La început, agricultura se făcea într-un mod cu totul primitiv: seminţele erau aruncate direct în mâlul moale adus de revărsările fluviului şi apoi îngropate de copitele vitelor, minate peste pământul jilav. Tot vitele erau folosite şi la treierat, spicele fiind călcate de copitele lor. Dar pentru ca Egiptul să devină una din cele mai roditoare ţări, era nevoie de munca omului, căci agricultura s-a dezvoltat numai atunci când vechii egipteni au trecut la irigaţii, construind în acest scop canale, diguri şi rezervoare de apă. În felul acesta ei drenau apele revărsate ale Nilului spre câmpurile care trebuiau udate, având în acelaşi timp şi o rezervă de apă pentru vreme de secetă.
      Unificarea Egiptului a contribuit la dezvoltarea agriculturii dat fiindcă autoritatea de stat a luat măsuri pentru lărgirea reţelei canalelor de irigaţie după un plan dinainte stabilit.

      Gradul de dezvoltare a agriculturii îl arată şi varietăţile de grâne cultivate, mai ales orz. Alături de cereale, cultura legumelor, pomicultura, cultura viţei de vie şi a inului ocupau un loc important. Creşterea vitelor a trecut pe planul al doilea, mai ales în zona Deltei, care avea o oarecare însemnat.      

 

 

 

 

 

d