Roţi descoperite în Mesopotamia

     Sumerienii sunt remarcaţi în primul rând pentru multele invenţii pe care ei, probabil, le-au descoperit. Mulţi istorici îi acreditează cu inventarea roţii şi roţii olarului. Sistemul lor de scriere cuneiformă a fost primul care ne-a transmis dovezi ale unor înregistrări istorice. Ei au fost printre primii astronomi cunoscuţi. Au venit cu conceptul de împărţirea orei în 60 de minute şi minutul în 60 de secunde. Lise atribuie că au inventat formaţiunile militare.   

     Dar cea mai importantă contribuţie au avut-o sumerienii când au iniţiat agricultura intensivă în Mesopotamia antică. Grâul, orzul au fost cultivate pentru prima dată la o scară mare, de asemenea, şi creşterea unor  animale ca ovinele (începând cu muflonul) şi bovinele  (începând cu bour).
     Aceste invenţii si inovaţii pun civilizaţia din Mesopotamia printre cele mai creative culturi umane din preistorie şi istorie. Realizările ştiinţifice au fost deosebit de importante pentru modernizarea lumii.

Scriere cuneiformă

     Cea mai veche scriere din Mesopotamia a apărut în Sumer, încă din mileniul al IV-lea î.Hr. Vechea scriere sumeriană s-a format din semne şi desene care reprezentau diferite obiecte, dar, cu timpul, a suferit schimbări, ajungându-se în cele din urmă la un sistem de 1.500 de semne în formă de cuie, care erau combinate astfel, încât formau silabe sau cuvinte. Scrierea a fost numită scriere cuneiformă.
     Întrucât în Mesopotamia nu se găsea un material pentru scris, vechii locuitori au fost nevoiţi să folosească tăbliţe de argilă.

Scriere cuneiformă

Scriere cuneiformă

      Scrierea cuneiformă a cunoscut în antichitate o foarte mare răspândire la toate popoarele din Mesopotamia, precum şi la cele vecine. Ea a rămas multă vreme nedezlegată şi a fost descifrată abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea.  

     Folosirea acestei scrieri era foarte anevoioasă, mai ales pentru scrierea cărţilor şi textelor literare, deoarece erau necesare mii de astfel de tăbliţe, iar transportul lor trebuia făcut cu o deosebită grijă, pentru a nu se sparge. Bibliotecile, care pentru prima oară în lume au luat fiinţă aici, numărau mii de cărămizi pe care erau scrise diferite opere literare şi ştiinţifice.

 

 

 

 


Tabel evidenţă

    În jurul  3000 î.Hr., sumerienii au folosit scrierea pe tăbliţe de lut  pentru ca să ţină o evidenţă a bunurilor şi materialelor. Acestea au constituit primele sisteme de contabilitate.

     Diferite tipuri de mărfuri au fost reprezentate prin simboluri diferite, iar cantităţile multiple au fost reprezentate de repetiţie. Trei unităţi de cereale au fost notată cu trei însemne a cerealelor, cinci vase de ulei de au fost notată cu cinci reprezentări a semnului ulei  ş.a.
     Vechii locuitori ai Mesopotamiei aveau cunoştinţe destul de largi în domeniul aritmeticii şi geometriei, de care se foloseau la construirea canalelor de irigaţie, a templelor sau la măsurarea ogoarelor. De asemenea, ei au stabilit unităţile de măsurare a timpului, a lungimilor şi a greutăţilor, care au fost folosite de întreaga lume antică şi care s-au păstrat în parte până în zilele noastre.
     Denumirea, în sumeriană, a primelor 5 numere şi a zecilor dovedeşte că sistemele de numărătoare cincinal şi şesimal datează din vremuri străvechi. Cuvintele 7, 8, 9 sunt formate din unirea cuvântului care redă numărul 5 cu cuvântul care redă numărul corespunzător suplimentar, adică 5+1= 6, 5+2=7 etc.
     Textele matematice descriu ridicări la putere, extragerea rădăcinilor pătrate şi cubice după anumite formule. Majoritatea inscripţiilor de natură matematică, mai ales aritmetice, sunt table numerice care dau rezultatul unei înmulţiri sau al unei împărţiri. 
     Tăbliţe babiloniene dovedesc noţiuni de algebră care au fost folosite sistematic la rezolvarea unor serii de probleme de gradul I şi II cu una sau mai multe necunoscute.
     Sistemul numeric sexagesimal împarte durata zilei (24 ore, 60 minute, 60 secunde) şi cercul (360°).
     Noţiuni primare de geometrie privind dreptunghiul, triunghiul şi chiar ale „corzii pentru o săgeată dată” erau cunoscute şi aplicate în problemele privind loturile agricole.

     Este un domeniu al activităţii umane în bună măsură necunoscut. Se observă din analiza textelor trei modalităţi în încercare de vindecare a omului: 1. magie; 2. exorcism (vrăji practicate pentru alungarea diavolului); 3. medicină.
     O tăbliţă de lut asiriană, scrisă, se pare, de un începător în ale medicinei, Nabû-Leû, a început pe trei coloane o schemă: planta = remediu pentru cutare boală = de preparat şi administrat astfel.
     Un tratat de diagnostic şi prognostic este cunoscut din epoca kasită, cuprinzând 40 de tăbliţe în 5 părţi:
          1) aparţine exorcismului-descântecului;
          2) tăbliţe = semiologia generală analitică (starea, culoarea şi temperatura diferitelor organe şi părţi ale corpului, enumerate de la cap spre membre);
          3, 4) câteva tăbliţe pe care boala era analizată în evoluţia ei cronologică;
          5) incompletă – doar 6 tăbliţe prezentând afecţiuni specific feminine la sarcină şi bolile sugarilor.
     Tratatele de terapeutică sunt mult mai numeroase; astfel existau 31 de moduri de a trata un icter, fiecare tratament fiind net separat de celălalt. Tratarea bolilor începea cu cea a craniului, feţei, urechilor, ochilor, apoi afecţiunile pulmonare, hepatice, afecţiuni ale organelor genitale, maladiile abdomenului şi apoi membrele inferioare.
     Chirurgia este cel mai puţin cunoscută (în timpul lui Hammurabi, chirurgii puteau pune la loc membre rupte). Se aminteşte ca instrument cuţitul de bronz, lanţeta sau bisturiul.
     Prepararea medicamentelor avea la bază o serie de substanţe ca. urina, sânge proaspăt de animal, cochiliile la care se adaugă un număr mare de plante, unele chiar cultivate de către grădinari specializaţi.

     Istoria la vechii sumerieni era privită sub forma unor liste dinastice din care unele urcau înainte de Potop, până la originea lumii. Generaţiile regale se succedau într-o alternanţă de perioade fericite şi nenorocite. Akkadienii au întocmit şi ei liste dinastice, pe care le-au diversificat.
     Geografia. Pământul era privit ca un disc plat, rotund ce plutea pe ocean, în centrul căruia se afla oraşul Babilon.
     Știinţele naturii. Semnele cuneiforme de redare a animalelor se deosebesc de cele ale păsărilor şi ale peştilor, acelaşi lucru se observă şi la plante, minerale etc.

     În domeniul astronomiei, ei au ajuns să cunoască destul de bine corpurile cereşti, eclipsele de Lună şi de Soare şi să facă observaţii astronomice exacte. Ei au inventat cadranul solar, după care au împărţit circumferinţa în 360 de grade, gradul în 60 de minute şi minutul în 60 de secunde.
     Un document descoperit în biblioteca lui Assurbanipal descrie fazele lunii. Un tabel împărţea discul lunar în 240 de părţi într-o perioadă de 15 zile.
     Babilonienii cunoşteau mai multe instrumente de măsurat timpul:
          - gnomul reprezintă o tijă fixată vertical, căreia i se urmăreşte umbra care era cea mai scurtă la prânz;
          - clepsidra era un recipient cilindric gradat în care se scurgea apa dintr-un rezervor;
          - polosul este un instrument specific mesopotamian - emisfera globală cu diametrul mare, cu concavitatea îndreptată spre cer, deasupra emisferei era suspendată o bilă mică, cât mai aproape de centrul emisferei. În funcţie de lumina Soarelui, bila proiecta umbra pe suprafaţa emisferei trasând traiectoria aparentă a Soarelui.
     Babilonienii au cunoscut calendarul lunar bazat pe fazele ei regulate, ce durau între 29 zile, 6 ore şi 29 zile şi 30 zile. Nomenclatura lunilor diferea de la o cetate la alta, mai ales în epoca arhaică; la fel începutul anului.
     În timpul lui Tiglatpalasar I existau următoarele 12 luni:
          1.          Nisan (martie-aprilie)
          2.          Aiar (aprilie-mai)
          3.          Siwan (mai-iunie)
          4.          Tammuz (iunie-iulie)
          7.          Teshrît (septembrie-octombrie)
          8.          Arahsamma (octombrie-noiembrie)
          9.          Kisilimmu (noiembrie-decembrie)
         10.         Tebet (decembrie-ianuarie)
         11.         Shebet (ianurie-februarie)
         12.         Adar (februarie-martie)
     După trei ani, între anul babilonian şi anul astronomic se crea un decalaj de 33 de zile şi atunci se introducea a 13-a lună.

     Ziua era împărţită în 12 părţi egale = berü, fiecare având ore-duble, 60 minute = dule. Săptămâna avea 7 zile, iar luna 4 săptămâni.

În Mesopotamia s-a iniţiat agricultura intensivă