Divinităţile grecilor
Zeus
Afrodita
Apollon
Ares
Artemis
Athena
Demeter
Dionysos
Hefaistos
Hera
Hermes
Poseidon


     Vechile concepţii religioase mediteraneene fuzionează după 1600 î.Hr. cu cele indo-europene în lumea aristocratică a Cretei şi Micenei, puternic influenţată de civilizaţia minoică. Zeii acestei perioade sunt: Zeus, Hera, Poseidon, Athena, Pan (Apollon), Ilitia (Erleitia), Hermes şi poate Dionsyos.
       Homer preia aceste divinităţi, cărora li s-a şters amintirea originii, dar care îşi găsesc corespondenţa în ierarhia societăţii aristocratice de la Micene, şi pune bazele teogoniei greceşti. Divinităţile devin personaje ale unei drame divine, primind şi alte nume pe lângă onorurile cuvenite.
       Religia greacă este politeistă. Alături de zei sunt veneraţi eroii şi daimonii. Zeii sunt priviţi ca entităţi nemuritoare, dar nu eterne. Miturile redau o lume a zeilor ierarhizată aflată pe muntele Olimp, dincolo de nori, neferită de tulburări şi conflicte. Eroii sunt oameni cu calităţi extraordinare, întemeietori de cetăţi şi de ordini socio-politice sau semizei. Daimonii, care au rolul de a face legătura între oameni şi zei, sunt văzuţi ca elemente când pozitive, când negative sau ca fiinţe interioare naturii umane. Ei au sarcina de a supraveghea morţii.
       Religia grecilor vechi a cunoscut trei generaţii de divinităţi :

      1. Chaos (Hăul), Erebus şi Noaptea, Eterul şi Ziua, Gaia (Pământul-Mamă), Eros, Ouranos (Cerul înstelat), Nimfele şi Pontul (marea sterilă)
         2. Din Ouranos şi Gaia au luat fiinţă :
      ●  12 titani : Oceanul, Coeus, Hyperion, Crios, Iapet, Cronos (bărbaţi) şi Theia, Rheia, Mnemosyne, Phoebe, Tethys, Themis (femei).
         ●  3 ciclopi : Brontes, Steropes şi Arges
         ●  monştrii hecatoncheiri : Cottus, Briareus şi Gyges.
       Titanii au dat naştere altor divinităţi : Afrodita, Eriniile (zeiţele răzbunării), Giganţii şi Nimfele Frasinilor, Moios (Pierzania), Moira (Destinul), Thanatos (Moartea), Hypnos (Somnul), Oneiroi (Visele), Nemesis (Răzbunarea), Helios (Soarele), Selene (Luna) şi Eos (Aurora), Atlas (Susţinătorul), Menoetiu, Epimetheu şi Prometeu.
       3. Cronos şi Rheia au avut 5 copii (Hestia, Demetra şi Hera, Hades, Poseidon şi Zeus) care vor începe cea dea treia generaţie divină care vor guverna universul – zeii olimpieni.

      Religia grecilor în perioada geometrică şi, mai ales, în cea homerică are un pronunţat caracter antropomorfic. Zeii sunt înzestraţi cu atribute omeneşti, numai cu unele deosebiri esenţiale faţă de oameni, între care nemurirea. Homer le atribuie însuşiri umane idealizate. Hesiod îi prezintă printr-o pronunţată tendinţă spre moralizare, asigurându-i pe greci că zeii îi vor pedepsi pe cei care-i asupresc, fiind mai apropiaţi de popor, de cei nevoiaşi şi săraci.
       Viaţa zeilor se aseamănă cu cea a oamenilor, dar ea nu este impregnată de mizeriile vieţii omeneşti, iar necazurile şi suferinţele zeilor au totdeauna un sfârşit fericit. Mitologia greacă punea pe seama lui Zeus o mulţime de aventuri amoroase, cu zeiţe şi cu pământene.
       Cei 12 zei principali ai panteonului grecesc, la care se închina întreaga naţiune, au fost cunoscuţi sub numele de olimpieni. De asemenea, sunt cunoscuţi şi sub numele de Dodekatheon (în limba greacă: Δωδεκάθεον, adică δώδεκαdōdeka = „douăsprezeceθεοίtheoi = „zei”).
       În mitologia greacă ei au reşedinţa pe vârful Muntelui Olimp, „dincolo de nori”, de unde prezidează peste fiecare aspect al vieţii umane. Cei 12 olimpieni au câştigat supremaţia în lumea zeilor după ce Zeus, împreună cu fraţii şi surorile lui, au obţinut victoria în războiul dus împotriva Titanilor.
       Prima referinţă asupra ceremoniilor religioase închinate lor o găsim în Imnul homeric către Hermes. Cultul religios grecesc închinat celor 12 zei olimpieni îl regăsim din secolul al VI-lea î.Hr. la Atena. Altarul ridicat aici celor 12 zei este datat ca fiind din perioada tinereţii arhontelui Pisistrate, în 522/521 î.Hr.. Conceptul celor „doisprezece zei” este mai vechi decât oricare dintre sursele noastre istorice greceşti sau romane, fiind probabil de origine anatoliana.
       Panteonul zeilor olimpici cuprinde în schema clasică un număr de 12 principalii zei şi zeiţe: Zeus, Poseidon, Hefaistos, Hermes, Ares, Apollon, Hera, Athena, Artemis, Dionysos, Afrodita şi Demeter. În schema dată de Ennius, când face echivalentul roman al zeilor greci, Dionysos o înlocuieşte pe Hestia, astfel încât lista cuprinde 6 zei şi 6 zeiţe.
       În general, Hades (la romani Pluto) nu a fost inclus în această listă. El nu avea un loc în panteon, deoarece şi-a petrecut aproape tot timpul său în lumea subpământească.
       Zei inferiori acestora erau : Helios, Selene, Leto, Dione, Dionysos, Themis şi Eros. Mai erau : Asclepios şi Pan.
       În serviciul zeilor olimpieni se găseau : Moirele, Horele, Nemesis, Graţiile (Charites), Muzele, Iris, Hebe şi Ganimede.
       În lumea subpământeană locuiau : Hades (fratele lui Zeus), zeiţele Persefona şi Hecate. Persefona a avut de la Zeus o fiică, pe Core.
       Herodot a inclus în al său Dodekatheon următoarele divinităţi: Zeus, Hera, Poseidon, Hermes, Athena, Apollon, Alpheus, Cronos, Rhea şi Charites. De asemenea, Herodot îl include şi pe Heracles ca fiind  unul din cei 12 zei.
       Lucian îi include, de asemenea, pe Heracles şi Asclepius ca membri ai celor 12, fără a explica care zei au trebuit să le cedeze locul. La Kos, Heracles şi Dionysos sunt incluşi în cei 12 olimpieni, iar Ares şi Hefaistos sunt excluşi. Pindar, Apollodor şi Herodorus nu sunt de acord cu acest lucru. Pentru ei, Heracles nu este unul din cei 12 zei, ci cel care a instituit cultul lor. Hebe, Helios, Eos, Selene şi Persefona sunt zei şi zeiţe care, uneori, au fost incluşi în grupul celor 12. Eros este adesea descris alături de ceilalţi 12, în special lângă mama lui, Afrodita, dar rareori este considerat unul dintre olimpicii.
       Platon a relaţionat numărul zeilor olimpieni cu cele 12 luni, şi a propus ca ultima lună să fie dedicată riturilor făcute în onoarea lui Hades şi spiritelor celor morţi, ceea ce implică faptul că el considera că Hades a fi unul din cei 12. Hades este eliminat în grup mai târziu, datorită asocierii sale cu lumea htonică.