Între secolele al VIII-lea şi al VI-lea î.Hr. colonizarea greacă a cunoscut o mare dezvoltare. În această perioadă, ca rezultat al dezvoltării forţelor de producţie, economia a luat în Grecia un mare avânt; polisurile greceşti se dezvoltă, comerţul şi meşteşugurile înfloresc.
       Marea colonizare greacă a avut un rol deosebit de important în dezvoltarea societăţii greceşti. Ea a fost o continuare a migraţiunilor elenice din veacurile anterioare în insulele Mării Egee şi pe coastele Asiei Mici, însă de proporţii mult mai mari. În cadrul acestei colonizări, o mare parte din populaţia cetăţilor greceşti s-a aşezat în alte regiuni ale bazinului Mării Mediterane şi Mării Negre.
       Principala cauză a colonizării a constituit-o creşterea populaţiei raportată la puţinul pământ agricol din Grecia. Micii proprietari de pământ, care au sărăcit treptat, negăsind de lucru, au fost nevoiţi să-şi părăsească patria şi să plece peste mări, în căutare de pământ roditor. De aceea, primele colonii au avut un caracter agricol.
       O altă cauză a colonizării au fost luptele interne din polisurile greceşti. Dezvoltarea meşteşugurilor şi comerţului a avut ca rezultat întărirea păturii de meşteşugari şi negustori ale căror interese se deosebeau de cele ale aristocraţiei aflate la conducerea polisurilor. Pe de altă parte, faptul că munca cu sclavi începuse să ia o extindere tot mai mare, sărăcimea şi elementele meşteşugăreşti au fost nevoite să-şi găsească refugiul în alte părţi. De multe ori aceeaşi soartă o împărtăşeau chiar grupuri de aristocraţi învinşi în luptele politice. Aşadar, luptele politice constituie o altă cauză a colonizării greceşti.
       În sfârşit, o altă cauză a fost nevoia de noi pieţe pentru comerţ. Acestea erau necesare atât pentru desfacerea surplusului de produse meşteşugăreşti, cât şi pentru a obţine materii prime şi îndeosebi pentru procurarea de sclavi, întrucât munca cu sclavi începuse să ocupe acum un loc tot mai mare în economie. Coloniile înfiinţate în acest scop aveau astfel un pronunţat caracter comercial, iar mai târziu chiar de centru de producţie meşteşugărească.
       La început, prin,secolul al VIII-lea î.Hr., colonizarea greacă s-a desfăşurat aproape la întâmplare, coloniile apăsând sporadic, înfiinţate de cei care îşi părăsiseră ţara.
       Mai târziu însă, în condiţiile dezvoltării meşteşugurilor şi comerţului, colonizarea s-a desfăşurat sub directa supraveghere şi protecţie a polisului grec de unde plecau coloniştii. Aşadar, în această etapă coloniile aveau un caracter de aşezări stabile, permanente.
       Coloniile erau cu totul independente de metropole, având propria lor organizare, care de cele mai multe ori nu se asemăna cu aceea a oraşului-mamă. Astfel, colonia îşi avea conducerea proprie, iar locuitorii erau cetăţeni ai ei şi nu ai metropolei. Între colonie şi metropolă erau stabilite şi unele legături comerciale.

       Marea colonizare greacă a avut trei mari direcţii în răstimpul celor trei secole (VIII–VI î.Hr.), şi anume:
              ● spre apusul bazinului Mării Mediterane, unde au fost colonizate ţărmurile Siciliei şi Italiei de sud,
              ● spre nordul Mării Egee şi în bazinul Mării Negre şi,
              ● spre sud pe ţărmul Africii.
       Principalele metropole au fost Miletul, în Asia Mică, Corintul şi Megara în Grecia continentală şi Calcis, în insula Eubeea.
       Coloniile din bazinul apusean al Mării Mediterane
       Colonizarea bazinului occidental al Mării Mediterane a început din secolul al VIII-lea î.Hr. Astfel, în sudul Italiei au fost înfiinţate atât de multe colonii, încât în antichitate această regiune purta numele de Grecia Mare. Grecii au fost atraşi aici de solul roditor, de bogăţia păşunilor şi de pădurile dese, care ofereau un lemn bun pentru construirea corăbiilor. Cea mai veche colonie de aici a fost Cumae. Puţin mai târziu, din Cumae si-a desprins o altă colonie, Neavolis.
       Însă, cele mai înfloritoare colonii greceşti s-au ridicat şi dezvoltat pe coasta sudică a Italiei: Tarentul, Sybaris şi Crotona.
       În Sicilia, unde cartaginezii înfiinţaseră înaintea grecilor numeroase colonii, corintienii au pus temeliile Siracuzei; mai la nord, messenienii, izgoniţi de spartani, au întemeiat Messana.
       În secolul următor, la gurile Ronului a fost întemeiată colonia Massalia (astăzi Marsilia). Aşezată la capătul marelui drum comercial ce cobora pe valea acestui fluviu spre Marea Mediterană, în Massalia venea cositorul din părţile Belgiei de azi şi chihlimbarul dinspre ţărmul îndepărtat al Mării Baltice.
       De aici, coloniştii greci s-au întins apoi pe întregul ţărm al Galiei, până în Peninsula Iberică, unde au înfiinţat de asemenea câteva colonii.
       Acţiunea de colonizare a grecilor în bazinul apusean al Mării Mediterane a fost însă împiedicată în multe părţi de către cartaginezi, care în afară de partea de apus a Siciliei, ocupaseră Sardinia, şi coasta răsăriteană a Peninsulei Iberice, ceea ce a făcut pe greci să ia alte direcţii.
       Coloniile din nordul Mării Egee şi din bazinul Mării Negre
       Încă din secolul al VIII-lea î.Hr., grecii din Calcis au înfiinţat în peninsula care de atunci le poartă numele (peninsula Calcidică) o colonie, Olintul. Locurile frumoase şi bogate din această regiune au atras mai târziu pe megarieni, care au ridicat' aici noi colonii.
       Grecii au înfiinţat mai multe colonii, printre care cea mai importantă a fost Byzantium, oraşul-cheie al Mării Negre, datorită minunatei sale poziţii în strâmtoarea Bosforului.
       În colonizarea ţărmurilor Mării Negre, cel mai important rol l-a jucat Miletul. Multă vreme corăbiile milesienilor nu au îndrăznit să înfrunte furtunile violente şi aspectul sălbatic şi întunecat al Mării Negre. Atraşi însă de imensele şi variatele bogăţii ale regiunii, milesienii au înfiinţat rând pe rând o adevărată ghirlandă de colonii, în jurul întregului bazin al Mării Negre. Mai importante sunt următoarele: pe ţărmul ei de sud Sinope şi Trapezunt, iar în nord Tanais la vărsarea Donului şi Olbia la gura Bugului. Pe ţărmul apusean al Mării Negre, începând din a doua jumătate a secolului al VII-lea î.Hr., milesienii au pus bazele următoarelor colonii: Histria, Tomis (Constanţa de azi), Callatis (Mangalia) şi altele.
       Coloniile din sud, pe ţărmul Africii
       Grecii au întâmpinat o mai mare rezistenţă din partea populaţiilor de pe ţărmul de nord al Africii. Pe ţărmul egiptean al Mediteranei, grecii nu au putut înfiinţa decât o singură colonie, şi anume Naucratis, în delta Nilului.
       Astfel, aproape toate ţărmurile Mării Mediterane, precum şi cele din întregul bazin al Mării Negre şi Mării Marmara au fost colonizate de greci, coloniile lor repartizându-se pe cele trei continente: Europa, Asia şi Africa.

       Marea colonizare greacă a avut urmări considerabile pentru dezvoltarea societăţii greceşti.
       Colonizarea a dus la transformări importante în viaţa economică a Greciei. Astfel agricultura ia o mare dezvoltare; de la cultura cerealelor, mai puţin avantajoasă, se trece treptat la cultura viţei-de-vie, a măslinului şi a smochinului; vinurile şi untdelemnul din Grecia erau foarte căutate de populaţiile băştinaşe din jurul coloniilor.
       De asemenea, au apărut noi ramuri meşteşugăreşti, întrucât coloniile aveau nevoie de unelte, arme şi alte produse. Ca urmare a acestui fapt, tehnica meşteşugărească a făcut însemnate progrese, ajungându-se chiar la sudarea fierului.
       În această perioadă încep şi exploatările miniere, care se făceau cu munca sclavilor. O deosebită dezvoltare ia şi comerţul. Comerţul maritim devine cea mai importantă ocupaţie. Coloniile primeau din metropole untdelemn, vinuri şi tot felul de produse meşteşugăreşti, dând în schimb materii prime şi îndeosebi sclavi. În legătură cu dezvoltarea comerţului a fost perfecţionată tehnica construirii corăbiilor, iar apariţia monedei a uşurat schimburile.
       Colonizarea greacă a contribuit astfel la întărirea păturii de negustori şi de proprietari de corăbii, la sporirea numărului sclavilor, care se răspândesc foarte mult în Grecia. Munca cu sclavii s-a lărgit foarte mult. Sclavia devine de acum baza întregii producţii sociale.
       Totodată, colonizarea a întărit polisul grec şi a contribuit la intensificarea luptei poporului pentru a obţine drepturi politice, îndeosebi în acele polisuri unde masa poporului era formată din elemente meşteşugăreşti, negustoreşti şi mici proprietari de pământuri.
       Colonizarea a avut o influenţă deosebit de mare şi asupra populaţiilor băştinaşe din teritoriile în care se aflau coloniile, grăbind procesul de descompunere a orânduirii comunei primitive.
       Colonizarea a dus la un progres important şi în viaţa culturală a grecilor. Unele oraşe greceşti, îndeosebi cele de pe coasta Asiei Mici, venind în contact direct cu Orientul, au fost influenţate de cultura acestor popoare. Apariţia primelor poezii lirice, a primelor elemente de ştiinţă şi de filozofie în oraşele greceşti de pe coasta Asiei Mici este şi o urmare a acestei influenţe.


Colonizarea greacă din secolele VIII - V î.Hr.