Ziguratul de la Uruk

    Ca şi egiptenii, asiro-babilonenii au construit palate şi temple. Dar acestea n-au rezistat până astăzi, pentru că din lipsa pietrei de construcţie ei au folosit ca material cărămizile nearse şi, într-o fază târzie, cărămizile arse.
    Aşa cum ne dovedesc ruinele dezgropate în văile Tigrului şi Eufratului, construcţiile ridicate aveau ziduri groase, săli mari şi spaţioase, iar pereţii erau ornamentaţi cu basoreliefuri lucrate artistic.     
    Templele-turnuri, numite zigurate, aveau forma de piramidă cu 7 caturi, cu zidurile acoperite cu cărămizi smălţuite diferit colorate. Pentru a ajunge în vârful ziguratului, unde se găsea şi sanctuarul zeului, se folosea fie un drum înclinat, fie scări. Ziguratele erau mai ales locuri de observare a bolţii cereşti şi a astrelor.
    Primul ziggurat a fost construit în timpul celei de a III-a dinastii din Ur, de către Ur-Nammu. Ziguratele sunt edificiile cele mai tipice ale arhitecturii religioase din Mesopotamia. Ele constau din suprapuneri succesive de paliere în retrageri, unul faţă de celălalt. La Ur, Uruk au fost descoperite primele temple zigurate – sanctuare cu temelie din piatră, peste care se ridică mai multe terase din ce în ce mai înguste, construite din cărămizi. Pentru a împiedica alunecarea straturilor de cărămizi, ele erau legate între ele printr-o rogojină îmbibată cu bitum. În vârful acestui sanctuar (ce avea, în faza clasică, 7 etaje din ce în ce mai înguste, ca nişte triunghiuri de piramidă suprapuse) se afla capela la care se ajungea pe nişte trepte (cum ar fi de pildă, în Babilon, turnul Babel).
    Palatele regale sunt edificii distincte faţă de temple, importanţa lor crescând odată cu impunerea instituţiei monarhiei. Palatele aveau pereţii construcţiilor din cărămidă nearsă, placaţi ulterior în exterior cu cărămidă arsă, care ulterior a fost şi smălţuită. Acoperişurile acestor clădiri erau executate tot din cărămidă nearsă ridicată pe console.
    Templele şi palatele erau decorate cu basoreliefuri, frize şi statui, care erau adevărate opere de artă. Basoreliefurile erau sculpturi în lespezi de piatră, înfăţişând scene mitologice, ca şi aspecte din viaţa regilor asirieni, cum dând scenele de vânătoare sau de războaie. Meşterii asirieni se pricepeau mai ales la sculptura în piatră a animalelor, pe care le înfăţişau cu un deosebit realism. Astfel, unul din basoreliefuri înfăţişează o leoaică rănită, un altul redă, cu o deosebită iscusinţă, un leu grav rănit, care varsă sânge pe gură; altele reprezentau tauri înaripaţi.
    Arhitectura laică a Mesopotamiei se caracterizează printr-o bogăţie a ornamentaţiei: prin alternarea nişelor cu pilaştri sau utilizarea coloanelor angajate dispuse în mod regulat. Totodată a fost utilizat relieful, ca de altfel şi tehnica încrustaţiei (în care trebuie inclus şi mozaicul – organizat în motive geometrice simple sau în zig-zag, acopereau corpul coloanelor şi chiar pereţi întregi).

    Cu basoreliefuri se decorau intrările palatelor şi locuinţele celor bogaţi.
    Frizele erau decoraţii făcute din cărămizi smălţuite, de diferite culori, care înfăţişau chipuri de animale. Friza leilor reprezintă una din marile realizări artistice ale antichităţii. În schimb statuile care ne-au rămas de la vechii locuitori din Mesopotamia, înfăţişând diferite personaje şi zeităţi, erau lucrate grosolan, lipsite de expresivitate.
    Pictura murală apare în Mesopotamia în jurul anului 3000 î.Hr. (la început fiind utilizate doar culorile: alb, negru şi roşu, ulterior în epoca sumeriană a fost adăugat galbenul, apoi albastrul, verdele şi cafeniul ca, de pildă, la palatul din Mari). Culorile erau dizolvate în apă amestecate cu ceară şi aplicate pe stratul de tencuială uscată sau chiar pe un strat fin de argilă.
    Alături de unele divinităţi reprezentate sub forma unor reprezentări fantastice, apar uneori redate chipurile suveranilor, ori faptele lor de arme. Capodopere ale artei universale sunt: Sargon din Akkad, Gudea din Ur, Hammurapi din Babilon păstrate în mai multe variante.
    Ceramica a cunoscut o mare dezvoltare în Mesopotamia. Meşterii locali prelucrau lutul, din care confecţionau oale de toată frumuseţea, împodobite cu diferite motive artistice.

Figura gardianului din sala tronului regelui Sargon II (721-705 î.Hr.)