Historia magistra vitae

b1
RELIGIA

Jertfele

Erau mai multe tipuri de jertfe:

■ de cerere – hostiae postulationes;

■ de expiere – hostiae piaculares;

■ când se cerea sfatul zeilor – hostiae consultativele.

Ofrandele constau şi din fructe şi cereale (primiţii, cele dintâi roade). La începutul istoriei romane sunt menţionate şi unele sacrificii omeneşti, dar care au fost interzise prin hotărârea Senatului, în anul 97 î.Hr. (mai ales cele ce se făceau în zonele ocupate din Galia).

La 14 mai avea loc o ceremonie a aruncării unor păpuşi de paie în Tibru, fapt ce a fost interpretat ca o amintire a sacrificiilor umane care se efectuau în vechime spre a dobândi bunăvoinţa zeului fluviului.

Cu ocazia sărbătorii Lupercalia (15 februarie), preotul atingea cu un cuţitaş însângerat fruntea a doi tineri. Apoi sângele era şters cu lină muiată în lapte, iar tinerii erau obligaţi să râdă. Sacrificatorul purta o togă albă (immaculata). Jertfele de familie şi rugăciunile familiei le îndeplinea pater familias.


Divinaţia

Romanii, ca şi celelalte popoare antice, aveau nevoie să îşi cunoască viitorul. Acest interes se intensifică sub influenţa culturii religioase venite dinspre greci şi orientali, mai ales după perioada ce a urmat celui de al doilea război punic.

Roma cunoaşte o înmulţire a practicilor menite să prevadă viitorul (divanaţia) prin sosirea în oraş a ghicitorilor şi astrologilor străini. Aceştia sunt consultaţi atât de oamenii bogaţi, cât şi de cei săraci.

Romanii cunoşteau practica divinaţiei doar sub forma unui dialog cu divinităţile prin care urmăreau să-i consulte asupra unor acţiuni pe care urmau să le facă. Acesta se realiza prin interpretarea auspiciilor de către preoţi specializaţi în prezicerea viitorului folosindu-se de cântecul şi zborul păsărilor efectuat într-un spaţiu sacru bine delimitat (templum) sau de observarea poftei de mâncare a puilor sacri.

O metodă de ghicire a viitorului este introdusă în viaţa romanilor de preoţii etrusci – haruspices. Voinţa divină se descifra prin interpretarea măruntaielor animalelor sacrificate (mai ales al ficatului).

Miracolele reprezintă manifestări ale furiei divine (cutremur de pământ, ploaie de sânge, ploaie de pietre, căderea unei vaci de la etajul 2 sau 3 al unei case ş.a.). Ele sunt necesare pentru restabilirea păcii zeilor (pax deorum). Rolul găsirii mijloacelor prin care zeii pot fi liniştiţi le revine preoţilor quindecemvirilor, care după consultarea Cărţilor sibiline (de origine etruscă) aleg riturile ce trebuie să fie realizate ţinându-se seama de caractereristicile miracolului.