Prelucrarea lemnului, a pietrei, a metalului, a lutului şi a papirusului constituie îndeletniciri ale populaţiei, la fel ţesătoria şi tăbăcăria. Pentru construirea corăbiilor şi confecţionarea mobilierului, a sicrielor şi a altor obiecte se întrebuinţau nu numai varietăţile de lemn indigen, ci şi mari cantităţi de lemn importat (cedru din munţii Libanului, apoi aşa-numitul „lemn negru” adus din sud folosit mai ales la confecţionarea sarcofagelor).
      De timpuriu, egiptenii s-au ocupat şi cu meşteşugurile, ca olăria; oalele de pământ erau frumos lucrate, lustruite şi împodobite cu desene; ştiau să toarcă firele de cânepă, de in şi de lână şi să ţeasă pânză. Mai târziu, prin secolul al XVI-lea, când egiptenii au început să folosească, pe lângă alte metale, şi fierul meşteşugurile au luat o dezvoltare deosebit de mare, creându-se şi noi ramuri meşteşugăreşti.
      Prelucrarea pietrei a ajuns la o mare înflorire prin piramidele ridicate în timpul dinastiei a IV-a, ale faraonilor Keops, Kefren şi Mykerinos de la Gizeh, construite din blocuri uriaşe aduse de la mari depărtări cu ajutorul miilor de sclavi.

 

 



 

 

d