••• Surse istorice primare  ••• 

 1.  Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România (27 martie / 9 aprilie 1918)
 2.  Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România (15 / 28 noiembrie 1918)
 3.  Legea fundamentală de organizare a puterii româneşti în Bucovina (12 noiembrie 1918)
 4.  Chemarea Consiliului Naţional din Blaj adresată poporului român pentru a participa la adunarea de la Alba Iulia (24 noiembrie, 1918, Blaj)
 5.  Telegrama prin care sunt încunoştinţate guvernele Franţei, Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii, Italiei, despre unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918, Cernăuţi)
 6.  Răspunsul guvernului Franţei la telegrama Congresului naţional al Bucovinei prin care se anunţa hotărârea de unire cu România (după 29 noiembrie 1918)
 7.  Răspunsul guvernului Italiei la telegrama Congresului naţional al Bucovinei prin care se anunţa unirea cu România (după 29 noiembrie 1918)
 8.  Saşii din Transilvania despre Adunarea de la Alba Iulia (30 noiembrie 1918, Sighişoara)
 9.  Desfăşurarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia şi hotărârea de Unire a Transilvaniei cu România (1 decembrie 1918)
 10.  Manifestul Adunării saşilor întrunită la Mediaş de aderare la hotărârile de la Alba Iulia (8 ianuarie 1919)
 11.  Clauzele tratatului de la Saint-Germain cu privire la recunoaşterea reunirii Bucovinei la România (10 sept. 1919 Saint-Germain)
 12.  Hotărârea Consiliului Suprem al Congresului de pace prin care recunoaşte unirea Basarabiei cu România (3 Martie 1920, Londra)
 13.  Clauzele tratatului de la Trianon prin care se recunoaşte Unirea Transilvaniei cu România şi se demarchează frontiera dintre România şi Ungaria şi se reglementează raporturile de viitor dintre cele două ţări (4 iunie 1920, Trianon)

 

 

 

 

Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România

        „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară:
        Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră, şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove,
        În puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, 
        de azi înainte şi pentru totdeauna

        se uneşte cu mama sa România.
        Această unire se face pe următoarele baze:
        1.  Sfatul Ţării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare după nevoile şi cererile norodului; aceste, hotărâri se vor recunoaşte de Guvernul Român;
        2.  Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, ca un organ împlinitor şi administraţia proprie;
        3.  Competenţa Sfatului Ţării este: a) Votarea bugetelor locale; b) Controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) Numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale, prin Organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern;
        4.  Recrutarea Armatei se va face în principiu pe baze teritoriale;
        5.  Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămân în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul Român, numai după ce vor lua parte la lucrările minorităţilor din Basarabia;
        6.  Respectul drepturilor minorităţilor din Basarabia;
        7.  Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri Român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sânul reprezentanţilor Basarabiei din Parlamentul Român;
        8.  Basarabia va trimite în Parlamentul Român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, secret şi direct;
        9.  Toate alegerile din Basarabia pentru voloste şi sate, oraşe, zemstve şi Parlament, se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct;
      10.  Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obştei vor fi garantate prin Constituţie ...”

Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România    

        „Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun-de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei a cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească, cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava, şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viaţa publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la, Moldova lui ştefan, şi că au nutrit vecinie credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!
        Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.
        Drept aceea
        Noi,
        Congresul general al Bucovinei,
        Întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
        În numele Suveranităţii naţionale,
        Hotărâm:

        Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Coiacin şi Nistru, cu regatul României.”

Legea fundamentală de organizare a puterii româneşti în Bucovina

        „În virtutea suveranităţii naţionale şi pe baza hotărârilor Constituantei ţării Bucovina luate în adunarea din 27 octombrie 1918, Consiliul naţional decretează următoarea lege provizorie.
        Art. I. – În consiliul naţional instituit de Constituirea Bucovinei e întrupată suprema putere a acestei ţări.
        Art. II – Puterea legislativă o exercită Consiliul naţional singur, în calitate de corp legiuitor (cameră).
        Art. III – Consiliul naţional se constituie alegând din sânul său un preşedinte, trei vicepreşedinţi şi un director al biroului prezidial.
        Directorul e responsabil pentru legalitatea actelor prezidiale.
        Art. IV – Preşedinţii împreună cu directorul girează agendele Consiliului naţional şi-l reprezintă în afară.
        Art. V – Hotărârile Consiliului naţional nu sunt valabile, dacă nu sunt semnate de doi preşedinţi şi contrasemnate de director.
        Art. VI – Puterea executivă o exercită Consiliul naţional prin funcţionarii numiţi de el (secretar de stat).
        Art. VII – Consiliul secretarilor de stat în frunte cu un preşedinte formează Guvernul ţării.
        Art. VIII – Secretarii de stat sunt responsabili, fiecare în parte şi toţi împreună, Consiliului naţional pentru aplicarea exactă a hotărârilor lui şi pentru legalitatea tuturor măsurilor luate de ei.
        Art. IX – Privitor la responsabilitatea şi urmărirea Guvernului se va aplica, prin analogie, legea corespunzătoare a Regatului României, dacă, până la un caz dat, nu se va promulga o lege specială.
        Art. X – Se stabilesc următoarele secretariate de stat:
                1.  Prezidiul Guvernului
                2.  Secretariatul de stat pentru afacerile externe
                3.  „          „      „      „      „        interne
                4.  „          „      „      „      „        finanţe
                5.  „          „      „      „      „        justiţiei
                6.  „          „      „      „      „        apărării ţării
                7.  „          „      „      „      „        agriculturii
                8.  „          „      „      „      „        instrucţiei publice
                9.  „          „      „      „      „        cultelor
                10.            „      „      „       „        comerţ şi industrie
                11.            „      „      „       „        sociale şi ale alimentării publice.
                12.  Secretariatul de stat pentru afacerile lucrărilor publice şi reedificărilor.
                13.  Secretariatul de stat pentru afacerile de comunicaţie, poştă şi telegraf.
                14.  Secretariatul de stat pentru afacerile salubrităţii publice.
                Art. XI – Funcţionarii cari stau în fruntea secretariatelor poartă titlul „secretar de stat”, preşedintele lor titlul „preşedinte al Guvernului”.
                Art. XII – Această lege intră în vigoare odată cu publicarea ei.”y

Chemarea Consiliului Naţional din Blaj pentru a participa la adunarea de la Alba Iulia

        „VENIŢI LA ALBA IULIA !
        Fraţi români !
        Când dăm mulţumită marelui Dumnezeu că după patru ani şi jumătate de cumplit război, la care au luat parte aproape toate popoarele pământului, a ieşit dreptatea biruitoare şi prin ea s-a eliberat zeci de popoare din jugul sclaviei seculare, un cuvânt mai avem către voi fraţi români !
        Veniţi cu toţii la Marea Adunare Naţională care se va ţine în 1 decembrie a.c. la orele 10 a.m. în Bălgradul lui Mihai Viteazul.
        Veniţi cu miile, cu zecile de mii !
        Lăsaţi pe o zi grijile voastre acasă, căci în această zi vom pune temelia unui viitor bun şi fericit pentru întreg neamul nostru românesc.
        E ziua, când noi românii din Ungaria şi Transilvania să spunem pe faţă înaintea popoarelor lumii că ce voim ? Toate popoarele fostei Monarhii austro-ungare şi-au spus deja cuvântul că scăpând de jugul străin, ce vor să facă după aceasta ? Cehii şi Slovacii au declarat că vreau statul lor independent. Slavii de sud, croaţii şi sârbii cer alipirea lor la ţara mamă care e Sârbia, iar alte popoare pretind independenţa pe care le-o dictează interesele lor naţionale.
        Rămâne ca şi noi românii din Ungaria şi Transilvania să ne spunem cuvântul. Noi dorim oare să rămânem sub stăpânirea ungurească, ori vrem să ne unim cu fraţii noştri din Ţara Românească, din Bucovina şi Basarabia, cu cari împreună să formăm un stat românesc pe întreg pământul acesta binecuvântat lucrat de părinţii, moşii noştri şi răscumpărat de atâtea ori prin sângele flăcăilor noştri, periţi în răsboaie.
        Fraţi români ! Popoarele mari ale lumii, francezii, americanii, englezii şi fraţii din Italia care au dus steagul dreptăţii la biruinţă, ne întreabă:
        „Iată noi vrem să facem dreptatea pe care o doriţi. Vreţi să fiţi stăpâni de aci încolo peste soarta şi pământul vostru, ori sunteţi mulţumiţi cu soarta de mai înainte ?”
        Veniţi să dăm răspunsul ! Ochii tuturor popoarelor sunt aţintiţi asupra noastră în Alba Iulia vor fi dimpreună cu voi toţi fii aleşi ai neamului nostru din Ungaria şi Transilvania.
        Veniţi în bună rânduială, fiecare comună grupată în jurul steagului propriu. Păstraţi ordinea ce şi în chipul acesta să dovedim lumii, că suntem vrednici de soartea ce ne vom croi.
        În haine de sărbătoare, sub fâlfăirea flamurilor noastre naţionale, cete de cete să intraţi în bătrâna cetate, atât de bogată în monumente de glorie şi suferinţe de ale trecutului nostru.
        E ziua când se va hotărî asupra sorţii noastre pentru o veşnicie.
        Veniţi şi juraţi, că nedespărţiţi vom fi şi uniţi rămânem de aici înainte cu fraţii noştri de pe tot cuprinsul pământului românesc sub una şi nedespărţită cârmuire, aşa după cum au spus-o de curând aleşii neamului nostru într-o scrisoare adresată popoarelor lumii:
        „Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania speră şi aşteaptă ca în năzuinţa ei pentru libertate o va ajuta întreg neamul românesc, cu care una voim a fi de aici înainte în veci”.
        Trăiască România Mare ! Trăiască neamul românesc.

Dumnezeu cu voi !

        Blaj, la 24 noembrie 1918

Consiliul Naţional Român”

Telegrama prin care sunt încunoştinţate guvernele străine despre unirea Bucovinei cu România

        „Domnul Ministru,

        „Congresul General al Bucovinei, în virtutea dreptului popoarelor de a hotărî singure de soarta lor, a votat astăzi în unanimitate realipirea Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru la regatul României.
        Pătrunşi de adâncă admiraţie pentru măreţele principii de libertate şi dreptate de care a fost călăuzită ţara D-voastră în acest război şi de sincera recunoştinţă pentru jertfele desinteresate aduse de nobila D-voastră naţiune pentru triumful acestor principii vă rugăm să binevoiţi a notifica guvernului D-voastră votul unanim al Congresului general al Bucovinei a-i tălmăci sentimentele noastre de veşnică mulţumire şi recunoştinţă.
        Totodată ne folosim de acest prilej de a exprima Excelenţei Voastre şi personal mulţumirile noastre cele mai călduroase pentru dragostea cu care aţi îmbrăţişat şi sprijinit cauza noastră dreaptă în vremile de cea mai grea cumpănă şi în clipele hotărâtoare pentru viaţa noastră naţională.”

 

 



Răspunsul guvernului Franţei la telegrama Congresului naţional al Bucovinei

        „Sunt adânc mişcat de sentimentele nobile, ce le exprimaţi D-Voastră Franţei în numele congresului general al Bucovinei ca şi de gândul că D-Voastră aţi aflat de bine să exprimaţi îndeosebi dragostea D-Voastră către ţara mea, tocmai în momentul când proclamaţi unirea la România.
        Eu mă simt îndemnat să împărtăşesc aceasta guvernului Republicei, rugându-l să apere cauza justă română.
        Franţa a rămas credincioasă misiunii sale mari în lume.
        Noi nu vom uita niciodată că românii, fraţii de sânge ai francezilor, au făcut pentru acelaşi ideal, aceleaşi sacrificii.
        E voinţa acestor martiri, care porunceşte să rămânem uniţi pentru totdeauna.
        În numele guvernului francez cit şi în numele meu aduc felicitări generoasei D-Voastre naţiuni, regelui D-Voastre loial şi credincios şi Bucovinei, noii provincii române, cât şi D-Voastre personal a cărui acţiune, exemplu şi autoritate au ajutat aşa de util realizarea idealului român.

Saint Aulaire”

 

 

 

Răspunsul guvernului Italiei la telegrama Congresului naţional al Bucovinei

        „Am onoare să vă anunţ primirea telegramei D-Voastre, la care n-am putut răspunde decât acuma, primind-o cu întârziere.
        Principiul naţionalităţilor ca bază a fundării statelor a fost proclamat de un bărbat de stat italian şi susţinut de poporul italian într-o sută de ani de lupte şi de armatele italiene în patru războaie. Astăzi, înfăptuindu-se realizarea acestui principiu în toată Europa, Italia se bucură de eliberarea celorlalte popoare subjugate ca şi de acea a propriilor săi fii şi adânc mulţumită şi emoţionată ea priveşte la România, care sub sceptrul regelui său, prin vigilenţa armatei sale şi prin credinţa poporului său înfăptuieşte unitatea rasei sale.
        Eu nu voi lipsi de a aduce telegrama D-Voastre la cunoştinţa guvernului regelui şi mulţumindu-Vă pentru amabilele D-Voastre expresiuni aduc eu din parte-mi cele mai sincere felicitări pentru fericirea şi prosperarea României Mari.

Însărcinatul de afaceri al Italiei Auriţi”

 

 



Saşii din Transilvania despre Adunarea de la Alba Iulia

        „Mâine, duminică, în 1 decembrie. Mâine sute de mii români, reprezentanţii tuturor văilor locuite de români vor umplea valea Murăşului, la Alba Iulia. Reşedinţa principilor ardeleni, vechea Alba Carolina va fi mărturie ridicării impunătoare a unui popor viguros, trezit la libertate. înaintea tribunalului istoriei îşi vor dezveli românii ranele lor nici când cicatrizate şi în convicţia cuminte că trebuie să-şi asigure pentru toţi vecinii dreptul naţionalităţii lor – tot aşa de sfânt şi inviolabil, ca şi dreptul credinţii – se vor rupe de ţara ungurească. Ardealul, teritoriile până la Tisa şi Dunăre, de mâine încolo, vor intra sub stăpânirea românească. Pe pământul clasic al Apulum-ului, a cetăţii lui Traian, unde Legio XIII-a Gemina şi-a ridicat altarele sale de jertfă, pe piaţa unde au sângerat eroii libertăţii Horea, Cloşca şi Crişan îşi vor proclama suveranitatea: naţiunea română. Pe poarta „Carol”, pe dedesubtul statuei de piatră a acestui împărat îşi vor face intrarea în cetate. În sala masivă a palatului ofiţeresc îşi va îndeplini agendele biroul constituantei. Pe lângă catedrala cu mormântul Hunoadeştilor – nemijlocit lângă reşedinţa episcopului ungur Májláth – ea a fost mulţi ani şi scaunul unui episcop românesc – va ţinea multe ceasuri defilarea prin poarta lui Mihai Vodă Viteazul spre Câmpia libertăţii. Iar în întreaga ţară, 2 ceasuri de vreme, vor suna, în această duminică, clopotele, şi unde nu mai sunt clopote, toaca. Visul unui puternic viitor de mărire naţională, visul unirii tuturor românilor – până unde ajunge graiul românesc – într-o singură patrie comună se va realiza mâine.”

(Schässburger Zeitung, 30 nov. 1918; trad. în Unirea, XXVIII, nr. de propagandă 21 din Blaj, 8 decembrie 1918)

 

 

 

Desfăşurarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia

        „Dr. Silviu Dragomir: Onorată adunare naţională ! Din partea Comitetului executiv al partidului naţional central a intrat o adresă. Vă rog să-mi daţi voie să o citesc. (Citeşte).
        Comitetul executiv al partidului naţional român din Transilvania, Ungaria şi Bănat sosind era de liberă dispunere, îşi depune mandatul. Dat în 30 noiembrie. Gheorghe Pop de Băseşti. (Aclamaţiuni furtunoase). Propune ca adunarea naţională să ia cunoştinţă de depunerea mandatului comitetului naţional. Se primeşte.
        Preşedintele dă cuvântul d-lui Vasile Goldiş, care rosteşte următoarea cuvântare:
        Mărită Adunare Naţională !
        Zămislit din necesitatea imperiului roman de a-şi aşeza o santinelă puternică în Carpaţii sud-estici şi coborâşurile lor împotriva seminţiilor barbare de la miază-noapte şi răsărit, care ameninţau cultura umană creiată prin geniul latin, neamul românesc de la început şi până astăzi a îndurat soarta aspră rezervată oricărei sentinele credincioase: loviturile duşmane şi statornica răbdare.
        Bogată şi ferită la început, Dacia română în curând se face trecătoarea nesfârşitelor seminţii, care orbite de strălucirea departe a Romei de aur se gonesc întrecându-se spre fermecătoarele oraşe ale împărăţiei. Lovită de putreziciunea oricărui neam, care se opreşte cu cerbicie la un anumit fuştei pe scara civilizaţiunii şi năpădită de această slăbiciune de furnicarul noroadelor barbare, Roma sucombă.
        Creangă tăiată de puternica tulpină, colonii lui Traian îşi adâncesc rădăcinile prin stânci şi văi şi roditoarele ogoare ale prejmuitoarelor câmpii. Lipsiţi de scutul împărăţiei şi lăsaţi în grija propriilor puteri, aceşti orfani romanici acopăr trunchiul vechi tracic şi infiltraţi de o pătură groasă a blânzilor şi visătorilor slavi, ei se făcură un singur neam, o singură limbă, o singură fire: neamul românesc.
        Răsare o minune fără pereche în istoria lumii. Lung şir de veacuri călcată în picioare de oarde barbare naţiunea română îşi pierde unitatea de stat, să fărâmă prin văi sub dominaţiuni răsleţe şi una de alta neatârnătoare, pierde înapoierea cu fluviul larg şi luminos al istoriei mondiale, ca apa de ploaie în nisip parcă dispare de la suprafaţa conştiinţei umane. Dar când după optsprezece veacuri sufletul românesc se trezeşte din somnu-i de moarte şi reînvie ca un soare luminos conştiinţa de neam, hotarele etnice ale acestui popor cu preciziune aproape milimetrică sunt tot acelea, care sunt desemnate pe harta istorică drept hotare ale Daciei lui Traian şi Basarabeanul, care-şi adapă calul în valurile întunecate ale Nistrului se înţelege desăvârşit la grai cu Crişanul din apropierea blondelor ape ale Tisei. Sentinela română a rămas credincioasă chemării sale de a păzi geniul latinităţii şi neîncetatelor lovituri duşmane ea a opus virtute-ai legendară : statornica răbdare.
        După lungi veacuri de ascunziş aşezându-se viscolii cotropitori, naţiunea română reapare la lumina istoriei în chipul unei ţărişoare răzimate de Carpaţi şi spre Dunăre şi Nistru, dar trunchiul cu rădăcinile în munţii smulşi odinioară de la eroicii Daci rămâne bătut de soarta rea ... Fusese cuib de vârtejuri locul, unde se aşezase Traian şi svârcolirile spre fericire ale neamului nostru s-au lovit veacuri de-a rândul de nesaţul hrăpitorilor duşmani, care ne înconjurau de pretutindeni.
        Micile ţărişoare care se întemeiaseră prin viteji coborâtori din Maramureş şi Făgăraş, se loviră înainte de toate de cel mai crâncen duşman al oricărei comuniuni omeneşti, zavistia şi ura dintre fraţi. Nefericirea lor fu mărită prin inamici din afară: Unguri, Leşi şi Tătari. Se ridică în urmă semiluna şi acum Românii sunt sortiţi să-şi apere cu sângele lor nu numai trupul şi avutul, ci şi sufletul şi credinţa.
        Scut s-au făcut culturii plăpânde ce începuse a încolţi pe temeiurile învăţăturilor lui Cristos şi prin jertfele lor fără seamăn întru apărarea progresului civilizaţiunei umane faţă de concepţia inferioară a mohamedanismului propagat principial cu mijloacele barbariei, Românii şi-au făurit titlul neperitor şi îndreptăţire la recunoştinţa întregei omeniri. Nimic nu dovedeşte mai mult tăria credinţei creştine a sufletului acestui popor, decât faptul că în numele luptei creştinătăţii împotriva paginilor mai întâi după răsleţirea neamului prin soarta fatală n-a putut face pentru o clipă unirea lui în cetatea aceasta prin braţul puternic şi geniul scânteietor al Viteazului Mihaiu.
        Dar această unire de o clipă dispăru ca fulgerarea unei scântei electrice şi trupul neamului nostru se frânse iar în bucăţi. Fraţii noştri de pe coborâşurile răsăritene ale Carpaţilor şi din şesurile hotărnicite prin Dunărea de jos şi apele Nistrului îndurară suseranitatea turcească, sufereau prădăciunile Leşilor şi Tătarilor, îngrăşară cu sângele lor lifta blestemată din Fanar. Ţara Cernăuţilor şi mormântul lui ştefan cel Mare îl răpi hoţeşte pajura spurcată a Habsburgilor perfizi, dulcile câmpii ale Basarabiei le fură Muscalul tiran. Iar noi, cei ce rămăseserăm la vatra străbună, în Ardeal, Banat şi Ţara Ungurească, am fost dripiţi de cea mai crâncenă soartă ce o poate avea un neam de oameni în lume. Am fost lănţuiţi într-o robie trupească, economică şi sufletească, cum nu se mai pomeneşte în istoria întreagă a omenirii. încercarea desperată în 1784, de a scutura jugul, n-a avut rezultat şi sfârşitul din acest oraş al ţăranului Horea aşteaptă încă geniul literar, care să întruchipeze una dintre cele mai înfiorătoare tragedii ale istoriei. Adevăr a grăit Simeon Bărnuţiu în epocalul său discurs în catedrala Blajului în ziua cea mare din 1848 zicând : „Dacă nu-şi poate închipui cineva greutăţile, ce le sufereau Iudeii de la Faraoni să se uite la Faraonii din Ardeal”.
        Veacuri de-a rândul poporul românesc, adevăratul şi legitimul proprietar al pământului, ce fusese odată Dacia română, a fost socotit străin şi sclav pe pământul său strămoşesc. Iar când după suferinţi de secole din depărtatul Apus, de la dulcea soră latină, care păşeşte în fruntea ginţilor spre lumina desăvârşită, a sosit şi în munţii noştri duhul libertăţii, egalităţii şi frăţietăţii, când credeam că înviam la libertate prin întocmirile create de lumea nouă, vechii noştri oprimatori s-au înfrăţit cu împăratul, pe care ei îl detronase, cu împăratul pentru care noi vărsasem sângele nostru cu credinţă şi aceste două puteri ne-au robit din nou. Umbra îndurerată a regelui munţilor, a scumpului nostru Iancu, rămâne pentru vecie clasica dovadă a legendei ingratitudinii habsburgice. împotriva voinţei noastre au unit Ardealul nostru cu Ţara Ungurească şi printr-un constituţionalism falş şi mincinos ne-au luat libertatea culturii, ne-au desfiinţat politiceşte, bisericile noastre le-au aservit tendinţei lor de opresiune şi ne-au făcut imposibil progresul economic, prin care am fi putut să ne apărăm.
        Într-acestea priviam cu iubire duioasă la fraţii noştri de la răsărit, care începuseră a se reculege din urgiile vremilor barbare. Resimţiră obârşia comună şi la razele luminei primite de la Apus conştiinţa naţională săvârşi la 1859 unirea principatelor române sub bunul şi luminatul Cuza-Vodă, iar sângele vărsat din nou cu atâta vitejie împotriva paginilor la 1877 scutură şi cele de pe urmă zale ale lanţului, care lega România de Constantinopol şi la 10 mai 1881 Carol de Hohenzollern aşeză pe capul său coroana de rege al României libere şi independente.
        Noi însă ne facem datoria de cetăţeni ai Ungariei şi supuşi credincioşi ai dinastiei de Habsburg-Lotharingia. Am crezut, că îndelunga noastră răbdare şi credinţa noastră pentru patrie şi tron în cele din urmă totuşi va muia inimile celor puternici şi ni se va oferi chiar în interesul monarhiei putinţa unei vieţi naţionale şi condiţiunile progresului cultural şi economic. Aşteptările noastre au fost zadarnice. Oprimarea se înteţeşte. Oprimatorii mărturisesc acum pe faţă că scopul lor este un stat unitar naţional maghiar şi că, prin urmare, noi naţionaliceşte trebuie să ne desfiinţăm. A pornit opera de estirpare şi războiul mondial, care acum s-a sfârşit, în gândul opresorilor noştri a avut chemarea să încoroneze opul. Sute de mii de Români şi-au vărsat şi acum sângele lor pentru patrie şi tron, iară patria şi tronul au tărât în urgia internării pe părinţii şi fraţii acestor luptători, patria şi tronul au decretat moartea şcoalei româneşti, au trimis sbirii lor în adunările noastre bisericeşti, au pregătit proiectele pentru nimicirea noastră politică, au început ruinarea noastră economică, au aruncat în temniţi zeci de mii de Români, ni-au sugrumat libertatea presei şi a cuvântului, patria şi tronul s-au conjurat împotriva noastră şi ne pregăteau mormântul.
        Dar zadarnică este lupta omenească împotriva adevărului şi a dreptăţii. Legea tainică a firii cu necesitatea de fier îndrumă întâmplările omeneşti pe cărarea civilizaţiunii ce duce spre desăvârşirea, omenirea instinctiv urmează aceste legi. Ea a ajuns la recunoaşterea necesităţii de a sintetiza libertatea individuală şi libertatea naţională într-o unire superioară a societăţii omeneşti. Sinteza aceasta e condiţionată însă de desăvârşirea celor două libertăţi: individuală şi naţională. Dacă însă aproape în toate statele civilizate libertatea individuală este desăvârşită ori pe calea desăvârşirii, în unele dintre acestea state libertatea naţională era încătuşată. Războiul mondial s-a făcut pentru descătuşarea acestei libertăţi. Naţiunile trebuie să fie libere, ca astfel între egale drepturi şi condiţiuni să poată încheia acea mare unire a popoarelor, care va fi chemată să reprezinte o concepţiune superioară pe scara civilizaţiunii şi să sporească astfel fericirea omenească pe pământ. Toate capetele luminate ale Apusului au mărturisit crezul lor: războiul acesta este războiul pentru liberarea naţiunilor, nu de dragul acestor naţiuni, ci pentru interesul lumii, pentru interesul omenirii care numai în chipul acesta e capabilă a păşi un pas înainte pe calea fericirii sale. Ideile acestea le-a copt istoria şi apostolul care le vesteşte este Wilson/Trăiască Wilson, ovaţii entuziaste şi îndelung repetate”.
        Pentru învingerea acestor idei au intrat în luptă puterile aliate ale apusului. Românii de pretutindeni s-au aliat acestor puteri, noi cu sufletul, fraţii liberi cu armele. Românii şi-au făcut şi de data asta datoria lor de sentinelă a civilizaţiunii împotriva brutalităţii.
        Naţiunile trebuiesc liberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea româna din Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi liberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea – aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: unirea ei cu Ţara Românească. Bucăţirea poporului românesc n-a fost urmarea vreunei legi economice, în care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotrivă, teritoriul locuit de poporul român constituie cea mai ideală unitate economică, aproape autarchie. Bucăţirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbaria – unirea tuturor Românilor într-un singur stat este cea mai firească pretenţiune a civilizaţiunei. /Strigăte entuziaste: aşa-i/. Teritoriile locuite de Români de la descălecarea lui Traian până astăzi au fost teritorii româneşti. Nu există putere de a suci logica până acolo, să poată clătina dreptul nostru de proprietate asupra acestor teritorii /aşa-i/. Aşa ceva ar fi sancţionarea crimei şi ar constitui o pălmuire a civilizaţiunii, care principial nu admite substituirea dreptului prin brutalitate. După drept şi dreptate Românii din Ungaria şi Transilvania dimpreună cu toate teritoriile locuite de dânşii trebuie să fie uniţi cu Regatul-Român. /Îndelungate strigăte şi aclamaţii/.
        După cum însă cea dintâi reunire de o clipă a elementului românesc la marginile de la Răsărit ale lumii civilizate s-a făcut prin sabia lui Mihai în numele unui principiu superior celui ce năvălise asupra Europei şi care acum în zilele acestea spre uşurarea tuturor inimilor, care bat pentru lumină şi libertate, sucombă cu desăvârşire, tot aşa această nouă unire de acum a tuturor Românilor, care de data asta va fi integrală şi pentru eternitate, se face prin strălucita învingere a armelor purtate pentru civilizaţiune în numele unei concepţii de viaţă superioară lumii ce se prăbuşeşte. Este principiul libertăţii adevărate a tuturor neamurilor şi cel ai egalităţii condiţiunilor de viaţă pentru fiecare individ al oricărei naţiuni şi este principiul întovărăşirii tuturor naţiunilor libere într-o comuniune internaţională spre a împiedica nedreptatea şi a scuti pe cei mari şi mici deopotrivă”.
        Unirea tuturor românilor într-un singur stat numai atunci va fi statornică şi garantată prin istoria mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse prin noua concepţie a vieţii, prin duhul vremurilor noi. Această nouă concepţie a civilizaţiunii ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura pentru păcatele părinţilor şi ca urmare va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi drepturi şi aceleaşi îndatoriri. Civilizaţiunea care ne-a eliberat, pretinde de la noi respectul pentru dânsa şi ne obligă să prăbuşim în noul nostru stat orice privilegiu şi să statorim ca fundament al acestui stat munca şi răsplata ei integrală.
        Înaintaşii noştri pe câmpul libertăţii în 1848 au hotărât aşa: „Naţiunea română depune jurământ de credinţă către împăratul, către patrie şi către naţiunea română”. Împăratul ne-a înşelat /aşa-i/, patria ne-a ferecat şi ne-am trezit că numai credinţa în noi înşine, în neamul nostru românesc ne poate mântui. Să jurăm credinţă de aci înainte numai naţiunii române, iar tot atunci să jurăm credinţă tare civilizaţiunii umane. Câtă vreme vom păstra aceste credinţi, neamul nostru va trăi, se va întări şi fericiţi vor fi urmaşii noştri până la sfârşitul veacurilor.
        La lumina celor expuse până aci, din încredinţarea şi în numele marelui sfat al naţiunii române din Ungaria, Banat şi Transilvania rog Mărita adunare naţională să bine voiască a primi şi a enunţa ca ale sale următoarele hotărâri:

I. Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 Noiembrie/l Decembrie/1918 decretează unirea acelor Români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Murăş, Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român adunarea naţională proclamă următoarele:
        1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
        2.  Egala îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat.
        3.  Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţ ori parlament.
        4.  Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire; libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
        5.  Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietarilor în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidel – comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate /arător, păşune, pădure/ cel puţin atât, cât să o poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe deoparte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potenţarea producţiunii.
        6.  Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus.
IV. Adunarea naţională dă expresiune dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc de regularea raporturilor internaţionale.
V. Românii adunaţi în această adunare naţională salută pe fraţii lor din Bucovina scăpaţi din jugul monarhiei Austro-Ungare şi uniţi cu ţara mamă România.
VI. Adunarea naţională salută cu iubire şi entuziasm libertatea naţiunilor subjugate până aci în monarhia Austro-Ungară, anume naţiunile: ceho-slovacă, austro-germană, Jugo-slavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni.
VII. Adunarea naţională cu smerenie se închină înaintea smereniei acelor bravi Români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.
VIII. Adunarea naţională dă expresiune mulţumitei şi admiraţiunei sale tuturor puterilor aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea din ghearele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunarea naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile, pe care le va afla necesare în interesul naţiunii.

        Închei repetând dorul nestins al celor 14 milioane de Români: Trăiască România Mare.

Aplauze, elan de însufleţire,

strigăte: Trăiască România Mare,

Trăiască Vasile Goldiş, ora precisă 12,10 min.”

Manifestul Adunării saşilor întrunită la Mediaş de aderare la hotărârile de la Alba Iulia

        „Către poporul nostru.
        Comitetul central săsec sporit împreună cu sfatul german-săsec pentru Transilvania, ca reprezentanţe chemate ale poporului ardelean sărac a votat în Mediaş la 8 Ianuarie 1919 cu unanimitate următoarea hotărâre:
        Evenimentele mondiale au creat fapte nouă pentru teritoriul, în care poporul Saşilor ardeleni şi-a întemeiat înainte cu aproape 800 de ani căminul său. Regele Ferdinand al României şi-a declarat şi inaugurat stăpânirea asupra acestui teritor prin decretul său de la 27 Decemvrie 1918. Iar poporul cel mai numeros al Transilvaniei şi al părţilor limitrofe din Ungaria a declarat în adunarea naţională de la Alba-Iulia alipirea sa la România. Prin unirea cu România a Transilvaniei şi a ţinuturilor ungurene locuite de Români s-a creat un teritor compact, unitatea căruia se întemeiază pe relaţiunile lui etnice.
        În vederea acestor fapte şi în convingerea că aici s-a îndeplinit un proces de istorie universală, poporul săsec din Transilvania, aşezându-se pe tărâmul dreptului de autodeterminare a popoarelor, decide alipirea sa la Regatul României şi trimite poporului român salutul său frăţesc împreună cu urări cordiale la îndeplinirea idealelor sale naţionale.
        Poporul săsesc din Transilvania ţine prin aceasta seamă nu numai de evoluţia istoriei universale, ci şi de dreptul natural al poporului român la formarea statului său naţional unitar şi exprimă aşteptarea plină de încredere, că poporul şi statul român, căruia poporul săsesc îi pune la dispoziţie tradiţionala sa hărnicie, va fi condus faţă de el totdeauna de sentimente nobile şi echitabile. Poporul săsesc, care a avut secole de-a rândul autonomie administrativă şi constituţională, care i s-a luat în mod nedrept (de către statul ungar) împotriva asigurărilor solemne şi legale, aşteaptă mai departe, să nu i se facă niciodată cu neputinţă a se afirma şi dezvolta în viitor ca unitate naţională şi politică conştientă de originea sa, în presupunerea, că noul stat îi va oferi bucuros tot ceea ce va considera ca condiţie de traiu pentru el.
        O chezăşie pentru aceasta vede în hotărârile adunării naţionale româneşti de la Alba-Iulia, în cari se spune că fiecare popor se va conduce, instrui, administra şi judeca în propria sa limbă şi prin fii săi, dându-i-se reprezentanţă corespunzătoare în legislaţie şi guvernare, cari asigură autonomie pentru biserică şi şcoală şi în general o consideraţiune dreaptă şi binevoitoare a tuturor drepturilor şi libertăţilor naţionale, politice, economice şi culturale ale poporului întreg, deci şi ale poporului nostru.
        Poporul săsesc se alătură la hotărârea adunării naţionale din Alba-Iulia, prin care se cere, să asigure congresul de pace, dreptate şi libertate pentru naţiunile mari şi mici, văzând în aceasta o chezăşie durabilă a păcii între popoare.
        Speră că şi ceilalţi Germani din noul stat vor proceda la fel şi exprimă dorinţa, ca drepturile ce se cuvin Saşilor, să fie acordate şi celorlalţi Germani şi ca unitatea etnică a tuturor Germanilor din noul stat să fie recunoscută.
        În conştiinţa deplină a importanţei acestei hotărâri poporul săsec se consideră de azi înainte ca membru al statului român, iar fiii şi fiicele sale ca cetăţeni ai acestui stat. Roagă pe Dumnezeu, ca pasul acesta plin de răspunderi, pe care s-a simţit obligat a-l face, să-l îndrepte spre bine şi să-l însoţească cu binecuvântarea sa.

Mediaş, 8 Ianuarie 1919

Adunarea Naţională Săsească.”

Clauzele tratatului de la Saint-Germain cu privire la recunoaşterea reunirii Bucovinei la România

„România

Art. 59

        Austria renunţă, în ceea ce o priveşte, în favoarea României la toate drepturile şi titlurile asupra părţii fostului Ducat al Bucovinei cuprinsă dincoace de fruntariile României, astfel precum vor fi fixate ulterior de Principalele Puteri aliate şi asociate.

Art. 60

        România consimte la inserţiunea într-un Tractat cu Principalele Puteri aliate şi asociate al unor dispoziţiuni pe cari aceste Puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti în România interesele locuitorilor ce se deosebesc prin rasă, limbă sau religiune, de majoritatea populaţiunii.

        România consimte de asemenea la inserţiunea într-un Tractat cu Principalele Puteri aliate şi asociate a unor dispoziţiuni pe care aceste Puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti libertatea transitului şi a aplica un regim echitabil comerţului celorlalte naţiuni.

Art. 61

        Proporţia şi natura sarcinelor financiare ale fostului Imperiu al Austriei pe cari România va avea să le ia pe seama sa pentru teritoriul pus sub Suveranitatea ei, vor fi fixate conform articolului 203, Partea IX (Clauze financiare), a Tratatului de faţă.

        Convenţiuni ulterioare vor regla toate chestiunile cari n-ar fi regulate prin Tractatul de faţă şi cari ar putea lua naştere din cesiunea zisului teritoriu”.


Hotărârea Consiliului Suprem al Congresului de pace prin care recunoaşte unirea Basarabiei cu România

        „Principalele Puteri Aliate s-au văzut până acuma în imposibilitate de a lua o hotărâre definitivă în chestiunea basarabeană, pentru că au considerat-o ca o parte din problema generală română, a cărei aranjări a fost împiedecată de dificultăţile avute cu anteriorul Guvern Român, şi pentru că au sperat, că se va putea găsi un aranjament prietenesc între România şi Rusia. Principalelor Puteri Aliate li se pare, că nul mai este nici un motiv pentru a întârzia şi pe mai departe hotărârea definitivă. Guvernul român a dat dovezi despre dorinţa sa de a aranja în interesul României şi al Europei în general chestiunile nerezolvate încă, şi a supus hotărârii Consiliului Suprem chestiunea retragerii trupelor sale din Ungaria, bazându-se pe asigurarea dată de Principalele Puteri Aliate. Guvernele aliate îşi dau seama că interesul cel mai mare al României, precum şi al Statelor învecinate cere ca chestiunea Basarabiei să nu rămână şi pe mai departe nedecisă. După ce s-au luat pe deplin în considerare aspiraţiunile generale ale populaţiei basarabene, şi caracterul moldovenesc, din punct de vedere geografic şi etnografic al acestei regiuni, precum şi argumentele istorice şi economice, Principalele Puteri Aliate se pronunţă în favorul reunirei Basarabiei cu România, reunire proclamată în mod formal de reprezentanţii basarabeni, dorind totodată a încheia un contract cu privire la această recunoaştere, îndată ce condiţiunile amintite vor fi fost îndeplinite. Ele cred, că prin această reunire interesele generale şi particulare ale Basarabiei vor fi salvgardate şi în special relaţiunile ei cu Statele învecinate şi drepturile minorităţilor sale, vor fi garantate în aceleaşi condiţiuni ca drepturile acelora, cari trăiesc în celelalte părţi ale Regatului Român. Principalele Puteri Aliate îşi rezervă dreptul de a supune arbitrajului Ligei Naţiunilor orice dificultate viitoare, provenită din menţionatele două chestiuni”.

Clauzele tratatului de la Trianon prin care se recunoaşte Unirea Transilvaniei cu România

        „3° Cu România:
        Dela punctul mai sus definit, spre Est–Nord–Est şi până la un punct de ales pe râul Maros la aproximativ 3 kilometri 500 în amonte de podul căiei ferate de la Mako la Szeged:
        o linie de determinat pe teren;
        de acolo, spre Sud–Est,
        apoi spre Nord–Est şi până la un punct ales la aproximativ 1 kilometru la sud de staţiunea Nagylak:
        Cursul râului Maros spre amonte;
        de acolo, spre Nord-Est şi până la eşindul limitei administrative între comitatele Csanad şi Arad la Nord–Nord–Vest de Nemetpereg;
        o linie de determinat pe teren, trecând între Nagylak şi staţiunea de cale ferată;
        de acolo, spre Est–Nord–Est şi până la un punct de fixlt pe teren între localităţile Battonya şi Tornya;
        această limită administrativă trecând la Nord de Nemetpereg şi de Kispereg;
        de acolo şi până la cota 123 (aproximativ 1 kilometru 200 la Est de Magosliget), punct comun celor trei fruntarii ale Ungariei, României şi Ceho-Slovachiei (teritoriul rutean);
        o linie de determinat pe teren, trecând la Vest de Nagyvarjas, Kisvarjas şi Nagyiratos, la Est de Dombegy haz, Kevermes şi de Elek, la Vest de Ottlaka, Nagy-Pel, Gyula Varsand, Ant şi Illye, la Est de Gyula, Gyula-Vari şi Kötegyan, tăind calea ferată de la Nagyszalonta la Gyula la aproximativ 12 kilometri de Nagyszalonta şi între cele două bifurcaţiuni pe cari le formează încrucişarea acestei căi ferate cu calea ferată de la Szeghalom la Erdögyarak; trecând la Est de Mehkerek, la Vest de Nagyszalonta şi de Marcziháza, la Est de Geszt, la Vest de Atyas, Olah-Szt. Miklos şi de Rojt, la Est de Ugra şi de Harsany, la Vest de Körösszeg şi de Körös-Tarjan, la Est de Szakal şi de Berek-Böszörmeny, la Vest de Bors, la Est de Artand, la Vest Nagy-Szantó, la Est de Nagy-Kereki, la Vest de Pelbarthida şi de Bihardioszeg, la Est de Kis-Marja, la Vest de Csokaly, la Est de Nagyléta şi de Almosd, la Vest de Er-Selind, la Est de Bagamer, la Vest de Er-Kenez şi de Ermihályfalva, la Est de Szt-Gyorgy-Abrany şi de Peneszlek, la Vest de Szamiszlo, Bere-Csomakoz, Feny, Csanalos, Borvely şi de Domahida, la Est de Vallaj, la Vest de Csenger-Bagos şi de Ovári, la Est de Csenger-Ujfalu, la Vest de Dara, la Est de Csenger şi de Komlor-Totfalu, la Vest de Pete, la Est de Nagy-Gecz, la Vest de Szaraz-Berek, la Est de Mehtelek, Garboloz şi de Nagy-Hodos, la Vest de Fertös-Almas, la Est de Kis-Hodos, la Vest de Nagy-Palad, la Est de Kis-Palad şi de Magosliget ...

România

Articolul 45

        Ungaria renunţă, în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la articolul 27, Partea II (Fruntariile Ungariei) şi recunoscute prin prezentul Tractat sau prin orice alte Tractate încheiate în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România.

Articolul 46

        O comisiune compusă din şapte membri, din cari cinci vor fi numiţi de principalele Puteri aliate şi asociate, unul de România şi unul de Ungaria, se va constitui în cursul celor 15 zile de la punerea în vigoare a Tractatului de faţă pentru a fixa la faţa locului traseul liniei de fruntarie descrisă la articolul 27–3°, Partea II (Fruntariile Ungariei).

Articolul 47

        România recunoaşte şi confirmă faţă de Ungaria angajamentul de a consimţi la inserţiunea într-un Tractat cu Principalele Puteri Aliate şi asociate a unor dispoziţiuni pe cari aceste Puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti în România interesele locuitorilor ce se deosibesc prin rassă, limbă sau religiune de majoritatea populaţiunii, precum şi pentru a ocroti libertatea transitului şi a aplica un regim echitabil comerţului celorlalte naţiuni.
        Proporţia şi natura sarcinelor financiare ale Ungariei pe cari România va avea să le ia pe seama sa pentru teritoriul pus sub suveranitatea ei vor fi fixate conform cu articolul 186, Partea IX (Clauze financiare), a Tractatului de faţă.
Convenţiuni ulterioare se vor regula toate chestiunile cari n-ar fi regulate prin Tractatul de faţă şi cari ar putea lua naştere din cesiunea zisului teritoriu.”