Adoptarea Constituţiei de la 1866 a însemnat începutul unui drum lung şi anevoios care a condus timp de o jumătate de secol la transformarea statului român constituit prin unirea de la 1859.
     Realizând un echilibru între puterea executivă exercitată de monarh - reprezentat de guvern - şi reprezentanţa naţională, Constituţia s-a dovedit, timp de mai bine de o jumătate de secol (1866 - 1923), un instrument juridic eficace, pe baza căruia a fost guvernată România modernă.
sistemul vieţii politice a avut la bază un sistem democratic;
democratizarea a avut un ritm lent căci limitele problemei agrare din 1864 au dat naştere unor grave probleme sociale;
limitarea dreptului la vot, menţinerea votului censitar, a fost o piedică în calea unei reale democraţii;
puterea politică aparţinea marilor proprietari şi industriaşi (conservatorii şi liberalii);
principalele instituţii de stat au căpătat o formă definitivă;
s-au pus bazele principalelor partide politice;
în 1895 s-a inaugurat rotativa guvernamentală ca o modalitate de a menţine regimul democratic constituţional;
acceptarea ideii de reformă s-a făcut greu, în funcţie de interesele economice ale membrilor partidelor istorice. S-a cristalizat politica „paşilor mărunţi” (conservatorii) şi „prin noi înşine” (liberalii);
se urmărea modernizarea deplină a ţării prin acceptarea modelului occidental.        
     Imediat după alegerea sa, în aprilie 1866, Adunarea Constituantă şi-a început activitatea în vederea adoptării unei legi fundamentale moderne.

Crearea Constituţiei

     În cadrul Constituantei, cele două importante grupări politice, liberalii şi conservatorii, au reuşit să ajungă la un compromis dată fiind situaţia excepţională în care se afla ţara.
noul guvern avea în frunte pe Lascăr Catargiu, era alcătuit din conservatori şi liberali.
la 16 iunie Carol se pronunţă ferm pentru menţinerea Senatului ca a doua cameră a Parlamentului, cu rol ponderator.
     La 27 iunie 1866 erau patru probleme nerezolvate:
           •  problema Senatului
           •  a dreptului de veto
           •  problema evreiască
           •  succesiunea colaterală la tron.
     La 3 iulie s-a adoptat articolul 7 (cetăţenia română era condiţionată de apartenenţa la creştinism).
la 8 iulie Carol primeşte drept de veto absolut.
la 11 iunie 1866 Constituţia este adoptată de Adunare.
la 1/13 iulie 1866 Constituţia este promulgată de Carol I.

Conţinutul Constituţiei

     Constituţia a fost structurată pe 8 titluri împărţite în capitole şi acestea din urmă pe secţiuni.
conţinutul Constituţiei se referea la:
           •  teritoriul României
           •  drepturile românilor
           •  puterile în stat
           •  reprezentanţa naţională
           •  prerogativele domnitorului şi ale miniştrilor
           •  organizarea celorlalte puteri în stat - judecătorească, armata, etc.
     Având model Constituţia belgiană, proclamă principii impuse de Revoluţia franceză: „libertăţi şi drepturi fundamentale ale cetăţeanului”, „suveranitatea naţională”, „separarea puterilor în stat”, „responsabilitatea miniştrilor”, făcând un pas mai departe pe drumul modernizării principalelor instituţii, în continuarea Regulamentelor organice, a Convenţiei de la Paris şi a Statutului Dezvoltător.
  România (prima oară numită oficial astfel) era un regat constituţional ereditar:
     Șeful statului avea largi prerogative legislative:
          
• convoacă, amână şi dizolvă Adunarea Deputaţilor şi Senatul (alese la 4 şi 8 ani cu drept de a reînnoi pe jumătate la mijlocul mandatului)
           • iniţiază, sancţionează şi promulgă orice proiect de lege.
     Beneficiază de drepturi executive:
           • numeşte şi revocă miniştrii şi toate funcţiile publice,
           • este şeful armatei, conferă grade militare.
           • îi mai aparţin: amnistierea, graţierea, dreptul de a declara război şi a încheia tratate şi convenţii, de a conferi decoraţii, de a bate moneda.
     Deşi puterea judecătorească era încredinţată judecătorilor, iar instanţa cea mai înaltă era Curtea de Casaţie, toate hotărârile tribunalelor se execută în numele domnului.
Reprezentanţa Naţională cuprindea două adunări: Camera şi Senatul.
Adunarea Deputaţilor avea dreptul de autoconducere, de răspuns la mesajul tronului, de legiferare, de interpelare.
atribuţia specială a Camerei era de a dezbate şi aproba bugetul.
      Carol
îşi exercita puterea legislativă împreună cu Adunările şi cea executivă cu miniştrii:
           • legea electorală promova interesele claselor bogate.
           • proprietatea era declarată drept sacru şi inviolabil.
           • dreptul la azil politic.
           • libertatea aproape absolută a cuvântului scris.
     Constituţia din 1866 a fost un act viguros de independenţă; a fost promulgată de domn fără a ţine seama de suzeranitatea otomană sau garanţia colectivă a celor 7 puteri.

          

Romania 1856-1878