Divinităţile grecilor
Zeus
Afrodita
Apollon
Ares
Artemis
Athena
Demeter
Dionysos
Hefaistos
Hera
Hermes
Poseidon


Zeus    Zeus (în limba greacă: Ζεύς) este un zeu de origine indo-europeană. Numele său, scris pe tăbliţele miceniene, înseamnă „strălucitor”, „luminos”.
■  a fost regele zeilor, zeu al cerului şi stării vremii, legii, al soartei oamenilor şi naţiunilor, al dreptăţii, justiţiei şi moralităţii;
■   a fost a fost descris ca un om majestuos, matur, cu o figură robustă şi o barbă închisă la culoare; 
■  atributele : fulgerul, stejarul, sceptrul regal şi vulturul ; este tatăl zeilor şi al oamenilor, justiţiar, protejează legile, morala, supraveghează desfăşurarea vieţii civilizate.
     Datorită scrierilor lui Homer şi mai ales ale lui Hesiod, cunoaştem diferite versiuni ale poveştii despre naşterea lui Zeus, atestată mai apoi în epoca clasică. El a fost fiul cel mai tânăr fiu al lui Cronos şi al Rheei; fraţii săi erau Poseidon, Hades, Hestia, Demeter şi Hera. Cronos, pentru a nu fi detronat de unul dintre fiii săi,  îşi înghiţea copiii de îndată ce se năşteau. Cînd Zeus a fost adus pe lume, Rhea i-a rugat pe Uranos şi Gaia să o ajute să-şi salveze fiul. Aceştia au dus-o pe Rhea pe insula Creta, sfătuind-o să crească acolo copilul. Imediat după ce i-a dat naştere lui Zeus, Rhea l-a ascuns într-o peşteră de pe muntele Ida pentru a nu fi înghiţit de către tatăl său. Cronos este păcălit cu o piatră învelită într-o bucată de pânză, pe care el a înghiţit-o crezând că este copilul său.
       Locul în care Zeus şi-a petrecut copilăria cunoaşte, conform tradiţiei, mai multe interpretări, multe ţinuturi îşi disputau cinstea de a-l fi găzduit pe munţii sau în peşterile lor. Astfel, el a crescut pe muntele Ida, în apropiere de Troia, în Mesenia, în Teba beoţiană, în Ahaia sau în Etolia. Cea mai cunoscută versiune indică insula Creta, unde, într-o peşteră de pe muntele Diktaion, capra divină Amaltheea la alăptat şi l-a crescut pe bebeluşul Zeus.
       Când Zeus a devenit un bărbat tânăr, ajutat de Gaia îl obligă pe Cronos să-i regurgiteze pe cei cinci fraţi ai săi care au fost înghiţiţi de acesta. În unele versiuni, Zeus a primit ajutor de la Metis, care i-a dat lui Cronos o poţiune ce l-a făcut să-i vomite pe fraţii şi surorile sale. Împreună cu fraţii şi surorile sale inaugurează cea de-a treia generaţie de zei – zeii olimpieni.
       După cei eliberează pe ciclopii puşi în lanţuri de Cronos, Zeus primeşte de la aceştia, în semn de recunoştinţă, tunetul şi fulgerul. La sfatul Gaiei, Zeus îi eliberează pe giganţii cu o sută de braţe închiş de către Cronos Briareu, Cotos şi Gies –, care l-au ajutat în lupta împotriva Titanilor. Titanii au fost înfrânţi şi închişi în Tartar, unde au rămas sub paza giganţilor hecatonhiri.
       După victorie Zeus şi fraţii săi şi-au împărţit lumea : Poseidon a primit marea, Hades – lumea subpământeană (infernul), iar Zeus câştigă cerurile. Pământul este atribuit tuturor zeilor în mod egal.
       Zeus a trebuit să-şi apere regatul său ceresc în faţa a trei atacuri separate, pornite de către descendenţii lui Gaia: Giganţii, Typhon şi fraţii gemeni Aloadae.
       Conform legendei, Metis (zeiţa prudenţei) a fost prima dragoste a lui Zeus. La început, ea a încercat în zadar să scape de avansurile lui, dar în cele din urmă cedat demersul său, din unirea lor fiind concepută Athena. Dintre toate soţiile pe care el le-a avut, singura care îi era egală şi regină alături de el în Olimp a fost Hera, care îi era şi soră.
     
 Zeus a avut mulţi urmaşi proveniţi din numeroasele sale legături avute cu zeiţe şi muritoare: cu soţia/sora lui, Hera i-a născut pe Ares, Hefaistos, Hebe şi Ilithyia; cu Themis le-a avut pe Astreea, Horele (zeiţe ale anotimpurilor) şi Moirele (zeiţe destinelor); cu Eurynome pe Charites (Graţiile); cu titanida Dione a avut-o pe zeiţa Afrodita; cu titanida Mnemosyne le-a avut pe cele nouă muze; cu Leto i-a avut pe Artemis şi pe Apollo; cu sora sa Demeter pe Persephone etc. El, fie le-au violat, fie a folosit alte mijloace pentru a le seduce, luând cele mai diferite înfăţişări.  Din legătura sa cu muritoarele au luat naştere un mare număr de eroi. Conform unei alte tradiţii, Hera, indignată şi foarte geloasă de aventurile soţului ei, l-a născut pe Hefaistos fără contribuţia lui Zeus. Grecii antici au realizat o listă a iubirilor şi fiilor lui Zeus, pentru a oferi o localizare precisă şi o genealogie sigură a celor doisprezece zei din Olimp, ce făceau parte cu toţii din neamul lui.
       Zeus a fost la început venerat de triburile greceşti venite în sudul Balcanilor pe la 1200 î.Hr. ca un zeu celest, un zeu al stării  vremii (al trăsnetului  şi furtunilor). El a controlat tunetele, fulgerele şi ploaia. Theocritus scria în jurul anului 265 î.Hr.: „Zeus, uneori, este senin, uneori, el plouă”. Homer scrie (în poemul epic Iliada) că Zeus a trimis furtuni împotriva duşmanilor săi. Tot el arată (în Iliada I, 544) că Zeus era mai mult decât zeul „cerului nesfârşit”, el era „părintele zeilor şi al oamenilor”.
       În calitate de zeu al cerului, el locuieşte pe vârful muntelui Olimp, despre care se credea că ar fi în cer.
       Zeus este conducătorul suprem al zeilor olimpieni, cel care guvernează cu înţelepciune totul, garantul dreptăţii,  justiţiei şi moralei. Este liderul spiritual atât al zeilor cât şi al oamenilor. Orice se întâmplă pe pământ, indiferent dacă este un lucru bun sau rău, este voinţa lui Zeus. Destinul oamenilor este supus voinţei sale.
       În timpul perioadei regale, Zeus a fost protectorul regelui şi a familiei sale. În perioada apariţiei democraţiei, el a devenit judecător şef şi pacificator, dar şi cel mai important zeu civic. Hesiod (circa 700 î.Hr.) îl descrie ca fiind un „domn al justiţiei”.
       De asemenea, el are multe funcţii manifestate prin epitetele care îi sunt atribuite. Este cunoscut sub numele de Eleutherios (garant al libertăţilor politice), Kosmetas (ordonator), Polieos (supraveghetor al polisului, oraş), Soter (salvator), Astrapios („Cel ce trăzneşte”), Ombrios şi Hyettios („Cel ploios”), Bronton („Cel ce tună”), Urios („Cel care trimite vânturi prielnice”) etc.
      Homer (în Iliada 8, 5) spune despre el că, fiind rege al tututuror zeilor, el domneşte ca Zeus Olimpianul, poziţie obţinută după victoria împotriva lui Cronos.
       Sub numele de Zeus Kappotos este fulgerul. Locul unde cade fulgerul pe pământ este înconjurat cu garduri fără poartă (abata). Limba greacă spune, indiferent, „zeul plouă” sau „Zeus plouă”. El se manifestă prin fulgere, tunet, nori. 
       Apoi Zeus devine zeul „îngrădirii”. Unul dintre vechile sale epitete este Herkeios (de la herkos – „îngrăditură”, „împrejmuire”): Zeus al gardului sau al barierei. El devine zeul casei, care apără de intemperii, devine zeul căminului. Zeus Herkeios îşi are altarul în fiecare locuinţă.
       Sub numele de Zeus Chtonios este invocat să crească fertilitatea solului, atunci când încep muncile agricole.
       Zeus nu este strămoşul, ci protectorul familiei. De asemenea este păstrătorul ordinii sociale, al căsătoriei, al ospitalităţii.
       El protejează casa şi resursele de trai pe care le conţine, numit, în această calitate, în numeroase ţinuturi greceşti, Zeus Ktesios (Zeus Dobânditorul). Pentru că protejează casa, pentru că veghează asupra sării şi pâinii, hrană elementară, pentru că le oferă călătorului care intră în casă, el este înfăţişat, de cei care îl invocă, ca o gazdă primitoare, plină de omenie pentru străinii şi nenorociţii fără cămin.
       Ca Zeus Soter (Salvatorul) are un templu la Pireu. Oamenii sunt avertizaţi la Dodona de zgomotul pa care el îl face cu frunzele de stejar agitate în vânt sau prin alte rituri mantice.
       Zeus este uman prin înfăţişare şi prin sentimente. Este cel mai puternic şi cel mai bun dintre toţi zeii. La fel se petrec lucrurile cu ceilalţi zei, care deveniră zeii Olimpului.
      Zeus a avut multe temple şi festivaluri organizate în onoarea sa. Cel mai cunoscut dintre sanctuare ridicate lui este cel din Olimpia, magnificul „Templul lui Zeus”, care a găzduit celebra sa statuie de aur şi de fildeş aflat pe tron, sculptată de Fidias, recunoscută ca fiind una dintre cele „şapte minuni ale lumii antice”. De asemenea, în onoarea lui au avut loc Jocurile Olimpice şi Jocurile Nemeane. Numeroase festivaluri închinate lui au avut loc în toată Grecia. La Atena, s-a sărbătorit căsătoria lui Zeus cu Hera în cadrul sărbătorii Theogamia (sau Gamelia).
      Zeus
a avut mai mult de 150 de epitete, fiecare fiind celebrate în onoarea sa. De asemenea, el a fost venerat şi în cultul privat la altare casnice de mici dimensiuni.
       Cele mai cunoscute mituri referitoare la el au fost :
naşterea şi creşterea sa în peştera Diktaion, unde a fost îngrijit de Amaltheea şi păzit de spiritele Kouretes care au făceau un zgomot ciocnind suliţe de scuturi pentru a masca plânsetul copilului, ca nu cumva să-l audă Cronos;
războiul cu Titani în urma căreia aceştia au fost învinşi şi închişi de el în Tartar;
lupta lui cu Typhon, un gigant monstruos  cu o sută de capete şi cu trupul uriaş, presărat cu şerpi, care asmuţit de Gaia încearcă să cucerească regatul lui Zeus;
războiul de Giganţii care au încercat să cucerească Olimpul, dar au fost ucişi de către Zeus şi ceilalţi zei;
marele potop cu care a inundat pământul pentru a distruge omenirea şi pentru ca să lumea să aibă un nou început;
conflictul cu  Prometeu, gelos pe binefacerile acestuia realizate pentru omenire;
pedepsele date lui  Salmoneus, Tantalos şi Ixion, oameni care l-au jignit cu impietate lor;
naşterea şi viaţa lui Hercule, fiul său favorit, care a fost primit în Olimp după ce a murit;
aventurile sale extraconjugale cu femei pe care pentru a le seduce a luat diferite înfăţişări, cum ar fi: cea cu Leda – sedusă în formă de lebădă; Europa – ca un taur, Danae – ca un duş de aur; Kallisto – ca Artemis şi Antiope – ca un satir;
războiul troian pe care l-a controlat de la început până la sfârşit, inclusiv crearea mărului de aur al discordiei.

.


Zeus
Zeus reprezentat cu două dintre atributele sale : fulgerul și vulturul
Detaliu amforă (sec V î.Hr.)
- Muzeul Louvre din Paris