Historia magistra vitae

b1
VIAȚA COTIDIANĂ

Veşmântul antic constă dintr-un dreptunghi de stofă care se înfăşoară pe corp, fiind menţinut cu agrafe sau fibule şi cu o cingătoare. Tunica este lungă până la glezne, aşa cum se poate vedea la statuia conducătorului de car din Delfi.

În secolul al IV-lea, bărbaţii sunt îmbrăcaţi în tunici lungi de pânză fină şi îşi împodobesc părul cu bijuterii din aur. Femeile poartă tunici din lână fină, din in sau din muselină brodată sau încreţită, şaluri multicolore şi au pieptănături savante - cosiţe, păr ondulat - şi diademe.

cp-2

În secolul al V-lea, atenienele îşi mai amintesc, cu nostalgie, de aceste veşminte rafinate. Dar, după războaiele medice, vremurile sunt mai austere ... În acea vreme se poartă o tunică scurtă, chiton, prinsă pe umeri cu agrafe sau bride. Sclavii, muncitorii şi soldaţii poartă aşa-numita exomis, tunică ce lasă un umăr descoperit, prinsă în talie cu o cingătoare şi cu o fibulă sau un nod pe umărul celălalt. Tunica, strânsă în talie cu o cingătoare, formează cute bufante. Când se duce la culcare, grecul îşi scoate cingătoarea.

Mantaua, himation, este o bucată de stofă de lână de formă dreptunghiulară, care se drapează în mod liber; este prinsă cu o agrafă pe un umăr. La persoanele elegante, aceasta este împodobită uneori cu benzi colorate. Braţul drept rămâne în întregime liber. Mantaua soldaţilor se numeşte hlamidă. Este scurtă şi largă, în general de culoarea purpurii.

Femeile utilizează aceeaşi vestimentaţie, cu particularităţi care îi conferă mai multă eleganţă. Tunica (peplos) este din lână sau in, ajustată cu fibule sau cusută. Femeile din Sparta purtau un peplos desfăcut şi scurt, ce servea drept tunică şi manta: un şal de lână prins pe umeri cu o fibulă, fără cingătoare. Cea mai mică mişcare descoperă una din laturile corpului. Acest veşmânt este ironizat de poeţii atenieni.

Peplosul poate fi îndoit în partea de sus, unde se dublează, iar îndoitura este împărţită în două, în talie, de o cingătoare, aşa cum se poate vedea la copia statuii lui Fidias, Atena Promachos. Atenienele poartă de asemenea o tunică de in, iar iarna diverse modele de mantale.

În secolul al V-lea î.Hr., bijuteriile rezervate femeilor, cu excepţia inelului cu piatră, pe care bărbaţii îl folosesc pentru a-şi pune pecetea. Femeile poartă coliere, brăţări la încheietura mâinii sau între cot şi umăr, cercei şi inele de gleznă. Evantaiul şi umbrela fac parte dintre accesoriile feminine. Lenjeria de corp nu este cunoscută, cu excepţia sutienului.

Bărbaţii merg prin casă - unii şi pe stradă - în picioarele goale; însă există pantofi şi sandale. Sunt făcute, în general, la comandă. Coturnul, obiect folosit în teatru, este o încălţare cu talpă groasă. Femeile devin mai înalte punând un talonet între talpă şi sanda şi poartă încălţări de toate culorile.

Bărbaţii merg cu capul descoperit în oraş. Soldatul are o cască metalică. Pentru a se apăra de soare, bărbaţii folosesc aşa-numitul pilos, pălărie de fetru, conică şi ascuţită, destul de înaltă, şi mai ales petasos, de fetru sau paie, cu boruri foarte late, cu calotă joasă, prevăzută cu un şiret care permite să fie lăsată pe spate. Cât despre femei, ele îşi acoperă capul cu un colţ al tunicii sau folosesc o pălărie cu boruri late, cu centrul ridicat, de formă ascuţită, tholia. Ele se apără de soare cu umbrela.

Femeile se epilează pe braţe şi la subraţ cu briciul sau cu opaiţul. Se fardează din abundenţă, îşi ţin fardurile în pixide, folosesc parfumuri şi creme de frumuseţe. În secolul al V-lea, pieptănăturile lor sunt complicate, cu bucle ridicate în vârful capului şi lăsate pe spate, reţinute de o diademă. Îşi vopsesc părul mai ales blond, culoarea la modă, şi cunosc meşele sau perucile.

Bărbaţii merg adesea la bărbier, care se ocupă de păr, mustaţă şi barbă. Se piaptănă cu aceeaşi atenţie ca şi femeile, aşa cum se poate vedea la statuia Cavalerului Rampin, care are o coafură rafinată. Atenianul din secolul al V-lea avea părul destul de scurt şi barba tăiată oval sau de formă ascuţită. Nu se poate vorbi despre o anumită modă.