Începuturile colonizării greceşti

      Când, în sfârşit, – cu greu şi după ce a trecut multă vreme, – Elada n-a mai fost tulburată de migraţii şi s-a bucurat de o linişte bine statornicită, atenienii au trimis colonişti în Ionia şi în multe insule, iar locuitorii Peloponesului în cea mai mare parte a Italiei (de sud) şi a Siciliei, cum şi în câteva alte regiuni din Elada. Toate aceste colonizări au avut loc în perioada de timp care a urmat războiului de la Troia.
      Iar în Elada, care devenise mai puternică, adunându-şi încă şi mai multe bogăţii decât înainte, s-au instituit tiraniile în cea mai mare parte dintre cetăţi, căci veniturile sporeau (mai înainte cetăţile fuseseră domnii care se moşteneau din tată în fiu, cu prerogative statornicite) şi Elada îşi construia flote, dând o atenţie din ce în ce mai mare navigaţiei.
      Se spune că, înaintea tuturor, corintienii ar fi făcut inovaţii în ce priveşte construirea corăbiilor – corăbiile corintiene semănând foarte mult cu cele de astăzi. Ei ar fi făcut şi cele dintâi trireme din Elada. După cum se pretinde, tot un corintian – Ameinocles, de meserie constructor de corăbii – le-a construit şi samienilor patru nave.
      Datorită aşezării sale la istm, Corintul a fost întotdeauna un port comercial. şi, fiindcă în vechime elenii călătoreau mai mult pe uscat decât pe mare, iar toate drumurile comerciale pe care le aveau elenii din Pelopones şi cei dinafară lui treceau pe la Corint, această cetate ajunse foarte bogată, aşa cum ne-o spun vechii poeţi, care dau Corintului epitetul de „înfloritor”.
      Apoi, când comerţul pe mare a făcut progrese la eleni, corintienii, întrucât posedau o flotă, stârpiră pirateria, şi cetatea lor ajunse – atât pe uscat, cât şi pe mare – un însemnat centru negustoresc, îmbogăţindu-se şi mai mult datorită veniturilor ei şi sporindu-şi astfel puterea.
      Mai târziu, pe vremea lui Cirus, regele perşilor, şi pe vremea fiului său Cambise, ionienii au avut o importantă flotă şi au stăpânit cu ajutorul ei o vreme – cât a durat războiul lor cu regele Cirus – Marea Egee. De asemenea, Policrate, tiranul Samosului, – pe timpul lui Cambise, – puternic prin flota sa, a supus mai multe insule din jur, printre care şi Rheneial, închinată de el mai târziu – zeului Apolo, care este cinstit la Delos.
      În sfârşit, foceenii, după ce au colonizat Masalia, i-au înfrânt într-o luptă navală pe cartaginezi.

(Tucidide, Istoria războiului peloponesiac, I, 12-13)

      1 Insulă din grupul Cicladelor.

Colonizarea Siciliei

      Primii dintre eleni care au venit pe mare din Eubeea, în frunte cu Thucles, întemeietorul coloniei, au fost calcidienii, care au fundat Naxosul ... Un an după aceea, Arehias – unul dintre Heraelizii1 din Corint – a întemeiat Siracuza, după ce mai întâi alungase din insulă pe siculi2.
      Cinci ani după fundarea Siracuzei, pornind din Naxos, calcidienii, sub conducerea lui Thucles, au fundat cetatea Leontinoi, după ce, mai întâi, în urma unui război, îi alungaseră pe siculi. Au întemeiat apoi Catana. Locuitorii Catanei l-au socotit drept întemeietor pe Euarchos.
      Cam în aceeaşi vreme a sosit în Sicilia, cu o colonie, şi Lamis din Megara, statornicind-o lângă fluviul Pantaeyas, într-un loc numit Trotilon3. Mai târziu a plecat de acolo, venind la Leontinoi, dar a stat puţină vreme împreună cu caleidienii, care-l alungară. Atunci Lamis a întemeiat cetatea Tapsos.
      După moartea lui, tovarăşii acestuia au fost alungaţi şi din Thapsos, fundând aşa-numita Megara Hyblaică, unde i-a dus chiar un rege al siculilor – Hyblon –, care le dădu pământuri. După ce au locuit aici două sute patruzeci şi cinci de ani, urmaşii acestor colonişti au fost alungaţi din cetatea lor şi de pe pământurile din jur de către tiranul Siracuzei, Gelon. Mai înainte, însă, la o sută de ani de la fundarea coloniei, ei au întemeiat cetatea Selinus – trimiţîndu-l pentru această întemeiere pe Pamilos...
      Antiphemos din Rodos şi Entimos din Creta, în fruntea unor colonişti, au întemeiat împreună cetatea Gelei, la patruzeci şi cinci de ani de la fundarea Siracuzei. Cetatea şi-a luat numele după acela al râului Gela ... La vreo sută şi opt ani după ce a fost întemeiată Gela, locuitorii acestei cetăţi întemeiară Acragas-ul – cetate numită astfel după râul Acragas ...
      Cetatea Zancle a fost, la început, întemeiată de piraţii care veniseră din cetatea Cyme, de pe teritoriul epicilor. Mai târziu au venit şi mulţi oameni din Chalcis şi din alte localităţi ale Eubeei, care s-au alăturat lor, împărţindu-şi cu ei pământurile ocupate ... întâi oraşul s-a numit Zânele – nume pe care i l-au dat siculii, ţinutul având forma unei secere, unealtă pe care siculii o numesc „zanclon”...
      Cei mai mulţi colonişti au fost calcidieni, dar s-au alăturat acestora şi siracusani, aşa-numiţii miletizi. Erau nişte exilaţi din Siracuza, care fuseseră învinşi în timpul unor lupte civile. Limba vorbită acolo era un amestec alcătuit din dialectul calcidienilor şi cel dorian. S-a impus însă dialectul calcidic.

(Tucidide, Istoria războiului peloponesiac, VI, 3-5)

      1 Familia domnitoare.
      2 Băştinaşi preelenici.
      3 Locul nu a fost identificat.

Legătura dintre metropolă şi colonie

I

      Cetatea Epidamnos1 a fost colonizată de cei din Corcira2, iar întemeietorul său a fost Phalios, fiu al lui Eratocleides, de neam corintian, coborâtor din Heracles şi chemat din metropolă, potrivit unui obicei străvechi. Au luat parte la întemeierea cetăţii şi un număr oarecare de corintieni3, precum şi alţi oameni de neam doric.
       Cu vremea, cetatea Epidamnos a crescut, ajungând să aibă numeroşi locuitori. Se zice că locuitorii aceştia s-au aflat mulţi ani în dezbinare şi, în urma unui război pe care îl purtară cu barbarii din vecinătate, cetatea se prăbuşi şi pierdu o mare parte din puterea sa.

      În ultima vreme, înaintea războiului acesta4, „demos-ul” i-a surghiunit pe oamenii bogaţi. Iar ei, întorcându-se cu ajutorul barbarilor, au jefuit – atât pe uscat, cât şi pe mare – pe locuitorii cetăţii. Epidamnienii rămaşi în cetate erau acum foarte asupriţi. Ei trimiseră soli la Corciră întrucât le era metropolă, şi cerură să nu-i lase să fie nimiciţi, ci să-i împace cu cei exilaţi şi să pună capăt războiului pe care-l purtau cu barbarii. Iată cererile solilor, care stăteau prosternându-se ca la rugăciune, în templul Herei. Iar locuitorii din Corciră au respins rugămintea lor şi i-au trimis îndărăt, fără ca ei să fi dobândit ceva.
      Înţelegând locuitorii din Epidamnos că nu pot primi nici un sprijin din partea Corcirei, s-au văzut puşi în încurcătură: cum să facă faţă împrejurărilor ? Au trimis atunci la Delfi, ca să fie întrebat zeul de acolo dacă n-ar fi lucru potrivit să încredinţeze corintienilor cetatea, întrucât aceştia sunt întemeietorii ei, şi astfel să încerce a dobândi sprijin de la aceştia. Zeul răspunse că trebuie să încredinţeze corintienilor cetatea şi să-i ia drept conducători. Urmând acest oracol, epidamnienii s-au dus la Corint şi i-au încredinţat colonia...
      Corintienii, cum este şi drept, primiră să le dea ajutor, fiindcă erau de părere că Epidamnos nu e mai puţin colonia lor decât a corcirienilor şi, totodată, pentru că nutreau ură faţă de corcirieni : aceştia nesocoteau pe corintieni, măcar că cetatea era colonia lor. La sărbătorile obşteşti nu vroiseră să le dea cinstirile cuvenite după obicei şi nu îngăduiseră unui corintian să facă acele ceremonii care premerg sacrificiului – aşa cum obişnuiesc să facă celelalte colonii. Ba încă îi mai şi dispreţuiau pe corintieni, deoarece, în acea vreme, corcirienii erau tot atât de avuţi ca şi locuitorii cetăţilor greceşti celor mai bogate şi-i întreceau pe corintieni prin pregătirea lor militară.
      Uneori se făleau că ei sunt cu mult mai presus decât corintienii în ce priveşte flota, mândrindu-se că înaintea lor pe insulă locuiseră feacii5, cei foarte vestiţi prin corăbiile lor.
      Aceasta i-a făcut să se îngrijească şi mai mult de puterea flotei lor, care era destul de însemnată ...
      Orice colonie, când metropola s-a purtat bine cu ea, îi dă cinstirea cuvenită. Când suferă, însă, nedreptăţi de la aceasta, se înstrăinează.

(Tucidide, Războiul peloponesiac, I, 24, 25 şi 64)

      1 Portul Dürres din Albania de astăzi.
      2 Insula Corfu de astăzi.
      
3 Cotreira era, la rândul ei, o colonie a Corintului.
      
4 E vorba de războiul peloponesiac.
      
5 Neam pomenit şi descris pe larg în Odiseea.

 II

      Nu este uşoară colonizarea când nu se face în felul rolurilor de albine: în acest din urmă caz, coloniştii aparţin unui singur neam şi pornesc dintr-o singură cetate ... Ei au aceeaşi obârşie, vorbesc aceeaşi limbă, au fost cârmuiţi de aceleaşi legi şi participă la acelaşi cult ... Este greu să le impui alte legi şi o altă constituţie decât aceea pe care au pomenit-o în patria lor.

(Platon,  Legile,   IV,  p.  708)

Colonii în Pontul Euxin

      ... Urmează oraşul din imediata vecinătate: Apolonia. Cu vreo cincizeci de ani înaintea domniei lui Cirus1, cetatea a fost întemeiată de către milesieni, care veniseră prin locurile acelea. Desigur, ei trimiseseră, de la ei din Ionia, coloniile cele mai multe în Pont: acestuia i se spunea mai înainte „neprimitor de oaspeţi”, şi aceasta din pricina atacurilor pe care le dădeau aici barbarii; milesienii, însă, au făcut ca Pontul să capete denumirea de „ospitalier”.
      La poalele muntelui numit Haemus aflăm un oraş căruia i se spunea Mesembria, lângă pământul tracilor şi al geţilor. L-au colonizat calcedonii şi megarienii, pe vremea expediţiei lui Darius împotriva sciţilor2 ...
      Vine la rând Odesos, întemeiat de milesieni pe vremea când în Media domnea Astiage 3. În jurul lui trăiesc tracii crobizi.
      La început, Dionysopolis purta numele de Crunoi, datorită izvoarelor din apropiere. Dar, mai târziu, deoarece marea aruncase – după cum se povesteşte – prin locurile acelea o statuie a lui Dionysos, oraşului i s-ar fi dat cea de-a doua denumire : Dionysopolis. în vecinătatea crobizilor şi a sciţilor, ţinutul are ca locuitori pe aşa-numiţii „eleni amestecaţi cu barbarii”.
      Unii spun că orăşelul Bizone a fost al barbarilor, iar alţii că l-ar fi întemeiat Mesembria.
      Callatis este o colonie a heracleoţilor4, întemeiată în urma unui răspuns dat de oracol. Heracleoţii au întemeiat cetatea pe vremea lui Amyntas5, care moştenise domnia asupra macedonenilor.
      Cetatea Tomis a fost colonizată de milesieni. În jurul ei locuiesc sciţi.
      Vine oraşul Istros, care-şi trage numele de la fluviul (aflat acolo). A fost întemeiat de milesieni pe vremea când oştirea barbarilor sciţi a trecut în Asia, ca să-i urmărească pe cimerienii care trecuseră Bosforul6.

(Pseudo-Scymnos, Descrierea pământului, versurile 730-772)

      1  Deci cam în jurul anului 600 î.Hr.
      
2  Aceasta a avut loc în anul 513 î.Hr.
      
3  A domnit, probabil, de la 580 pună la 550 î.Hr.
      
4  Locuitorii oraşului Heracleia din Pont.
      
5  Amyntas I a domnit cam între 540–498 î.Hr.
      
6  După tradiţie, evenimentul ar fi avut Ioc în secolul al VII-lea î.Hr.

Aristotel despre tiranie

      Înainte vreme erau mai mulţi tirani decât în zilele noastre, fiindcă se încredinţau puteri foarte însemnate anumitor oameni... Un alt motiv mai este şi acela că, pe timpuri, cetăţile nu erau mari, iar poporul stătea mai mult pe ogoare, îndeletnicindu-se cu muncile agricole.
      Când fruntaşii poporului aveau porniri războinice, ei îşi dădeau toată osteneala să ajungă tirani. Toţi cei care puteau să ajungă la o atare situaţie izbuteau s-o facă datorită încrederii pe care le-o acorda poporul. Iar această încredere era întemeiată pe ura celor mulţi împotriva bogătaşilor. În chipul acesta a devenit Pisistrate tiran al Atenei ...
      Într-adevăr, o cetate este alcătuită din două părţi, săraci şi bogaţi.

(Aristotel, Politica, V, 4, 5 şi V, 9, 19)