O mare varietate de texte hieroglifice, monumente de arhitectură funerară, de cult sau laică, basoreliefuri, picturi, texte scrise pe papirusuri caracterizează cultura veche egipteană. Evoluţia ei poate fi urmărită în timp de-a lungul întregii istorii milenare a statului egiptean şi, în continuare, în secolele în epoca elenistică şi romană.

      În Egipt scrierea hieroglifică a apărut din reprezentarea schematică a unui obiect în epoca primitivă. Scribii au început simplificarea semnelor pictografice, care iniţial, însemnau cuvinte apoi devin silabe. Prin aceasta scrierea primea pe lângă caracterul vizual şi unul fonetic. Simplificarea silabelor printr-un semn grafic într-o altă etapă va duce în timpul Regatului Vechi la existenţa unui alfabet având 24 de sunete principale.
      Scrierea hieroglifică însumează o scriere pictografică utilizând simboluri pentru cuvinte, grupuri de consoane şi consoane izolate; nu există vocale.
      Scrierea era dispusă în coloane orizontale, citite de la dreapta la stânga, uneori şi pe coloane verticale, care se citeau de sus în jos. Materialele folosite pentru scris erau lemnul, piatra, pielea de animale şi papirusul.
      Tot în timpul Regatului Vechi a apărut o scriere rapidă, simplificată, denumită scrierea hieratică. Ea a fost utilizată mai ales pentru scrierea pe papiri.
      În secolul al VIII-lea î.Hr. a apărut forma definitivă a scrierii denumite demotică, care era o simplificare a scrierii hieratice.

      Scrierea hieroglifică însumează o scriere pictografică utilizând simboluri pentru cuvinte, grupuri de consoane şi consoane izolate; nu există vocale.

 



 

 

d