Informaţii despre medicina egipteană au apărut la scriitorii greci de mai târziu (Teophrast, Dioscoride, Galenus), care citează mereu reţete pe care le deţineau de la medici egipteni.
      Hipocrat, părintele medicinii antice a studiat medicina la Memfis, în biblioteca marelui templu al lui Imhotep.
      Medicii egipteni erau funcţionari de stat. După Herodot, Istorii, II, 84, „fiecare, medic trata o singură boală, nu mai multe”, ceea ce presupune o specializare, deşi de pildă, la un moment dat un medic al Curţii, Iri era oculist specializat în intestine stomac şi anus, deci, se poate presupune că practica medicina generală.
      Reţetele medicale erau complexe formate din mai multe substanţe vegetale, minerale sau preparate din insecte (de pildă scarabei uscaţi şi pisaţi).
      Asupra medicinii egiptene cele mai multe informaţii au fost oferite de papirusul Ebers, o compilaţie de circa 875 de reţete şi vrăji. El se datează în mileniul al II-lea î.Hr. În papirusul amintit se păstrează un tratat asupra inimii: „Punct de plecare a secretului medicului: cunoaşterea mersului inimii şi cunoaşterea inimii...”.
      În general, însă, anatomia internă a omului era mai puţin cunoscută de către vechi egipteni, cu excepţia oaselor şi organelor interne. Nu cunoşteau rinichii, muşchii, nervii, venele, arterele.
      Tratamentele medicale se aplicau în cazul bolilor respiratorii, ale aparatului digestiv, ale căilor urinare. Medicii egipteni cunoşteau foarte bine anatomia externă a omului (cutia craniană, ochii, urechile, nasul, gâtul, gura).
      „Medicii de dinţi” erau apreciaţi şi cunoscuţi încă din timpul Regatului Vechi; tratamentele lor vizau cariile dentare, abcesele alveolare, pioreea. Pentru „plombe” în cazul cariilor dentare utilizau un ciment origine minerală (pământ de Nubia, crisocol) pisat în făină de al ac şi răşină de terrebint, miere, apă.
      În tratamentele oftalmologice erau folosite o serie de substanţe pentru tratarea afecţiunilor pleoapelor: blefarita ciliară, trichiassis, ectropion, cataracta, leucomul.
      O serie de observaţii dovedesc faptul că în domeniul ginecologic se cunoştea tratamentul unui număr de boli (metrite, cancer şi alte afecţiuni ale uterului).
      Într-un tratat de chirurgie (papirusul Smith) datat în mileniul al III-lea î.Hr., sunt descrise 48 de tipuri de răniri uşoare, fracturi, luxaţii; totodată se oferă şi exemple de modalităţi de vindecare sau descântece.
      În anul 1876, la publicare papirusului Ebers, Maspero a conchis cu privire medicina egipteană „... puţinul pe care-l ştiau egiptenii avea meritul de a fi fost descoperit cu aproape treizeci de secole înaintea erei noastre”.

 

 

 

d