorul de la plăţile în argint, care se făceau în locul oilor albe sau al mieilor. I-a îndepărtat pe supraveghetorii darurilor, pe care preoţii trebuiau să le aducă în palatul „patesi”-ului.

De la graniţa de nord a teritoriului şi până la mare n-au mai fost nici un fel de supraveghetori care să fie în acelaşi timp şi judecători.

Preotul care era mai mare peste toate hambarele nu mai avea dreptul de a intra şi de a ieşi când voia în grădinile oştenilor. Dacă un oştean avea un măgar bun, iar supraveghetorul îi spunea : „Vreau să cumpăr acest măgar de la tine”, şi dacă după aceea îl cumpăra într-adevăr, atunci oşteanul trebuia să-i spună : „Plăteşte-mi-l cu bani buni de argint”. Dacă nu se făcea vânzarea, supraveghetorul n-avea voie să-şi descarce furia pe oştean. Când casa unui „om mare” se învecina cu aceea a unui oştean şi „omul mare” îi spunea acestuia din urmă: „Vreau să-ţi cumpăr casa”, şi dacă apoi se ajungea într-adevăr la vânzare, oşteanul trebuia să-i spună „omului mare” : „Plăteşte-mi-o cu bani buni de argint”. Iar dacă vânzarea nu se făcea, „omul mare” n-avea voie să-şi descarce furia asupra oşteanului. Urucaghina a dat legi oraşelor şi a eliberat pe cetăţenii din Lagaş de primejdii, de înşelăciune, de furtul grânelor şi al averilor, de omor şi de spargeri. El a fixat pedepse pentru ca cel puternic să nu înşele pe orfani şi văduve.

 

 1  Iniţial mare preot şi conducător ales („cel mai bătrân”); devine cu timpul un despot local.

 

Babilonul a fost unul dintre cele mai mari şi frumoase oraşe ale   antichităţii, mai ales în timpul  imperiului caldeean. Deşi oraşul decade după cucerirea persana, Herodot, care l-a vizitat a putut sa-şi dea seama de vechea lui splendoare.

 

În Asiria sunt multe cetăţi însemnate, dar cea mai vestită şi cea mai puternică – unde, după nimicirea Ninivei1, a fost capitala regatului – era Babilonul.

Iată felul în care este construit. Cetatea se înalţă în mijlocul unei câmpii întinse; este pătrată şi fiecare dintre laturi are o sută şi douăzeci de stadii. Întreg perimetrul ei este, prin urmare, de patru sute şi optzeci de stadii2.

Aceasta este mărimea oraşului Babilon. Prin felul în care e construit întrece toate cetăţile pe care le cunoaştem. Mai întâi, în jurul Babilonului se află un şanţ adânc şi larg, plin cu apă; apoi, un zid lat de cincizeci de coţi regali şi înalt de două sute. Cotul regal3 este de trei degete mai lung decât cotul obişnuit.

... Deasupra zidului acesta, pe margini, s-au făcut nişte turnuri, aşezate unul în faţa celuilalt, cu câte o încăpere fiecare. Intervalul dintre aceste turnuri îngăduie trecerea pe acolo a unui car cu patru cai, care poate face astfel ocolul cetăţii. Întreg zidul are o sută de porţi, toate de aramă; la fel sunt uşorii şi pragurile de sus.

Iată cum e construit zidul Babilonului. Oraşul este împărţit în două părţi, fiind străbătut pe la mijloc de un fluviu care se numeşte Eufrat. El curge din ţinutul armenilor; este mare, adânc şi repede; se varsă în Marea Roşie4.

Din ambele părţi, extremităţile zidului ajung până la fluviu formând un unghi. De acolo pornesc înainte, de-a lungul malurilor fluviului, două ziduri făcute din cărămidă arsă, netencuite.

Oraşul însuşi este plin de case cu trei şi cu patru caturi. Îl străbat străzi drepte, mai ales cele transversale, care duc spre fluviu. La capătul tuturor acestor străzi se aflau, în zidul care mărginea fluviul, nişte porţi mici – tot atâtea la număr câte erau şi străzile. Aceste porţi, făcute tot din aramă, duceau pe malul fluviului.

... În fiecare din cele două cartiere ale oraşului se afla – la mijloc – câte o construcţie întărită: într-un cartier era palatul regelui (într-o incintă mare şi puternică), în celălalt, templul cu porţi de aramă al lui Zeus – Belos5, templu care mai dăinuieşte şi în vremurile noastre. El formează un pătrat, fiecare latură având două stadii.

În mijlocul sanctuarului a fost construit un turn cu ziduri groase, cu laturile de un stadiu. Deasupra turnului acesta se înalţă un alt turn, iar pe acesta un altul, şi aşa ajung să fie opt turnuri.

În jurul tuturor acestor turnuri s-a construit – în exterior – o scară în spirală, pe unde se poate urca. Pe la mijloc există un loc de făcut popas şi sunt bănci, pentru ca oamenii care urcă să se odihnească aşezându-se aici.

În ultimul turn se află o capelă încăpătoare şi în ea un pat mare, împodobit cu aşternuturi frumoase; alături de pat se află o masă de aur. În locul acesta nu se înalţă statuia nici unui zeu ...

În templul din Babilon se mai află – jos – şi o altă capelă, cu o statuie mare a lui Zeus şezând. Ea este din aur. Iar alături găsim o masă mare, tot din aur. Piedestalul statuii şi al tronului lui Zeus sunt şi ele din aur.

În vremea lui Cirus, mai era în sanctuarul acesta o statuie înaltă de doisprezece coţi, din aur masiv. Eu unul nu am văzut-o. Spun aici ceea ce povestesc caldeii ...6

(Herodot, Istorii, I, 178—183)


      1.  În anul 612 î.Hr., de către armatele Babilonului şi ale mezilor.

2.  Un stadiu = 184,97 m; deci, fiecare latură avea cam 22 de km.

3.  Un cot regal = 55,5 cm

4  După cum se vede, Herodot face o confuzie.

5.  Zeul Baal.

6.  Preoţii zeului.

 

Acest cod provine de la Hammurabi, al şaselea rege din prima dinastie babiloneană din secolul al XVIII-lea î.Hr., când primul stat babilonean ajunsese la apogeu. El cuprinde 282 de paragrafe, fiind cel mai vechi cod de legi păstrat integral. Informaţiile pe care le conţine ne permit să cunoaştem trăsăturile importante şi caracteristice ale vechii societăţi babilonene. De aceea este unul dintre cele mai importante izvoare ale istoriei orientale.

 

Sclavii

15.  Dacă cineva îngăduie ca un sclav al palatului, o sclavă a palatului, un sclav al unui muşkenum1 sau o sclavă a unei muşkenum să iasă pe poarta oraşului, acela să moară.

16.  Dacă cineva ascunde în casa lui pe un sclav sau sclavă a palatului sau a unui muşkenum şi nu-i scoate afară din casă pe aceşti sclavi fugari, atunci când crainicul face strigările, să moară stăpânul acelei case.

17.  Dacă cineva pune mâna pe un sclav sau o sclavă care au fugit de la stăpânul lor şi-i aduce înapoi, stăpânul sclavului să-i dea omului aceluia 2 sicli2 de argint.

18.  Dacă sclavul acela nu spune cine-i stăpânul, să fie dus la palat, să se facă o cercetare şi să fie înapoiat stăpânului său.

19.  Dacă omul, însă, ţine pe acel sclav în casa sa şi sclavul este apoi găsit în această casă, omul respectiv să moară.

20.  Dacă un sclav a fugit din mâna celui care l-a prins, acesta din urmă să jure în faţa zeilor şi va fi liber de orice răspundere faţă de stăpânul sclavului ...

228.  Dacă cineva pentru o datorie contractată îşi dă sclavul ca zălog creditorului său, acesta, după trecerea termenului de plată, poate să-l vândă mai departe în schimbul unei cantităţi de argint, fără ca sclavul să poată fi cerut înapoi prin justiţie ...

275.  Dacă un sclav al palatului sau un sclav al unui muşkenum a luat pe fiica unui om liber3 şi aceasta a născut copii, stăpânul sclavului nu poate să aibă nici un fel de pretenţii asupra copiilor şi a femeii respective, pentru a-i face şi pe aceştia sclavi.

276. Tot aşa, dacă un sclav al palatului sau al unui muşkenum a luat pe fiica unui om liber, iar aceasta a venit în casa sclavului aducându-şi zestrea părintească şi el şi-a făcut o casă a lui agonisind ceva avere, în caz că sclavul va muri, femeii să i se dea zestrea; ceea ce, însă, a dobândit împreună cu bărbatul ei de când stau împreună trebuie să se împartă în două părţi, jumătate revenind stăpânului sclavului, jumătate femeii respective pentru copiii ei. Dacă femeia n-a avut nici un fel de zestre, atunci tot ce a dobândit împreună cu bărbatul ei să se împartă în două, jumătate primind stăpânul sclavului, iar cealaltă jumătate primind femeia pentru copiii ei ...

205.  Dacă un sclav dă o palmă fiului unui om liber, să i se taie urechea ...

278.  Dacă cineva a cumpărat un sclav sau o sclavă şi n-a trecut încă o lună de atunci, iar aceştia s-au îmbolnăvit de boala benuum4, atunci cumpărătorul să-l înapoieze pe sclav vânzătorului, iar lui să i se înapoieze banii pe care i-a plătit.

282. Dacă un sclav îi spune stăpânului său: „Tu nu eşti stăpânul meu”, acesta să dovedească că e vorba totuşi de sclavul său şi, apoi, să-i taie sclavului urechea5.

 

Situaţia debitorului

48.  Dacă cineva a contractat o datorie pentru care plăteşte dobândă6, iar Adad7 îi inundă câmpul, inundaţiile îi mătură recolta sau dacă nu se fac de loc bucate din cauza secetei, atunci acela nu trebuie să-i înapoieze creditorului său grâne; el poate să-şi schimbe tăbliţa şi nu trebuie să plătească dobânda în anul acela.

226.  Dacă un datornic care se află ca zălog în casa creditorului său moare de pe urma bătăilor sau a muncii la care a fost supus, stăpânul debitorului să facă dovada acestui lucru; dacă este vorba de fiul unui om liber, atunci să moară fiul creditorului, iar dacă e vorba de sclavul unui om, atunci creditorul trebuie să plătească 1/3 de mână de argint8 şi pierde în acelaşi timp tot ce a dat ca împrumut...

227.  Dacă cineva îşi vinde, din pricina datoriilor, soţia, pe fiul sau pe fiica în schimbul unei sume de argint sau îi dă ca zălog creditorului său, ei trebuie să slujească doar timp de trei ani în casa cumpărătorului sau a creditorului lor; în anul al patrulea trebuie să fie eliberaţi.

 

Delicte

21.  Dacă cineva face o gaură9 în zidul unei case, să moară şi să fie îngropat lângă gaura respectivă.

22.  Dacă cineva săvârşeşte o tâlhărie şi este prins, să moară.

23.  Dacă făptaşul n-a fost prins, omul care a fost jefuit să declare în faţa zeului tot ce a pierdut, iar comunitatea şi „rabianum”-ul10 pe teritoriul căreia s-a produs jaful să înlocuiască cele pierdute.

24.  Dacă în această împrejurare s-a pierdut o viaţă omenească, comunitatea şi „rabianum”-ul să plătească o mână de argint.

196.  Dacă un om liber scoate ochiul fiului unui alt om liber, să i să scoată lui ochiul11.

197.  Dacă rupe osul unui om liber, să i se rupă lui osul.

198.  Dacă distruge ochiul unui muşkenum sau îi rupe un os, să plătească o mână de argint.

225.  Dacă un medic a făcut o intervenţie chirurgicală însemnată cu un cuţit de bronz şi îl vindecă pe cel bolnav sau dacă îi taie arcada şi-i vindecă ochiul, să primească zece sicle de argint pentru aceasta.

218.  Dacă un medic a făcut unui om o intervenţie chirurgicală cu un cuţit de bronz şi a provocat moartea omului sau dacă i-a tăiat arcada cu cuţitul de bronz şi a distrus ochiul omului, să i se taie mâna.

229.  Dacă un arhitect a construit o casă, iar opera lui n-a fost trainică, astfel încât casa pe care a construit-o s-a dărâmat, provocând moartea stăpânului casei, arhitectul acela să fie omorât.

230.  Dacă dărâmarea casei a produs moartea fiului stăpânului acelei case, să fie omorât fiul12 arhitectului.

231.  Dacă a provocat moartea unui sclav al stăpânului casei, acestuia să-i dea un sclav13 în loc.

 

Norme de drept comercial

200.  Dacă un negustor i-a dat unui agent comercial argint pentru a efectua tranzacţii comerciale, trimiţându-l în acest scop în diferite locuri, iar respectivul agent a dobândit un câştig pe unde a fost, atunci trebuie să însemne dobânda obţinută de la banii întrebuinţaţi şi să se socotească cu negustorul după ce a făcut numărătoarea zilelor.

202.  Dacă, însă, n-a obţinut nici un câştig pe unde a fost, atunci trebuie să înapoieze îndoitul sumei pe care a primit-o de la negustor.

202.  Dacă un negustor împrumută unui agent comercial bani fără dobândă, iar acesta suferă pierderi pe unde a fost, atunci trebuie să înapoieze doar suma împrumutată...

204.  Dacă un negustor îi încredinţează spre vânzare unui agent comercial grâne, lână, untdelemn sau alte bunuri, atunci acesta trebuie să treacă la catastif suma de bani obţinută şi s-o dea negustorului, care îi va da o tăbliţă de primire pentru aceasta.

205.  Dacă, însă, agentul comercial nu a fost grijuliu şi n-a luat o tăbliţă sigilată pentru banii pe care i-a dat negustorului, suma de bani pentru care nu există o tăbliţă sigilată nu se va scade din datoria agentului.

 

Întreţinerea lucrărilor de irigaţie comune

53.   Dacă cineva este neglijent şi nu întăreşte bine digul de pe ogorul său şi dacă din această cauză digul se rupe şi ogorul este inundat, omul din vina căruia s-a rupt digul trebuie să dea grânele care s-au stricat din cauza lui.

54.   Dacă, însă, nu poate să dea grânele, atunci să fie vândut împreună cu lucrurile sale, iar banii rezultaţi din vânzare să fie împărţiţi între cei ale căror grâne au fost distruse de apă.

 

1. Om liber care nu se bucura, însă, de drepturi depline; din categoria aceasta făceau parte, între alţii, populaţiile din regiunile cucerite, ca, de pildă, cele din Sumer. Termenul de muşkenum se poate traduce prin „supus” (cucerit).

2. Un siclu avea cam 8,4 g,

3. Este o excepţie şi denotă o situaţie privilegiată; în general, sclavii nu se puteau însura cu femei libere.

4. Probabil epilepsie.

5. La sclavi nu se aplică decât o singură pedeapsă: tăierea urechii. La ei nu-şi găseşte aplicare legea talionului, deoarece orice invaliditate i-ar fi făcut inapţi pentru muncă.

6.  Legiuitorul a căutat să apere interesele masei de oameni liberi, dar săraci, şi să îmbunătăţească situaţia grea în care ajungeau foarte mulţi dintre ei din cauza datoriilor. Această tendinţă de îmbunătăţire a situaţiei lor se explică prin faptul că ei formau baza puterii militare a Babilonului.

7.  Zeul tunetelor, al fulgerelor, al ploilor şi al inundaţiilor.

8.  O mână avea cam 500 g (60 de sicii).

9.  Forma obişnuită a furtului prin efracţie în ţările Orientului.

10.  Conducătorul comunităţii locale.

11.  În cele ce urmează se vede că norma generală de drept în materie de delicte era aşa-numita lege a talionului. Principiul acesta arhaic mai persistă în legislaţia lui Hammurabi, deşi nu îl mai întâlnim în culegeri de legi mai vechi cu câteva secole.

12.  Este tot o rămăşiţă din perioada comunităţii gentilice, când toată ginta răspundea solidar de delictele fiecăruia dintre membri ei.

13.  Fiind vorba de un „obiect” de o anumită valoare, acesta trebuie doar înlocuit.

 

Această culegere, fără a fi un cod propriu-zis, formează totuşi un tot închegat. Ea datează din a doua jumătate a mileniului al II-lea î.Hr. se caracterizează printr-o severitate neobişnuită, în comparaţie cu codicele lui Hammurabi. Astfel, debitorul şi femeia după căsătorie sunt cu totul lipsiţi de drepturi.

 

Tăbliţa A

4. Dacă un sclav sau o sclavă a primit ceva din mâna soţiei vreunui om, să i se taie respectivului sclav nasul şi urechile, iar lucrul furat să fie dat înapoi. Omul să-i taie urechile femeii sale. Dacă şi-a iertat însă soţia şi nu-i taie urechile, atunci nu trebuie „să-i taie nici sclavului nasul şi urechile, iar lucrul furat nu trebuie restituit.

37. Când un bărbat se hotărăşte să-şi părăsească soţia, poate să-i dea ceva, dacă vrea; dacă însă nu vrea, nu trebuie să-i dea nimic şi ea trebuie să plece cu mâna goală.

39. În afară de pedepsele enumerate în această tăbliţă, bărbatul poate să-şi bată soţia, s-o tragă de păr, să-i rănească urechile şi să i le străpungă. Pentru toate acestea el nu are nici o răspundere.

41. Femeile măritate ... care ies în stradă, să aibă capul acoperit de voal; fetele oamenilor liberi ... vor purta voal ...; ele vor avea voal ziua pe stradă ... Prostituata nu va umbla cu voal, capul său va fi descoperit. Cel care va întâlni o prostituată purtând voal va pune mâna pe ea, va aduna martori, o va duce în faţa palatului, dar nu-i va lua podoabele. Cel care a arestat-o va primi hainele ei. Ei i se vor da 50 lovituri de baston şi i se va turna gudron pe faţă. şi dacă cineva va vedea o prostituată cu voal şi o va lăsa să treacă şi n-o va duce la palat, va primi el 50 de lovituri de baston; i se vor lua pumnalul şi hainele, i se vor despica urechile şi i se vor trage cu o sfoară legându-se la ceafă; în plus, el va face o lună de corvezi regale.

44. Dacă un asirian sau o asiriană trăieşte în casa unui om care îi va fi luat ca zălog pentru întreaga sumă de plată, atunci acesta are voie să-i bată, să-i tragă de păr, să le rănească urechile şi să le străpungă.

 

Tăbliţa B

1.  Dacă mai mulţi fraţi moştenesc casa părintelui lor, fiul mai mare să ia două părţi, iar fraţii săi să aleagă la rând, unul după altul. Fratele mai tânăr să facă împărţirea ogorului şi a tuturor produselor; fratele cel mai mare să-şi aleagă o parte, iar pentru cealaltă parte să tragă la sorţi cu fraţii săi

2. Dacă unul dintre fraţii care n-au împărţit încă moştenirea săvârşeşte un omor, făptaşul să fie predat stăpânului celui mort; acest stăpân1 poate să-l omoare dacă vrea sau poate să-l ierte şi să-i ia moştenirea.

8. Dacă cineva a pus stăpânire pe ogorul mare al vecinului său şi dacă se face dovada contrarie acestui fapt prin jurământ, cel care a luat pământul trebuie să dea înapoi cu o treime mai mult decât a luat; să i se smulgă un deget, să i se dea o sută de lovituri şi să lucreze o lună de zile pentru rege.

10.  Dacă cineva sapă o fântână sau ridică un dig pe un ogor care nu-i aparţine, le pierde pe acestea. Să i se dea 30 de lovituri şi să lucreze 20 de zile pentru rege.

13. Dacă cineva plantează o grădină, sapă o fântână, sădeşte legume sau pomi, toate pe un teren părăginit care nu-i aparţine, le poate pierde pe toate acestea şi stăpânul terenului poate să-i ia rodul muncii, dacă s-a făcut dovada contrarie printr-un jurământ.

14.  Dacă cineva împrejmuieşte un teren părăginit care nu-i aparţine şi depozitează acolo cărămizi, trebuie să restituie tot terenul părăginit, mai dând o treime de teren pe deasupra şi pierde şi cărămizile depozitate, în caz că i se dovedeşte vina printr-un jurământ. El va primi şi 50 de lovituri, trebuind să muncească o lună pentru rege.

17.  Dacă e nevoie să se aducă apă dintr-o fântână pentru nevoile agriculturii, stăpânii ogoarelor trebuie să se ajute unii pe alţii; fiecare să-şi lucreze partea şi să şi-o ude. Dacă, însă, ei nu se pot înţelege, atunci acela care e de acord să muncească să întrebe pe judecător, să ia un act de la el şi să-şi îndeplinească lucrările. El poate să ia apă şi să-şi ude ogorul; nimeni altul să nu-i ude ogorul.

 

1   Adică şefului familiei din care făcea parte persoana respectivă.

În documentul acesta, care este un fel de manifest al cuceritorului, Cirus caută să arate că a intrat în oraş fără luptă, ca un eliberator. În realitate, Cirus a ştiut sa folosească toate nemulţumirile care existau în Babilon, câştigând de partea sa pe preoţi, pe negustorii influenţi şi pe evreii exilaţi. Astfel oraşul a căzut fără luptă.

 

Eu sunt Cirus, regele universului, marele rege, puternicul, regele Babilonului, regele Sumerului şi al Akkadului, regele celor patru părţi ale lumii, fiul lui Cambise, marele rege, rege al oraşului Anşan1, nepotul lui Cirus2, marele rege, rege al oraşului Anşan, strănepotul lui Teispes, marele rege, rege al oraşului Anşan, de totdeauna vlăstar regal, a cărui domnie este dorită, ca un lucru plăcut inimii lor, de către Bel3 şi Nabu4, prietenii domniei sale.

Când am intrat paşnic în Babilon şi când m-am aşezat cu bucurie în palatul regilor, Marduc, marele stăpân, a câştigat pentru mine inimile generoase ale babilonenilor, iar eu am avut grijă zilnic de cultul lui. Armata mea cea numeroasă a intrat paşnic în Babilon. N-am îngăduit să se mai afle vreun duşman în întregul Sumer şi Acad. Plin de bunăvoinţă, am avut grijă de treburile interne ale Babilonului şi de sanctuarele sale, iar locuitorii Babilonului ... au fost eliberaţi de un jug nedrept. Le-am reclădit lăcaşurile lor distruse şi le-am alungat supărarea. Marduc, marele stăpân, s-a bucurat de faptele mele bune şi, plin de bunăvoinţă, mi-a dat binecuvântarea sa, mie, lui Cirus, regelui care îl cinsteşte, şi lui Cambise, fiului meu celui bun, şi întregii mele oştiri, iar noi l-am cinstit din toată inima şi cu toată bucuria pe zeul acesta mare. Toţi regii care trăiesc în palatele tuturor ţărilor de la Marea de Sus până la Marea de Jos5..., regii din ţara de apus şi cei care trăiesc în corturi, toţi şi-au adus tributul lor greu şi mi-au sărutat picioarele la Babilon. De la ... până la Asur şi Suza6... Deşi împreună cu teritoriul ţării Gutium7 ... şi zeii din Sumer şi Acad, pe care Nabunaid îi adusese8 la Babilon, spre furia stăpânului zeilor, pe aceştia i-am lăsat să se întoarcă înapoi la sanctuarele lor, „la porunca lui Marduc, marele stăpân, într-o locuinţă plăcută inimii lor. Toţi zeii care au fost aduşi înapoi de către mine în oraşele templelor lor să se roage în fiecare zi pentru mine pe lingă Bel şi Nabu şi să-i spună lui Marduc, stăpânului meu : „regele Cirus, care te cinsteşte, şi Cambise, fiul său ...”.

 

1.   Iniţial, oraş din nordul Elamului, apoi folosit ca expresie arhaică pentru Persia.

2.   Cirus I, conducător al triburilor persane, menţionat în 639 î.Hr. că plăteşte tribut asirienilor.

3.   Zeul cu care a fost identificat Enlil, zeul sumerian al pământului şi divinitate supremă.

4.   Zeul înţelepciunii, fiul lui Marduc.

5.   De la Mediterană până în Golful Persic.

6.  Cucerind Media, perşii au supus şi Asiria, care ţinea de cea dintâi.

7.  Regiunea Munţilor Zagrost, unde trăiau gutii.

8.  Ultimul rege babilonean făcuse o reformă religioasă, centralizând toate cultele şi aducând toate zeităţile în capitală, acţiuni care au produs multe nemulţumiri.

 

Epopeea aceasta este foarte veche şi cunoscută, cum o arată reprezentările celor doi eroi, Ghilgameş şi Enkidu, de pe cele mai vechi monumente. Se pare că prototipul poemului a fost sumerian şi că era fixat în linii mari încă la începutul mileniului al III-lea î.Hr. ulterior a fost preluat şi de alte neamuri orientale, astfel încât mai târziu s-a ajuns la diferite versiuni şi traduceri (babiloneană, asiriană, hitită etc.). Versiunea cea mai bine păstrată cam jumătate din conţinutul poemului, care este şi cea mai nouă (secolul al VII-lea î.Hr.), cuprindea iniţial 3.600 de rânduri scrise pe XII tăbliţe. Cu ajutorul ei şi al altor fragmente  s-a putut reconstitui cam 2/3 din epopee.

Pe tăbliţa a XI-a a poemului este descrisă legenda babiloneană a potopului, deşi unii savanţi consideră ca episodul de faţă nu face parte din versiunea iniţială, ci este un adaos ulterior, mitul acesta nu este mai puţin caracteristic şi reprezentativ pentru cultura Mesopotamiei şi îşi are originea în desele inundaţii din aceasta ţară.

 

Ghilgameş îi vorbi lui Utnapistim cel depărtat: „Mă uit la tine, tu eşti întocmai ca mine ... spune-mi cum ai intrat în sfatul zeilor”, şi Utnapistim îi spune lui Ghilgameş : „Am să-ţi fac cunoscut un lucru ascuns şi am să-ţi împărtăşesc o taină a zeilor. Smippak, oraşul pe care tu îl cunoşti şi care se află pe malurile Eufratului, este un oraş vechi, unde trăiesc zeii. Zeii cei mari au hotărât să dezlănţuie un potop; între ei se aflau Anu, tatăl lor, Enlil cel viteaz, sfătuitorul lor, Ninurta, apărătorul lor şi Ennughi, principele lor. Prea înţeleptul Ea a stat la sfat cu ei şi a împărtăşit hotărârea lor unei colibe de trestie: „O, tu colibă, colibă ! O tu perete, perete! Ascultă-mă, colibă ! Perete, ia aminte ! Om din Smippak, fiu al lui Ubaratulu, dărâmă-ţi casa şi fă-ţi o corabie, lasă-ţi bogăţiile, vezi de viaţa ta, dispreţuieşte averea şi lasă sufletul să trăiască ! Ia cu tine, pe corabie, sămânţa tuturor fiinţelor vii. Corabia pe care o întocmeşti să fie măsurată cu mare grijă, să aibă în lungime tot atât cât în lăţime.

Aflând acestea, i-am spus lui Ea, stăpânul meu: „Stăpâne, voi preţui cum se cuvine cele spuse şi le voi îndeplini întocmai; dar ce voi spune cetăţii, poporului şi bătrânilor ?

Ea şi-a deschis gura şi a vorbit, spunându-i robului său : „Le vei spune astfel : ştiu că Enlil nu mă poate suferi şi de aceea nu vreau să trăiesc în oraşul vostru; nu vreau să-mi arunc privirea asupra pământului lui Enlil. Îmi voi da drumul pe ocean şi voi trăi cu Ea, stăpânul meu. Iar vouă vă va trimite o ploaie îmbelşugată şi ... păsări ... peşti ... şi recolte ... şi va ploua şuvoaie cu grâu”.

Tot ce am avut am încărcat în corabie; am încărcat tot argintul şi aurul pe care l-am avut. Am încărcat şi sămânţa tuturor fiinţelor vii. Am luat pe corabie toată familia şi rudele, animalele câmpului şi fiarele din câmpii ; am luat în corabie pe toţi meseriaşii. Samaş îmi arătase sorocul: „În noaptea în care se va porni o ploaie cumplită, tu să intri în corabie şi să închizi uşa”. Acea clipă sosi. într-o noapte s-a pornit o ploaie cumplită. M-am uitat cum e vremea; era prăpăd. Am intrat în corabie şi am închis uşa. Încuind corabia, am dat-o, împreună cu bogăţiile ei, pe mâna cârmaciului Puzuramuru.

Îndată ce a apărut aurora, un nor negru s-a ridicat pe cer şi din el a tunat Adad. Nabu şi Saru mergeau înainte, mergeau trimişii munţilor şi câmpiilor. Marele Irra smulge catargul. Vine Innurta împrăştiind pe cei ce se împotrivesc, iar anunakii1 poartă făclii, luminând cu ele pământul. Furia lui Adad atinge cerul. Lumina s-a prefăcut în întuneric... Fraţii nu se mai vedeau între ei, iar în cer oamenii nu se mai cunoşteau. Zeii s-au îngrozit de potop, au întors spatele şi s-au urcat în cerul lui Anu. Zeii s-au aşezat pe jos ca nişte câini şi stăteau astfel îndureraţi. Iştar a urlat ca o femeie în chinurile naşterii; stăpâna zeilor, cu glasul cel frumos, s-a jeluit: „Ziua de altădată s-a prefăcut în pământ, aşa cum am spus eu aceste lucruri rele în sfatul zeilor. Spre pieirea oamenilor mei poruncit-am eu să fie luptă ? Însă numai eu am născut pe oamenii mei, care umplu marea ca nişte peştişori”. Zeii şi anunakii au plâns împreună cu ea; zeii şi-au umplut gura cu lacrimi chiar acolo unde şedeau.

Șase zile şi şase nopţi a ţinut vântul şi potopul; uraganul a răscolit tot pământul. Când a venit ziua a şaptea, au încetat uraganul, potopul şi furtuna, care se luptaseră ca o armată; s-a liniştit marea, s-a oprit uraganul şi a încetat potopul. M-am uitat cum era vremea : se aşternuse liniştea peste tot, iar omenirea întreagă se prefăcuse în ţărână ; de jur împrejur se întindea marea, ca o câmpie. Am deschis o fereastră şi lumina a căzut pe faţa mea; m-am aplecat, m-am aşezat şi am plâns. Lacrimile curgeau pe obrajii mei. Privii pe întinsul mării ... : apăru un ostrov. Corabia se opreşte pe Muntele Nisir; Muntele Nisir o ţine în loc şi nu-i îngăduie să se legene ... Când a sosit ziua a şaptea, am luat un porumbel şi i-am dat drumul; el a zburat, s-a rotit de jur împrejur şi, deoarece n-a găsit un loc pe care să stea, s-a întors înapoi. Am luat o rândunică şi i-am dat drumul; a zburat rândunica, s-a rotit de jur împrejur şi, deoarece n-a găsit un loc pe care să stea, s-a întors. Am luat un corb şi i-am dat drumul; el a pornit în zbor şi a văzut că apa scade; a găsit de mâncare, şi-a uşurat pântecul, a croncănit şi nu s-a mai întors. Am ieşit în cele patru vânturi, am făcut libaţii şi am adus jertfe pe vârful muntelui. Am aşezat şapte şi încă odată şapte vase şi sub ele am împrăştiat trestie, lemn de cedru şi crengi uscate. Zeii au adulmecat mireasmă, zeii au mirosit parfumul cel îmbătător, zeii s-au strâns ca muştele deasupra celui care aducea jertfe. Când s-a ivit Iştar, a ridicat marele colier pe care îl făcuse Anu după dorinţa ei şi a spus: „O, zei... precum nu voi uita piatra de lapislazuli de la gâtul meu, aşa îmi voi aduce aminte de aceste zile şi nu le voi uita niciodată. Zeii să vină la jertfă, afară de Enlil, care, în mod nechibzuit, a dezlănţuit potopul şi i-a dat pieirii pe oamenii mei”.

Când a venit Enlil şi a văzut corabia, s-a mâniat foarte; s-a umplut de mânie împotriva zeilor şi a igigilor2. „Scăpat-a oare cineva cu viaţă ? Nici un om, nici unul nu trebuia să scape de la pieire!” Ninurta a deschis gura şi a grăit către eroul Enlil: „Cine, dacă nu Ea, le face pe toate ? Ea se pricepe la toate !” Ea a deschis gura şi i-a spus eroului Enlil: „Tu, eroule, care eşti cel mai înţelept dintre zei ! Cum ai putut dezlănţui, cu atâta nechibzuinţă, potopul acesta? Aruncă păcatele asupra celui păcătos, aruncă fărădelegile asupra cehii nelegiuit, dar fii milostiv, nu lăsa să piară toată omenirea...

În locul potopului s-ar fi putut ivi lei, care să împuţineze numărul oamenilor; în locul potopului s-ar fi putut ivi hiene, care să facă să scadă numărul oamenilor; în locul potopului, ar fi putut veni o foamete, care să prăpădească pământul; în locul potopului ar fi putut izbucni un foc, care să înghită pe oameni. Eu n-am dezvăluit tainele zeilor celor mari. Am făcut doar ca Atrachasis3 să viseze şi astfel el a auzit taina zeilor. Acum hotăraţi asupra sorţii sale!”

Enlil s-a urcat în mijlocul corăbiei, m-a luat de mâini, m-a dus pe uscat şi m-a aşezat în genunchi, împreună cu soţia mea. Ne-a apucat de umeri, iar el, stând între noi, ne-a binecuvântat: „Mai înainte vreme, Utnapistim era doar un om, de acum însă Utnapistim împreună cu soţia sa să fie trecuţi în rândul zeilor. Utnapistim să se stabilească departe, la gurile râurilor.

M-au luat şi m-au aşezat departe, la gurile râurilor.

 

1.   Spirite pământene şi subpământene.

2.   Spirite cereşti.

3.   Al doilea nume al lui Utnapistim, însemnând „o culme a înţelepciunii”.


Tabletă ce conține un fragment din poemul epic al lui Ghilgameş,
(datată între 1300-1000 î.Hr.)