Cultura română modernă a reuşit, într-un interval istoric relativ scurt, să ajungă la realizări de înalta valoare artistică. La fel ca şi scena politică, viaţa culturală a României a fost traversată de tendinţe diverse şi contradictorii, de confruntarea dintre tradiţionalism şi modernitate. Au fost vizate în aceste dezbateri direcţiile culturale de urmat, criteriile ce trebuiau să stea la baza valorizării actului creator. Orientările şi tendinţele s-au încadrat în mişcarea ideilor europene, aducând în acelaşi timp nota atât de specifică a spaţiului spiritual românesc.

     Romantismul a fost un curent cultural care a cunoscut adeziunea unui mare număr de creatori din toate domeniile în deceniile de la mijlocul secolului al XIX-lea. Numeroase opere literare, artistice, creaţii muzicale şi plastice se încadrează în spiritualitatea romantică.
     Spiritul critic s-a impus în cultura română modernă odată cu junimismul, curent organizat în jurul societăţii „Junimea” din Iaşi ai cărei principali animatori au fost Titu Maiorescu, P.P. Carp, Th. Rosetti şi alţii. Junimismul a reprezentat un curent complex de idei estetice, literare şi politice care au avut un rol însemnat  în cultura română.
- revista „Convorbiri literare” a găzduit în paginile sale cele mai însemnate dezbateri cu privire la critica „formelor fără fond”, la direcţiile şi criteriile care trebuie să stea la baza dezvoltării culturii româneşti. Spiritul critic, foarte pronunţat în dezbaterile de la „Junimea”, a realizat o operă de asanare culturală, de promovare a valorilor culturale autentice.
     Ultimele decenii ale secolului al XIX-lea au oferit în peisajul cultural românesc o efervescenţă creatoare nemaiîntâlnită. Acum s-au dezvoltat şi au intrat în concurenţă curente culturale diferite oferind un spectacol cultural plin de idei fertile de cea mai mare diversitate.
     Curentele moderniste, parnasianismul şi simbolismul au fost promovate în cadrul cenaclului „Literatorul”, în jurul personalităţii lui Alexandru Macedonski.
     Nevoia de angajare a artistului şi artei sale în social a fost susţinută cu vervă de Constantin Dobrogeanu-Gherea în paginile revistei „Contemporanul”.
     Ca o reacţie la modernizarea structurilor de civilizaţie ce au dislocat valorile tradiţionale, s-au născut curente neo-romantice cu tentă social-politică, precum semănătorismul şi poporanismul. Organizat în jurul revistei „Semănătorul”, primul dintre ele a promovat creaţii culturale şi o ideologie marcate de nostalgia valorilor lumii rurale, tradiţionale, considerate a fi ameninţate cu dislocarea totală prin modernizarea tuturor structurilor agrare.
     Curentul poporanist, organizat în jurul revistei „Viaţa Românească”, ilustrat prin Garabet Ibrăileanu şi Constantin Stere, a militat pentru o artă care să se inspire din specificul naţional, să promoveze valorile autohtone şi să le încadreze organic între valorile culturale europene.

     În domeniul artistic s-au conturat în aceste decenii marile domenii de creaţie care au reliefat specificul naţional: arhitectura, sculptura, muzica şi teatrul, care au atins cote de înaltă valoare.
     În arhitectură, clasicismul a oferit încă soluţii viabile înainte de a fi abandonat în favoarea tendinţelor estetice de inspiraţie franceză şi a celor moderniste. Campionul acestui stil, Alexandru Orăscu, a proiectat un mare număr de edificii publice monumentale: Palatul Băncii Naţionale (1883-1885), Ateneul Român (1886-1892), Palatul de Justiţie (1890-1895), Palatul Ministerului Agriculturii (1896), CEC (1896-­1900) etc. Reflexele neoromantice au fost prezente în arhitectura din alte oraşe precum Iaşi (Palatul Culturii) sau Castelul Peleş.
     Preocuparea de a recupera soluţii arhitectonice tradiţionale şi de a realiza un stil specific românesc s-a manifestat în opera arhitectului Ion Mincu şi a elevilor săi. Folosind mai ales elemente ale stilului brâncovenesc, ei au creat un veritabil stil neoromânesc ilustrat de edificii precum şcoala de Arhitectură, Primăria Capitalei, Casa Minovici etc.
     În pictură şi sculptură s-au remarcat, de asemenea, ultimele reminiscenţe ale clasicismului dar şi începuturile manifestărilor impresionismului. Au creat acum, lăsând opere artistice de mare valoare, Theodor Aman, Gheorghe Tătărăscu, Carol Storck etc., alături de mai tinerii artişti, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu şi ştefan Luchian.
     Primii ani al veacului XX deşi dominaţi de formele artistice şi spiritul academismului, au cunoscut o deschidere a artei româneşti spre idei şi forme moderniste. În această vreme s-au remarcat mari creatori ai artelor plastice şi sculpturii precum Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Constantin Brâncuşi. În sculptură, alături de C. Storck s-au remarcat D. Paciurea, I. Georgescu etc..
     Expoziţia jubiliară organizată la Bucureşti în 1906 pentru a marca 40 de ani de domnie ai regelui Carol I a constituit un moment de excepţie pentru arta românească, la fel participarea României la expoziţiile universale organizate în diferite capitale europene în această vreme.
     Viaţa muzicală a României moderne a oferit o bogăţie de genuri în care s-au realizat valori artistice de mare calitate. S-au afirmat compozitori cum ar fi Ciprian Porumbescu, Eduard Caudella, Alexandru Flechtenmacher, Gavril Muzicescu, Gheorghe Dima şi tânărul George Enescu. Hariclee Darclee este doar una din vocile celebre care au impresionat publicul inclusiv din marile săli de concerte ale Europei.
     Tot acum s-a impus o artă dramatică de valoare, cu actori de mare talent: Matei Millo, Mihail Pascally, Aristiţa Romanescu, Constantin Nottara etc., care au valorificat creaţia dramatică românească şi universală.
     Reflectând în mare măsură problemele şi frământările procesului de modernizare, creaţiile cultural-artistice ale României moderne s-au situat, fără îndoială, la un nivel european şi au reuşit să impună cultura şi genul creator naţional în scara de valori universale.