Tăbliţele de lut descoperite ne ajută să cunoaştem principalele meserii ale populaţiei din Mesopotamia. Principala ocupaţie era agricultura.
     Locuinţele erau construite de fabricanţi de cărămizi şi dulgheri, coşurile şi gardurile sunt realizate de împletitori din trestia  tăiată tot de ei, îmbrăcămintea era confecţionată de ţesători şi vopsitori, iar armele şi obiectele realizate din metal erau făcute de lucrători specializaţi. Pregătirea hranei era în sarcina mai multor oameni: măcelari, berari, cofetari.
     Comerţul era asigurat de negustori care cumpărau orzul, grâul şi curmalele înainte ca acestea să fie culese. Mesopotamienii n-au cunoscut banii în schimburile comerciale folosindu-se trocul, iar plata impozitele se făcea în natură sau prin muncă. Documentele ne arată că unele corvezi în natură erau pentru lucrările agricole, pe lângă obligaţia serviciului militar. Corvezile constau în refacerea şi repararea canalelor, ridicarea de monumente, producerea de cărămizi etc.

 

     Hrana era asigurată mai ales din orz, curmale, diferite fructe, legume (ceapă, castraveţi, etc.). Orzul şi grâul au fost produsele alimentare de bază. Pâinea era o turtă plată făcută din azimă, asemănătoare cu cea pe care o mănâncă şi cei din Orient. Fructe, uleiuri, sucuri, miere au fost adăugate la reţeta de bază rezultând reţete diverse ce au dat mai mult de 300 de cuvinte mesopotamiene pentru pâine.
     Consumul cărnii se pare că nu se regăsea prea des în alimentaţia populaţiei sărace, în schimb, familiile bogate aveau diferite feluri de carne : de vită, miel, porc, capră, raţe şi gâşte. În schimb, peşte, broaşte ţestoase, crustacee ce se găseau din belşug în râuri şi canale reprezenta o importantă sursă de hrană, ca şi păsările şi ouăle.
     O diversitate alimentară o reprezintă băuturile fermentate: vin, bere, suc de fructe. Uleiul, untul, grăsimea sunt şi ele amintite în scrieri. Menţionarea uleiului şi a sodei (sare) pot să se refere la un săpun rudimentar.
     Lăcustele care au cauzat multe distrugeri ale culturilor, au reprezentat o delicatesă gustos după ce erau prăjite.
     Din reprezentările de pe basoreliefuri se poate vedea modul cum se mânca. Cei săraci mâncau stând chirciţi în jurul unui singur fel de mâncare, aşezat în formă de piramidă. Aristocraţii şi ofiţerii regelui, la Khorsabad, stau pe scaune înalte de pe care nu ating pământul cu picioarele, iar pe mesele joase din faţa lor sunt diferite feluri de mâncare.
     Un basorelief din Ninive îl arată pe regele Asurbanipal, în grădinile palatului său, cum bea dintr-o cupă întins pe un pat, iar în faţa lui regina stă într-un fotoliu.

     Îmbrăcămintea a cunoscut o evoluţie de-a lungul timpului şi se pare că schimbările s-au datorat invaziilor străine. Piesa principală a veşmântului asirian era tunica – un sac deschis în partea de jos, frumos răscroită la guler şi mâneci. Deasupra tunicii se purta o eşarfă lungă pe care o înfăşură în jurul lui şi în pliurile îşi punea pumnalele şi sabia.
     Încălţămintea era o sandală cu carâmb, legată la gleznă, cu un inel prin care trecea degetul mare al piciorului. Pălăria regelui era tiara în formă de fes, din care coborau două benzi.
     Părul bogat, ondulat era lăsat să pice pe umeri, iar barba lungă era încreţită cu fierul. Cei tineri sunt reprezentaţi fără barbă. Costumul neted, fără nici o cută, erau gravate o mulţime de broderii.
     Erau apreciate foarte mult stofele feniciene vopsite cu purpură, dar uzuale erau ţesăturile de in şi bumbac.
     Eleganţa şi bunul gust erau scoase în evidenţă de bijuterii, piepteni din fildeş, oglinzi din metal şlefuit, coliere din mărgele de sticlă sau din pietre colorate. Specialiştii în parfumuri menţionaţi printre meseriaşi întregesc aceste preocupări.