Pictorul egiptean nu cunoştea perspectiva. Personajele erau, în general pictate pe un strat subţire de ipsos. Culoarea sugera sensul desenului, de pildă un personaj pictat în roşu-cărămiziu era un personaj negativ şi implicit un zeu al răului. Culoarea galbenă era o culoare fastă, verdele reprezenta vegetaţia, sănătatea; albastrul era culoarea cerului şi implicit îl desemna pe zeul Amon, negrul reprezenta pământul pe zeul Osiris şi pe zeul Anubis. De asemenea, negrul era culoarea folosită în pictarea mumiilor. Culoarea albă era culoarea coroanei Egiptului de Jos, pe care o purta faraonul.
      Palatele regale, templele, erau acoperite în culorile cele mai vii, care s-au păstrat nealterate în decursul secolelor. Culorile folosite erau negrul de cărbune, alb de var, ocru roşu şi galben, frită de faianţă egipteană. Temele abordate erau fie cele oficiale redând elemente din ritualul cultic al templelor (deşteptarea zeului, spălarea, coafarea, fardarea zilnică a statuii şi apoi îmbrăcarea a statui zeului) sau înfăţişând faraonul care el însuşi era considerat zeu(suirea pe tron , sărbătoarea de reîntinerire, de purificare etc), fie reprezentau scene din viaţa de familie (strânsul recoltei, creşterea vitelor etc).



 

 

d