Reformele lui Solon

      Apoi s-a întâmplat că aristocraţii şi mulţimea s-au învrăjbit o bună bucată de vreme. Într-adevăr, Constituţia atenienilor era oligarhică întrutotul. Iar săracii erau robi la cei bogaţi, împreună cu nevestele şi copiii lor. Ei se numeau „pelatai”1 şi „hectemori”2 : lucrau pe ogoarele celor bogaţi, păstrându-şi ca plată a şasea parte (din recoltă).
      Pământul era în întregime în mâinile câtorva oameni, puţini la număr. Cei care nu-şi plăteau arenda erau duşi în robie – ei şi copiii lor. Căci, până la Solon, datornicii chezăşuiau plata datoriilor cu însăşi persoana lor. Solon a fost cel dintâi ocrotitor al poporului. Ei bine, dintre toate necazurile prilejuite de Constituţie, această sclavie apăsa mai greu decât orice pe umerii oamenilor, care mai aveau şi multe alte  pricini de nemulţumire. Întrucât – ca să le spunem lucrurilor pe nume – mulţimea nu avea nici un drept...
      Statul fiind orânduit în felul acesta, iar poporul fiind sclav al celor puţini, el s-a răzvrătit împotriva aristocraţilor. S-a dus o luptă înverşunată. Cele două partide, care se împotriveau unul altuia de multă vreme, căzură la înţelegere, să-l aleagă pe Solon împăciuitor şi arhonte, încredinţându-i grija de a întocmi o Constituţie.
      Solon, datorită familiei din care se născuse şi mulţumită faimei de oare se bucura, se afla în rândurile fruntaşilor cetăţii. Prin averea şi prin înfăptuirile sale, însă, putea fi numărat printre oamenii de mijloc ... El pune totdeauna pe socoteala bogătaşilor vina dezbinărilor dintre cetăţeni ...
      Ajuns în fruntea statului, Solon a eliberat poporul, – atât pentru acea vreme, cât şi pentru viitor, – oprind să se mai facă împrumuturi chezăşuite cu persoana debitorului. întocmi legi şi desfiinţa datoriile între particulari sau faţă de stat, realizare căreia i-a spus „descărcarea (sarcinilor)” – întrucât datornicii îşi aruncau poverile.

(Aristotel, Statul atenienilor, 2, 5 şi 6)

      1  Un fel de clăcaşi.
      
2  „Cu şase loturi”

Reformele lui Clistene

      Mai întâi, Clistene a împărţit pe toţi atenienii în zece triburi, în loc de patru, amestecând categoriile sociale de mai înainte, deoarece voia să fie părtaşi cât mai mulţi oameni la drepturile cetăţeneşti. Apoi, el a rânduit ca sfatul să fie alcătuit din cinci sute de membri – în loc de patru sute, – câte cincizeci de fiecare trib...
      Clistene a mai împărţit ţara în treizeci de districte, numite „demuri”, zece în oraş şi în împrejurimile lui, zece pe malul mării şi zece în interiorul Greciei... I-a făcut „demoţi” pe toţi cei care locuiau în acelaşi dem, pentru ca (în împrejurări oficiale) atenienii să nu mai fie numiţi numai după numele tatălui, ci şi după al demului respectiv, şi astfel noii cetăţeni să poată fi identificaţi mai uşor.
      Triburilor le-a dat câte un nume, alegând zece dintre cei o sută de eroi fundatori, pe care-i aflase el în urma răspunsului primit de la oracolul Pitiei.
      În felul acesta, Constituţia ateniană ajunse mai prielnică poporului decât pe vremea lui Solon ... Clistene a statornicit noi legi, ca să atragă mulţimea, şi, printre ele, legea cu privire la ostracism.

 (Aristotel, Constituţia atenienilor, 21-22)

Tirania lui Pisistrate

      Pisistrate se bucura de reputaţia unui om foarte devotat democraţiei, dobândind o mare faimă cu prilejul războiului dus împotriva Megarei1. El însuşi s-a rănit şi, apoi, pe motiv că duşmanii săi îi pricinuiseră rănile, a convins poporul să-i dea o gardă personală aşa-numiţii „purtători de măciuci” – cu ajutorul cărora el s-a răzvrătit împotriva democraţiei, punând stăpânire pe Acropole, la treizeci şi unu de ani după ce Solon dăduse atenienilor legiuirea sa ...
      Se povesteşte că, atunci când Pisistrate cerea această gardă personală, Solon s-a împotrivit ... Cum însă cuvintele lui Solon nu înduplecară poporul, el şi-a atârnat armele în faţa uşii şi a declarat că – din-spre partea lui – el unul îşi ajutase patria atât cât îi stătuse în putere, dar că acum, fiind foarte bătrân, cere altora să se poarte ca el. Îndemnurile acestuia nu aduseră rezultatul dorit. Iar Pisistrate, luând în mâinile sale puterea, cârmui statul mai degrabă pentru binele obştesc decât în felul în care obişnuiesc tiranii să cârmuiască o cetate.

(Aristotel, Statul atenienilor,   4)

      1 Mai exact în anul 560 î.Hr.