Termenul faraon provine din cuvântul egiptean per-aȃ („casă mare”), care desemna, la început, instituţia palatului. Termenul faraon este numele biblic (פרעה) (gr. φαραώ) dat regilor din perioada Regatului Nou. Faraonul, numit de scribi nesu ori „Maiestatea Sa” (hemef) este rege absolut și ereditar. Termenul faraon nu apare în scrierile timpurii ale egiptenilor antici, fiind folosit abia din timpul domniei lui Amenhotep III, în prima jumătate a secolului XIV î.Hr. Astfel, că el acoperă doar jumătate din monarhi care au domnit în Valea Nilului.
     Pentru egiptenii antici primul rege a fost Narmer, numit Menes de greci, care a domnit în jurul anului 3050 î.Hr. Ultimul faraon a fost o femeie de origine greacă, Cleopatra a VII-a, care a domnit între 51-30 î.Hr.. Ultimul rege nativ, Nectanebo al II-lea a condus țara cu 300 ani înainte. Preotul egiptean Manethon, care a trăit în timpul regilor ptolemei (în jurul anului 300 î.Hr.) a primit comanda regală de a scrie o istorie a Egiptului. Din păcate pentru istoriografie munca lui  Manethon s-a pierdut, dar din fericire unele fragmente care au ajuns până la noi ne-au permis să cunoaștem cele 30 de dinastii egiptene pe care Manethon le-a identificat în istoria țării sale.
     Titulatura faraonului, formată din cinci nume, proclama originea sa divină:
■■ „Horus”- echivalează cu zeul-șoim Horus care a primit tronul de la un tribunal format din zeități;
■■ „numele celor două stăpâne” - se identifică cu persoana a două zeiţe : zeiţa vultur Nekhbet din Egiptului de Sus din Oraşul El-Kab și zeiţa-cobra Wadjet din Buto (Tell el-Farrain) din Egiptul de sus (în Delta Nilului);
■■ „Horus de aur” - aurul („carnea lui Ra”) îi identifică originea divină; în epoca greacă numele se interpreta ca semnificând triumful lui Horus asupra lui Seth;
■■ „fiu al lui Ra” – identifică legătura dintre rege și cel mai important zeu egiptean; numele faraonului era de regulă cel purtat înainte de încoronare sa dar era precedat de formula „fiul lui Ra“.
■■ „rege al sudului şi al nordului” -  evidențiază apartenența faraonului la cele două regate „cel care aparține Trestiei (Egiptul de Sus) și Albinei (Egiptul de Jos)”.
     În timpul Imperiul vechi, faraonul a fost considerat o divinitate care conduce statul egiptean şi singurul element de legătură între muritori şi lumea zeilor. Ulterior se va forma, datorită preoţilor, o întreagă ideologie a divinizării despotului. Faraonul era ajutat la conducerea statului de sfetnici recrutaţi din rândul aristocraţiei, unde şi preoţii deţineau funcţii importante.
     Faraonul era zeificat, în timpul vieţii toţi se închinau lui ca unui zeu, iar după moarte atunci când fuziona cu divinitatea lui Osiris și dobândea nemurirea și un statut divin, i se aduceau onoruri ca şi celorlalţi zei în temple. Această ideologie era mediatizată cu ajutorul unor ceremonii, ritualuri şi sărbători. Exista şi legenda naşterii faraonului din căsătorie mistică a zeului soarelui cu o muritoare. Textele Piramidelor îi atribuie faraonului puterea de viață și de moarte asupra zeilor.  
     În timpul domniei sunt desfăşurate ceremonii complexe: încoronarea, confirmarea în fiecare An Nou, sărbătoarea sed (care urmăreşte să verifice şi să reînnoiască puterile faraonului). Aparatul său funerar – mormânt, temple funerare, mobilier, cult de întreţinere – este întreţinut de un întreg ritual care îl prezintă pe faraon având aceeaşi statură cu zeii.
     Atributele, înfățișarea și înfățișarea faraonului sunt codificate și ritualizate, având un caracter atât magic cât şi politic. Însemnele, îmbrăcăminte și podoabele sale sunt tratate cu venerație și precauție, fiind încredințate la început în grija familiei regale, apoi în marilor demnitari. 
     Biciul Nejej  este un simbol străvechi al statului, utilizat pe scară largă în ceremonii și care apare frecvent asociat cu zeul Osiris.
    Sceptrul lui Osiris (Heka) este tovarășul etern al Nejej. Dacă acest baston este utilizat de păstor spre a își conduce animalele sale, faraonul îl folosește pentru a-și conduce poporul lui. Sceptrul Heka a fost, de asemenea, asociat cu Osiris și cu marile puteri magice (cuvântul Heka înseamnă magic).
     De obicei, regele este reprezentat cu brațele încrucișate și purtând în mâini câte unul dintre aceste simboluri ale puterii. Puterea sa este consolidată și de astfel de mesaje : „Eu sunt Domnul tuturor terenurilor și efectivelor din Egipt”, „reprezintă puterea temporală și spirituală”.  
     Sceptrul Sejem, folosit de regi și nobili, simboliza tăria și puterea magică a purtătorului său.
     Ţinuta ceremonială îl prezintă pe faraon cu o barbă falsă, care era prinsă la coroană, sceptre, coroane, diadema uraeus (șarpe cobră), coadă de cobră. Se crede că barba falsă ar imita barba lui Osiris sau a regilor din Punt (Somalia), de unde ar fi de origine egiptenii. De obicei faraonul, ca şi toţi supuşii săi, se rădeau, cu toate că uneori lăsau să le crească o barbă scurtă tăiată pătrat. Se cunoaște că preoţii egipteni se rădeau pe cap şi peste tot corpul dar se şi epilau destul de des.
     Îmbrăcămintea faraonului era mult mai fastuoasă decât al dregătorilor, prinţilor sau rudelor regelui. Un şorţ plisat şi susţinut de o centură având în mijloc cartuşul faraonului reprezintă piesa principală a costumului purtat de faraon. O coadă de taur este legată în spatele faraonului. Regele merge adesea desculţ dar poartă şi sandale de metal, de piele, de răchită.
     Podoabele purtate la gât sunt variate, de cele mai multe sunt salbe formate din perle, ori de aur. La gât poartă un pectoral de aur masiv care înfăţişează un templu cu faţada sa. Brățările sunt purtate la gleznele picioarelor şi la mâini. Nenumărate tipuri de coliere, cercei, curele, sandale, articole de îmbrăcăminte plisate și în alte tipuri de bijuterii, creau viziunea unui faraon care se arătă în toată splendoarea sa locuitorilor umili ai Văii Nilului.
     Fără îndoială cel mai cunoscut element de îmbrăcăminte al faraonilor egipteni au fost coroanele proprii. Faraonul apare în public întotdeauna cu capul acoperit, cu părul tăiat scurt tocmai spre a se putea schimba uşor. Coroana regală cea mai simplă constă într-o perucă rotundă, împodobită cu o diademă ce are rolul unei coroane care se leagă la ceafă lăsând să cadă pe umeri mai multe falduri. O cobră de aur (uraeus) este fixată pe fruntea faraonului pe această diademă.
     Coroanele reunite ale Egiptului de Sus şi de Jos sunt purtate în cadrul ceremoniilor. Coroana albă (Hedjet) a Egiptului de Sus, este o bonetă înaltă care se subţiază înspre vârf unde se sfârşeşte printr-o balonare. Coroana roșie (Desheret) a Egiptului de Jos, este o mitră care se prelungeşte în spatele capului printr-o tijă tare, de pe baza căreia pleacă o spirală de metal. Combinația celor două coroane (Sejemty) se numește pşent. Atunci când pleacă la luptă, faraonul poartă o cască albastră rotundă împodobită cu o cobra (uraeus) în frunte şi două banderole în spatele gâtului. O altă „pălărie” este făcută dintr-o pânză albă cu dungi roşii, fixată cu o banderolă de aur, peste care se aşeza coroana dublă. Uneori pe această pânză se fixau două pene înalte sau se punea o mitră roşie (coroana Egiptului de Jos) având pe laturi două coarne de berbec (simbolul zeului Amon) de la care porneau două pene între care se afla un disc de aur având înainte un uraeus.

tutankamon