egipt satelit
Egiptul văzut din satelit

     Egiptul (Herodot îl denumea „un dar al darul Nilului") este situat în partea de nord-est a continentului african, în fertila vale a Nilului („pământ negru”), lungă de circa 1000 km şi lată de 10-20 km, mărginită la V şi la E de pustiuri („pământ roşu”).
      Suprafaţa pământului cultivabil în valea Nilului varia între 25-50 km lăţime, în regiunea dinspre Marea Mediterană, iar spre sud-est era mult mai îngustă. La est şi vest munţi stâncoşi şi deşerturi imense mărginesc Egiptul şi, de fapt, îl şi izolează de restul lumii antice.
      Spre deosebire de aceste deşerturi, pământul din valea Nilului era extrem de bogat, datorită aluviunilor aduse în timpul revărsărilor periodice ale marelui râu.
      Începând din luna iunie, fluviul Nil se umfla datorită zăpezilor din munţii Abisiniei şi din cauza ploilor din regiunile ecuatoriale. Până în luna septembrie, Nilul se revarsă acoperind întreaga suprafaţă cu nămolul vegetal bogat în îngrăşăminte naturale. De aceea populaţia capta o parte a apelor revărsate pentru a le folosi la irigarea pământului în perioada de secetă.
      Egiptul mai avea şi alte bogăţii naturale. În munţii aflaţi la est şi vest de Nil existau variate soiuri de piatră (calcar, granit, diorit, bazalt, porfir etc), la fel aramă (în Peninsula Sinai), aur (Nubia).

 

 

      Populaţia din epocile istorice este un amestec al diferitelor triburi care au pătruns pe valea Nilului, ocupându-se de agricultură. Viaţa acestor triburi a fost o luptă permanentă împotriva altor triburi învecinate. De aici au rezultat numeroase influenţe reciproce de natură cultural-politică. Săpăturile arheologice au scos la lumină, în diferite puncte al Egiptului, mai ales în zona Deltei şi în sud, urme de viaţă şi aşezări omeneşti încă din epoca neolitică. În alte locuri, au apărut urme de viaţă materială dintr-o epocă mai recentă, când, alături de obiecte din piatră  (vârfuri de săgeţi de silex, capete de buzdugane din granit, pumnale sub formă de romburi), au început să apară obiecte din aramă.
       Societatea omenească de pe teritoriul Egiptului trăia în comunităţi gentilice, cultivând pământul pe care-l ocupa. Aceste comunităţi erau legate între ele nu numai prin efortul comun împotriva revărsării Nilului, ci şi prin legături de natură religioasă. Cu timpul obştile gentilice se transformă în obşti teritoriale, în grija cărora cade întreţinerea canalelor de irigaţie de pe teritoriile lor. Mai multe comunităţi se unesc pentru îngrijirea aceloraşi canale de irigaţie. Aceste unităţi teritoriale erau numite nome (nomos = ţinut, în limba greacă).
      Formarea nomelor reprezintă un pas înainte în unificarea teritorială pentru formarea statului. Fiecare nomă era condusă de un nomarh. Pe teritoriul fiecărei nome se dezvoltă un centru în care se întrunesc organele de conducere pentru a lua măsuri de interes general. Aşezarea era, de obicei, înconjurată de o incintă circulară, pentru a apăra nu numai pe conducătorii nomei, ci şi pe cei care căutau adăpost împotriva atacurilor, mai ales în timpul nopţii.

 

egiptul antic