Chionis din Sparta (Χιόνις) a fost un atlet spartan din Grecia antică care a obţinut cele mai bune rezultate la concursul de sărituri desfăşurat la jocurile olimpice antice. Sursele istorice sugerează că la jocurile olimpice din anul 656 î.Hr. Chionis a stabilit un record cu o săritură de 7 metri şi 5 centimetri. Cu un astfel de rezultat ar fi putut câştiga concursul de sărituri la ediţia inaugurală a jocurilor olimpice moderne din 1896, sau se putea clasa printre primii  opt la următoarele zece jocuri olimpice, inclusiv la Jocurile din 1952 de la Helsinki.
      Pe lângă realizările sale uimitoare la săritură în lungime, Chionis s-a remarcat şi ca un bun săritor la triplusalt unde era capabil de a ajunge până la 15.85 de metri (52 picioare). Deşi regulile unor astfel de salturi sunt neclare, la o astfel de săritură în conformitate cu normele moderne, Chionis ar fi câştigat titlurile olimpice la jocurile desfăşurate până la jocurile de la Helsinki din 1952.
      De asemenea, Chionis a fost creditat cu câştigarea a trei titluri consecutive în întrecerile diaulos desfăşurate la jocurile din 664, 660 şi 656 î.Hr.. Diaulos a fost un concurs sportiv care implica alergarea a două ture în jurul pistei sau aproximativ 384 de metri. Acesta concurs a fost semnalat şi la Jocurile Olimpice din 476 î.Hr., unde s-a desfăşurat o cursă  de sprint în linie dreaptă, probabil similară cu cursa modernă de viteză de 100 m.
      Succesele înregistrate de Chionis nu au fost egalate până la Jocurile Olimpice din 480 î.Hr., atunci când un atlet numit Astylos (reprezentând oraşul Siracuza din Sicilia) a realizat aceleaşi rezultate, dar a demonstrat, în plus, versatilitatea sa prin câştigarea cursei hoplites ce se alerga îmbrăcat într-un echipament de război. În apărarea onoarei lui Chionis, spartanii au modificat inscripţia memorială afişată în Olimpia, subliniind că în timpul lui Chionis nu a existat întrecerea hoplites.

 

      Milo din Kroton  este unul dintre cei mai cunoscuţi sportivi din lumea antică. Legendarul Milo din Kroton a reuşit să câştige coroana olimpică de şase ori în concursul de lupte. Născut în sudul Italiei, locul unde grecii au întemeiat mai multe colonii, Milo a câştigat pentru prima dată concursul de lupte destinat băieţilor din 540 î.Hr..
      El a revenit la jocuri opt ani mai târziu pentru a câştiga cinci titluri consecutive la lupte la olimpiadele 62, 63, 64, 65 şi 66 (532-516 î.Hr.), o faptă care pare incredibilă pentru vremurile noastre. Puţini sportivi moderni pot concura cu succes în mai mult de două sau trei olimpiade de-a lungul unei cariere. În momentul Olimpiadei 67 (din 512 î.Hr.) Milo a avut, probabil, peste patruzeci de ani, dar el a concurat oricum.
      Potrivit surselor istorice ale acelor vremuri, Milo a fost posesorul unei puteri neobişnuite. De exemplu, putea ţine o rodie în mână atât de strâns încât nimeni nu a reuşit să o ia de la el. Cu toate că rodia era ţinută strâns, el nu a deteriorat niciodată fructul. Uneori, el se aşeza pe un disc de fier uns şi alţii încercau să-l împingă de pe el. O altă demonstraţie a forţei sale consta în legarea unui cordon în jurul frunţii, după care prin controlul respiraţie reuşea să rupă cordonul după ce venele de pe fruntea sa se umflau. Alteori, luptătorul stătea cu mâna întinsa cu degetul mare în sus şi cu degetele desfăcute, însă nimeni nu a reuşit să-i îndoaie măcar degetul mic.
      Milo a excelat chiar şi în război. Când un oraş vecin a atacat Kroton-ul, Milo a intrat în luptă purtând coroanele câştigate la olimpiade şi îmbrăcat ca Heracles, în piele de leu şi fluturând un ciomag, şi-a condus concetăţenii spre victorie.
      Adept al celebrului filosof Pitagora, Milo şi-a salvat o dată prietenii când acoperişul sălii unde pitagoreicii s-au întâlnit a început să se prăbuşească. Milo a stat şi a sprijinit pilonul central  al clădirii până când ceilalţi au ieşit în siguranţă afară şi apoi a ieşit şi el.
      În cele din urmă, toată această faimă şi puterea pe care o avea nu l-a salvat pe Milo dintr-o moarte mai puţin glorioasă. Se spune că Milo rătăcind prin pădure a găsit un trunchi de copac bătrân ce avea introduse pene de despicat în el. Încercând să-şi testeze puterea, Milo şi-a pus mâinile şi, probabil, picioarele, în despicătura trunchiului şi a încercat să rupă lemnul în două. El a reuşit însă numai slăbirea penelor, care au căzut şi lemnul s-a închis prinzându-i mâinile în capcană. Acolo, în funcţie de poveste, el a căzut pradă fiarelor sălbatice.

      Diagoras din Rodos a fost un boxer ce a întruchipat toate calităţile uni atlet antic nobil. Imortalizat într-unul din cele mai renumite ode ale poetului Pindar, Diagoras a obţinut victorii nu numai la Jocurile Olimpice, dar şi la celelalte festivaluri importante unde concurau atleţii greci. Amploarea şi numărul victoriilor sale au contribuit cu siguranţă la celebritatea sa, dar caracterul virtuos al lui Diagoras a fost la fel de important pentru grecii antici, ca şi succesul său ca boxer.
      Știm despre familia lui Diagoras făcea parte din nobilimea din Rodos şi că femeile de aici au susţinut că boxerul însuşi era fiul lui zeului Hermes. Astfel de legende reprezentau un mod obişnuit de a se explica mijloacele prin care oamenii muritori puteau avea realizări „supraomeneşti” în întrecerile atletice.
      În oda închinată de Pindar lui Diagoras, boxerul este lăudat pentru că lupta corect şi descris ca un om „gigantic”. De asemenea, comportamentul lui Diagoras dezvăluia că el „urăşte aroganţa”. Pe lângă victoriile sale olimpice, Diagoras a câştigat de patru ori la Jocurile Istimice, de două ori la Jocurile de la  Nemea şi la multe alte jocuri ce au avut loc în oraşul său natal Rodos, la Atena şi în alte părţi din întreaga lume greacă. Nu avem nici o înregistrare istorică exactă a carierei sale, dar este clar că Diagoras a fost o legendă a timpului său.
      Mai mult decât atât, Diagoras a trăit pentru a asista la victoriile olimpice a celor doi fii ai săi Damagetos şi Akousilaos. La Olimpiada 83 din 448 î.Hr., Damagetos a câştigat premiul la pankration iar şi Akousilaos a obţinut victoria la box. După victoria lor, fiii și-au purtat tatăl pe umeri, în timp ce mulţimea i-a copleşit cu flori şi l-a felicitat pe Diagoras pentru fiii lui. Un alt fiu al său, Dorieus, a câştigat nu mai puţin de trei titluri olimpice succesive la pankration, împreuna cu opt victorii la Jocurile Istmice şi şapte la Nemea. Doi dintre nepoţii lui Diagoras au fost, de asemenea, campionii olimpici la box. Astfel, la Olimpia au cunoscut laurii victoriei trei generaţii din familia lui Diagoras.

Jocurile olimpice