Marile fluvii şi canalele au fost folosite pentru realizarea unui comerţ foarte dezvoltat făcut cu ambarcaţiuni de mic tonaj. Caravanele făceau legătura cu cei din afara graniţelor.
    Descoperirea unor arhive ne-au permis să cunoaştem regulile după care se făceau schimburile dintre Mesopotamia şi ţările vecine. Se făcea negoţ cu foarte multe produse: stofe, animale, metale şi chiar case. Din scrierile acestei arhive aflăm că un caravanier primea o anumită sumă în momentul semnării contractului, necesare pregătirilor şi pentru întreţinerea lui până în ziua fixată. Dacă întârzia plecarea, i se reţinea o parte din sumă. Dacă a vândut pe drum marfa şi a cumpărat alta pentru a o vinde mai departe, împărţirea se făcea conform unor reguli dinainte stabilite.
    Unul din marii negustori de acolo, Tehiptilla, ne surprinde prin mulţimea actelor de adopţiune făcute în numele său. Unul dintre mijloacele cele mai abile pentru a înşela statul era întocmirea de către negustori a actelor de adopţiune: bunurile feudei, după obiceiul de atunci, nu puteau fi vândute, ci doar transmise membrilor familiei. Un asirian strâmtorat căruia îi „dădea” bunurile sale unei persoane şi acesta, recunoscător, îi făcea „cadou” valoarea acestei „donaţii”.