Historia magistra vitae

b1
ORGANIZAREA MILITARĂ

Buna organizare romană este cel mai bine redată în armată, a cărei coloană vertebrală a fost legionarul – un simbol al luptătorului profesionist.

În timpul republicii noilor legiuni li s-au atribuit un număr de serie (numerele I-IV erau rezervate celor înfiinţate de consuli). Oricare ar fi fost sistemul de numerotare (nu este pe deplin înţeles) mai multe legiuni puteau avea în acelaşi timp acelaşi număr. Pentru a se evita confuziile, fiecare legiune îşi adăuga un nume sau un pseudonim care să reflecteze circumstanţele formării sale, numele fondatorului, locul unde a fost înfiinţată sau locul unde s-a distins în luptă.

Fiecare legiune avea propriul stindard numit de cele mai multe ori „vulturul”. Acesta reprezenta punctul de adunare pe câmpul de luptă şi un semnal asupra acţiunii ce urma să fie efectuată pe front. Pierderea acestuia reprezenta un dezastru şi o ruşine pentru legiune.

Aquilifer – este cel care purta stindardul legiunii; putea fi doar un centurion ales dintre cei cu vechime în armată.

Imaginifer – purta stindardul ce reprezenta imaginea împăratului.

Purtătorii de stindarde purtau piei de animale peste căştile de protecţie.

O unitate legionară avea autonomie, fiind capabilă să se descurce cu propriile resurse săptămâni întregi. Legionarii făceau ei înşişi toate muncile manuale necesare în construcţia taberelor militare, a drumurilor, precum şi lucrări de inginerie. Fiecare legionar purta cu el în campaniile militare instrumente de lucru şi o pereche de pari care erau folosiţi, de fiecare dată când staţionau, la crearea unei palisade în jurul taberei.

Echipamentul militar purtat de legionar mai cuprindea haine, o oală de gătit, raţii alimentare, bunuri personale şi, bineînţeles, arme şi armuri.

Fiecare legiune era completată cu specialişti şi meşteşugari: topografi, armurieri, vânători, infirmieri, veterani, chiar şi ghicitoare. Cercetaşii mergeau înaintea coloanei militare aflată în marş pentru a alege locul cel mai bun de a instala tabăra peste noapte. Această tabără era construită după acelaşi model de fiecare dată, fiind înconjurată de un şanţ, un val de pământ şi o palisadă. Toate acestea erau construite la fiecare oprire. Corturile făcute din piele, în care dormeau opt oameni, au fost cărate de catâri.

O legiune era formată din 10 cohorte, împărţite fiecare în 6 centurii de către 80 de oameni conduse de către un centurion.

Comandantul unei legiuni (legatus) era numit în funcţie politic pe o perioadă de 3-4 ani; el era asistat de 6 ofiţeri tineri – tribuni militari – numiţi şi ei politic. Un ofiţer superior profesionist (castrorum praefectus), aflat în serviciu timp de 30 de ani, era responsabil cu organizarea şi echiparea unităţii.

Responsabilitatea activităţilor zilnice revenea centurionilor, cel mai vechi dintre ei (centurio primi Pili sau primus pilus) comanda prima centurie din prima cohortă.