Diodor din Sicilia relatează în primele cărţi ale bibliotecii istorice despre ţările orientului apropiat, începând cu Egiptul. Pentru aceasta ţară el s-a folosit de informaţiile date de istoricul şi filozoful Hecateu din Abdera, (sec. III-IV î.Hr.) de la care împrumută şi descrierea Egiptului.

 

Egiptul se întinde aproape exclusiv într-o singură direcţie: de la miazănoapte spre miazăzi. Şi se pare că, mulţumită aşezării lui – apărată în mod natural – precum şi frumuseţii pământurilor sale, el întrece într-o însemnată măsură toate celelalte ţinuturi care au alcătuit vreodată un regat.

Spre apus, Egiptul este apărat de pustiul Libiei, plin de animale sălbatice. Acest pustiu se întinde până departe şi, prin lipsa apei şi a oricăror mijloace de trai, face ca pătrunderea în locurile acelea să fie nu numai foarte anevoioasă, dar şi supusă multor primejdii.

La miazăzi, Egiptul este apărat de cataractele Nilului şi de munţii din vecinătatea acestora. într-adevăr, din regiunea troglodiţilor1 şi de la hotarele Etiopiei pe o întindere de cinci mii şi cinci sute de stadii2, fluviul nu este uşor navigabil şi unui om nu-i este cu putinţă să străbată drumul pe jos, decât dacă are o caravană regală şi dacă ia cu sine foarte multe provizii.

La răsărit, Egiptul este apărat, în parte, de Nil. Cealaltă parte a ţinutului este deşert sau câmpie acoperită cu mlaştini, care poartă numele de „abisuri”.

După ce am descris cum este apărat Egiptul din trei părţi pe uscat – să adăugăm la cele spuse ceea ce ne mai rămâne de spus.

A patra latură, scăldată aproape în întregime de apele unei mări fără porturi, are ca apărare Marea Egiptului3. O călătorie de-a lungul acestei coaste ţine foarte multă vreme, corăbierului fiindu-i neobişnuit de greu să tragă corabia la mal ...

Prin urmare, Egiptul e apărat – în felul descris mai sus – din toate părţile, şi aceasta mulţumită aşezării lui. Cât priveşte forma, el este lunguieţ, având pe coasta mării o întindere de două mii de stadii şi întinzându-se spre interior ca la vreo alte şase mii de stadii.

În vechime, Egiptul întrecea cu mult, prin numărul mare al populaţiei, toate regiunile cunoscute de pe pământul locuit de oameni şi chiar în vremea noastră se pare că — în această privinţă — egiptenii nu sunt întrecuţi de nici un alt neam4.

...Vom descrie, în cele ce urmează, specificul fluviului şi caracteristicile ţării.

Nilul curge de la miazăzi spre miazănoapte, avându-și izvoarele în ţinuturi în care n-a călcat picior de om. Aceste meleaguri se întind de la extremitatea Etiopiei spre pustiu. Este un pământ de nepătruns, din pricina căldurii neobişnuit de mari.

Nilul întrece prin mărimea sa toate fluviile. El străbate cel mai întins teritoriu, făcând cotituri mari – atât spre răsărit, adică spre Arabia, cât şi spre apus, spre Libia. Străbate astfel, dacă socotim şi cotiturile – de la graniţele Etiopiei şi până la vărsarea lui în mare – aproximativ douăsprezece mii de stadii ...

Nilul este, după cum am văzut, superior tuturor celorlalte fluvii. Dintre acestea toate, el e singurul care nu curge năvalnic şi nu face valuri mari, cu excepţia locurilor care se numesc „cataracte”... Cataractele acestea sunt mai multe la număr, cea mai mare fiind aceea care se află la hotarul Etiopiei5 cu Egiptul.

... în Egipt, Nilul se desparte în mai multe braţe şi alcătuieşte ceea ce s-a numit – datorită formei sale – delta fluviului. Braţele extreme alcătuiesc cele două laturi ale triunghiului, iar baza o formează marea, care primeşte toate gurile fluviului, în număr de şapte ... Apele Nilului curg încet şi duc cu ele mult pământ, formând în locurile joase bălţi deosebit de rodnice.

... Nilul are tot soiul de peşti – în număr excepţional de mare ...

Pe scurt, Nilul, prin binefacerile aduse de el oamenilor, întrece toate celelalte fluvii ale pământului locuit. Apele sale cresc începând cu solstițiul de vară, şi creşterea are loc până la echinocţiul de toamnă. Nilul aduce atunci, fără întrerupere, nămol nou si udă atât pământul necultivat, cât şi pe acela muncit pentru a fi semănat sau care este propriu plantaţiilor – şi el face aceasta un timp pe care agricultorii îl socotesc îndestulător.

Deoarece apa Nilului curge foarte încet, oamenii abat cursul lui cu ajutorul unor mici diguri şi o captează fără prea multă greutate, spre a o răspândi pe ogoare, când socot lucrul acesta de folos.

Fluviul prilejuieşte – în general – atâtea înlesniri pentru agricultură şi atâtea foloase pentru oameni, încât majoritatea cultivatorilor nu trebuie decât să arunce sămânța pe locurile care s-au uscat şi să aducă vitele acolo, ca să calce sămânța în picioare. Iar după patru sau cinci luni, ei vin înapoi să facă secerişul.

Alţii, după ce trec cu nişte pluguri uşoare peste ogoarele care au fost udate, strâng cu grămada roadele, fără multă cheltuială şi trudă.

Ca să fiu scurt, la toate celelalte popoare agricultura se face cu mari cheltuieli şi osteneli. Numai în Egipt ea se poate face cu mijloace materiale reduse şi cu o muncă neînsemnată...

Felul cum se produce creşterea apelor Nilului umple de uimire pe cei care văd fenomenul cu proprii lor ochi. Când lucrurile acestea sunt povestite, ele par cu totul de necrezut. Într-adevăr, pe câtă vreme celelalte fluvii îşi micşorează volumul pe la solstiţiul de vară şi îşi împuţinează din ce în ce mai mult apele în restul verii, numai Nilul începe în acelaşi răstimp a-şi spori, iar apele sale cresc zilnic, până când în sfârșit inundă tot Egiptul. De asemenea, el descreşte zilnic într-un interval de timp egal cu cel necesar pentru creşterea apei şi ajunge la starea lui de la început.

Ţinutul alcătuind o câmpie, iar oraşele, satele şi chiar gospodăriile ţăranilor fiind aşezate pe diguri – pe care le-a înălţat mâna omenească – priveliştea ce se arată ochilor seamănă cu a insulelor Ciclade ...

Din pricina primejdiilor pe care le prezintă ridicarea nivelului apei, s-a construit de către regi, la Memfis, un „Observator al creşterii apelor Nilului”, unde cei care au îndatorirea să se ocupe de acest lucru măsoară exact cu cât au crescut apele fluviului; ei trimit scrisori prin cetăţi, arătând cu precizie numărul de coţi sau degete cu care a crescut Nilul şi spunând dinainte când vor începe apele lui să scadă.

În felul acesta, poporul scapă de griji. El află, chiar din momentul culminant al inundaţiei, când începe să se micşoreze volumul apelor, şi, încă de atunci – deci cu mult înainte de vreme – toţi egiptenii ştiu cât de mare va fi recolta, căci observaţiile de acest fel datează, în Egipt, din cele mai vechi timpuri, fiind cât se poate de exacte.

(Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, I, 30–33, 36)

 

       1  Populaţii primitive care trăiau în caverne sau bordeie. Diodor îi menţionează de-a lungul Mării Roşii, la nord de portul Berenice (v. cartea a III-a, 32).
       2  Un stadiu = 184,97 m.
       3  Mediterana.
       4  Datorită fertilităţii sale, Egiptul avea o populaţie numeroasă. După datele pe care le dă chiar Diodor ceva mai departe, se pare că această ţară avea pe la începutul erei noastre cam şapte milioane de locuitori.
       5  Lângă Asuan.

        După cum au arătat ultimele cercetări, descrierea lui Herodot este în general destul de exactă şi apropiată de adevăr. Din relatarea de mai jos se poate vedea ca, deşi trecuseră mai bine de doua milenii, tradiţia a păstrat amintirea muncilor şi a corvezilor la care a fost supusa o parte a populaţiei Egiptului în timpul domniei faraonului Keops.

 

Până la domnia lui Rampsinitos1 – spun preoţii – în Egipt domnea o rânduială de-a dreptul minunată, ţinutul bucurându-se de o mare înflorire.

Dar, îndată ce s-a suit pe tron Keops2 – urmaşul la domnie a lui Rampsinitos – a atras asupra capului egiptenilor toate nenorocirile. Mai întâi le-a închis toate templele, împiedicându-i să facă sacrificii. I-a silit apoi pe toţi să muncească pentru el. Aşa, de pildă, a hotărât ca unii să care pietre din carierele munţilor arabici3 până la Nil. După ce aceste pietre erau trecute peste fluviu în corăbii, alţi supuşi erau siliţi să le târască până la muntele zis cel libic4.

Munca despre care vorbesc o făceau grupuri de câte o sută de mii de oameni, fiecare grup lucrând câte trei luni fără întrerupere. Zece ani a durat construirea drumului pe unde trebuiau târâte pietrele, timp în care poporul a fost copleşit cu astfel de munci. Pe cât socot eu, această lucrare nu este mai puţin însemnată decât piramida însăşi. Drumul are o lungime de cinci stadii5. Lăţimea lui este de zece orghii6 iar înălţimea cea mai mare până la care urcă este de opt orghii. Este făcut din piatră şlefuită, pe care sunt gravate diverse figuri.

Ei bine, a fost nevoie de zece ani pentru a construi drumul acesta şi încăperile subpământene ale dealului deasupra căruia se înalţă piramida. Aceste încăperi Keops şi le-a făcut ca un fel de mormânt pe o insulă, ducând în jurul lor un canal cu apă din Nil.

Pentru construirea piramidei propriu-zise a fost nevoie de un răstimp de douăzeci de ani. Ea este pătrată şi fiecare latură are o lărgime de opt plethri7 şi o înălţime la fel de mare. A fost clădită din piatră şlefuită şi foarte bine aşezată. Nici o piatră nu are mai puţin de treizeci de picioare8.

Iată cum s-a construit această piramidă9. Mai întâi s-au clădit nişte terase, cărora unii le zic „trepte”, alţii „altare”. Înălţând în chipul acesta scheletul piramidei, egiptenii au ridicat şi celelalte pietre cu ajutorul unor maşini făcute din nişte pari scurţi: pietrele erau urcate de la pământ până la prima temelie a treptelor. Când ajungea în locul acela, piatra era aşezată pe o altă maşină, care se afla pe cea dintâi temelie. De aici era trasă pe cea de-a doua temelie şi aşezată iar pe altă maşină.

Câte rânduri de trepte erau, tot atâtea maşini trebuie să fi fost sau poate că oamenii mutau o singură maşină, uşor de purtat, de pe o treaptă pe alta, după ce trăgeau fiecare piatră. Trebuie să arăt că există două posibilităţi şi să înfăţişez; lucrurile aşa cum mi s-au povestit şi mie.

Mai întâi au fost isprăvite părţile cele mai înalte ale piramidei. Apoi lucrătorii au desăvâr.it părţile care urmează îndată după ele, în timp ce părţile de jos, de lângă pământ au fost terminate ultimele.

S-a însemnat pe piramidă, cu litere egiptene, cât s-a cheltuit cu ridichile, ceapa şi usturoiul cumpărate pentru muncitori. Deoarece îmi amintesc bine cele spuse de tălmaciul care mi-a citit inscripţia, această sumă se ridica la o mie şi şase sute de talanţi de argint10.

Dacă lucrurile stau astfel, la cât trebuie să se fi ridicat celelalte cheltuieli, atât pentru uneltele de fier întrebuinţate în muncă, cât şi pentru hrana şi îmbrăcămintea muncitorilor, când la construcţiile respective s-a lucrat timpul amintit de mine mai sus ? La acesta se cuvine – cred – să mai adăugăm un răstimp destul de lung în care au fost tăiate şi cărate pietrele şi în care interval lucrătorii au făcut canalul subpământean.

(Herodot, Istorii, II, 124 – 125)

 

       1  Ramses al IV-lea din dinastia a XX-a; Herodot face o confuzie, crezând că acestuia i-a urmat Keops.
       2  Faraon din dinastia a IV-a, domneşte cam pe la 2801 î.Hr.
       3  Adică din pustiul Arabiei.
       4  Platoul Libiei.
       5  Vezi text nr. 1, nota 2.
       6  O orghie = 1,85 m.
       7  Un plethron = 30,83 m.
       8  Un picior = 30,83 cm.
       9  Herodot a exagerat dimensiunile. În realitate, piramida avea baza de 230,38 m (azi 227,5 m) şi înălţimea de 146,59 m (azi 137,18 m).
     10  Un talant = 26,2 kg. În realitate, e probabil vorba de listele jertfelor aduse faraonilor, pe care călăuzele neştiutoare le-au putut confunda cu listele lucrătorilor; astăzi nu există nici o urmă a unor asemenea inscripţii.

        Textul acesta a fost scris în secolul al XXI-lea î.Hr.. El descrie situaţia grea a ţăranilor şi abuzurile funcţionarilor şi ale demnitarilor din aparatul birocratic. Stilul povestirii este cam încâlcit şi artificial.

 

A fost odată un om, pe nume Chèvinanup, ţăran din oaza Natrun1. El avea o femeie, pe nume Merit.

Ţăranul acesta a spus într-o zi soţiei sale: „Vezi, eu am să mă duc în Egipt, ca să aduc ceva de mâncare pentru copiii mei. Du-te şi pregăteşte-mi orzul caţe este în hambar”... şi ea îi pregăti opt măsuri de orz. ţăranul îi spuse: „Vezi, două măsuri de orz să-ţi rămână de mâncare ţie şi copiilor tăi. Pentru mine însă pregăteşte din cele şase măsuri de orz pâine şi bere pentru fiecare zi, ca să am din ce să trăiesc”.

Ţăranul acesta a plecat în Egipt, după ce şi-a încărcat măgarii cu mâncare şi cu tot felul de produse preţioase din oaza Natrun. Îndreptându-se spre sud, către Neninisut2, el ajunse în regiunea Per-Fefi, la nord de Medenit, şi dădu acolo peste un om care stătea pe un dig. Omul se numea Thutinacht şi era fiul unui anume Iseri. Amândoi erau oameni de-ai lui Rensi, fiul lui Meru, „administratorul casei”3.

Văzând măgarii ţăranului, care-i plăceau foarte mult, cel care se numea Thutinacht spuse: „O ! de m-ar ajuta vreun zeu bun să pot pune mâna pe lucrurile ţăranului”. Casa acestui Thutinacht se afla pe un drum care mergea de-a lungul unui mal şi era foarte strâmt. Avea lăţimea unui veşmânt, de o parte fiind apa, iar de cealaltă parte un lan de orz. Cel cu numele de Thutinacht spuse atunci servitorului său : „Du-te acasă şi adu-mi o bucată de stofă de la mine”. şi stofa i-a fost adusă de îndată. El a întins stofa aceea pe cărarea de pe mal, aşa încât un capăt al ei cădea în apă, iar celălalt atingea orzul. În timpul acesta, ţăranul mergea pe drumul mare. Atunci cel pre nume Thutinacht spuse: „Opreşte-te, ţărane ! Vrei oare să calci pe veşmântul meu ?” Iar ţăranul grăi: „Voi face cum doreşti ! Eu merg pe drumul cel bun!” şi se abătu puţin într-o parte. Atunci Thutinacht spuse: „Oare orzul meu este un drum pentru tine ?” ţăranul răspunse : „Merg pe drumul cel bun. Malul este abrupt; drumul merge de-a lungul lanului de orz, tu însă mi l-ai închis cu stofa ta. Oare nu-mi dai voie să merg pe drum ?” Unul dintre măgari smulse atunci câteva spice de orz. Thutinacht spuse: „Voi lua măgarul tău, ţărane, fiindcă el mănâncă orzul meu. El va călca spicele la treieriş”4. ţăranul rosti: „Drumul pe care îl calc acum e cel bun, căci singurul drum adevărat a fost închis. şi de aceea mi-am dus măgarul pe un drum pe care nu se merge de obicei, iar tu mi-l iei acum, fiindcă a smuls câteva fire de orz ! Eu însă cunosc pe stăpânul acestei moşii; stăpânul ei este fiul lui Meru, Rensi, „mai marele casei”, care a alungat pe toţi tâlharii din ţară. Aşa stând lucrurile, este oare drept să fiu eu jefuit aici” ? Numitul Thutinacht spuse: „Este o zicală pe care o spun oamenii: „Numele săracului se rosteşte numai împreună cu numele stăpânului său”. Eu vorbesc cu tine, iar tu te gândeşti la „mai marele casei”. şi, luând o ramură verde de tamariscă, îl bătu pe ţăran, îi luă măgarii şi-i duse la el acasă. Ţăranul plânse din cauza durerilor pricinuite lui. Thutinacht, însă, spuse: „Nu-ţi ridica glasul, ţărane, vezi că eşti în lăcaşul stăpânului tăcerii5!” Iar ţăranul spuse: „Tu mă baţi, tu mă jefuieşti de lucruri şi acum îmi iei şi plânsul din gură. O, stăpâne al tăcerii! Dă-mi înapoi lucrurile, ca să nu fiu nevoit să strig de frica ta!” ţăranul cu pricina rămase acolo zece zile tot rugându-se de Thutinacht, dar acesta nu-l luă în seamă. Atunci ţăranul merse la Neninisut, pentru a se ruga de fiul lui Meru, Rensi, „mai marele casei”. Îl întâlni pe acesta tocmai când ieşea pe poarta casei sale şi se îndrepta spre judecătorie. şi ţăranul acela spuse: „Fie-mi îngăduit să-ţi arăt pricina mea. Poate că vei porunci ca un servitor trimis de tine să vină la mine, ca eu să-l trimit apoi din nou la tine cu lămuririle cuvenite. Atunci „mai marele casei”, Rensi, fiul lui Meru, a poruncit unui servitor de-al său să meargă la ţăran, iar acesta, după ce i-a povestit cum s-a petrecut totul, îl trimise înapoi. „Mai marele casei”, Rensi, fiul lui Meru, le-a povestit şi dregătorilor care erau la el despre acest Thutinacht. Ei îi spuseră: „Pe semne că e vorba chiar de un ţăran de-al lui, care s-a dus la alt ţăran din vecinătate; căci, vezi, ţăranii fac uneori lucrul acesta şi se duc pe la vecinii lor. Vezi că ei o fac. Oare să-l pedepsim pe acest Thutinacht pentru puţină sare şi natron? Ar trebui să i se poruncească să înapoieze lucrurile cu pricina şi fără îndoială că el le va înapoia”. „Mai marele casei”, Rensi, fiul lui Meru, tăcu şi nu răspunse nici acelor dregători, dar nici ţăranului. Atunci ţăranul veni să se roage de Rensi, „mai marele casei”, şi-i spuse: „Mai mare al casei”, stăpânul meu, tu care eşti mare între cei mari, tu care le cârmuieşti pe toate câte sunt şi câte nu sunt! ... căci tu eşti tatăl săracilor, soţul văduvelor, fratele femeilor despărţite de bărbat, straiul celor ce nu au mamă! Fă în aşa fel ca eu să-ţi pun numele mai presus decât toate legile, fie ele chiar cele mai minunate! Cârmuitorule străin de orice lăcomie, tu care eşti mare şi lipsit de josnicie, care stârpeşti minciuna şi faci dreptate, care vii în ajutorul celor ce te cheamă! Eu vorbesc ca să mă auzi. Fă-mi dreptate ... Sunt copleşit de nenorocire şi mi-e peste putinţă să rabd, nu mă lăsa, căci în grea nevoie mă aflu!”

Ţăranul rostise această cuvântare pe vremea domniei măriei sale regelui Egiptului de Sus şi de Jos, Neb-Kau-Ra6. Rensi, fiul lui Meru, „mai marele casei”, merse la măria sa şi-i spuse: „Stăpâne, am găsit pe un ţăran care este într-adevăr bun de gură. Lucrurile sale au fost furate de un om de-al meu şi ţăranul a venit la mine să se plângă de această faptă”...7.

Atunci măria sa spuse: „Judecă tu singur, fiu al lui Meru”.

„Mai marele casei”, Rensi, fiul lui Meru, porunci ca doi servitori să meargă şi să-l aducă pe Thutinacht. Acesta a fost adus şi i s-a făcut un inventar al întregii averi ... a celor şase oameni ... a orzului său, a măgarilor săi şi a lacului ... iar casa acelui Thutinacht a fost dată ţăranului ...

 

       1  Oază situată cam cu 40 de kilometri la nord-vest de actualul oraş Cairo. Aici se găseau zăcăminte de natron, un amestec de sodiu, bicarbonat de sodiu şi sare de bucătărie. Acest amestec avea multiple întrebuinţări în viaţa egiptenilor.
       2  Oraşul Heracleopolis, aproximativ cu 120 de km la sud de Cairo. Faraonii din dinastia a IX-a şi a X-a proveneau din acest oraş (jumătatea secolului al XXIII-lea – jumătatea secolului al XXI-lea î.Hr.).
       3  Mare demnitar.
       4  Treieratul se făcea cu ajutorul animalelor, care călcau în picioare spicele pe arde.
       5  În lăcaşul lui Osiris, deci în cimitir.
       6  Ultimul rege al dinastiei a X-a de la sfârşitul Imperiului Memfit.
       7  ţăranul a mai rostit încă opt cuvântări, în care cerea să i se facă dreptate
.

        Textul descrie marile frământări sociale din jurul anului 1750 î.Hr.. Relatarea este făcută de un aristocrat care a suferit de pe urma evenimentelor şi de aceea exagerează mult sau generalizează fapte răzleţe, fără a urma o ordine cronologică determinată. Astfel se explică şi violenţa limbajului folosit, în care epitetul de „tâlhar” dat răsculaţilor apare des.

 

Să vedeţi acum1: „Focul s-a ridicat puternic în sus; flacăra se îndreaptă chiar împotriva duşmanilor ţării. S-au întâmplat lucruri cum nu se mai întâmplaseră niciodată în trecut. Regele a fost prins de oameni săraci. Cel care odinioară era înmormântat ca un şoim2, zace acum pe o targă simplă. Ceea ce era ascuns3 în interiorul piramidei stă acum dezvăluit. ţara s-a văzut lipsită de puterea regală şi lucrul acesta s-a făcut de către oameni simpli, care nu ştiau să cârmuiască. Oamenii s-au răsculat împotriva şarpelui Ra, Ureus, care pacifică ambele ţări4. Interiorul ţării, ale cărui hotare nu erau cunoscute, ajunse a fi cunoscut de toţi. Capitala a fost nimicită în decurs de o oră. Egiptul a început să trudească la cărat apă5. În vremurile acestea de restrişte, cei care până acum irigaseră doar ogoarele au devenit stăpânii celor puternici6. şarpele a fost scos din vizuina sa7. Tainele regilor din Egiptul de Sus şi de Jos au ajuns a fi cunoscute de toţi. Capitala a fost răscolită de sărăcime, tulburată din cauza mizeriei ... Nu este cu putinţă să te împotriveşti acestor lucruri. ţara a ajuns în mâna unor bande de tâlhari. Oamenilor cu vază, cei de jos le iau averile. Cel ce mai înainte nu-şi putea face nici măcar un coşciug are acum un cavou. Cei ce stăpâneau cavouri au fost aruncaţi în pustiu ... Aşa s-a întâmplat cu oamenii. Cel care nu-şi putea clădi nici măcar o colibă ajunse acum proprietar de casă. Curtenii erau alungaţi prin ţară ... Femeile de neam ales şi-au făcut sălaş pe luntri. Dregătorii se adăpostesc prin hambarele de grâne. Cel care nu dormea lângă vreun perete8 are acum un pat. Cel care stăpânea bogăţii îşi petrece acum noaptea suferind de sete. Cel care se ruga să capete doar ceea ce rămâne pe fundul oalelor are acum vase cu băuturi ameţitoare, care te doboară la pământ. Cei care aveau îmbrăcăminte strălucitoare umblă acum în zdrenţe. Cel care niciodată n-a ţesut pentru el are acum ţesăturile cele mai fine. Cel care nu-şi construise niciodată o barcă stăpâneşte acum corăbii. Adevăraţii lor stăpâni văd aceste corăbii, dar nu le mai sunt stăpâni. Cel care nu a avut nici un fel de umbră are acum o umbră9. Cei care au avut umbră se bucură de o adiere doar atunci când adie vântul. Cel care nu văzuse nici măcar o simplă liră, are acum o harfă. Cel care nu cânta nici măcar pentru sine laudă acum pe zeiţa Mert10, Cine avea mai înainte vase de aramă nu are în faţa sa nici măcar un urcior... Cel care nu avusese nici un fel de avere a lui stăpâneşte acum bogăţii. Dregătorii îl cinstesc. Oamenii simpli ai ţării s-au îmbogăţit. Cei care avuseseră bogăţii au sărăcit. Cei care până acum au fost conduşi de alţii au ajuns stăpâni de sclavi. Cel care făcea pe crainicul are acum el însuşi crainici. Cel care nu avea grâne proprii stăpâneşte acum un hambar. Cămara sa este plină de bucatele altuia. Cel căruia îi cădea părul din lipsă de untdelemn are acum urcioare pline de smirnă. Cel care nu a avut nici măcar un sipet cu lucruri ajunse stăpânul unei încărcături întregi. Aceea care îşi admira chipul în apă are acum o oglindă. Copiii dregătorilor umblă în zdrenţe, vitele turmelor lor sunt acum ale tâlharilor. Măcelarii înjunghie vitele săracilor, căci toate turmele sunt în mâini de tâlhari. Cel care până nu de mult nu putea să taie nimic pentru sine taie acum boi graşi. Cel care nu gustase nici măcar şopârle11 vede acum mâncăruri de tot felul. Cei care aveau paturi dorm acum pe pământ. Cel care-şi petrecea noaptea pe grămezi de gunoaie îşi aşterne acum un pat din piei. Femeile nobile sunt flămânde, iar măcelarii sunt sătui de bucatele care erau hărăzite acelora. Toate slujbele sunt cum nu trebuie, înfăţişându-se ca o turmă împrăştiată fără păstorul ei. Vitele aleargă în toate părţile şi nu este nimeni care să le strângă. Fiecare prinde câte una şi cu fierul înseamnă pe ea numele lui. Un om este omorât chiar lângă fratele său, iar acesta îl lasă acolo ca să scape el cu viaţa. Cel care nu avea nici măcar o pereche de boi stăpâneşte acum o cireada întreagă. Cel care nu putea să capete boi nici măcar pentru arat stăpâneşte acum multe vite. Cel care nu avea grâne are acum hambare. Cel care lua cu împrumut grâne pentru el, împrumută el acum altora. Cel care nu avea sclavi nici măcar vremelnic are acum sclavi moşteniţi. Cel care era de viţă aleasă trebuie acum să împlinească el însuşi poruncile altora. Nu li se aduce la cunoştinţă celor puternici despre starea poporului. Totul este pe pragul pieirii. Meseriaşii nu mai lucrează. Duşmanii ţării le-au furat meşteşugul. Cel care strânge recolta nu se pricepe la aceasta. Grânele se coc, dar nimeni nu înştiinţează pe nimeni despre aceasta. Scribul stă în cancelaria lui, dar mâinile sale n-au la ce să lucreze.

 

 

        1 Fragmentele păstrate sunt scrise în cea mai mare parte în versuri care încep cu acelaşi refren: „aşa este” în prima parte şi „să vedeţi” în partea a doua.
       2 Faraonul era socotit ca personificarea unui zeu cu chip de şoim (Horus).
       3 Mormântul.
       4 Adică: a autorităţii faraonului Egiptului de Sus şi de Jos.
       5 Adică a ajuns în situaţia nenorocită a unui sacagiu.
       6 Cei care munciseră au pus mâna pe putere.
       7 Adică: faraonul a fost detronat.
        8 Adică: într-o încăpere.
        9 Servitor care să le facă vânt cu evantaiul.
       10 „Stăpâna gâtului”; de aceea muzica şi cântecul sunt atributele ei.
       11 Probabil hrana celor săraci.

        Aceasta inscripţie funerara conţine biografia unui demnitar de la începutul noului imperiu teban din secolul al XVI-lea î.Hr.. Pe plan extern, ea menţionează principalul eveniment al epocii, alungarea hicsoşilor din Egipt. Pe plan intern, inscripţia ne oferă un exemplu tipic de îmbogăţire a unui demnitar prin recompensele căpătate de la faraon şi prăzile făcute în timpul războiului.

 

Introducere

Amosis, mai marele vâslaşilor, fiul răposatului Aben, spune: „Vă vorbesc vouă tuturor oamenilor; vă fac cunoscute hatârurile de care am avut parte. De şapte ori am fost răsplătit cu aur în faţa întregii ţări şi am primit sclavi şi sclave. Mi s-au dat foarte multe ogoare. Faima unui erou se întemeiază pe faptele sale; ea nu se va stinge niciodată în ţara aceasta”.

Tinereţea

El spune: „Am crescut în oraşul Necheb. Tatăl meu a fost oştean al regelui din Egiptul de Sus şi de Jos, răposatul Sechenenre1; Bebe, fiu al lui Rainet, a fost numele său. În locul lui am devenit eu oştean pe corabia „Taurul sălbatic”, în timpul răposatului Neb-Pehti-Re2, stăpânul celor două ţări, pe când eram încă un tânăr necăsătorit şi dormeam încă în straie de holtei.

Izgonirea hicsoşilor

„După ce mi-am înjghebat şi eu o casă, am fost luat pe corabia „Nordica”, datorită vitejiei mele, şi l-am urmat pe suveran – fie el sănătos şi nevătămat ! – l-am urmat, eu fiind pedestraş, în cursele sale cu carul de luptă.

Cu prilejul asediului oraşului Avaris3 am făcut dovada vitejiei mele. ca pedestraş, în faţa măriei sale şi am fost destinat pentru corabia „Apariţia la Memfis”.

Și lupta se ducea pe apă, în canalul Padiedcu din Avaris. Iar eu am luat prăzi şi am adus o mînă4, lucru de care a fost înştiinţat regele şi am fost dăruit cu aurul vitejiei.

Și iarăşi a început lupta în localitatea aceea, iar eu am luat iarăşi prăzi şi am adus o mână şi din nou mi s-a dat ca răsplată aurul vitejiei.

Și s-au dus lupte în acea regiune a Egiptului care se găseşte la sud de acest oraş. şi am luat ca prizonier pe un om : am intrat în apă – l-am prins lângă oraş – şi am trecut cu el apa, iar lucrul acesta a fost vestit regelui. şi iarăşi am fost răsplătit cu aur.

Și oraşul Avaris a fost cucerit, iar eu am făcut acolo următoarele prăzi: un bărbat şi trei femei, în total deci patru capete. şi i-am dobândit ca sclavi.

Oraşul Saruhen5 a fost asediat timp de trei ani. Măria sa l-a cucerit, iar eu am făcut următoarea pradă: două femei şi o mână. şi am fost dăruit cu aurul vitejiei. şi am primit prada făcută.

Campania din Nubia a faronului Amosis

După ce măria sa a învins triburile asiatice, a mers în susul Nilului spre partea de miazănoapte a Nubiei, pentru a nimici pe nomazii din Nubia. şi măria sa a făcut o baie de sânge în rândurile lor. Eu am luat următoarea pradă : doi bărbaţi vii şi trei mâini şi din nou am fost răsplătit cu aur. Și am căpătat două sclave. Măria sa a plecat în josul Nilului, cu inima plină de bucurie, puternic şi triumfător, deoarece supusese atât ţinuturile din sud, cât şi pe cele din nord.

Campania siriană a faraonului Tutmes I6

După aceea am plecat cu toţii în Siria, ca să ne potolim setea de luptă în ţări străine. Măria sa – să trăiască sănătoasă şi nevătămată – a dat peste duşman pe când acesta îşi rânduia forţele de luptă. şi Măria sa a făcut o baie de sânge printre duşmani ... Eu am cucerit un car de luptă împreună cu cel care era într-însul; totul a fost predat măriei sale şi din nou am fost răsplătit cu aur.

Bătrâneţea

Am îmbătrânit, sunt acum bătrân, dar favorurile de care mă bucur au rămas aceleaşi ca şi înainte ... mă voi odihni în cavoul pe care mi l-am pregătit singur.

 

       1  Faraonul care a început luptele cu hicsoşii cam pe la 1600 î.Hr. a fost tatăl lui Amosis I.
       2  Amosis I (1584–1559 î.Hr.), care i-a alungat pe hicsoşi şi a unificat din nou Egiptul; întemeietorul dinastiei a XVIII-a.
       3  Capitala hicsoşilor;  se afla aproape de coastă.
       4  Mâinile tăiate ale duşmanilor erau considerate semn al vitejiei celui ce le tăiase.
       5  În sudul Palestinei.             
       6  Al treilea faraon din dinastia a XVIII-a (1538–1525 î.Hr.).

        Inscripţia aceasta,  găsită în templul de la Karnac, descrie pe larg campaniile din Asia ale lui Tutmes al III-lea, marele cuceritor egiptean.

 

Începutul campaniei

În anul al 23-lea (al domniei), în prima lună a verii, în ziua a patra, ziua încoronării, faraonul apăru în oraşul zis „Posesiunea suveranului”, iar pe numele lui sirian, Gadiat1. În anul al 23-lea, în prima lună, în ziua a cincea a ridicat tabăra din acest loc, pornind în triumf, cu mare putere şi tărie, pentru a supune pe acel duşman blestemat2 şi pentru a lărgi hotarele Egiptului3, aşa cum a poruncit tatăl său Amon-Ra ... iar la ora a şaptea măria sa a ajuns pe malurile Kinei, la sud de Megiddo4... şi majestatea sa a intrat în bătălie, pa carul său de luptă din electron5, înarmat cu armele-i de război ... Aripa dinspre miazăzi a oştirii măriei sale se afla lângă colina de la sud de Kina. Aripa dinspre miazănoapte era rânduită la nord-vest de Megiddo, iar măria sa se oprise la mijloc, între cele două aripi ... Aflându-se în fruntea armatei, măria sa a obţinut superioritatea, iar duşmanii, când au văzut aceasta, au început să fugă înfricoşaţi şi în neorânduială către Megiddo. şi-au părăsit caii şi carele de luptă făcute din aur şi argint; au ajuns în oraş, trebuind să fie ridicaţi pe ziduri, căci locuitorii se încinseseră înăuntru şi au trebuit să le coboare veşminte de care s-au agăţat fugarii şi astfel au putut fi traşi în sus şi aduşi în cetate. şi dacă armata măriei sale n-ar fi fost cu gândul numai la prăzile pe care le luau de la duşmani, fără îndoială că ar fi cucerit cetatea Megiddo, chiar atunci când blestemaţii de duşmani din Cadeş şi din Megiddo erau traşi şi ridicaţi pe ziduri în mare grabă şi în neorânduială, căci frica de măria sa le pătrunsese în oase, iar braţele lor erau cu totul lipsite de vlagă; şarpele Ureus pusese stăpânire pe ei.

Li s-au luat caii, carele lor de luptă din aur şi din argint au devenit prada noastră, iar războinicii lor zăceau ca peştii pe marginea unui lac, în timp ce armata măriei sale le număra bunurile. Cortul, împodobit cu argint, al duşmanului aceluia nemernic a fost luat ca pradă ... şi întreaga armată nu mai putea de bucurie şi lăuda pe Amon pentru izbânda pe care i-o dăruise fiului său în ziua aceea. Toţi îi lăudau măreţia şi biruinţa. Apoi s-a adus prada luată, care se compunea din mâini, robi, cai, care de luptă din aur şi argint... Măria sa a dat următoarea poruncă armatei sale: „Cuceriţi, cuceriţi, războinicii mei viteji ! Din porunca lui Re6, toţi străinii se găsesc astăzi în oraşul acesta şi, dacă astăzi cucerim cetatea Megiddo, e ca şi cum am fi cucerit o mie de oraşe, fiindcă principii tuturor ţărilor se află strânşi laolaltă în acest oraş. Cuceriţi cu inimă neînfricată, cuceriţi cu inimă neînfricată!” şi tot ce a întreprins măria sa împotriva oraşului aceluia, împotriva blestematului de duşman şi a oştirii sale, totul a fost scris... (totul) s-a însemnat pe un sul de piele în templul lui Amon ...

Predarea oraşului Megiddo

Și iată principii acelei ţări au venit, târându-se pe burtă, să sărute pământul, copleşiţi de puterea măriei sale, şi au venit să ne ceară îngăduinţa de a trage pe nas aerul trebuincios pentru răsuflare, copleşiţi de puterea cea mare a măriei sale ... Copleşiţi de puterea măriei sale, toţi principii i-au adus daruri: aur, argint, lazulit7, mălahit8, şi au mai adus şi grâne, vin, vite şi animale mici pentru armata măriei sale.

Daniile oraşului Megiddo

Lista prăzilor pe care armata măriei sale le-a luat din Megiddo: 340 de prizonieri; 83 de mâini; 2.041 de cai; 191 de mânji ; 6 armăsari; un car de luptă al duşmanului aceluia, bătut în aur şi cu oişte de aur; un car de luptă frumos al prinţului din Megiddo, bătut în aur; 892 de care de luptă aparţinând armatei sale nemernice; în total, 924 de care de luptă; nişte zale frumoase de bronz ale duşmanului aceluia şi nişte zale frumoase de bronz ale prinţului din Megiddo, 200 de zale de piele aparţinând armatei aceleia nemernice ; 502 arcuri, 7 prăjini de cort din lemn de măr, bătute în argint; ca vite, armata măriei sale a luat următoarele prăzi: ... 387 de animale diferite; 1.929 de vite mari; 2.000 de capre, 20.500 de oi ...

 

       1 Gaza, în sudul Palestinei.
       2 „Principele din Cadeş”, un oraş important din nordul Siriei ; în repetate rânduri egiptenii au avut de furcă cu această cetate, care se împotrivea expansiunii lor.
       3 Se vede de aici, tot mai pregnant, funcţia externă de cotropire a statului sclavagist egiptean.
       4 Oraş din nordul Palestinei.
       5 Amestec de aur şi argint, cam in proporţie de trei la unu.
       6 Iniţial, zeul suprem al Egiptului de Jos, apoi zeul războiului.
       7 Mineral rar de culoare albastră, folosit la confecţionarea unor obiecte de artă.
       8 Mineral de culoare verde, întrebuinţat la confecţionarea obiectelor decorative.

        După 15 ani de războaie, ambele părţi fiind epuizate, s-a încheiat un tratat de alianţa intre egipteni şi hitiţi, întărit şi printr-o căsătorie dinastica între Ramses al II-lea şi o principesa hitită. Este cel mai vechi tratat internaţional păstrat din lumea antică (1.296 î.Hr.).

 

Părţile contractante

Tratatul dintre marele principe al hitiţilor, Hattuşili cel puternic, fiul lui Murşili cel puternic, marele principe ale hitiţilor, fiul fiului lui Suppiluluma cel puternic, marele principe al hitiţilor şi User-Maat-Re cel puternic, marele suveran al Egiptului, fiul lui Men-Maat-Re1 cel puternic, marele suveran al Egiptului, fiul fiului lui Men-Pehti-Re2 cel puternic, marele suveran al Egiptului, a fost scris pe o tăbliţă de argint: un tratat bun de pace şi de înfrăţire, care statorniceşte pacea pe vecie.

Relaţiile anterioare între cele două ţări

În privinţa relaţiilor dintre marele suveran al Egiptului şi marele principe al hitiţilor, zeul, chiar de la început, de totdeauna, n-a îngăduit să existe duşmănie între ei. şi aceasta pe temeiul unui tratat.

Totuşi, pe vremea lui Muvatalli, marele principe al hitiţilor şi fratele meu, s-au dus lupte împotriva marelui suveran al Egiptului (Ramses-Meriamon). Acum însă, începând de astăzi, Hattuşili, marele principe al hitiţilor, a încheiat un tratat pentru a restabili relaţiile dintre Egipt şi ţara hitiţilor, relaţii statornicite de Re şi Sutech3, spre a nu se mai îngădui niciodată în viitor ivirea vreunei duşmănii între aceste ţări.

Renunţarea la noi cuceriri

Marele principe al hitiţilor să nu încalce niciodată Egiptul pentru a lua ceva de acolo, în vecii vecilor. User-Maat-Re Setep-En-Re, marele suveran al Egiptului, să nu încalce niciodată ţara hitiţilor, pentru a lua ceva din ea.

Obligaţia lui Hattuşili de a respecta tratatele anterioare

În ceea ce priveşte tratatul mai vechi, din vremea lui Suppiluluma, marele principe al hitiţilor, şi tratatul mai vechi din vremea lui Muvatalli, marele principe al hitiţilor, tatăl meu, le voi respecta pe amândouă.

Obligaţia Iui Ramses al II-lea de a respecta tratatul actual

Ramses-Meriamon, marele suveran al Egiptului, va respecta înţelegerea pe care o încheie astăzi cu noi. O vom respecta şi noi şi vom face întrutotul aşa ca pe vremuri.

Ajutor reciproc împotriva duşmanilor externi şi a răsculaţilor

Dacă un alt duşman porneşte împotriva ţărilor lui User-Maat-Re Setep-En-Re, marele suveran al Egiptului, iar acesta trimite la marele principe al hitiţilor şi spune: ,,Vină-mi în ajutor împotriva aceluia !” atunci, marele principe al hitiţilor să vină şi să nimicească pe duşman.

Dacă însă marele principe al hitiţilor nu doreşte să vină el însuşi, atunci să trimită ostile şi carele sale de luptă şi să-l nimicească pe duşman.

Sau dacă Ramses-Meriamon se mânie pe supuşii săi, iar aceştia îl supără din nou şi el vrea să-i nimicească, marele principe al hitiţilor să facă la fel şi să nimicească pe toţi cei ce s-au răsculat.

 

       1  Seti I.
       2  Ramses I.
       3  Iniţial era numele stâlcit al zeului egiptean Set. Apoi a început să desemneze pe orice zeu străin, în cazul de faţă hittit.

        Textul acesta este de o mare însemnătate pentru istoria economica a Egiptului de la sfârşitul noului imperiu teban, din timpul dinastiei a XX-a. Ramses al IV-lea, căutând să-şi asigure concursul preoţilor împotriva ucigaşilor tatălui sau, Ramses al III-lea, reînnoieşte toate daniile făcute de faraonii anteriori şi, cu acest prilej face un inventar exact al tuturor posesiunilor templelor. Din cele câteva fragmente reproduse aici se vede limpede uriaşa putere economică pe care o dobândiseră templele, ceea ce explica de ce – un secol mai târziu – marele preot Herihor va pune mâna pe domnie, prin detronarea dinastiei  ramsesilor.

 

Inventarul bunurilor, vitelor, grădinilor, ogoarelor, corăbiilor, şantierelor navale, oraşelor pe care faraonul — trăiască el sănătos şi nevătămat ! — le-a dat în proprietatea lăcaşului strălucitului său tată, Amon-Ra, regele zeilor, lui Mut1 şi lui Chon2 şi tuturor zeilor din Teba, în vecii vecilor.

Sclavii templelor

„Lăcaşul regelui Egiptului de Sus şi de Jos, User-Maat-Re-Meria-mon din casa lui Amon3”, la miazăzi şi la miazănoapte, aflat sub oblăduirea mai marilor peste templele acestei case, împreună cu toate posesiunile lui – 62.628 de capete. „Lăcaşul lui User-Maat-Re-Meri-amon din casa lui Amon”4, la miazăzi şi miazănoapte sub supravegherea mai marilor ţării, împreună cu toate posesiunile sale – 970 de capete. „Lăcaşul lui Ramses-Heca-Iunu din casa lui Amon”5 la miazăzi şi miazănoapte sub supravegherea mai marilor ţării, împreună cu toate posesiunile sale – 2.623 de capete... Cireada lui Ramses-Heca-Iunu din casa lui Amon, la fluviul cel mare – 1.867 de capete...

Sirienii şi nubienii prinşi de măria sa şi dăruiţi casei lui Amon, regele zeilor, casei lui Mut şi casei lui Chon – 2.607 de capete. Arcaşii lui User-Maat-Re-Meriamon, care şi-a făcut un templu minunat în casa lui Amon, oameni colonizaţi pentru muncă şi dăruiţi acestei case – 770 ...

Statui, icoane şi tablouri, pe care le îngrijesc dregătorii, stegarii şi funcţionarii, oameni ai ţării pe care faraonul i-a dat casei lui Amon, regele zeilor, ca aceştia să le apere şi să le păzească în vecii vecilor : la 2.756 de zei face 5.164 de capete. În total, 86.496 de capete.

Boi şi alte vite – 421.362 ; grădini şi crînguri – 433; ogoare – 864.168 şi o pătrime de aruri6; corăbii mari şi mici – 83 ; şantiere din cedru şi salcîm7 – 46; oraşe în Egipt – 56; oraşe în Siria şi Cuş8 – 9. În total, 65 de oraşe.

 

       1  Zeiţa protectoare a Tebei ; trecea drept soţia lui Amon.
       2  Fiul lui Amon.
       3  Marele templu de la Medinet-Habu, din Teba.
       4  Micul templu de la Karnac, Teba.
       5  Templul de la Luxor, Teba.
       6  Unitate de suprafaţă — 2 735 m2.
       7  E vorba de inventarul lemnos al şantierelor.
       8  Adică Nubia ; deci e vorba de oraşe din teritoriile cucerite în afara Egiptului propriu-zis.


hier55