Sistemul politic în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX a funcţionat pe baza aşa-numitului mecanism al „rotativei guvernamentale”.
aceasta consta în faptul că, pentru a păstra echilibrul, regele Carol I a apelat doar la cele două partide mari, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator chemate alternativ la guvernare la anumite intervale de timp.
se diminuau astfel veleităţile, surprizele şi diversiunile de natură politică;
este adevărat, nu s-a reuşit nici prin acest sistem eliminarea dizidenţelor sau stoparea creării unor noi partide dar acest lucru nu a periclitat stabilitatea sistemului politic românesc.
     Guvernele aflate la conducerea ţării în această perioadă s-au preocupat de:
           •  adoptarea unor măsuri pentru consolidarea statului naţional român;
           •  întărirea legăturii cu românii de peste munţi;
           •  încurajarea economiei; menţinerea şi funcţionarea cadrului democratic;
     Nu au lipsit violenţele verbale, afacerile politice, crizele de guvern, dezbateri furtunoase.
    

     Marea guvernare liberală (1876-1888) reprezintă o perioadă sinonimă cu punerea în practică a programului de modernizare a societăţii româneşti de către cel mai important şi mai dinamic partid politic, PNL.
     Au fost adoptate o serie de importante măsuri de natură economică şi legi privind:
           •  responsabilitatea ministerială (1878), privind rezolvarea urmărilor afacerii Strousberg;
           •  organizarea camerelor rurale (1878; 1882);
           •  organizarea învăţământului şi a armatei (1878; 188);
     Tot acum diplomaţia românească a reuşit să obţină recunoaşterea internaţională a noului stat independent român.
s-a proclamat regatul şi s-a reglementat succesiunea la tron;
guvernul liberal condus de I.C. Brătianu a impus votarea legii domeniilor regale (12 proprietăţi cu o suprafaţă de 118.286 ha);.
în 1881 este dată „Legea contra străinilor”, pentru a stăvili mişcarea socialistă; şase democraţi ruşi au fost expulzaţi la insistenţele guvernului ţarist:
în 1884 liberalii au reuşit să modifice Constituţia şi să impună reducerea numărului de colegii electorale de la 4 la 3, menţinându-se votul censitar;
1885 Biserica Ortodoxă Română şi-a proclamat autocefalia faţă de Patriarhia ecumenică de la Constantinopol;
     În 1888 „opoziţia unită” a dus la căderea guvernului liberal. Între 1888 şi 1895 România a fost guvernată de conservatori şi junimişti care şi-au propus să promoveze o serie de legi ce vizau:
           •  exploatarea bogăţiilor solului şi subsolului (legea minelor -1895),
           •  reglementarea unor aspecte ale problemei agrare sau ocrotirea socială.
     A urmat, între 1895-1899 o nouă guvernare liberală desfăşurată sub semnul unor dificultăţi legate de:
           •  urmările mişcării memorandiste şi susţinerii mişcării de eliberare naţională;
           •  problema Dunării;
     După un scurt interval (1899-1901), liberalii au venit din nou la guvernare între 1901 şi 1904.
     Guvernarea conservatoare 1899-1901 s-a confruntat cu necesitatea unor noi împrumuturi; afacerea Hallier pentru modernizarea portului Constanţa; urmările unor răscoale ţărăneşti.
     Între 1901-1904 au urmat din nou liberalii care au adoptat legea meseriilor (Missir - 1902) şi legea băncilor populare (1903).
     Guvernarea conservatoare dintre 1905 şi 1907 a fost întreruptă de revolta ţărănească din 1907.
     Liberalii veniţi la guvern în condiţii de criză majoră au fost preocupaţi în timpul guvernării dintre 1907 şi 1910 de elaborarea unei legislaţii care să rezolve criza societăţii rurale româneşti.
1913 - liberalii anunţă în noul său program introducerea votului universal, exproprierea mari proprietăţi şi împroprietărirea ţăranilor 
1914 - Parlamentul României a luat în dezbatere proiectele legislative ce vizau reforma electorală şi agrară, dar războiul a împiedicat finalizarea lor.       

Bucuresti 1883
Orașul București în anul 1883