- Conferinţa de pace de la Paris şi-a asumat răspunderea de a organiza pe baze noi pacea obţinută atât de greu.
- puterile învingătoare Anglia, Franţa, S.U.A., Japonia sunt de acord cu propunerile preşedintelui Wilson născându-se astfel Societatea Naţiunilor, iar pe ruinele fostului Imperiu austro-ungar s-au întemeiat state naţionale
- au fost create probleme asupra modului cum au fost tratate „micile puteri” printre care şi România.
- delegaţia română a protestat asupra modului în care a fost elaborat tratatul cu Germania.
- constituirea sistemului politic de la Paris-Versailles putea fi considerată ca fiind încheiată, după semnarea celui de-al doilea tratat cu Turcia (1923) , polarizările în viaţa politică internaţională primejduia grav opera politică săvârşită la Paris.
-19 noiembrie 1919 Congresul american respinge ratificarea tratatului cu privire la Constituirea Societăţii Naţiunilor şi implicit a tratatului cu Germania.
-S.U.A. refuză să susţină procesul de reaşezare politică în Europa, acelaşi statut au avut şi Germania şi Rusia Sovietică.
- Germania şi Rusia sovietică au cooperat în multiple domenii, în direcţia eludării sistemului versaillez.
- astfel, 16 aprilie 1922 la Rapallo s-a semnat un tratat de colaborare care a fost extins la Ucraina, Georgia, Azerbaidjan şi Armenia şi care cuprindea o serie de anexe secrete
- relaţiile franco-engleze au fost dominate de neîncredere fapt ce a avut consecinţe nefavorabile asupra ţărilor din răsăritul Europei şi asupra României;
- marile puteri au dus faţă de Germania politica de „appeasement” (liniştire) sau conciliatorism, al cărui preţ a fost izolarea politică a statelor interesate în menţinerea statu-quo-ului teritorial, inclusiv România
- planul Dawes adoptat în 1924 sublinia puternicul cerc de interese anglo-american în refacerea economică a Germaniei;
- ocuparea Ruhrului (11 ianuarie 1923 – 31 august 1925) părea să dea câştig Franţei în chestiunea reparaţiilor germane;
- pactul de garanţii renan, semnat la Locarno în 1925 şi ansamblul acordurilor economice şi politice sovieto-germane din primăvara anului 1926 puneau în evidenţă prăpastia dintre blocul marilor puteri învingătoare sau învinse dispuse să-şi facă reciproc concesii, dar şi completa indiferenţii faţă de soarta naţiunilor din estul Europei, devenite obiect de negociere în împărţirea sferelor de influenţă şi putere
- pot fi considerate formale acţiuni pacifiste de interes general;
- pactul Briand-Kellogg (27 august 1928) prin care războiul era interzis ca instrument de reglementare a intereselor naţionale (63 de state participante)
- Protocolul de la Moscova semnat de vecinii europeni ai U.R.S.S la 9 februarie 1929, care se obligau să-l pună în aplicare chiar înainte ca ratificarea să fi fost făcută de toţi semnatarii,
- pacea era ameninţată de înţelegeri internaţionale:
- protocolul din 26 iunie 1931 U.R.S.S. prelungea tratatul sovieto-german (1922, reînnoit 1926) şi îngăduia Germanei să-şi refacă potenţialul militar şi să continue politica revanşardă şi revizionistă
- adoptarea planului Young (11 august 1929) reducea reparaţiile germane cu 20 %    
- conferinţa pentru dezarmare de la Geneva (2 februarie 1932 - 11 iunie 1935) respecta aceeaşi regulă
- România şi Franţa se pronunţă pentru o dezarmare progresivă în timp ce Anglia, S.U.A., Germania afirmau nevoia unei depline egalităţi a tuturor Marilor Puteri în materie de armament. Acestora li se mai adaugă Franţa şi Italia care au semnat „Declaraţia celor 5 puteri” la 11 decembrie 1932.
- deşi Hitler îşi expusese doctrina în „Mein Kampf” încă din 1926 trei garanţi ai păcii mondiale Anglia, Franţa şi Italia semnau la 15 iulie 1933 un pact colectiv care instituia un directoriu al celor patru (cu Germania) asupra problemelor europene fără participarea celorlalte state,
- în contextul eşecului conferinţei pentru dezarmare (1935) se poate considera ca un succes, semnarea la Londra la 3-5 iulie 1933 a Convenţiilor de definire a agresorului între URSS, Estonia, Letonia, Polonia, România, Turcia, Afganistan, Persia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Lituania, Finlanda
- Franţa a iniţiat scria pactelor de asistenţă mutuală cu U.R.S.S. la care au fost invitate Polonia, Cehoslovacia şi România pactul cehoslovaco-sovietic din 16 mai 1935, Tratatul franco-sovietic din 2 mai 1935, Tratatul de neagresiune sovieto-polon din 25 august 1932 (Moscova);
- în 1936, încurajată de ezitările Franţei, Germania a denunţat tratatul de la Locarno şi a ocupat zona demilitarizată renană 17 martie 1936;
- U.R.S.S. a renunţat la contracararea agresiunii germane
- Anglia şi Franţa vor iniţia politica conciliatorismului fiind dispuse să facă jocul Germaniei în estul Europei sacrificând acele state pe care trebuiau să la susţină în cadrul sistemului politic Versailles.
- poziţiile revizionismului se vor consolida după:
- ocuparea Austriei (11-12 martie 1938) Anschluss-ul;
- acordul de la München (29-30 septembrie 1938) ;
- pactul Anticomintern şi ulterior Tratatul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939)vor arunca omenirea în pragul celui de al doilea război mondial.  

- politica externă a României în perioada interbelică a avut ca obiectiv major recunoaşterea de către Marile Puteri a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale. România Mare în 1918 măsura 295.049 km2, mai mult decât dublu înainte de război.
- ţările vecine alcătuiau prin raportare directă cu România două grupe distincte:
- una compusă din: Cehoslovacia, Polonia (ambele republici) şi Iugoslavia (regat) cu care avea relaţii foarte bune concretizate în acorduri bi şi multilaterale şi apărau ferm sistemul de la Versailles
- alta compusă din: U.R.S.S. şi regatele maghiar şi bulgar aşezate în tabăra forţelor revizioniste
- la 13/26 ianuarie 1918 Consiliul Comisarilor poporului din Petrograd a hotărât unilateral ruperea relaţiilor diplomatice cu România, declarând că fondul de aur aparţinând României care se găseşte la Moscova, este intangibil pentru oligarhia românească
- problema Basarabiei şi tezaurului au alimentat puternice tensiuni între cele două state. Delegaţia sovietică la negocierile de la Riga 13 ianuarie 1932, arată că în cazul unui tratat de neagresiune vor lipsi termenii: 1) integritate; 2) inviolabilitate: 3) suveranitate
- în ce priveşte Ungaria:
- de la început refractară semnării tratatului de pace.
- nu recunoaşte hotărârea Adunării Naţionale de la 1 decembrie 1918.
- la 19 martie 1919 Comitetul militar interaliat de la Paris cere trupelor maghiare din Transilvania să se retragă pe linia Satu-Mare-Oradea-Arad (până la încheierea negocierilor de pace).
- la 21 martie 1919 după proclamarea Republicii Sovietice a Sfaturilor la Budapesta se trece la declanşarea ostilităţilor din iniţiativa părţii maghiare
- la 16-18 aprilie 1919 armata română atinge Tisa şi împreună trupele cehoslovace au împiedicat o posibilă joncţiune ungaro-sovietică
- ministrul de externe maghiar Bela Kun a recunoscut justeţea drepturilor românilor asupra Transilvaniei, iar la 11 şi 13 iunie 1919 Conferinţa de pace a reglementat frontiera între cele două ţări. Nu a putut fi evitat un atac maghiar în perioada 20-23 iulie 1919
- contraofensiva română din 24 iulie 1919 se finalizează cu ocuparea capitalei ungare la 4 august 1919
- după stabilizarea situaţiei politice a acestei ţări trupele române s-au retras în perioada (14 noiembrie 1919-20 martie 1920)

- Poziţia Marii Britanii şi a Franţei faţă de problemele mari ce priveau România s-a definit în funcţie de interesele economico-politice-strategice urmărite în Europa centrală şi sud-estică, în funcţie de factorul german, factorul sovietic, tratatele de pace şi problema reparaţiilor
- România a făcut parte dintre membrii fondatori ai Societăţii Naţiunilor
- la 28 iunie 1919 delegaţia română a semnat tratatul cu Germania deşi îi cunoscuse conţinutul numai cu cinci minute înainte
- la 2 iunie 1919 a fost înmânat delegaţiei române proiectul tratatului cu Austria prin care:
- minorităţile naţionale beneficiau de protecţia marilor puteri:
- deplina libertate a tranzitului de mărfuri pe teritoriul României, vreme de cinci ani;
- acoperirea unei sume cu titlul de reparaţii în contul teritoriilor eliberate de sub dominaţia austro-ungară;
- a provocat nemulţumiri şl stabilirea frontierelor României cu Iugoslavia şi Ungaria (11 şi 13 iunie 1919);
- punctul de vedere nefiind respectat, delegaţia română se retrage de la negocierile de pace la 2 iulie 1919 iar I.I.C. Brătianu de la conducerea guvernului (10 septembrie 1919);
- la 10 septembrie 1919 semnarea Tratatului de la Saint-Germain en Loye între Puterile aliate şi Austria. România fiind ameninţată că dacă nu va reveni în 8 zile la masa tratativelor i se va retrage dreptul de participare la conferinţă;
- la 10 decembrie 1919 sub guvernarea „Blocului parlamentar” prezidat de Alexandru Vaida-Voevod după lungi negocieri erau semnate tratatele cu Austria şi Bulgaria semnate la Neuilly-sur-Seine şi Tratatul Minorităţilor, care acorda tuturor locuitorilor fără deosebire de origine, naţionalitate, limbă, rasă sau religie deplina ocrotire a vieţii si libertăţilor. Erau necunoscute unirea Bucovinei cu România precum şi frontiera româno-bulgară din 1913;
Tratatul cu Ungaria:
- Al. Vaida Voevod, conducătorul delegaţiei române la Londra între 3-8 martie 1920 a reuşit să convingă membrii consiliului suprem de drepturile românilor asupra Transilvaniei. Textul definitiv al tratatului înmânat delegaţiei maghiare la 6 mai 1920 a fost semnat la 4 iunie 1920 la Trianon, partea română fiind reprezentată de Nicolae Titulescu;
- Tratatul cu Turcia, ultimul din cele cinci a fost semnat la 10 iulie 1920 dar nu a fost aplicat datorită clauzelor sale înrobitoare. Abia la 24 iulie 1923 în cadrul conferinţei de la Lausanne va fi finalizat un nou acord cu această ţară, căruia i s-a adăugat şi o nouă convenţie asupra strâmtorilor (cea din urmă fiind semnată):
- Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 recunoştea unirea Basarabiei cu România de către 4 din cele 5 mari puteri învingătoare (Anglia, Franţa, Italia, Japonia)

- a fost marcată de tendinţa revizuirii tratatelor semnate cu ţările învinse, proiectul eşuat al „Confederaţiei danubiene” lansat de Ungaria prin care se preconiza refacerea vechii monarhii dualiste prin revenirea la tron a ultimului împărat Carol de Habsburg şi refacerea de fapt a Ungariei milenare;
- încă din august 1920 România, Cehoslovacia şi Iugoslavia în egală măsură ameninţate au ajuns la un acord de principiu în privinţa cooperării, întârziat de speranţa cooptării pe o largă platformă antirevizionistă a Poloniei şi Greciei;
- Take Ionescu în călătoria diplomatică la Paris, Londra şi ulterior Varşovia a precizat că preconiza o alianţă în cinci, care va constitui o barieră atât în calea Germaniei cât şi în cea a unei eventuale alianţe a acesteia cu Rusia Sovietică. Se mai menţiona că alianţa este deschisă şi Austriei şi Ungariei;
- reacţia favorabilă la Paris şi Londra a contracarat „Confederaţia danubiană” şi a asigurat succesul forţelor ce se opuneau revizuirii tratatelor.
- la Varşovia s-a convenit ca alianţa să fie completată cu un tratat polono-român semnat la 3 martie 1921 la Bucureşti:
- Mica înţelegere se va forma în scurt timp:
- la 22 aprilie 1921 şi 7 Iunie 1921 când erau definitivate convenţiile de alianţă defensivă româno-cehoslovacă şi româno-iugoslavă;
- în septembrie 1921 un act similar se încheia la Praga între Cehoslovacia şi Polonia.
- noul organism reprezenta cea mai sigură garanţie a păcii şi securităţii în această zonă a Europei iar Ungaria era descurajata în tendinţele ei revizioniste;
- România nu a putut rezolva contenciosul ei cu Uniunea Sovietică, deşi au fost şi unele semne încurajatoare:
- la începutul anului 1920 guvernul român arată că nu va ataca Uniunea Sovietică;
- contactele de la Copenhaga (februarie 1920) şi Varşovia (octombrie 1921) ;
- 1922 conferinţele în care România a manifestat o atitudine favorabilă faţă de U.R.S.S. la Geneva, Odesa, Haga:
- convorbirile de la Tiraspol legate de restabilirea ordinii în zona de frontieră:
- în 1924 tensiunile cu Rusia Sovietică au crescut în urma recunoaşterii U.R.S.S. de state din Europa şi America, fapt ce reprezenta o presiune asupra României de a relua relaţiile diplomatice cu această ţară. Convorbirile româno-sovietice de la Viena deschise pe 25 martie 1924 sunt făcute publice pe 28 martie:
- reprezentantul român arată că reluarea relaţiilor reciproce este condiţionată de recunoaşterea frontierelor răsăritene;
- şeful delegaţiei sovietice a arătat că se ţine cont numai de dreptul de autodeterminare a popoarelor şi a propus un plebiscit în Basarabia;
- reînnoite la 2 aprilie, propunerile sovietice au fost respinse întrucât punea discuţie tratativele de pace;
- punctul de vedere al delegaţiei sovietice coincidea cu teza impusă de conducerea Internaţionalei a III a Partidului Comunist din România pe care acesta a popularizat-o prin organele sale de presă în februarie 1924;
- la 8 august 1924 era alcătuit, din iniţiativa Internaţionalei Comuniste, planul de declanşare a operaţiunilor revoluţionare în România, având drept centru zona de sud a Basarabiei şi Tatar Bunar;
- între 12-17 septembrie 1924 în această zonă s-au desfăşurat înfruntări sângeroase între forţe infiltrate din U.R.S.S., dublate de simpatizanţii locali şi trupe ale armatei române, care s-au soldat cu morţi şi răniţi:
- consecinţele imediate ale eşecului sovietic au fost constituirea la 12 octombrie 1924 a Republicii Autonome Sovietice Moldoveneşti în stânga Nistrului, subordonată R.S.S. Ucrainiene.
- Ca urmare a acestei politici antinaţionale îndreptată împotriva Marii Uniri, Parlamentul României a hotărât ilegalizarea P.C.R.;
- România şi Polonia au reînnoit vechiul lor acord din 1921 semnat în 1926, pentru păstrarea integrităţii şi independenţei politice;
- sub presiunea noilor înţelegeri româno-poloneze (reînnoite şi în 1931) după aproape doi ani de negocieri ţara noastră a semnat tratatul de amiciţie cu Franţa, prin care se garanta sprijinul în cazul unei conflagraţii generale;
- la 16 septembrie 1926 se semna la Roma tratatul de amiciţie şi colaborare cordială româno-italiană. Speranţele Italiei de a încorpora România în sfera hegemoniei sale economice nu s-au realizat, tratatul a fost denunţat de guvernul Mussolini în 1934
- spre sfârşitul deceniului III, România s-a alăturat Societăţii Naţiunilor, al cărui lider autoritar a fost la începutul anilor 30 marele diplomat român N. Titulescu şi care a acţionat pentru dezamorsarea treptată a conflictului cu U.R.S.S.

- în contextul puternicei crize economice a sporit numărul regimurilor politice dictatoriale şi extremiste.
- în Germania puterea a fost preluată de partidul nazist condus de Adolf Hitler, însoţită de afirmarea revizionismului ca politică oficială de stat, ceea ce a determinat o puternică nelinişte în ţările Europei centrale şi sud-estice.
- Noul pact de organizare al Micii înţelegeri adoptat la 16 februarie 1933 la Geneva de România, Cehoslovacia, Iugoslavia..
- România participă la Conferinţa pentru dezarmare iniţiată de Societatea Naţiunilor (1932 - 1935), care s-a încheiat cu un singur rezultat concret: semnarea la Londra între 3-5 iulie 1933 a convenţiilor pentru definirea agresiunii.
- toamna anului 1933, Nicolae Titulescu, împreună cu alţi reprezentanţi ai statelor balcanice a desfăşurat o intensă activitate pentru extinderea frontului antirevizionist.
- în octombrie-noiembrie, el va vizita succesiv, Belgradul, Sofia, Ankara şi Atena. Rezultatele acestor negocieri vor fi cuprinse într-o mai lungă serie de tratate al cărui corolar va fi Pactul înţelegerii Balcanice. Consiliul Permanent al Micii înţelegeri (Zagreb 22.1.1934) a hotărât reluarea legăturilor diplomatice cu U.R.S.S. când condiţiile vor fi întrunite. Conceput ca un tratat în 5 (şi cu Bulgaria care nu a declinat oferta) actul a fost redactat la Belgrad 2-4 februarie 1934 de miniştrii de externe al României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei,
- în mai 1934 Nicolae Titulescu şi Maxim Litvinov, ministrul de externe sovietic, au definit acordul de principiu asupra restabilirii relaţiilor reciproce.
- la 9 iunie 1934 un schimb de note diplomatice arată că cele două guverne îşi garantează reciproc respectul integral al suveranităţii.
- deschiderea celor două ambasade la Moscova şi Bucureşti nu au adus rezultatul aşteptat, poziţia sovietică rămânând cea afirmată în 1932 la Riga.
- la conferinţa de la Montreaux iunie-iulie 1936, Nicolae Titulescu dorea să discute în amănunt pactul preconizat (de neagresiune cu URSS),
- cu o nouă împuternicire primită la Bucureşti (14 iulie 1936) N. Titulescu a negociat cu Litvinov, bazele viitorului tratat care au fost consemnate într-un protocol. N. Titulescu ar fi dorit ca tratatul să fie semnat imediat, dar M. Litvinov a amânat până în toamna aceluiaşi an.
- după remilitarizarea zonei Rhenaniei şi sfârşitul firesc al acordurilor de la Locarno, U.R.S.S. numai era interesată să recunoască integritatea teritorială a unui stat cu potenţial militar redus.
- la 29 august 1936, N. Titulescu a fost înlăturat din guvern sub pretextul unei remanieri, chestiunea tratatului fiind definitiv închisă.
- după înlocuirea lui N. Titulescu cu V. Antonescu, Ministrul Afacerilor Streine relaţiile cu U.R.S.S. se menţin de bună vecinătate, pentru apărarea păcii.

- Gheorghe Brătianu va deschide seria contactelor cu Adolf Hitler la 16 noiembrie 1936.
- preluarea puterii de către guvernul Goga - Cuza în decembrie 1937 nu a însemnat o modificare a politicii externe. Istrate Micescu ministrul de externe în noul guvern, va vizita în ianuarie 1938 Cehoslovacia şi Jugoslavia, partenerele noaste în Mica înţelegere şi Geneva sediul organizaţiei mondiale.
- După ocuparea Austriei de către Germania (12 martie 1938) la Bucureşti s-au luat măsuri împotriva organizaţiei extremiste de dreapta Garda de Fier.
- la 30 aprilie 1938 în contextul crizei Cehoslovace era aprobată survolarea teritoriului românesc de către avioanele achiziţionate de Cehoslovacia din U.R.S.S.
- la 29 - 30 septembrie la München primii miniştri ai Angliei, Franţei, Germaniei şi Italiei au cedat regiunea sudică a Cehoslovaciei, Reichului, Mica înţelegere şi-a încheiat practic existenţa.
- la 18 octombrie 1938 factorii de decizie ai ţării noastre se opun încorporării Ucrainei Subcarpatice la Ungaria.
- este respinsă oferta Poloniei ca o parte a acestui teritoriu să fie anexat României întrucât era locuit de români.
- la 2 noiembrie 1938 prin „primul dictat de la Viena” dezmembrarea Cehoslovaciei se agrava, un teritoriu de 12.000 km2 cu o populaţie de un milion de locuitori fiind încorporat Ungariei.
- Carol al II-lea face o vizită în Marea Britanie (15-18 noiembrie 1938) şi Franţa (18-21 noiembrie 1938) datorită situaţiei internaţionale îngrijorătoare a României, credincioase pactului Societăţii Naţiunilor, dar presată de Germania spre concesii
- cu ocazia vizitei particulare în Germania, la Bergof (24 noiembrie) Adolf Hitler îi cere lui Carol al II-lea să rupă relaţiile cu Anglia şi Franţa şi să aducă la putere partidul legionar
- în noaptea de 29-30 noiembrie 1938 Carol al II-lea dispune asasinarea lui Zelea Codreanu şi a 13 membrii ai formaţiei sale politice.
- relaţiile româno-germane s-au deteriorat:
- a fost retras ministrul Reichului la Bucureşti pentru mai bine de o lună, care se întoarce la 30 ianuarie 1939.
- guvernul român reia tratativele economice între cele două ţări.
- interesul României era de a obţine din partea lui Hitler în schimbul unor importante avantaje recunoaşterea frontierelor sau, în cel mai bun caz, un angajament de respectare a statu-quo-ului teritorial
- „Tratatul asupra promovării raporturilor economice” între cele două ţări va fi semnat la 23 martie 1939, negociat fără nici un fel de condiţii prealabile.
- la 14 martie 1939, Slovacia îşi proclama independenţa; trupele maghiare intrau în Ucraina subcarpatică;
- 15 martie 1939, Cehia era invadată de armatele germane, Praga fiind ocupată.
- 20-21 martie guvernul român ordonă concentrarea preventivă de trupe în Transilvania
- la 21 martie guvernul român decretează mobilizare generală
- la 13 aprilie prim-miniştrii Angliei şi Franţei promit ajutor României şi Greciei
- vizita la Berlin a ministrului de externe Grigore Gafencu (18-20 aprilie 1939) continua faptul că Hitler nu era dispus să sprijine revizionismul maghiar în schimbul prieteniei cu România.
- la 11 august 1939 suveranul României şi preşedintele Turciei, hotărăsc un demers comun pe lângă guvernul englez şi francez în cazul unui atac ;
- la 23 august 1939 la Moscova se semna pactul Ribbentrop-Molotov care instituia supremaţia celor două puteri asupra Europei sud-estice şi pregătea declanşarea în viitorul cel mai apropiat a celui de al doilea război mondial.