În Atena clasică egalitatea dintre cetăţeni a fost limitată la egalitatea de exercitare a drepturilor civice. Fiecare cetăţean atenian era înregistrat în registrul demei de care aparţinea tatăl său după ce s-a stabilit faptul că şi mama sa era de origine ateniană (aceasta se făcea prin verificarea statutului de cetăţean al tatălui mamei, deoarece femeia era lipsită de drepturi civice). Astfel, înregistrarea în registrul demei era esenţială pentru un cetăţean atenian. Dar pentru că distincţia dintre orăşean şi atenian nu a fost o simplă chestiune a Atenei, fratria (phratria) a continuat să joace un rol important în a decide care a fost (sau nu fost) un cetăţean.
       În circumstanţe speciale a fost acordată cetăţenia şi celor care nu erau atenieni. Mulţi străini au beneficiat de dreptul de cetăţenie ca recompensă pentru serviciile aduse Atenei. De exemplu, în timpul fazei critice din războiul peloponesiac cetăţenia a fost acordată unor oameni din Plateea cu scopul de a întări alianţa existentă. De asemenea, după marea bătălie de la Argiousai, cetăţenia a fost acordată oamenilor din Samos, şi unui număr de sclavi care au luptat alături de Atena.

       Numărul cetăţenilor a crescut fraudulos şi prin coruperea unor funcţionari care au făcut înscrierile pe listele cetăţenilor.
       Cetăţenii au fost împărţiţi în 4 clase cenzitare de către Solon (pentacosiomedimni, cavaleri, zeugiţi şi teţi). La guvernare numai cetăţenii luau parte.
       Puterea legislativă revenea Ecclesiei şi Bulei (formate numai din cetăţeni), care delegau puterea executivă unor magistraţi aleşi sau traşi la sorţi. Magistraţii erau foarte numeroşi : principalii erau strategii şi ofiţerii armatei, epimeleţii, hieropii, astinomii, agoranomii, sitofilacii,
       Sistemul democratic a determinat cetăţenii să piardă o bună parte din timp lor pentru rezolvarea problemelor publice, ceea ce i-a făcut pe sclavi, chiar şi pe exploataţiile mici, să fie  indispensabili în muncile gospodăriei. Statutul economic al cetăţeanului decidea în ce măsură acestă muncă era efectuată de sclavi. Apartenenţa la pătura bogată a societăţii permitea bărbaţilor să participe la toate reuniunile politice ale oraşului şi să-şi petreacă  timpul liber la gymnasia sau în Agora.
       Pentru a putea vorbi despre politică sau discuta evenimentele sociale (de exemplu, impresiile despre performanţele unui joc) se organizau, în case particulare, întâlniri – susţinute cu produse alimentare, băuturi şi divertisment – numite simpozioane. Găzduirea unui simpozion – devenit principalul mijloc de divertisment al acestei categorii –  ce implica cheltuieli mari era o formă de afişare a unei bunăstări şi era făcută atât de cetăţeni cât şi de meteci. Pentru metecii din Atena era o ocazie de a putea participa la viaţa socială a polisului.
       Pentru bărbaţii care nu aveau un venit ridicat „timpul liber” era un lux, ei fiind ocupaţi să muncească pentru a putea întreţine familia. Nu trebuie uitat că ei trebuiau, ca şi cetăţeni, să se ocupe şi cu bunul mers al oraşului. Distracţia lor trebuie să se fi limitat la rarele festivaluri publice.
       În mod evident, un bărbat adult nu a stat în casă prea mult timp, loc unde femeile se ocupau de toate aspectele practice.
       Cetăţeanul atenian îşi putea pierde pierderea drepturilor cetăţeneşti printr-o pedeapsă care se aplica în mai multe etape – atimia. Aplicarea acestei pedepse putea să-l lipsească pe cetăţean de un singur drept (ex: interzicerea dreptului de a introduce noi moţiuni în faţa Adunării poporului), sau de oprirea de a lua parte la treburile publice, de a fi solicitator în problemele private, de a intra în Agora şi în sanctuarele publice.
       Cauze ale aplicării atimiei puteau proveni atât din probleme private cât şi publice:  
         ●  refuzarea repudierii unei soţii adultere sau faptul că nu ai avut grijă de părinţii aflaţi în vârstă;
         ●  desfrâu, lene, corupţia funcţionarilor, falsele mărturii;
         ●  ultragierea unui magistrat, dezertarea din armată, arhonţii corupţi;
         ●  arendaşii statului care nu-şi plăteau datoriile până la plata acestora ş.a..
       Durata atimiei putea să fie pe viaţă (în cazul unei crime) sau temporară, fie se aplica numai în caz de recidivă.
       În Laconia, împărţirea cetăţenilor spartani era făcută în 3 triburi gentilice doriene, care au sporit cu încă 2 triburi, formând 5 triburi teritoriale, oboi. Cetăţenii aparţineau unei oba prin reşedinţa lor şi uneia din cele 3 triburi (phyle) prin naştere.
       Nu toţi cetăţenii spartani erau dorieni, unii dintre ei erau de origine aheeană (locuitorii Amicleei au primit cetăţenia după ce au fost supuşi în secolul al IX-lea î.Hr.). Una din cele două mari familii spartane, Agizii, descindeau din Cadmos, iar cealaltă, Taltibiazii (care păstrau în cadru lor demnitatea de herald), cobora din Taltibios, heraldul pelopizilor; chiar regele Spartei, Cleomene I îşi spunea aheean.
       Cetăţenii spartani trebuiau să fie soldaţi şi nimic altceva, fiindu-le interzis de a învăţa şi de a exercita orice activitate comercială. Într-o mare măsură, starea permanentă de război în care se afla societatea spartană a fost dictată de necesitatea de a păstra cât mai mulţi iloţi supuşi (6.000 de spartani ţineau în stăpânire o populaţie de 350.000 de oameni).
       Cetăţenii spartani respectau cu stricteţe legea cetăţii. Demaratos îi spune lui Xerxes că: „Spartiaţii sunt liberi, dar nu sunt liberi în orice privinţă: ci au un stăpân, legea, de care se tem mult mai tare decât se tem de tine supuşii tăi”.
       În principiu, numai cetăţenii luau parte la administrarea statului, dar ei se împărţeau în hipomeioni şi în homoioi („cei egali”), doar aceştia din urmă având depline drepturi civice.
       Mai târziu, una dintre problemele majore ale societăţii spartane a fost reducerea constantă a cetăţenilor cu drept de vot, ceea ce a însemnat, de asemenea, un declin al forţei militare disponibile: numărul de spartiates a scăzut de la 6.000, în 640 î.Hr. până la 1.000 în 330 î.Hr.
       Sparta suferea de lipsa cetăţenilor (oligantropie): 700 de homoioi în mijlocul unui popor de hipomeioni, de perieci şi de iloţi. Agis al IV-lea, ajutat de eforul Lisandru, se gândea la reforme şi la o nouă împărţire a pământurilor în 19.500 de loturi.
       Pământul din Laconia era împărţit în: pământul civic (politike khoru) din jurul Spartei care era împărţit în loturi (kleros) inalienabile, împărţite între familiile spartane, completate printr-un lot în Mesenia; pământul numit perioikis, care ocupa restul domeniului Spartei şi unde proprietatea era liberă şi împărţită între perieci şi cetăţeni, care aveau dreptul să dobândească acolo pământuri şi să le exploateze.

 



Cetăţeni greci în dezbateri publice