Multă vreme s-a păstrat în Egipt organizarea gentilică. O dată cu folosirea şi răspândirea metalelor, creşterea surplusurilor de produse a dus la înlocuirea proprietăţii comune prin proprietatea privată, a dus la inegalitatea de avere. Ginţile s-au transformat in comunităţi teritoriale, care cuprindeau întinderi mari de pământ, împărţite în loturi, prin canale de irigaţii; în sarcina acestor comunităţi cădea îngrijirea tuturor canalelor de irigaţi de pe cuprinsul lor. Aceste comunităţi teritoriale se numeau nome (această denumire a fost dată mai târziu de greci; nomos = ţinut, teritoriu, district/, iar conducătorii lor, nomarhi.

Nomele reprezintă rezultatul unui proces de stratificare socială în sânul comunităţilor gentilice şi, în acelaşi timp, sunt primele formele de organizare politică. Nomarhii repartizau fiecărei familii loturi din pământul comun, se îngrijeau de canalele de irigare, strângeau dările şi conduceau cetele armate de care dispuneau. La începutul mileniului al IV-lea î.Hr.., sunt documentate 40 de nome pe teritoriul viitorului stat egiptean.

Luptele dintre diferite nome pentru hegemonie, în dauna unor nome mai slabe, au grăbit procesul de unificare politică şi din nevoia unui sistem unitar de irigaţie pentru întreaga ţară.

Regatul egiptean reunificat treptat sub conducerea unui singur faraon s-a extins pe o suprafaţă considerabilă, mult mai amplă decât cea sumeriană şi chiar babiloniană. Egiptul avea multe materii prime (piatră, de pildă) şi o agricultură dezvoltată pe valea Nilului. De aceea, în Egipt s-a format un sistem administrativ centralizat şi local pe care îl cunoaştem relativ bine datorită numeroaselor documente scrise şi arheologice. Administraţia centrală era concentrată în palatul regal, Pir, nume din care derivă şi titlul de faraon dat suveranilor egipteni de către Biblie.

Aparatul de stat egiptean se caracterizează printr-un centralism administrativ, un vast aparat birocratic, care era organizat pe trei domenii: 1. lucrările publice; 2. administrarea justiţiei; 3. stabilirea şi încasarea impozitelor.
      Impunerile se făceau pe bază de recensământ periodic al pământurilor şi al celorlalte bunuri mobile şi imobile. Impozitele intrau în visteria faraonului.