Mitologia
Miturile creației
Miturile eroice
Ahile
Belerofon
Diomede
Enea
Hector
Heracle
Iason
Perseu
Tezeu
Triptolem
Ulise
Pandora
Psyche
Fiinţe fabuloase


      Heracle (Hercule la romani) este un erou al mitologiei greceşti considerat ca având o dublă natură, de zeu şi erou. Homer spune despre Heracle că era fiul lui Zeus şi al muritoarei Alcmena, soţia lui Amfitrion din Teba. Zeus a sedus-o pe Alcmena luând înfăţişarea lui Amfitrion, un urmaş al lui Perseu, pe când acesta era plecat la război împotriva tafirienilor. Din această unire s-a născut Heracle.
      Epitetele folosite pentru erou : Alceu sau Alcide, Amfitrioniadul, Triselenos (fiul lunii triple), Calinicos (al frumoasei victorii). Atributele eroului au fost ghioaga și blana de leu (capul animalului are rol de coif). Armele folosite de el au fost primite de la Athena ; Apollon i-a dat arcul, Hefaistos - armura, iar Hermes - sabia. Caii i-au fot dăruiţi de Poseidon.
      Faptul că Zeus se lăuda că urma să devină tatăl unui erou ce avea să fie rege asupra neamului lui Perseu, a provocat gelozia soţiei sale Hera. Ea după ce obţine de la Zeus promisiunea că rege va fi acel urmaş al lui Perseu care se va naşte în acea zi, se duce repede la Argos, unde a grăbit durerile soţiei lui Stenelos, un alt fiu al lui Perseu, şi care îl naşte înainte de termen pe Euristeu. În acelaşi timp, amână naşterea lui Heracle reuşind să-l lipsească, astfel, de domnia pe care Zeus o pregătise pentru el.
      Relaţia dintre Heracle şi Hera va rămâne întotdeauna ambiguă. Cu toate că zeiţa îşi manifestă aversiunea faţă de erou în diferite versiuni şi episoade ale mitului, una dintre etimologiile propuse pentru a explica originea numelui lui Heracle este „cel ce primeşte glorie de la Hera”, iar în diverse sanctuare ale Herei muncile lui Heracle sunt reprezentate în sculpturi.
      Alcmena a adus pe lume doi fii, Heracle şi Ificles, ultimul fiind fiul lui Amfitrion, venit pe lume la o zi după Heracle. Mânia Herei asupra lui Heracle s-a manifestat, încă când acesta era în faşă, prin trimiterea a doi şerpi care să-l omoare. Natura divină a eroului s-a arătat încă de atunci prin sugrumarea şerpilor. Tradiţii vechi spun că, pentru a dobândi nemurirea, Heracle trebuia să sugă laptele Herei, cea mai mare duşmană a sa. În una din versiunile mitului, Hermes a pus copilul în poala zeiţei adormite, iar laptele care a curs din sânul ei a ajuns pe cer formând Calea Lactee. O versiune arată că Athena este cea care a convins-o pe Hera să alăpteze copilul.
      Copilăria şi adolescenţa lui Heracle se desfăşoară în ţinutul cetăţii Teba. Amfitrion l-a învăţat să mâne carul, Autolicos pugilatul, Euritos să tragă cu arcul, iar Linos să cânte din gură şi din liră. O tradiţie spune că acesta din urmă a fost omorât de elevul său cu lira, pentru că îndrăznise să îl critice. Pentru aceasta Amfitrion l-a trimis pe Heracle să-i păzească vitele, muncă cu care eroul s-a ocupat până la vârsta de 18 ani. Educaţia sa a fost finalizată de Eumolpos, care l-a învăţat arta muzicii, de Radamante, trasul cu arcul şi de Castor care l-a iniţiat în folosirea armelor, în general. Din această perioadă a vieţii lui Heracle datează un atribut ce îl însoţeşte în toate reprezentările tradiţionale : celebra ghioagă, făcută dintr-un măslin sălbatic pe care l-a smuls cu mâinile goale de pe coasta muntelui Helicon.
      Tot din această perioadă este posibil să dateze şi, un alt atribut clasic, blana de leu purtată de erou adesea pe umeri în reprezentările sculpturale. Despre această blană o tradiţie spune ar fi a leului din Nemeea, iar altă versiune arată că ea provine din primul act de curaj manifestat de erou, pe când păzea vitele tatălui său pe muntele Citeron. Cirezile lui Amfitrion şi cele ale lui Tespius, regele din Tespiai, erau deseori ameninţate de incursiunile unui leu. Heracle a promis că îl va răpune pe acest monstru, fapt pentru care regele Tespius, în semn de recunoştinţă, l-a găzduit pe erou pe durata vânătorii, oferindu-i-le şi pe cele 50 de fiice ale sale.
      Mai târziu, Heracle l-a învins şi l-a ucis pe Erginos, regele din Orhomenos, căruia tebanii erau obligaţi să-i plătească tribut. În această luptă moare şi tatăl său, Amfitrion, dar Creon l-a recompensat dându-i-o de soţie pe fiica sa Megara, cu care eroul a avut mai mulţi fii. Hera a aşteptat momentul în care eroul a atins apogeul triumfului său, după care a trimis o stare de demenţă asupra lui, făcându-l să-şi omoare copiii pe care îi avea cu Megara şi pe cei doi fii ai fratelui său Ificles. Trezit din nebunie, Heracle este copleşit de durere şi se autocondamnă la exil refugiindu-se la Tespius, care l-a purificat.  
      După acest episod el merge la Delfi pentru a consulta oracolul, dorind să afle unde trebuia să se stabilească. Pythia i-a impus numele de Heracle, care l-a înlocuit pe cel sub care fusese cunoscut până atunci şi care a rămas ulterior ca epitet al său, Alcide sau Alceu. De asemenea, primeşte poruncă de la Apollon să meargă la Tirint şi să intre în slujba lui Euristeu, vărul său, timp de 12 ani, la sfârşitul cărora urma să devină nemuritor.
      În cei 12 ani în care a slujit la curtea lui Euristeu, eroul realizează marile fapte de vitejie cunoscute sub numele de cele 12 munci ale lui  lui Heracles. Ele sunt cunoscute din povestirile scriitorilor târzii, Homer amintind doar de coborârea lui Heracle în infern şi lupta cu Cerber. Pe de altă parte, Homer descrie şi lupta dintre Heracle şi un monstru marin, expediţia sa la Troia pentru a-şi lua caii pe care Laomedon refuzase să-i dea, precum şi războiul împotriva locuitorilor din Pilos, când a distrus întreaga familie regală, cruţându-l doar pe Nestor.     


      Cele douăsprezece munci, în ordinea tradiţională, reprezentate în metopa din templul lui Zeus din Olimpia sunt următoarele:

      1) Uciderea leului din Nemeea. Valea Nemeii era terorizată de un leu fioros, fiul lui Tifon sau al lui Ortros şi al Echidnei. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să-i aducă pielea leului. Heracle încearcă să-l omoare cu ghioaga şi săgeţile sale, dar nu reuşeşte din cauza rezistenţei deosebite a pielii leului. Eroul reuşeşte până la urmă să-l sugrume cu mâinile goale, după care s-a întors apoi la Tirint ducând leul mort pe umeri. Potrivit unei tradiţii, blana de leu, care constituie un atribut constant al lui Heracle, ar aparţine monstrului din Nemeea. Pielea leului era atât de rezistentă, încât nimic nu reuşea s-o sfâşie, cu excepţia ghearelor leului însuşi. Ulterior, Zeus a aşezat leul printre constelaţii. Tradiţia atribuie instituirea Jocurile Nemeene comemorării acestei fapte a lui Heracle.
      2) Lupta împotriva Hidrei din Lerna  Hidra era un balaur monstruos, a cărui răsuflare omora pe oricine îi simţea duhoarea. Și acest monstru era fiul lui Tifon şi al Echidnei şi fusese crescut de Hera. El provoca spaimă în regiunea Lerna din apropiere de Argos. Cele 9 capete, dintre care unul – cel central - era nemuritor creşteau la loc după ce erau tăiate. Heracle s-a folosit de ghioaga sa pentru al răpune, însă în locul fiecărui cap pe care reuşea să-l distrugă apăreau alte două. În cele din urmă, Heracle a învins Hidra cu ajutorul tovarăşului său credincios Iolau, arzând capetele pe măsură ce le dobora şi îngropându-l sub o stâncă pe cel nemuritor. Veninul monstrului Heracle l-a folosit ca să otrăvească vârful săgeţilor sale.
      3) Capturarea căprioarei din Cerinia. Căprioara avea statura unui taur, coarnele de aur şi copitele de bronz. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să i-o aducă vie, iar eroul a trebuit să o urmărească un an întreg, prinzând-o după ce a rănit-o cu o săgeată. O versiune dată de Calimah spune că îi aparţinea Artemisei, fiind o căprioară sacră. La carul zeiţei erau înhămate alte patru căprioare, asemănătoare cu ea. Atingerea unui astfel de animal constituia un sacrilegiu, pe care Heracle l-a trecut asupra lui Euristeu. Într-o altă versiune a capturării căprioarei se arată că Heracle a urmărit-o până în cele mai îndepărtate regiuni din nord, ajungând până în ţara hiperboreenilor şi în Insulele Fericiţilor, unde a fost întâmpinat cu bunăvoinţă de Artemis.
      4) Prinderea mistreţului de pe muntele Erimant. Mistreţul trebuia să fie adus viu lui Euristeu. Acesta a coborât de pe munte urmărit de erou mult timp printr-o zăpadă mare care îl oboseşte şi în cele din urmă este prins şi dus lui Euristeu. Colţii mistreţului se păstrau, ca ofrandă, la Cumae, în Campania. Una din tradiţii spune că vânătoarea a avut loc în Tesalia şi, împreună cu muncile următoare, se leagă de o serie de munci subordonate sau secundare, numite Parerga. Prima dintre ele este Centauromahia, legată chiar de vânătoarea mistreţului din Erimant. Urmărind animalul, Heracle a ajuns la centaurul Folos, care tocmai primise de la Dionysos, regele vinului, un butoi de vin bun. Încălcând voinţa gazdei sale, Heracle deschide butoiul împrăştiind o mireasmă îmbietoare care i-a atras pe ceilalţi centauri, care au asaltat locuinţa lui Folos, aflată într-o peşteră. Heracle îi alungă pe aceştia până la casa centaurului Chiron, dar aici, în frenezia urmăririi, l-a lovit din greşeală cu una dintre săgeţile sale otrăvite chiar pe  bunul său prieten Chiron. De acelaşi sfârşit a avut parte şi Folos, lovit de o săgeată căzută din întâmplare pe piciorul său, omorându-l.
      5) Curăţarea grajdurilor lui Augias. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să cureţe într-o singură zi grajdurile lui Augias, regele din Elida, care adăposteau 3.000 de vite şi nu fuseseră curăţate de 30 de ani. Heracle s-a dus la regele Augias şi, fără să-i spună că are poruncă de la Euristeu,  s-a oferit să-i cureţe grajdurile şi cerându-i ca plată cea de-a zecea parte din vitele sale.
      Augias a acceptat şi Heracle, luându-l cu sine ca martor pe Fileu, fiul regelui, a deviat cursul râurilor Alfeu şi Peneu, făcându-le să treacă prin grajduri şi curăţându-le, astfel, într-o singură zi. Când Augias a aflat însă că Heracle curăţase grajdurile din porunca lui Euristeu, a refuzat să-i dea a zecea parte din turmele sale, aşa cum făgăduise, în ciuda mărturiei lui Fileu, care a fost alungat de tatăl său. Dintr-o epocă următoare datează invazia Elidei de către Heracle, care i-a omorât pe Augias şi pe fiul acestuia şi a instaurat jocurile olimpice.
      6) Uciderea păsărilor stimfaliene. Aceste erau nişte păsări de pradă, crescute de Ares, ce aveau gheare, aripi şi cioc de bronz, îşi foloseau penele ca săgeţi şi se hrăneau cu carne de om. Trăiau pe malul lacului Stimfalos din Arcadia, iar Heracle a primit poruncă de la Euristeu să le alunge. În această muncă eroul a avut sprijinul zeiţei Athena care i-a dat nişte clopoţei de bronz, cu care Heracle a făcut păsările să se ridice în zbor, omorându-le apoi una câte una cu săgeţile sale. O altă versiune susţine că păsările nu au fost ucise, ci doar alungate şi s-au mutat pe o insulă, unde au fost găsite mai târziu de Argonauţi.
      7) Prinderea taurului din Creta. Taurul fusese trimis la Creta din mare, de către zeul Poseidon, pentru ca Minos să-l sacrifice. Minos a fost cucerit de frumuseţea taurului şi l-a oprit pentru sine, sacrificând alt animal în locul lui. Jignit de acest gest, Poseidon a făcut ca animalul să turbeze şi să provoace pagube mari în insulă. Tradiţia povesteşte că acest taur s-a îndrăgostit de regina Pasifae cu care a zămislit Minotaurul. Heracle, după ce a prins taurul i la dus lui Euristeu care i-a redat libertatea. În mitologia despre Tezeu îl regăsim astfel, în ţinutul Maraton.
      8) Prinderea iepelor lui Diomede. Heracle  a avut poruncă să-i aducă lui Euristeu iepele neîmblânzite ale regelui trac Diomede, ce erau hrănite cu carne de om. Ajutat de nişte prieteni, Heracle a reuşit să prindă animalele şi să le ducă pe malul mării, unde este însă înconjurat de bistoni. Pe durata luptei i-a încredinţat iepele prietenului său Abderos, care a fost ucis de ele. După ce bistonii au fost învinşi afost ucis şi Diomede de Heracle care a dat trupul acestuia iepelor ca hrană. În memoria lui Abderos eroul a întemeiat cetatea Abdera. Iepele s-au îmblânzit după ce au mâncat trupul stăpânului lor şi s-au lăsat duse lui Euristeu. Acesta le-a eliberat, însă au fost ucise de animalele sălbatice de pe muntele Olimp. Euripide spune că atunci când Heracle a trecut prin Tesalia a avut loc învierea Alcestei, care a fost adusă pe pământ din Hades de către erou.
      9) Dobândirea cingătorii purtată de Hipolita. Hipolita, regina amazoanelor, avea o cingătoare primită în dar de la Ares care era foarte râvnită de Admeta, fiica lui Euristeu. Heracle a primit poruncă să i-o aducă. La început regina la primit cu prietenie, însă Hera provoacă mânia amazoanelor ce a iscat o veritabilă luptă (Amazonomahia lui Heracle). Heracle le învinge pe amazoane, o ucide pe Hipolita şi pleacă cu cingătoarea. La întoarcere s-a oprit în Troada, unde a salvat-o pe Hesione de un monstru pe care Poseidon îl trimisese împotriva ei. Pentru asta, tatăl Hesionei, Laomedon, îi promite drept răsplată caii pe care îi primise de la Zeus. Dar pentru că Laomedon nu şi-a ţinut promisiunea, Heracle a părăsit Troada, jurând că va declara război Troiei, ceea ce se va întâmpla mai târziu.
      10) Prinderea boilor lui Gerion. Gerion, monstrul cu trei trupuri, care trăia pe insula Eritia, era posesorul unor cirezi de boi pe care şi le dorea Euristeu. Insula, identificată odinioară cu o fâşie de uscat din largul coastei Epirului, s-ar afla, după unii, în golful Gades sau ar fi una dintre Baleare. Vitele erau păzite de un gigant şi de un câine cu două capete (Orthrus).  Înainte de prinderea boilor Heracle a efectuat o serie de munci preliminare : ridicarea a două coloane (Coloanele lui Hercule) de partea cealaltă a strâmtorii Gibraltar, coloane numite Calpe şi Abila, lupta împotriva lui Anteu şi a lui Busiris. Legat de lupta cu Anteu este şi episodul capturării lui Heracle de către Pigmei. Epuizat din cauza căldurii soarelui, Heracle a avut îndrăzneala să-l lovească cu săgeata pe însuşi Helios, zeul solar, care impresionat de curajul eroului i-a dăruit o barcă de aur, cu care Heracle a ajuns uşor pe insula lui Gerion. Aici după ce l-a ucis mai întâi pe Orthrus, câinele cu două capete care-i păzea, apoi pe Eurytion, uriaşul care-i păştea şi, în cele din urmă pe Gerion, a reuşit să prindă vitele.
      Călătoria sa de întoarcere a fost presărată de numeroase aventuri secundare în regiuni a căror tradiţie antică păstrează urmele mitologice ale acestei treceri. El a urmat o rută ce atingea coasta Spaniei, Galia, cu opriri în Britania, Italia şi Sicilia, Iliria, Tracia şi, în sfârşit, spaţiul grecesc. Mai multe sanctuare ale lui eroului ce se regăsesc pe acest traseu pot fi puse în legătură cu o serie de legende locale. În una dintre aceste legende, ce provine din regiunile de coastă ale Galiei meridionale, arată că Heracle a fost atacat de populaţiile indigene războinice. El a omorât mulţi inamici folosindu-se de săgeţile sale otrăvitoare, însă când a rămas fără săgeţi, l-a rugat pe Zeus să-i ofere ajutor. Acesta trimite a trimis din cer pietrele de care avea nevoie pentru a obţine victoria.
      Eroul este semnalat şi în spaţiul britanic printr-o serie de mituri care îl pun în legătură cu unii eroi locali, precum Piren, Celtos sau Galates. În teritoriul ligurilor, Heracle s-a luptat cu doi tâlhari, Alebion şi Dercinos, care voiau să-i fure vitele şi au fost ucişi de erou. În Latium s-a luptat cu Cacus, Caca şi Evandru, care l-a găzduit. La Rhegium (Calabria), eroul s-a luptat cu regele elimilor din Sicilia, Erix, pentru că un taur din cireada traversase înot strâmtoarea şi ajunsese în Sicilia, în câmpia unde se ridica cetatea Erix. Eroul eponim a dorit să-i ia lui Heracle toată cireada lui Gerion, însă Heracle l-a omorât ; atunci eroul l-a chemat în ajutor pe Hefaistos care a păzit cireada în locul său.
      Ultimul episod legat de această complicată călătorie era plasat în Tracia, loc care era aproape de destinaţie. Heracle a fost nevoit să recupereze boii furioşi care fugiseră din cauza tăunilor trimişi de Hera. Aceştia au fugit în munţi şi nu au fost recuperaţi decât în parte, multe dintre vite rămânând în sălbăticie, în câmpiile Sciţiei. Râul Strimon, care îl oprise pe erou să-şi recupereze vitele, a fost blestemat de acesta, după care a aruncat pietre în apa râului făcându-l impracticabil.
      După ce i-a înapoiat lui Helios barca de aur, Heracle i-a dus lui Euristeu vitele care au fost sacrificate în cinstea Herei.
      11) Culegerea merelor din grădina Hesperidelor. Merele de aur erau ale lui Hera care primise ca dar de nuntă de la Geea (Glia). Ea le încredinţase Hesperidelor, în ţinutul hiperboreenilor, să aibă grijă de ele. Heracle a primit poruncă de la Euristeu să-i aducă merele. Dificultatea sarcinii consta nu doar în faptul că eroul trebuia să treacă de paznicul merelor, balaurul Ladon, ci mai ales în aceea că trebuia să găsească mai întâi locul unde se aflau acestea. Descoperirea locului unde se afla gradina Hesperidelor a fost o întreprindere grea şi de durată. Singurul care a putut să-l îndrume pe Heracle a fost Nereu. Drumul realizat până la locul unde erau ascunse merele a fost presărat de episoade colaterale : lupta cu Cicnos, cea cu Busiris şi cea cu Anteu, legate de altfel şi de expediţia împotriva lui Gerion, urcarea pe muntele Caucaz, unde Heracle l-a eliberat pe Prometeu, care era legat de o stâncă şi care, în semn de recunoştinţă, i-a oferit eroului câteva sfaturi utile pentru acţiunea sa. În final, Heracle după ce ajunge la muntele Atlas îl învinge în luptă pe Triton. Acum se petrece episodul în care el îi dă lui Atlas sarcina să culeagă merele în locul său, oferindu-se, în schimb, să susţină în locul acestuia bolta cerească. Atlas i-a adus merele, dar a refuzat să-şi reia locul şi numai printr-un vicleşug eroul a reuşit să plece. Euristeu i-a dat eroului merele, dar acesta le-a dăruit, la rândul său, Athenei, care le-a pus la locul lor. O altă variantă spune că Heracle l-ar fi ucis şi pe balaurul Ladon. În alta, Hesperidele, disperate din cauza furtului merelor au fost preschimbate în copaci sub care s-au odihnit mai apoi argonauţii. După o altă versiune, balaurul a fost aşezat în cer unde a devenit constelaţia Balaurului.
      12) Prinderea lui Cerber în infern. Această muncă s-a dovedit cea mai grea dintre cele făcute de Heracle. Împreună cu Hermes şi Athena, el coboară în Hades la Tenaros, în Laconia, după ce a fost iniţiat în Misterele Eleusine, mistere care te iniţiau cum să ajungi în lumea de dincolo. Când sufletele celor morţi au aflat că Heracle urma să vină, au fugit înfricoşate. Au rămas doar Gorgona, care era însă o umbră iluzorie, şi Meleagru, care, în cuvinte înduioşătoare, i-a povestit lui Heracle sfârşitul său şi i-a cerut veşti despre sora sa, Deianira.
      În infern, Heracle l-a eliberat pe Tezeu de chinuri şi pe Ascalafos de bolovanul care îl strivea. A vrut să le ofere morţilor ca sacrificiu câteva dintre vitele din turmele lui Hades şi l-ar fi ucis pe paznicul lor, Menetes, dacă Persefona nu l-ar fi împiedicat. În cele din urmă, Pluton îi dă permisiunea de a-l lua cu sine pe pământ pe Cerber, cu condiţia să nu se folosească de arme. Heracle a reuşit să-l ia pe Cerber şi i l-a dus lui Euristeu, iar apoi l-a condus înapoi în Infern. Într-o variantă a povestirii tradiţionale, Euripide ne spune că, în timp ce eroul se afla în Hades, un uzurpator din insula Eubeea, pe nume Creon, a încercat să pună stăpânire pe Teba. Heracle l-a înfruntat şi l-a omorât. În timp ce aducea un sacrificiu de mulţumire, Hera i-a luat minţile. Nebunia lui Heracle era explicată şi plasată diferit în cadrul acţiunilor eroului.


       După efectuarea celor 12 munci, Heracle iese din serviciul lui Euristeu şi se întoarce la Teba. Tradiţia spune că Heracle, pe lângă aceste muncile principale, a făcut şi alte întreprinderi, numite generic Parerga, parţial sau cu totul independente de muncile principale. Întors la Teba, Heracle i-a oferit-o de soţie prietenului său credincios Iolau, pe propria sa soţie, Megara, el dorind să se căsătorească cu Iole, fiica lui Euritos, regele cetăţii Ehalia din insula Eubeea. Suveranul promisese mâna Iolei celui care avea să-i învingă pe el şi pe fiii săi în întrecerea de tras cu arcul. Heracle i-a învins, dar Euritos şi fiii săi nu au vrut să-şi ţină făgăduiala, pentru că Heracle îşi omorâse copiii născuţi de Megara. Doar unul dintre fiii lui Euritos, Ifitos, a fost de partea lui Heracle, însă eroul l-a ucis într-un acces de nebunie.
      Nebunia a fost urmată de o boală ; oracolul din Delfi a spus că Heracle avea să se vindece numai dacă va lucra timp de trei ani şi îi va da lui Euritos bunurile câştigate, drept răscumpărare pentru moartea fiului său. Heracle s-a supus oracolului şi a devenit timp de trei ani sclavul Omfalei, regina din Lidia. Tradiţii târzii descriu viaţa pe care Heracle o ducea alături de regină, torcând lână, făcând alte munci femeieşti şi îmbrăcându-se ca femeile. Potrivit altor versiuni, în această perioadă Heracle a făcut numeroase fapte eroice : i-a capturat pe Cercopi, l-a înfruntat pe Sileu, a luptat împotriva lui Litierses, a întreprins o expediţie în Colhida, când i-a întâlnit pe Argonauţi, a luat parte la vânătoarea calidoniană şi l-a întâlnit pe Tezeu când a acostat în Corint, venind de la Trezena.
      La încheierea perioadei de sclavie, Heracle a plecat la război împotriva Tebei, a cucerit cetatea şi l-a omorât pe regele Laomedon, cruţându-l însă pe fiul acestuia, Podarces, cunoscut ulterior ca Priam. Din aceeaşi perioadă datează Gigantomahia, când zeii i-au cerut lui Heracle să-i ajute în lupta împotriva giganţilor. Plecând apoi în Calidon, a luat-o de soţie pe Deianira, fiica lui Oeneu, după ce s-a luptat cu Aheloos pentru ea. După numai trei ani însă, în timpul unui banchet, Heracle l-a ucis din greşeală pe Eunomos, care era rudă cu Oeneu. După lege, Heracle a trebuit să plece din Calidon, împreună cu soţia sa. Heracle şi Deianira au ajuns pe malul râului Evenos, unde, în schimbul unei mici sume, centaurul Nessus îi ajuta pe cei ce voiau să ajungă de partea cealaltă. Heracle a traversat singur râul, dar Deianira i-a cerut ajutorul lui Nesus ; acesta a încercat să o violeze, iar Heracle, auzind strigătele, a slobozit o săgeată, nimerindu-l pe centaur în inimă, înainte de a muri, Nessus a sfătuit-o pe Deianira să-i adune sângele, care avea să-i garanteze dragostea veşnică a soţului său.
      După un timp, eroul a pornit război contra Ehaliei şi a regelui Euritos. După ce a cucerit cetatea şi ia ucis pe fiii regelui, eroul a luat-o cu sine pe Iole, pentru care se luptase odinioară. Prezenţa Iolei alături de Heracle a stârnit gelozia Deianirei, care, pentru a-l recuceri, a ales momentul în care eroul a ridicat un templu în cinstea lui Zeus pe un promontoriu din insula Eubeea şi i-a cerut credinciosului Licas (sau Lihas) să-i aducă un veşmânt potrivit pentru a celebra sacrificiul. Deianira a pus să i se dea o cămaşă pe care o înmuiase în sângele lui Nessus, dar pentru că centaurul fusese rănit de săgeata otrăvită a lui Heracle, imediat ce pânza a atins trupul eroului a început să-i provoace chinuri îngrozitoare. Încercând să-şi scoată cămaşa, Heracle a smuls bucăţi din propriul său trup. Deianira înţelegând ce făcuse, s-a sinucis.
      Heracle după ce i-a dat poruncă fiului său mai mare, Hilos, să o ia de nevastă pe Iole atunci când va deveni adult, s-a dus pe muntele Oeta unde a ridicat un rug de lemn, pe care s-a aşezat, şi i-a poruncit lui Filoctet să i se dea foc. Când flăcările erau gata să-l ardă, s-a iscat o furtună asupra muntelui şi un nor a coborât lui Heracle care l-a urcat apoi în împărăţia zeilor, unde a primit nemurirea, s-a împăcat cu Hera şi s-a căsătorit cu fiica acesteia, Hebe.
      Heracle şi-a încheiat activitatea pe pământ într-un mod care a permis ca el să fie venerat atât ca erou, cât şi ca zeu. Cultul său a fost cinstit mai ales de triburile doriene din Grecia.

 

Heracle
Heracle îl aduce pe Cerber, câinele lui Hades, în faţa regelui Euristeu
Detaliu vas (cca 530 î.Hr.) - Muzeul Louvre din Paris