••• Surse istorice primare  ••• 



       1.  Discurs rostit de Nicolae Titulescu la adunarea naţională de la Ploieşti, militând pentru intrarea României în acţiune în vederea realizării statului naţional unitar român (iunie–iulie 1915)

       2.  Tratatul de alianţă din 4/17 august 1916 încheiat între România, Rusia, Franţa, Anglia şi Italia (17 august 1916)

       3.  Convenţia militară ruso-română, anexă a tratatului de alianţă (august 4/17 1916, Bucureşti)

       4.  Declaraţia de război a României adresată Austro-Ungariei (14 august 1916)

 

 

 

 



Discurs rostit de Nicolae Titulescu la adunarea naţională de la Ploieşti

       „Iubiţi cetăţeni,
       Se apropie anul, de când brusc, fără pregătire, tragic, România a fost pusă în faţa clipei, care trebuia să decidă de toate străduinţele trecutului ei întunecat şi vitreg şi de toate făgăduielile viitorului ei luminos şi falnic; clipă supremă, pe care am întrezărit-o cu toţii în visurile noastre de mărire, clipă pe care nu îndrăznea să spere a o vedea sosind generaţiunea chemată s-o trăiască !
       Ce s-a întâmplat atunci, cum a fost împiedicată făptuirea păcatului monstruos şi inept de a ne vărsa sângele pentru apărarea graniţelor vrăjmaşilor noştri, a acelor graniţe, care de veacuri ne sufocă, a acelor graniţe, care sunt ca nişte tăieturi adânci şi dureroase în corpul viu al naţiunii, a acelor graniţe, care dacă nu vom reuşi să le spulberăm, ne vor încătuşa ca zidurile unei temniţe, la umbra cărora viaţa se ofileşte şi se stinge, ce s-a întâmplat atunci o ştim cu toţii !
       Cum am fost feriţi atunci să nu ajungem nenorociţi şi nici nedreptăţiţi şi nedemni, asupriţi şi totuşi dispreţuiţi, aceasta va fi o veşnică glorie pentru acei care au avut menirea să o îndeplinească !
       Instinctul neamului, prin aleşii lui, a vorbit la timp !
       Instinctul nu se poate însă opri aci, instinctul nu poate să adoarmă,, atunci când a trezit sufletul !
       şi sufletul românesc, răscolit de amintirile istorice, răscolit de destinul lui măreţ pe care de-a pururea l-a întrevăzut în zare, răscolit de puterea momentului prin care trece, sufletul românesc, mai treaz şi mai sus azi ca oricând, ordonă ca acţiunea să nu întârzie !
       Problema care se pune azi României e înfricoşătoare dar simplă: sau România pricepe datoria pe care i-au creat-o evenimentele în curs, şi atunci, istoria ei abia începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare prelungită şi măreaţă a umilinţelor ei seculare ; sau România, mioapă la tot ce e „mâine”, cu ochii mari deschişi la tot ce e „azi”, nu pricepe şi înlemnită stă pe loc, şi atunci istoria ei va înfăţişa pentru vecie exemplul unic şi mizerabil, al unei sinucideri vieţuite !
       Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă şi mare ; România nu poate fi întreagă fără Ardeal ; România nu poate fi mare fără jertfă !
       Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa. Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care strigă răzbunare, e făţărnicia care cheamă pedeapsa, e sugrumarea care cere libertatea ! Ardealul e românismul în restrişte, e întărirea care îndepărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţa !
       Ne trebuie Ardealul ! Nu putem fără el ! Vom şti să-l luăm şi, mai ales, să-l merităm !
       Pentru Ardeal nu-i viaţă care să nu se stingă cu plăcere; pentru Ardeal nu-i sforţare care să nu se ofere de la sine; pentru Ardeal totul se schimbă, totul se înfrumuseţează, până şi moartea se schimbă, încetează de a fi hidoasă, devine atrăgătoare !
       Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta: Ardealul e inima României geografice !
       Din culmile lui izvorăsc apele care au scăldat românismul în istorie: La miazănoapte, Someşul, la apus, Mureşul, la amiazăzi, Oltul ! De-a lungul Carpaţilor, România de azi se întinde ca o simplă zonă militară a unei fortăreţe naturale, încăpută în mâini străine !
       Acel care nu se simte tăiat la brâu, când priveşte Ardealul, acela nu-i român, acela-i sămânţă străină pripăşită în România, pe vremea când o băteau vânturile din toate părţile !
       Ne trebuie Ardealul, dar ne trebuie cu jertfă ! Nu se lipeşte carne de carne, fără să curgă sânge ! Nu se ia Ardealul cu neutralitatea ! Neutralitatea şi-a avut rostul, dar şi-a trăit traiul !
       şi-a avut rostul, pentru că neutralitatea noastră n-a fost nici calcul, n-a fost nici teamă !
       Neutralitatea noastră a fost la început zidul definitiv ridicat contra acelora care voiau să ne împingă la o nelegiuire de neam, şi de care s-a sfărâmat viziunea lor heraldică: vulturul român purtând în cioc Coroana Sfântului ştefan; ea s-a transformat apoi în adăpostul din dosul căruia ne puteam pregăti şi puteam aştepta ziua cea mare; neutralitatea a devenit azi pânza de păianjen, pe care cel mai inocent zefir o poate rupe în bucăţi !
       România nu-şi poate prelungi neutralitatea peste limitele trebuinţelor sale şi mai ales peste limitele demnităţii sale.
       Un stat nu poate să rămână neutru decât atunci când n-are de cerut; un stat nu poate rămâne neutru atunci când are revendicări de impus, atunci mai ales când le-a şi formulat ! Aceasta ar însemna că nu e în stare să cucerească ceea ce pretinde că e al său, ceea ce e umilitor până la durere, sau că a renunţat de bunăvoie la idealul lui, ceea ce e absurd până la nebunie !
       Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea românească, ca ceea ce a simţit inima românească, să nu poată înfăptui energia românească.
       Dar nimic nu slăbeşte mai mult energia ca aşteptarea, nimic n-o uzează mai sigur ca neîntrebuinţarea, nimic în schimb, n-o aprinde până la paroxism ca conştiinţa ei că-i tare şi considerată !
       Or, pe această consideraţiune, românismul are azi nevoie mai mult ca oricând, ce zic ? mai presus de orice !
       Azi când cele mai civilizate state au acceptat acest măcel îngrozitor, această pustiire fără exemplu, nu pentru a desfiinţa o naţiune, ci pentru a distruge o concepţiune, nu pentru a întrona o dominaţiune, dar pentru a inaugura o politică, apare clar că nimeni nu se va bucura de roadele noii stări de lucruri, dacă nu s-a arătat demn din vreme, nu numai cu vitejia, dar mai ales cu sufletul.     
       Fără jertfă sângeroasă şi bogată, fără frăţie de arme şi de durere, nici o piatră de graniţă nu se va muta din locul ei !
       Fără încrederea acelora care ne-au precedat în luptă, fără convingerea lor că avem o profundă idee de drept şi de datorie, fără iubirea sinceră a libertăţii, nu numai a noastră, dar a tuturor, fără o înălţare sufletească susţinută, jertfa noastră oricât de mare ar fi nu poate să-şi dea roadele, pentru că îi lipseşte tocmai aceea ce-i dă fiinţă: valoarea ei morală !
       De aceea, eu cred, că acei ce ne conduc, nu vor uita o clipă, că ei reprezintă azi mai mult decât dibăcia românească, că ei întrupează azi înalta concepţiune morală a românismului ca forţă civilizatoare ! şi poate că aceasta s-ar impune mai lesne printr-o atitudine decât printr-un argument, mai lesne printr-un act de eroism decât printr-o negociere prelungită.
       Sau românismul se va dovedi a fi o forţă civilizatoare de prim ordin, ;şi atunci va triumfa, sau românismul se va dovedi a fi fost numai marca unui egoism laş şi hrăpăreţ, şi atunci el va pieri, cum va pieri pe urma acestui război, tot ce n-are reazem în drept şi jertfă !
       Dar ce zic ? Românismul să piară ! Nu e oare în fiecare din noi dorinţa de jertfă ? Nu e în fiecare din noi revoltă pentru nedreptate ? Dezgust pentru asuprire ?
       Nu dorm în sângele nostru strămoşii care aşteaptă ceasul de-a fi deşteptaţi în mărire ?
       Nu, nu va pieri românismul pe urma acestui război; vor pieri numai aceia care nu s-au arătat vrednici de dânsul !”

Tratatul de alianţă din 4/17 august 1916 încheiat între România, Rusia, Franţa, Anglia şi Italia

     „1.  D. Stanislav Poklovski-Koziel, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al M.S. împăratul tuturor Ruşilor pe lingă M.S. Regele României.
       2.  Contele de Saint Aulaire trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al republicei franceze pe lângă M.S. Regele României.
       3.  Sir George Barklay, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al M.S. Regelui regatului Unit al Marei Britanii şi Irlandei şi al pământurilor britanice de peste mări, împărat al Indiilor, pe lângă M.S. Regele României.
       4.  Baronul Fasciotti, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al M.S. Regelui Italiei pe lângă M.S. Regele României, anume însărcinaţi de guvernele lor respective, de oparte şi d. Ioan I. C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri al regatului României, în numele guvernului român, de altă parte, s-a stabilit ceea ce urmează:
       I.  Rusia, Franţa, Anglia şi Italia garantează integritatea teritorială a regatului României în toată întinderea fruntariilor sale actuale.II. România se obligă să declare război şi să atace Austro-Ungaria în condiţiile stabilite prin convenţia militară; România se obligă de asemeni să înceteze, de la declararea războiului, orice legături economice şi orice schimb comercial cu toţi duşmanii aliaţilor.
       III.  Rusia, Franţa Anglia şi Italia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile monarhiei Austro-Ungariei prevăzute şi hotărnicite în art. 4.
       IV.  Marginile teritoriilor despre care e vorba în articolul trecut sunt hotărâte după cum urmează:
       Linia de hotar va începe de la Prut de la un punct al frontierelor actuale între Rusia şi România aproape de Novosuliţa1 şi va urca râul până la graniţa Galiţiei, la întâlnirea Prutului cu Ceremuşul. De aici va urma frontiera dintre Galiţia şi Ungaria până la punctul Steag, cota 1655 Mai departe va urma linia de despărţire dintre apele Tisei şi Vizului2 ca să ajungă la Tisa, la satul Trebuza, mai sus de locul unde se uneşte cu Vizo. De la acest punct ea va coborî malul Tisei până la 4 km, mai jos de locul unde se întâlneşte cu Someşul lăsând satul Vasares – Nameni României. Va continua, apoi, în direcţia Sud-sud-est până la un punct la 6 km la est de oraşul Debreţin. De la punctul acesta va atinge Crişul la 3 km mai jos de locul de întâlnire al celor două afluenţi ai săi, se va uni, apoi cu Tisa la înălţimea satului Algyö, la nord de Seghedin, trecând la Apus de satele Oroshaza şi Bekesamson, la 3 km de care va face o mică îndoitură. De la Algyö linia va coborî malul Tisei până la vărsarea sa în Dunăre şi, în sfârşit, va urma malul Dunării până la frontiera actuală a României.
       România se obligă să nu ridice fortificaţii în faţa Belgradului pe o zonă ce va fi stabilită ulterior şi să nu ţină în această zonă, decât forţele necesare serviciului de poliţie. Guvernul regal român se obligă să despăgubească pe Sârbii regiunei Banatului cari părăsindu-şi proprietăţile vor voi să emigreze într-un termen de doi ani după încheierea păcii.
       V.  Rusia, Franţa, Anglia şi Italia de o parte şi România de altă parte se obligă să nu încheie pace separată sau pacea generală decât în unire şi în acelaşi timp.
       Rusia, Franţa, Anglia şi Italia se obligă de asemeni ca în tratatul de pace teritoriile monarhiei Austro-Ungariei, prevăzute în art. 3 să fie anexate Coroanei României.
       VI.  România se va bucura de aceleaşi drepturi ca şi aliaţii săi în tot ce priveşte preliminariile, tratativele de pace, ca şi discutarea chestiunilor care vor fi supuse hotărârei conferinţei de pace.
       VII.  Puterile contractante se obligă să păstreze în secret prezenta convenţie până la încheierea unei păci generale.
       Făcut în 5 exemplare la Bucureşti în 4/17 aug. 1916.”

(urmează semnăturile)

        1  Suliţa Nouă.
      2  Vişeului.

Convenţia militară ruso-română

        „Subsemnaţii: Colonel A. Tatarinov, A. M. F. M. Despres, S. B. Thompson şi colonel L. G. Ferigo, ataşaţii militari acreditaţi în particular de înaltele comandamente ale armatelor lor de o parte şi Ex. S. preşedintele Consiliului de Miniştri Ion I. C. Brătianu, ministru de război, de altă parte, au încheiat ceea ce urmează.
       1. Pentru a completa tratatul de alianţă încheiat la 4/17 august 1916 între Rusia, Franţa, Anglia, Italia şi România, România se obligă a mobiliza toate forţele sale de uscat şi de apă şi a ataca Austro-Ungaria cel mai târziu la 15/28 august 1916. (8 zile după ofensiva prin Salonic). Atacurile armatei române vor începe chiar în ziua declaraţiei de război.

       2. Din momentul semnării prezentei convenţiuni şi în timpul mobilizării şi a concentrării armatei române, armata rusă se obligă să atace în chipul cel mai energic pe tot frontul austriac pentru a uşura României aceste operaţiuni. Atacurile acestea vor fi îndeosebi agresive şi puternice în Bucovina, unde armata rusă va trebui să menţină cel puţin poziţiile şi efectivele sale actuale. începând din 12/25 august, flota rusă va trebui să apere portul Constanţa, să se opună la orice debarcare de trupe duşmane pe coastele române şi la orice pătrundere în Dunăre mai sus de gura acestui fluviu.
       Din partea ei, România recunoaşte flotei ruseşti a Mării Negre dreptul de a folosi Constanţa ca port de război şi de a lua măsurile necesare contra submarinelor duşmane. Vasele de război ruseşti care vor folosi Dunărea sunt pentru apărarea malurilor sale, cât şi pentru a coopera cu armata şi flota românească, vor fi puse sub ordinele comandamentului suprem al armatei române şi vor opera pe acest fluviu în colaborare cu escadra de monitoare române. Amănuntele acestei acţiuni comune vor fi stabilite în conformitate cu prezenta convenţiune.
       3.  Rusia se obligă să trimită în Dobrogea în momentul mobilizării armatei române două divizii de infanterie şi una de cavalerie, pentru a coopera cu armata română contra armatei bulgare.
       Aliaţii se obligă a executa o hotărâtă ofensivă prin armata lor de la Salonic cel mai târziu cu opt zile înainte de începerea atacului României, în scopul de a uşura mobilizarea şi concentrarea armatei sale. Această ofensivă va începe la 7/20 august 1916.
       Dacă în cursul operaţiunilor militare, puterile aliate, de acord cu statele lor majore, ar recunoaşte nevoia de a spori contingentele armatelor lor aflate în colaborare cu armata română, această sporire nu va schimba întru nimic prevederile convenţiilor încheiate.
       4.  Rusia, Franţa, Anglia şi Italia se obligă a furniza României muniţiuni şi material. Transportul acestora va fi făcut pe vase române şi aliate şi vor trece în transit prin Rusia. (Aceste furnituri şi transporturi vor trebui să cuprindă un minimum mijlociu de 300 tone pe zi).
       5.  Aliaţii se obligă să furnizeze României, în limitele posibilităţilor, cai, medicamente, provizii şi echipamente.
       6.  Ei vor pune la dispoziţia sa personalul tehnic strict necesar pentru pregătirea în România a muniţiunilor şi materialului.
       7.  De la încheierea prezentului acord, statele majore ale armatelor ruso-române şi acelea ale armatelor de la Salonic se vor înţelege în privinţa cooperării lor. Acordul cu privire la operaţiunile militare ruso-române cum şi orice schimbare, lămurire şi completare pentru păstrarea unei legături temeinice se va organiza la cartierul general competent potrivit prevederilor de mai jos.
       8.  Cooperarea armatelor aliate nu presupune nici o subordonare a vreuneia din armatele aliate faţă de alta ; ele îşi propun numai de a lua în mod liber dispoziţiunile decurgând din situaţia generală, din nevoile create de scopul urmărit şi din frăţia de arme.
       9.  Armatele română şi rusă îşi vor păstra în principiu propriul lor comandament, zona lor de operaţiune şi completa independenţă în conducerea operaţiunilor. Linia de demarcare între cele două armate va pleca de la Dorna Vatra, va urmări Bistriţa şi văile râurilor Sajo şi Someş până la Debreţin. Obiectivul principal al acţiunei române va fi, în măsura în care situaţiunea militară de la sudul Dunării o va îngădui, o înaintare prin Transilvania spre Budapesta.
       Armata rusă prevăzută de art. 3 şi menită să coopereze cu armata română, va fi pusă sub direcţia comandamentului suprem al armatei române. In cazul când contingentul de trupe ruse operând în sudul Dunării va fi sporit în chip considerabil până a egala ca număr sau chiar a depăşi trupele române cu care el va coopera, acest contingent va putea să constituie la ieşirea lui din teritoriul român o armată independentă, subordonată comandamentului general rus.
       Fii tare neam românesc, în credinţa ta, căci iată se apropie ceasul mântuirii tale. Amin şi Doamne ajută !
       Arad, 7–20 noiembrie 1918
                                                               Marele Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania.

Dr. Gheorghe Crişan secretar

Dr. ştefan C. Pop
prezident”  

Declaraţia de război a României adresată Austro-Ungariei

       „Neutralitatea pe care Guvernul regal şi-a impus-o, ca urmare a unei declaraţii de război făcută în afara voinţei sale şi contrarie intereselor sale, a fost adoptată în primul rând în urma asigurărilor date la început de către Guvernul Imperial şi regal, că Monarhia, declarând război Serbiei, nu a fost mânată de un gând de cucerire şi nu a urmărit în nici un fel achiziţii teritoriale. Aceste asigurări nu s-au realizat.
       Astăzi noi ne găsim în faţa situaţiei de fapt de unde pot ieşi mari transformări teritoriale şi schimbări politice de natură a constitui o gravă ameninţare pentru securitatea şi viitorul României. Opera de pace pe care România, fidelă spiritului Triplei Alianţe, a încercat să o îndeplinească, a fost făcută astfel sterilă chiar de către cei care erau chemaţi să o sprijine şi să o apere.
       Aderând în 1883 la grupul de Puteri Centrale, România, departe a uita legăturile de sânge care unesc populaţiile din Regat şi românii supuşi ai Monarhiei Austro-Ungariei, a văzut în raporturile de prietenie şi alianţă care s-au stabilit între cele trei mari Puteri o garanţie preţioasă pentru liniştea sa internă, ca şi pentru îmbunătăţirea soartei românilor din Austro-Ungaria. De fapt, Germania şi Italia care au reconstituit statele lor pe baza principiului naţionalităţii nu puteau să nu recunoască legitimitatea bazei pe care se aşeza propria lor existenţă. Cât priveşte Austro-Ungaria, ea a găsit în relaţiile prieteneşti care s-au stabilit între ea şi Regatul României asigurările pentru liniştea sa atât în interior cât şi la frontierele noastre comune ameninţate; căci ea nu putea să nu ştie la ce punct nemulţumirile populaţiei româneşti se răsfrângeau la noi, ameninţând în fiecare moment de a turbura bunele raporturi între cele două state.
       Speranţa pe care noi ne-am făcut-o din acest punct de vedere de mai mult de treizeci de ani românii din Monarhie nu numai că n-au văzut niciodată introducându-se o reformă de natură a le da chiar o aparentă satisfacţie, dar, ei au fost, dimpotrivă, trataţi ca o rasă inferioară şi condamnaţi să sufere opresiunea din partea unui element străin care nu constituie decât o minoritate în mijlocul diverselor naţionalităţi din care se compune Statul Austro-Ungar. Toate nedreptăţile suferite de fraţii noştri au întreţinut între ţara noastră şi Monarhie un element continuu de animozitate pe care Guvernele Regatului nu au ajuns să-l potolească decât cu preţul unor mari dificultăţi şi numeroase sacrificii ...”.