Divinităţile grecilor
Zeus
Afrodita
Apollon
Ares
Artemis
Athena
Demeter
Dionysos
Hefaistos
Hera
Hermes
Poseidon


Poseidon         Poseidon (în limba greacă Ποσειδῶν)
 a fost zeul cutremurelor, al apei şi ulterior al mării, mai precis al Mării Mediterane;
 a fost descris ca un om matur cu o constituţie robustă, cu o barbă închisă la culoare şi posesor al unui trident;
 atributele sale sunt : tridentul, calul, delfinul; apare de multe ori în carul său, înconjurat de animale marine;
       Poseidon este fiul lui Cronos şi al Rheei. La fel ca şi fraţii săi el este înghiţit de tatăl lor la naştere de teamă că unul dintre fii îi va lua locul. După ce au reuşit să scape, în cele din urmă din pântecele tatălui, împreună cu fraţii şi surorile lui – Zeus, Hades, Hestia, Demeter şi Hera – şi-au împărţit stăpânirea lumii, prin tragere la sorţi, lui revenindu-i elementul acvatic, lui Zeus cerul şi lui Hades lumea subterană. Pausanias vorbeşte de o altă legendă care spunea că la naşterea sa, Cronos a fost amăgit de Rheea, dându-i-se să înghită în locul lui Cronos un cal.
      Homer îl descrie în poemele sale ca pe una dintre divinităţile principale ale panteonului Olimpului grec, egal în demnitate cu Zeus în ce priveşte funcţia şi autoritatea, nu însă la fel de puternic. În Iliada, se arată că atunci când se supără pe atitudinea arogantă a lui Zeus, el plănuieşte cu Hera şi Athena să-l pună în lanţuri pe acesta, dar pe de altă parte se arată că el este supus regelui zeilor respectându-i superioritatea şi legile.
         Palatul său se afla pe fundul mării într-un palat din corali şi pietre preţioase, lângă insula Eubeea, unde-şi ţinea şi faimoşii cai cu copite de bronz şi coamă de aur. El străbătea marea într-un car tras de aceşti cai, în timp ce valurile se linişteau la trecerea sa. În timpul plimbărilor sale era recunoscut de monştrii marini care îl însoţeau jucându-se în jurul lui carul şi care-i îndeplineau orice poruncă. Uneori, era însoţit de Amfitrita, o nimfă nereidă care i-a devenit soţie. Deşi a locuit, în general, în mare, el apare în Olimpia ca făcând parte din panteonul zeilor.
        Între Poseidon şi cai există o strânsă legătură, tradiţia atribuindu-i lui crearea calului (sau că îl făcuse cunoscut oamenilor), cu ocazia întrecerii sale cu Athena pentru stăpânirea Aticii. El a intrat în competiţie cu aceasta pentru a deveni zeul ce patrona cetatea Atenei prin oferirea celui mai folositor dar pentru oameni. Într-o altă versiune, Poseidon a făcut să ţâşnească din stânca Acropolei un izvor cu apă sărată, dar cea mai cunoscută variantă arată că darul zeului mării a fost un cal. Athena a ieşit învingătoare dăruindu-le atenienilor măslinul. Poseidon este creditat în continuare ca fiind creatorul cailor, cel care i-a învăţat pe oameni să folosească hăţurile şi zăbala pentru a-i îmblânzi şi protectorul curselor de cai. În onoarea lui se organizau periodic curse de care şi de cai în timpul Jocuri istmice.
         Poemele homerice arată că Poseidon are, la fel ca şi Hera, o ură faţă de troieni venită dintr-o veche întâmplare ce l-a transformat într-un adversar implacabil al acestora. Poseidon şi Apollon au ridicat împreună zidurile Troiei condamnaţi la aceste munci de către Zeus, care-i ceruse însă regelui Laomedon să-i plătească la sfârşit pentru munca depusă. Dar, când munca a fost terminată regele troian a refuzat să-i mai plătească şi i-a alungat pe zei din Troia. Răzbunarea lui Poseidon a fost cruntă, el trimiţând împotriva Troiei un monstru marin care a distrus regiunea şi era gata să o devoreze chiar pe fiica lui Laomedon, Hesione, dacă nu intervenea Heracle, ucigându-l şi salvând-o pe fată. În Iliada, zeul apare constant de partea grecilor şi a luat parte în mod activ la războiul împotriva Troiei.
         În Odiseea, Poseidon îi este ostil lui Ulise pentru că acesta îl orbise pe Polifem, fiul său şi al nimfei Thoosa. Ulise trebuie să facă faţă pe drumul de întoarcere spre casă la obstacole, furtuni şi tot felul de diversiuni.
         Poseidon a fost o divinitate foarte capricioasă, ce avea un temperament înclinat, uneori, spre violenţă. Când se afla într-o dispoziţie bună, el crea noi teritorii acvatice şi făcea ca marea să fie liniştită. În contrast, când era într-o stare proastă Poseidon lovea pământul cu tridentul său şi provoca cutremure, eşuarea navelor şi înecul marinarilor. Pentru a avea o călătorie în siguranţă pe mare marinarii îl invocau, unii înecând cai în mare pentru a-i aduce o jertfă.
         Viaţa sa amoroasă Poseidon a fost similară cu cea a fratelui său Zeus, având nenumărate legături de dragoste cu nimfe, nereide, naiade şi cu femei muritoare, devenind tatăl multor eroi şi personaje mitologice. Poseidon s-a căsătorit cu Amfitrita, una dintre oceanide, cu care a avut trei copii: Triton, Rode şi Bentesicima. Tradiţia homerică îi numeşte alături de Polifem pe numeroşi alţi copii ai zeului. Metamorfozat în berbec s-a unit cu Teofane, fiica regelui macedonean Bisaltes, care avea mulţi pretendenţi datorită frumuseţii sale. Poseidon după ce o răpeşte o duce pe o insulă unde pe ea o transformă în oaie iar el şi-a luat înfăţişarea unui berbec, pentru ca nimeni să nu-i poată descoperi. În urma acestei poveşti de dragoste s-a născut celebrul berbec cu lâna de aur, ţinta expediţiei argonauţilor.
         Iubirea pentru Halia, al cărei nume s-ar traduce prin „zeiţă a mării", este plasată de o tradiţie în perioada în care, pentru a nu fi înghiţit de Cronos, Rhea îşi dusese pruncul la adăpost în ţinutul telchinilor, pe insula Rodos. Aici, devenit adult, zeul s-a îndrăgostit de o soră a telchinilor, Halia; de la aceasta a avut şase băieţi şi o fată, Rode, care a dat numele insulei. Se spune că telchinii i-ar fi dat lui Poseidon faimosul trident, unul dintre principalele sale atribute.
      Zeul s-a îndrăgostit de zeiţa Demetra pe când aceasta rătăcea în căutarea fiicei sale răpite. Pentru a scăpa de el, Demetra s-a metamorfozat într-o iapă şi s-a ascuns într-o herghelie, dar Poseidon s-a preschimbat la rândul lui într-un armăsar, împreunându-se cu ea. Rezultatul a fost naşterea faimosului cal Arion şi o altă creatură, o fiică al cărei nume nu era niciodată pronunţat, întrucât era legat de cultul de mistere al zeiţei, la care doar iniţiaţii aveau acces. În urma relaţiei avute cu gorgona Medusa au fost concepuţi Chrysaor şi Pegas (un alt cal divin care putea să zboare). În urma relaţiilor sale au fost create numeroase fiinţe monstruoase cum este, de exemplu gigantul Anteu, fiul acestuia şi al Geei.
         Dintre cele mai faimoase mituri cunoscute din viaţa zeului amintim :
războiul cu titanii unde a luptat alături de Zeus şi Hades pentru a-i închide pe vechii zei în Tartaros;
împărţirea stăpânirii universului între fiii lui Cronos, lui revenindu-i stăpânirea mării;
îngroparea lui Polybotes sub insula Kos în războiul împotriva giganţilor;
trimiterea unui monstru marin pentru a-i pedepsi troieni pentru că au refuzat să-l plătească pentru construirea zidurilor cetăţii Troia;
seducerea unor femei în stare metamorfozată;
concursul contra Athenei pentru a deveni patronul Atenei, în urma căreia el a creat primul cal;
persecuţiile la care a fost supus Odiseu după ce acesta la orbit pe fiul său, ciclopul Polifem.


Poseidon
Poseidon în luptă cu gigantul Polybotes
Detaliu vas (cca 500 ​​- 475 î.Hr. ) - Muzeul de Artă Williamstown din Massachusetts - SUA