Urmările campaniilor lui Alexandru

      După ce Asia a fost pacificată de Alexandru, a început acolo să fie citit pretutindeni Homer, iar copiii perşilor, ai susianilor şi ai gedrosienilor recitau necontenit tragediile lui Euripide şi ale lui Sofocle.
      Socrate, pentru că introdusese divinităţi noi la Atena, a fost pedepsit de sicofanţii1 de acolo; în schimb, datorită lui Alexandru, Bactra şi Caucazul au început să se închine zeităţilor Greciei. Platon a scris o singură lucrare despre Stat şi – dat fiind că întocmirea acestui stat era prea aspră – filozoful n-a convins pe nimeni să trăiască în felul propus de el.

      Alexandru, însă, este întemeietorul a peste şaptezeci de cetăţi2, pe care le-a clădit el pentru neamurile barbare...
      Aceste popoare nu s-ar fi îmblânzit dacă nu ar fi fost subjugate. Egiptul n-ar avea Alexandria, nici Mesopotamia Seleucia, nici Sogdiana Prophthasia, nici India Bucefalia, nici Caucazul cetăţi greceşti aşezate în jurui.
      Iar dacă filozofii se mândresc cel mai mult atunci când schimbă în bine şi fac să fie blânde deprinderile cele aspre ale unor oameni lipsiţi de învăţătură, este limpede că Alexandru a schimbat firea sălbatică a foarte multor neamuri şi – pe bună dreptate – poate fi socotit cel mai mare filozof.

(Plutarh, Despre soarta sau virtutea lui Alexandru, 5)

      1  Aşa erau numiţi la Atena delatorii de meserie.
      
2  Care purtau numele său.

Reformele lui Cleomene

      (Cleomene răstoarnă Eforatul)... El cel dintâi a dat obştii întreaga sa avere. Acelaşi lucru l-au făcut şi Megistonus, tatăl său vitreg, precum şi toţi prietenii săi. Exemplul lor a fost urmat de toţi ceilalţi cetăţeni şi pământurile au fost reîmpărţite ... împlinind numărul cetăţenilor cu periecii cei mai destoinici, el a alcătuit o armată de patru mii de hopliţi... Apoi şi-a îndreptat atenţia către educarea tineretului ... Curând după aceea, a fost statornicită din nou printre spartani vechea orânduială a exerciţiilor şi a meselor comune ... Aceştia s-au întors la acel fel de viaţă simplă care (în trecut) era proprie lacedemonienilor.

(Plutarh, Cleomene, 11)

Tulburările de la Sparta

       ... Ei bine, lacedemonienii, care, datorită legislatorului Licurg, avuseseră parte de cea mai bună formă de guvernământ şi se bucuraseră de cea mai puternică armată până la bătălia de la Leuctra, au ajuns apoi din ce în ce mai rău – soarta devenind vitregă pentru ei –, iar Constituţia lor a decăzut mereu pentru ca să fie încercaţi de nenumărate nenorociri şi războaie civile. Au fost frământaţi de necontenite împărţiri de pământ şi surghiuniri, îndurând – în cele din urmă – o robie amarnică şi care a mers până la despotica stăpânire a lui Nabis1. şi când ne gândim că lacedonienii odinioară nici nu puteau să audă, fără a se tulbura, numele de tiran2.

(Polibiu, Istorii, IV, 81)

      1  Conducătorul Spartei (207–192), a continuat oarecum programul lui Agis şi Cleomene, împărţind pământurile fără nici o deosebire între oameni liberi şi sclavi.
      
2  Tiranii erau urâţi de aristocraţi, deoarece veneau la putere cu ajutorul mulţimii sărace şi împotriva oligarhiilor avute.

Spre unificarea lumii mediteraneene

       Polibiu şi-a dat seama de procesul de unificare a lumii mediteraneene sub conducerea romei, evenimente al căror martor a fost. de aceea, în opera sa el caută sa explice evenimentele din lumea elenistica de atunci în funcţie de cucerirea romana, şi sa le lege de aceasta cucerire, pe care o socotea necesara şi folositoare.
      Vom începe cercetarea noastră cu olimpiada CXL1, iar dintre evenimentele din Grecia cu aşa-numitul război social ... în Asia, cu războiul din Coile-Siria – între Antioh şi Ptolomeu Philopater –, în Italia şi în părţile Africii cu lupta dintre romani şi cartaginezi, pe care majoritatea autorilor o denumesc războiul lui Hanibal2...
      În vremurile dinaintea acestora, acţiunile popoarelor lumii s-ar putea zice că erau izolate ... De atunci, istoria – ca să spun aşa – alcătuieşte un singur trup, unind între ele întâmplările din Italia, Africa, Sicilia şi Grecia, totul merge spre un singur scop...
      Numai după ce i-au învins pe cartaginezi în războiul mai sus amintit, romanii – încredinţaţi că şi-au dus la îndeplinire cea mai de seamă şi mai grea parte a hotărârii lor de-a cuceri întreaga lume – au cutezat să pornească şi la alte întreprinderi. Ei au pătruns cu ostile lor până în Grecia şi în Asia.

(Polibiu, Istorii, I, 3)

      1  Prima olimpiadă a avut loc în anul 776 î.Hr.
      
2  Polibiu descrie evenimentele cam dintre anii 220–146 î.Hr.