Multă vreme Codul de legi al lui Hammurabi a fost considerat ca fiind cel mai vechi, însă descoperiri mai recente au arătat că cele mai vechi culegeri de legi sunt ale lui Lipit-lshtar, regele din Isin şi cele ale oraşului Eshnunna din timpurile lui Bilalama.

Legile lui Lipit-lshtar sunt scrise în limba sumeriană. Lipit-lshtar era al cincilea rege din dinastia din Isin. Reconstituirea tăbliţelor au dezvăluit că ele conţineau cel puţin 100 de articole de lege, din care o treime s-au păstrat. Codul lui Hammurabi se inspiră din cel al lui Lipit-lshtar, însă aduce câteva schimbări. Unele legi sunt identice: dacă un om taie un pom în livada altuia, va plăti o jumătate de mină de argint; la fel va plăti pentru scoaterea ochiului unui animal închiriat.

leg_mes

Unele legi lipsesc din Codul lui Hammurabi: dacă un sclav fugit şi-a găsit adăpost, mai mult de o lună, la un alt stăpân, acesta va da sclav pentru sclav sau va plăti 15 sicli de argint.

Codul din Eshnunna este o culegere de legi găsită în două exemplare diferite, copii de pe un singur exemplar mai vechi. Introducerea este făcută pe şapte rânduri în sumeriană, urmată de 61 de articole de legi în semită.

Primele legi se ocupă de fixarea preţurilor şi tarifelor. Sunt descrise zece tipuri de marfă de primă necesitate şi se arată ce cantitate se poate cumpăra cu un siclu de argint. Sunt fixate preţurile de închiriere a unei ambarcaţiuni, secerătoare, căruţe sau a unui vânturător de cereale.

Urmează articolele care privesc familia, căsătoria, dar moştenirea nu este amintită.

Sunt reglementate vânzările, împrumuturile, neputinţa achitării datoriilor, garanţia contra pagubelor provocate. Pedepsirea delictelor erau de obicei conform legii talionului. Proprietatea asupra unui sclav este protejată contra furtului sau contra pagubelor pe care acesta le-a suferit.

 

Codul întocmit la cererea lui Hammurabi (1728-1686 î.Hr.) nu fost unul novator, fiindcă predecesorii săi promulgaseră, deja, legi. Codul  reprezintă o chintesenţă a legislaţiei emisă în Mesopotamia până la acea dată. Textul este cunoscut de pe o placă din piatră descoperită în 1901 la Susa. Studierea codului permite reconstituirea elementelor esenţiale la vieţii economice, ale ocupaţiilor şi a raporturilor dintre categoriile sociale din Mesopotamia.

Starea fragmentată în care a fost găsit cuprindea 243 de articole de legi, dar se pare că iniţial ar fi avut 1282 articole.     

Codul cuprindea trei părţi:

1. Introducerea – se arată intenţia lui Hammurabi de a instaura pacea în ţară;

2. Dispoziţiile – au caracter civil şi penal referindu-se la multe aspecte juridice ale vieţii cotidiene economice;

3. Încheierea – cuprinde ameninţarea lui Hammurabi cu un blestem asupra celor care nu îi respectă hotărârile.  

stela

Codul împarte societatea mesopotamiană în trei categorii sociale: amelu (oamenii bogaţi), muşkenum (oamenii liberi) şi ardu (sclavii). Deasupra lor într-o poziţie privilegiată se găseau preoţii şi nobilii de curte. Sunt legiferate condiţiile de întreţinere a canalelor de irigaţie, închirierea şi folosirea uneltelor, depozitarea cerealelor în hambare, precum şi protejarea pădurilor.

Textul codului stipulează ce produse sunt importate sau exportate. De asemenea, o atenţie deosebită este acordată relaţiilor din cadrul familiei.

Codul Lui Hammurabi a funcţionat aproape o mie de ani exercitând o mare influenţă asupra legislaturii altor popoare din Orient, faţă de care Babilonul era mai avansat în dezvoltării societăţii.

Cu toate că Codul nu prevedea modul cum se realiza judecata, aceasta a fost dezvăluită în multe documente care dovedesc existenţa unei jurisprudenţe pentru cele mai mici acte ale vieţii sociale. S-au identificat diferitele tribunale la care puteau apela cei implicaţi în actul de justiţie, cel mai înalt for fiind tribunalul Regelui.

Judecătorii alături de asesori şi asistaţi de grefieri dădeau sentinţele în faţa martorilor. Proba prin jurământ era admisă: adesea, această probă se administra la poarta unui templu în faţa unei embleme divine pe care se jura.

Într-o primă perioadă, legea admitea „judecata zeului” şi pedeapsa talionului. Prima era proba prin zeul-fluviu, adică proba prin apă. Inculpatul era legat şi băgat în apă; dacă plutea sau nu era nevinovat sau vinovat. Cea mai folosită lege ce se referea la pedeapsa talionului, permitea posibilitatea unei răscumpărări, conform principiului reparării unei stricăciuni prin amendă. Un braţ rupt, un ochi scos, valora un anumit preţ. Pagubele provenite dintr-o neglijenţă profesională trebuia reparată: un chirurg sau un veterinar nepriceput, un arhitect sau un constructor neîndemânatic era direct responsabil.

Pedeapsa cu moartea era dată pentru calomniator şi vrăjitor, pentru martorul fals în probleme criminale, hoţul şi tăinuitorul, hoţul de copii şi cel care a ascuns un sclav fugit. De asemenea, pedeapsa cu moartea se aplica şi pentru adulter şi incest, dar cu menţiunea că soţul sau tatăl erau mai puţin vinovaţi decât femeia.

 

Vezi Surse primare - Codul lui Hammurabi

Culegerea de legi de pe tăbliţele găsite cu ocazia săpăturilor germane la Qalat Shergat, vechiul sit al Asurului, capitala Asiriei, a făcut posibilă cunoaşterea doar a unei mici părţi a legilor asiriene. Aceste legi se referă în cea mai mare parte la aspecte ale vieţii femeilor.
      Este dezvăluit obiceiul oriental de a purta voal în
Asiria încă din jurul anului 1100 î.Hr., perioada când au fost realizate aceste tăbliţe. Femeia nobilă şi femeia măritată trebuiau să poarte voal când ieşeau din casă, şi acest obicei era considerat un privilegiu al lor, servitoarele şi prostituatele nepurtând voal.

Căsătoria este asemănătoare cu prevederile din Codul lui Hammurabi. Logodnicul îi face o donaţie tatălui fetei şi un cadou în momentul logodnei; o donaţie făcută femeii este permisă la căsătorie; femeia aduce o dotă.

Legile asiriene manifestă o mare severitate pentru nerespectarea bunelor moravuri; mulţimea detaliilor referitoare la această problemă dovedeşte frecvenţa şi gravitatea acestor delicte.

Culegerea de legi asiriene prevedea pedepse severe: amendă plătită în plumb, corvezi „regale” şi bătaia cu bastonul erau prevăzute pentru greşelile mărunte. Pentru delicte mai grave se practicau mutilările: amputarea degetelor, a unei buze, a nasului, a sânilor, a urechilor care uneori erau doar despicate şi trase pe spate cu o sfoară. Uciderea se făcea prin tragerea în ţeapă, spânzurătoare sau înec.

Severitatea pedepselor relevate de texte rezultă şi din basoreliefuri care relevă caracterul violent al asirienilor.

 

Stela ce conţine legile lui Hammurabi
(1728-1686 î.Hr.)