Primele scrieri literare din Mesopotamia au fost create de către sumerieni şi mai târziu de babiloneni şi reprezintă cel mai vechi gen din istoria culturii universale. Aceste opere literare sunt legende, mituri, idei religioase expuse sub forma unor poeme epice: Enuma Eliş (Când Sus), poemul dedicat creaţiei lumii, poemul lui Etana, redând prietenia dintre un vultur şi un şarpe, perfidia vulturului şi răzbunarea şarpelui şi încercarea lui Etana de a ajunge la „iarba naşterii”.
      Există însă şi creaţii literare sub forma unor drame religioase babiloniene, redând cultul zeului naturii care moare şi renaşte.
     Printre legende se remarcă Legenda despre potop, în care sunt oglindite inundaţiile provocate de revărsările Tigrului şi Eufratului.
     Cea mai valoroasă scriere literară de origine sumeriană este Poemul despre Ghilgameş.
     Au rămas însă şi scrieri, ca de pildă: Convorbirea unui stăpân cu sclavul său şi Poem despre un om care suferă fără vină, care nu au conţinut religios.

     În acest poem este vorba despre un personaj două treimi zeu şi o treime om, ce domnea peste cetatea Uruk, numit Ghilgameş, care a pus poporul la grele încercări prin construcţiile pe care le ridica şi la care obliga pe locuitori să muncească. Locuitorii din Uruk se plâng zeilor care-l creează pe Enkidu, înzestrat cu puteri supranaturale şi care trăia printre animale sălbatice.
      Ademenit de o femeie în palatul lui Ghilgameş, în Uruk, ambii eroi se vor lupta neputându-se învinge unul pe celălalt. Ghigameş şi Enkidu devin prieteni săvârşind mai multe fapte eroice (cum ar fi uciderea lui Humbaraa). Refuzând dragostea zeiţei Ishtar, Ghilgameş va fi pedepsit de către tatăl ei, zeul Anu prin trimiterea unui taur-monstru cu care trebuie să lupte. Monstrul va fi învins de Enkidu, care în urma acestui fapt, ca pedeapsă, va muri.
     Ghilgameş va întreprinde o lungă călătorie până la nemuritorul Unnapiştim, care îl sfătuieşte să găsească „iarba nemuririi” cu care „bătrânul devine tânăr”. Dar un şarpe i-o va fura în timpul somnului şi astfel Ghilgameş se întoarce în oraşul Uruk, cerând o ultimă favoare zeilor de a vedea umbra prietenului său mort Enkidu, care îi va descrie lumea subterană a morţii:

„Ei şi? Chiar dacă va fi să plâng
 Spune-mi legea pământului pe care o cunoşti
 Capul de care te-ai atins şi ţi-a bucurat inima
 Îl devorează viermii ca pe o îmbrăcăminte veche
 Pieptul de care te-ai atins şi ţi-a bucurat inima,
 E plin de ţărână asemenea unui sac vechi
 Tot trupul meu este ca şi ţărâna”.

     Este exprimată clar ideea morţii inevitabile şi mai ales faptul că la aceasta sunt supuşi toţi oamenii, indiferent de faptele lor.
     Originea poemului era sumeriană, iar numele lui Ghilgameş apare atestat în secolul XXV î.Hr. Legenda peregrinărilor lui în căutarea nemuririi este împletită cu alte mituri religioase (crearea omului din pământ şi scuipat de zeu, mitul potopului universal).