••• Surse istorice primare  •••  

1.  Discursul lui Nicolae Bălcescu ţinut, la Paris în luna mai 1851, la aniversarea Adunării Naţionale de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, precum şi declaraţia de unire cu România făcută de participanţi (15 mai 1851, Paris)
2.  Programul ziarului Junimea Română ce apărea la Paris prin care se propaga ideea unirii naţionale (mai, 1851)
3.  Programul revistei Steaua Dunării care susţine drepturile românilor la unitatea şi independenţă naţională (1 octombrie 1855)
4.  Prevederile Tratatului de pace de la Paris privitoare la Principatele române (5/17 ianuarie 1859, Iaşi)
5. Tratatul general de pace între Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia şi Poarta Otomană, subscris la Paris (30 martie 1856)
6.  Actul de înfiinţare a comitetului unirii din Iaşi (30 mai / 11 iunie 1856)
7.  Programul unioniştilor din Moldova (13 martie 1857, Iaşi)  
8.  Hotărârea adunării ad-hoc a Moldovei cu privire la Unirea Principatelor (7 octombrie 1857)
9.  Hotărârea Adunării ad-hoc din Ţara Românească cu privire la Unirea Principatelor (8 octombrie 1857)
10.  Adresa Comitetului central al Unirii din Bucureşti către Comitetul Central al Unirii din Iaşi (23 martie 1858, Bucureşti)
11.  Statutul celor două ţări româneşti fixat prin Convenţia de la Paris (7/19 august 1858, Paris)
12.  Proclamaţia lui Alexandru Ioan Cuza, după alegerea sa ca domn al Moldovei
13.  Procesul verbal al adunării elective din Bucureşti, despre alegerea lui Al. I. Cuza, ca domn al Ţării Româneşti (24 ianuarie / 5 februarie 1859, Bucureşti)
14.  Ziarul braşovean „Gazeta Transilvaniei” despre dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite (31 ianuarie 1859)
15.  Kossuth Lajos despre patriotismul demonstrat de români cu ocazia unirii Ţării Româneşti şi Moldovei (17 ianuarie – 5 februarie 1859)
16.  Discursul lui Alexandru Ioan Cuza în faţa Adunării legislative a României, prin care comunică recunoaşterea unirii de către Turcia (24 ianuarie / 5 februarie 1862)
17.  Proclamaţia lui Alexandru Ioan Cuza către sătenii clăcaşi prin care le aduce la cunoştinţă legea rurală (14/26 august 1864, Bucureşti)

Discursul lui Nicolae Bălcescu ţinut la Paris în luna mai 1851

       „Zi de 15 mai (1848) ! Zi de lumină, de libertate şi de mărire română, te pomenim şi te serbăm cu drag ! Tu minunaşi lumea şi îi arătaşi că naţia română e matură, vrednică de libertate şi d-a intra în frăţia cea mare a naţiilor. în analele române altă zi nu străluceşte mai frumos decât tine şi cea asemenea ţie, sora ta iubită, ziua de 11 iunie (1848) a poporului din Bucureşti. Te pomenim şi te serbăm cu drag, o zi măreaţă, căci întâiaşi dată auzirăm atunci un popor întreg răspunzând celor ce-i vorbeau de unirea Ardealului cu Ungaria, prin această strigare: „Noi vrem să ne unim cu Ţara !” Minunată destăinuire a lui Dumnezeu care, în zile aşa mari de sărbătoare populară, vorbeşte d-a dreptul în inimele aleşilor săi; şi numai poporul şi preoţii, aceşti fii ai inspiraţiei divine, avură la 1848 conştiinţa întâmplărilor viitoare, numai ei citiră şi destăinuiră aceea ce era scris în fundul inimii fiecărui român: „Mântuirea de orice dominare străină prin unitatea naţională !”
       Sub acest cuvânt ţară, ardelenii arată Ţara românească. Eu n-am avut norocirea a mă afla la Blaj în ziua de 15 mai (1848), dar mai mulţi români din Ardeal ce se aflară, mă asigurară despre această strigare a poporului.
       ... Aci, cetăţeni, daţi-mi voie a vă aduce aminte că revoluţionarii de la 1848 din Ţara Românească, deşi crezură că trebuie a urma după pilda ardelenilor şi că împrejurările politice nu-i iartă a pune din început în programa lor chestia unităţii naţionale, dar n-au pierdut un minut din vedere solidaritatea ce îi leagă cu toate ramurile naţiei române. Ei au apărat şi s-au luptat deopotrivă pentru drepturile Moldovei ca şi pentru ale Ţării Româneşti şi atât înainte, în vremea, cât şi după revoluţia de la iunie 1848, ei mereu au apărat şi apără încă dinaintea Ungurilor şi a Europei întregi drepturilor românilor din Ardeal, Banat şi Ungaria ... Astăzi lucrurile şi ideile s-au prefăcut şi s-au lămurit. Astăzi vedem curat că un acelaşi despotism ne copleşeşte pe toţi românii împreună cu Ungurii, duşmanii de ieri, şi cu toate popoarele Europei. Astăzi este învederat pentru tot românul cu minte şi cu inimă că libertatea naţionalităţilor nu poate veni de la curţile împărăteşti şi din mila împilătorilor şi a despoţilor, ci numai dintr-o unire strânsă între toţi românii şi dintr-o ridicare a tuturor împreună şi în solidaritate cu toate popoarele împilate. Aceasta este calea cea nouă pe care păşesc şi trebuie a păşi toţi românii de progres şi de-mişcare din Ardeal, Banat, Ungaria, precum şi cei din principate.
       Astfel am văzut eu, cetăţeni, revoluţia română din Ardeal cu sentimentele ei naţionale, cu faptele ei măreţe şi eroice, cu repesalele şi cu vinele ei. Dar ziua de la 15 mai (1848) rămâne frumoasă şi luminoasă, neatinsă şi curată de orice exces şi greşală. Daţi-mi voie, cetăţeni, a închina la această zi în care poporul român, adunat la Blaj în Câmpul Libertăţii, strigă:
                                   „Noi vrem să ne unim cu Ţara !”

Programul ziarului Junimea Română   

       „Scopul nostru
       Simţământul datoriei ne face a lua pana în mână. Soldaţi necunoscuţi, dar entuziasmaţi de amorul patriei, ne propunem a propaga, cu tot zelul unor inimi înfocate, ideea unirii naţionale. Juni noi înşine, ne adresăm mai cu deosebire la junimea română din toate provinciile; facem, chemare la toate simţămintele nobile, la toate inimile generoase, îndemnăm pe toţi a se aduna împregiurul stindardului pe care e scrisă deviza: UNIREA ROMÂNILOR.
       Numai uniţi vom putea merge înainte, vom putea isbuti în clipa luptei. Poate că acesta nu e aşa depărtată. Europa întreagă o aşteaptă şi o chiamă: căci pretutindeni închisorile sunt pline, pretutindeni familiile plâng pe vr-un fiu răpit din sânul lor, pretutindeni tiranii se îmbată cu sângele popoarelor. Când generaţiile viitoare vor citi istoria evenimentelor de azi, se vor mira cum într-un secol de lumină s-au repetat cruzimile şi persecuţiile domniei lui Neron şi Domiţian; dar cel puţin să nu le facem a se mira de laşitatea noastră; să ne ridicăm fruntea din pulbere, să scuturăm jugul fără întârziere.
       ... O bătrâni Români, o părinţii noştri ! Nu vă speriaţi când auziţi vorbind de revoluţie şi revoluţionari : revoluţia este domnia dreptăţii, revoluţionarii sunt aceia cari vor să aibă o patrie mare şi independentă. Departe de a ne împiedica, îmbărbătaţi pe fii voştri insuflaţi-le amorul patriei şi ura străinului. Ziceţi, împreună cu noi: „Juni Români ! Un om de orice naţie, de ori ce treaptă, vă este frate: să-l iubiţi şi să-l ajutaţi, însă acela care vine să vă răpească libertatea sau naţionalitatea este un monstru: să-l goniţi, să-l loviţi: cu cât îi veţi face o rană mai adâncă, cu atât veţi merita mai bine de la patrie, de la omenirea întreagă”.
       Acest simţământ de ură, care în ori ce altă ocazie s-ar părea o crimă are aici caracterul unei virtuţi, fiindcă nu este decât o expresie a amorului : precum cel ce tăgădueşte că e noapte, afirmă prin acesta chiar că e ziua, asemenea cel ce urăşte tirania esprimă prin aceasta chiar amorul său pentru libertate.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Aşadar, spre a ne rezuma, zicem:
       1.  Război celor apăsători, solidaritate cu cei apăsaţi.
       2.  Independenţa şi unirea tuturor românilor.
       3.  Organizarea adevăratei democraţii.
       Aceste sunt principiile ce vom propaga şi pe care – la trebuinţă – le vom apăra cu sângele noastru. Pentru a lor realizare vă chemăm, fraţi români, din toate părţile. Să lucrăm cu inimă şi fără preget, căci astfel numai vom isbuti.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Până acum unirea a slujit abia de temă poeţilor; noi ne propunem a o propaga cu mai multă seriozitate, a convinge pe toţi că nu e deosebire intre un român de dincolo sau de dincoace de Prut, de dincolo sau de dincoace de Carpaţi; vom spune celor ce vor voi să ne audă că suntem datori, nu numai a ne iubi ca fraţi, ci încă a ne da mână spre a ne ridica ca un singur om când ziua aşteptată va sosi.
       Spre a ajunge la acest scop vom întrebuinţa gândirea sub toate formele ei: vom tracta arte, literatură, istorie, politică, morală, toate dintr-un singur punct de vedere: Patria.
       La noi elementele care constituează o naţionalitate /limba, suvenirile, obiceiurile etc./ sau păstrat neatinse. însă aceste mine nepreţuite trebuesc lucrate: avem o formă, o literatură naţională, o industrie naţională, arte naţionale. Când toate acestea vor exista şi când suflarea libertăţii le va da viaţă, ne vom putea crede un popor neperitor. Aceasta este gândirea noastră, şi scopul nostru e de a interesa pe toţi la ideea de o renaştere naţională, de o civilizaţie română.”

Programul revistei Steaua Dunării

       „Ţelul politic al „Stelei Dunării” – este de a ţine pre publicul român într-o cunoştinţă lămurită şi continuă nu numai despre întâmplările cele mai importante ale zilei, dar totodată şi despre spiritul şi tendinţile marilor luptători.
       Acest jurnal este „Steaua Dunării Române” ; prin urmare, politica sa nu poate să fie decât politica seculară a românilor, politica naţională – care spre onoarea publiciştilor noştri – se urmează şi se sprijină de întreaga presă românească cu mai mult sau mai puţin talent, însă fără excepţie, şi cu aceeaşi neobosită râvnă şi călduros patriotism, politică care se rezumă în aceste cuvinte : autonomia Principatelor, Unirea Principatelor.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Unirea Principatelor a fost visul de aur, ţelul isprăvilor a marilor bărbaţi ai României, a lui Iancu Huniad, ca şi a lui Ștefan Cel Mare, ca şi a lui Mihai Viteazu, a lui Vasile Vodă, ca şi a lui Matei Basarab. Unirea Principatelor a fost ţelul gândirilor şi a celor mai străluciţi dintre domnii fanarioţi; şi cu toată apăsarea străină, totuşi legislatorii noştri din 1830 au înscris în art. 425 al legii fundamentale de atunce /... /.
       Unirea Principatelor este dar dorinţa vie şi logică a marii majorităţi a românilor. „Steaua Dunării” este jurnalul Unirei. Prin aceasta ea nu urmează unei utopii; ea apără numai interesul vital al patriei. Unirea Principatelor este singurul mod în stare de a consolida naţionalitatea românilor, de a le da demnitate, putere şi mijloace pentru a împlini misiea lor pe pământul ce de către Cel de Sus li s-a dat spre moştenire. Noi avem înaintea ochilor noştri exemple la ce grad de libertate şi de civilizaţie, sub domni regenţi, au ajuns Sardinia şi Belgia, staturi a căror întindere este mai mică decât acea a Principatelor.
       Unirea Moldovei şi a Valahiei singură va depărta conflicte viitoare pe ţărmurile Dunării şi ale Mării Negre, singura va consolida pacea în Orient.
       Politica noastră din lăuntru va fi cu totul de legalitate şi de bună rândueală …”

Prevederile Tratatului de pace de la Paris privitoare la Principatele române


DIN PROIECTUL DE PRELIMINARII

1. Principatele dunărene

       Abolirea completă a protectoratului rus.
       Rusia nu va mai exercita nici un drept special sau exclusiv de protecţie sau de amestec în treburile interne ale Principatelor dunărene.
       Principatele îşi vor păstra privilegiile şi imunităţile, sub suzeranitatea Porţii, iar Sultanul, de comun acord cu puterile contractante, va acorda, în plus, acestor principate sau le va confirma organizarea internă conformă trebuinţelor şi dorinţelor populaţiei.
       De acord cu puterea suzerană, principatele vor adopta un sistem defensiv permanent, cerut de situaţia lor geografică ; nici o piedică nu va putea fi pusă în calea măsurilor extraordinare de apărare pe care ele vor fi chemate să le ia pentru a respinge orice agresiune străină.
       În schimbul fortăreţelor şi teritoriilor ocupate de armatele aliate, Rusia consimte la o rectificare a frontierei sale cu Turcia europeană. Această frontieră, astfel rectificată în conformitate cu interesele generale, va porni de la împrejurările Hotinului, urmând linia munţilor care se întind în direcţia sud-est şi va ajunge la lacul Salzâk. Traseul va fi definitiv stabilit prin tratatul de pace şi teritoriul cedat se va reda principatelor şi suzeranităţii Porţii.

2. Dunărea

       Libertatea Dunării şi a gurilor sale va fi asigurată cu eficacitate de către instituţii europene în care puterile contractante vor fi de asemenea reprezentate, în afară de poziţiile particulare ale riveranilor, care vor fi reglementate în conformitate cu principiile stabilite prin actul Congresului de la Viena în materie de navigaţie fluvială.Fiecare dintre puterile contractante va avea dreptul de a face să staţioneze unul sau două nave uşoare de război la gurile fluviului, destinate să asigure executarea regulamentului relativ la libertatea Dunării.

3. Marea Neagră

       Marea Neagră va fi neutră.
       Deschise marinei comerciale a tuturor naţiunilor, apele sale vor rămâne interzise flotelor militare maritime.
       Protecţia intereselor comerciale şi maritime ale tuturor naţiunilor va fi asigurată în porturile respective ale Mării Negre prin instituirea unor instituţii conforme cu dreptul internaţional şi cu uzanţele consacrate în materie.
       Cele două puteri riverane se vor angaja reciproc să nu întreţină decât numărul de vase uşoare, de o putere determinată, necesare serviciului coastelor lor. Convenţia ce va avea loc între ele în acest scop va fi anexată numitului tratat după aprobarea prealabilă a puterilor semnatare ale tratatului general şi nu va avea putere şi valoare decât dacă va face parte integrantă din aceasta.
       Această convenţie separată nu va putea fi nici anulată, nici modificată fără asentimentul puterilor semnatare ale tratatului general.
       Închiderea strâmtorilor va admite excepţia, aplicabilă staţionarelor, menţionată în articolul precedent.

4. Populaţii creştine supuse Porţii

       Imunităţile supuşilor raya1 ai Porţii vor fi consacrate fără a fi lezate independenţa şi demnitatea coroanei sultanului. Unele deliberări având loc între Austria, Franţa, Marea Britanie şi Sublima Poartă, în scopul de a asigura supuşilor creştini ai sultanului drepturile lor religioase şi politice, Rusia va fi invitată, la pace, să se asocieze la acestea.

5. Condiţii speciale

       Puterile beligerante îşi rezervă dreptul, care le aparţine, de a prezenta, în interesul european, unele condiţii speciale în afara celor patru garanţii.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

 

1  raya = supus nemusulman al guvernului otoman, înainte de 1856.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tratatul general de pace de la Paris din 1856 

       În numele Atotputernicului Dumnezeu,
       Majestăţile Lor Împăratul francezilor, Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, împăratul tuturor Rusiilor, Regele Sardiniei şi împăratul otomanilor, însufleţiţi de dorinţa de a pune capăt calamităţilor războiului şi dorind să preîntâmpine reîntoarcerea complicaţiilor care au dat naştere acestui război, au hotărât să se înţeleagă cu Majestatea Sa împăratul Austriei pe bazele restabilirii şi consolidării păcii, asigurând, prin garanţii eficace şi reciproce, independenţa şi integritatea Imperiului otoman.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       În acest sens, Majestăţile Lor sus-numite şi-au numit ca plenipotenţiari după cum urmează:

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Plenipotenţiarii, după ce şi-au schimbat împuternicirile, au căzut de acord în privinţa următoarelor articole:
Art. I. Începând din ziua schimbului de ratificări ale prezentului tratat, va fi pace şi prietenie între Majestatea Sa împăratul francezilor, Majestatea Sa Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Majestatea Sa Regele Sardiniei, Majestatea Sa Imperială Sultanul, pe de o parte, şi Majestatea Sa împăratul tuturor Rusiilor, pe de altă parte, ca şi între moştenitorii şi succesorii lor, între statele şi supuşii respectivi, pe vecie.
       Art. II. Pacea fiind în mod fericit restabilită între Majestăţile Lor, teritoriile cucerite şi ocupate de armatele lor, în timpul războiului, vor fi evacuate reciproc.
       Aranjamente speciale vor reglementa modul de evacuare, care va trebui să fie cât mai rapid posibil.
       Art. III. Majestatea Sa împăratul tuturor Rusiilor se angajează să-i restituie Majestăţii Sale Sultanul oraşul şi cetatea Kars, ca şi celelalte părţi ale teritoriului otoman care se află în stăpânirea trupelor ruseşti.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Art. IV. Majestăţile Lor împăratul Francezilor, Regina Regatului Unit al Angliei şi Irlandei, Regele Sardiniei şi Sultanul se angajează să restituie Majestăţii Sale împăratului tuturor Rusiilor oraşele şi porturile Sevastopol, Balaklava, Kamiesch, Eupatoria, Kerci, Jeni-Kaleh, Kinburn, ca şi toate celelalte teritorii ocupate de trupele aliate.
       Art. VI. Prizonierii de război vor fi imediat restituiţi de o parte şi de cealaltă.
       Art. VII. Majestatea Sa împăratul francezilor, Majestatea Sa împăratul Austriei, Majestatea Sa Regina Regatului Unit al Angliei şi Irlandei, Majestatea Sa Regele Prusiei, Majestatea Sa împăratul tuturor Rusiilor şi Majestatea Sa Regele Sardiniei declară că Sublima Poartă este admisă să participe la avantajele dreptului public şi umanităţii europene. Majestăţile lor se angajează, fiecare la rândul său, să respecte independenţa şi integritatea teritorială ale Imperiului otoman, să garanteze în comun respectarea strictă a acestui angajament şi să considere, în consecinţă, orice act de natură să le aducă vreo încălcare drept o problemă de interes general.
       Art. VIII. Dacă între Sublima Poartă şi una sau mai multe dintre celelalte Puteri semnatare ar surveni o neînţelegere care să ameninţe menţinerea relaţiilor lor, Sublima Poartă şi fiecare dintre aceste puteri, înainte de a recurge la forţă, le vor pune pe celelalte părţi contractante în măsură să prevină acest caz extrem prin acţiunea lor mediatoare.
       Art. IX. Majestatea Sa Imperială Sultanul, în solicitudinea sa constantă faţă de bunăstarea supuşilor săi, prin faptul că a acordat un firman care – îmbunătăţind soarta lor fără deosebire de religie sau de rasă – consfinţeşte intenţiile sale generoase faţă de populaţiile creştine din imperiul său, şi vrând să dea o nouă dovadă a sentimentelor sale în această privinţă, a hotărât să comunice puterilor contractante acest firman, emanat spontan din voinţa sa suverană.
       Puterile contractante constată marea importanţă a acestei comunicări. Bineînţeles ea n-ar putea, în nici un caz, să dea acestor puteri dreptul să se amestece fie colectiv, fie separat, în relaţiile Majestăţii Sale Sultanul cu supuşii săi, nici în administrarea internă a imperiului său.
       Art. X. Convenţia din 13 iulie 1841, care menţine vechea regulă a Imperiului otoman referitor la închiderea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, a fost revizuită de comun acord.
       Actul încheiat în acest scop şi conform acestui principiu, între înaltele părţi contractante, este şi rămâne anexat la prezentul tratat şi va avea aceeaşi putere şi valoare ca şi când ar face parte integrantă din acest tratat.
       Art. XI. Marea Neagră este neutralizată; deschise marinei comerciale a tuturor naţiunilor, apele şi porturile sale sunt categoric şi pentru totdeauna interzise pavilionului de război, fie al puterilor riverane, fie al oricărei alte puteri, cu excepţiile menţionate în art. XIV şi XIX ale prezentului tratat
       Art. XII. Eliberat de orice piedică, în porturile şi apele Mării Negre, comerţul nu va fi supus decât unor reguli de sănătate, de vamă, de poliţie, concepute într-un spirit favorabil dezvoltării tranzacţiilor comerciale.
       Pentru a asigura intereselor comerciale şi maritime ale tuturor naţiunilor securitatea dorită, Rusia şi Sublima Poartă vor admite consuli în porturile lor situate pe litoralul Mării Negre, conform principiilor dreptului internaţional.
       Art. XIII. Marea Neagră fiind neutralizată, în termenii art. XI, menţinerea sau stabilirea pe litoralul său de arsenale militare maritime devine lipsită de necesitate şi fără obiect. În consecinţă, Majestatea Sa împăratul tuturor Rusiilor şi Majestatea Sa Imperială Sultanul se angajează să nu ridice şi să nu păstreze pe acest litoral nici un arsenal militar maritim.
       Art. XIV. Deoarece Majestăţile Lor împăratul tuturor Rusiilor şi Sultanul au încheiat o convenţie cu scopul de a preciza puterea şi numărul vaselor uşoare necesare în serviciul coastelor lor, pe care le vor întreţine în Marea Neagră, această convenţie este anexată la prezentul tratat şi va avea aceeaşi putere şi valoare ca şi când ar face parte integrantă din tratat. Ea nu va putea fi nici anulată, nici modificată fără asentimentul puterilor semnatare ale prezentului tratat.
       Art. XV. Deoarece actul Congresului de la Viena a stabilit principiile menite să reglementeze navigaţia pe fluviile care despart sau traversează mai multe state, puterile contractante stipulează între ele că în viitor aceste principii vor fi aplicate atât Dunării cât şi gurilor sale. Ele declară că această dispoziţie face, de azi înainte, parte din dreptul public al Europei şi o iau sub garanţia lor.
       Navigaţia pe Dunăre nu va putea fi supusă vreunei piedici, nici redevenţe care n-ar fi prevăzută în mod expres de stipulările conţinute în articolele următoare. în consecinţă, nu va fi percepută nici o taxă bazată numai pe faptul navigaţiei fluviului, nici o taxă asupra mărfurilor care se află la bordul vaselor. Regulele de poliţie şi de carantină care urmează să fie stabilite, pentru securitatea statelor separate sau traversate de acest fluviu, vor fi concepute în aşa fel încât să favorizeze, atât cât va fi posibil, circulaţia vaselor. În afară de aceste reguli nu se va pune nici un obstacol, oricare ar fi el, liberei navigaţii.
       Art. XVI. În scopul realizării dispoziţiilor articolului precedent, o comisie în care vor fi reprezentate Franţa, Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia fiecare printr-un delegat, va avea sarcina să desemneze şi să treacă la executarea lucrărilor necesare, de la Isaccea, pentru a degaja gurile Dunării, cât şi părţile de mare din apropierea lor, de nisipuri sau de alte obstacole care le înfundă, în scopul de a crea pentru această parte a fluviului şi pentru părţile de mare din apropierea lor cele mai bune condiţii posibile de navigabilitate.
       Pentru a acoperi cheltuielile acestor lucrări, cât şi cele privind aşezămintele cu scop de a asigura şi de a înlesni navigaţia la gurile Dunării, vor putea fi percepute taxe fixe, într-o proporţie convenabilă, aprobate de Comisie cu majoritate de voturi, cu condiţia expresă că – sub acest aspect, cât şi sub toate celelalte – pavilioanele tuturor naţiunilor să fie tratate pe picior de perfectă egalitate.
       Art. XVII. Se va institui o comisie care va fi alcătuită din delegaţi ai Austriei, Bavariei, Sublimei Porţi şi Würtembergului (unul pentru fiecare din aceste puteri), cărora li se vor alătura comisarii celor trei Principate dunărene1 a căror numire va fi fost aprobată de Poartă. Această comisie, care va fi permanentă: 1) va elabora regulamentele de navigaţie şi de poliţie fluvială; 2) va înlătura piedicile, de orice natură ar fi ele, care mai stau în calea aplicării dispoziţiilor Tratatului de la Viena cu privire la Dunăre; 3) va ordona şi va pune să se execute lucrările necesare pe întreg parcursul fluviului; şi 4) va veghea, după dizolvarea Comisiei europene, asupra menţinerii navigabilităţii gurilor Dunării şi a părţilor de mare din apropierea lor.
       Art. XVIII. S-a stabilit că, Comisia europeană îşi va îndeplini sarcina şi că Comisia riverană va termina lucrările desemnate în articolul precedent la punctele 1 şi 2, într-un interval de doi ani. Puterile semnatare întrunite în conferinţă, informate în acest sens, vor pronunţa, după ce au luat act de aceasta, dizolvarea Comisiei europene; şi, începând de atunci, Comisia riverană permanentă se va bucura de aceleaşi puteri ca şi cele cu care va fi fost investită până atunci Comisia europeană.
       Art. XIX. Pentru a asigura îndeplinirea regulamentelor care vor fi stabilite de comun acord, potrivit principiilor enunţate mai sus, fiecare dintre puterile contractante va avea dreptul să menţină în tot timpul două vase uşoare la gurile Dunării.
       Art. XX. În schimbul oraşelor, porturilor şi teritoriilor enumerate în art. 4 din prezentul tratat, şi pentru a asigura mai bine libertatea navigaţiei Dunării, Majestatea Sa împăratul tuturor Rusiilor consimte la rectificarea frontierei sale în Basarabia.
       Noua frontieră va pleca de la Marea Neagră, la km. spre est de lacul Burna Sola2, va ajunge perpendicular pe şoseaua Akerman3, va urma această şosea până la Valul lui Traian, va trece la sud de Bolgrad, va urca de-a lungul râului Ialpug până la Sărăţiea şi va sfârşi la Katamori pe Prut. Mai sus de acest punct, vechea frontieră dintre cele două imperii nu va suferi nici o modificare.
       Delegaţi ai puterilor contractante vor stabili, în amănunte, traseul noii frontiere.
       Art. XXI. Teritoriul cedat de Rusia va fi anexat la principatul Moldova, sub suzeranitatea Sublimei Porţi.Locuitorii de pe acest teritoriu se vor bucura de drepturile şi de privilegiile asigurate Principatelor şi, timp de trei ani, le va fi permis să-şi schimbe domiciliul unde vor dar dispunând în mod liber de proprietăţile lor.
       Art. XXII. Principatele Muntenia şi Moldova vor continua să se bucure, sub suzeranitatea Porţii şi sub garanţia puterilor contractante, de privilegiile şi de imunităţile pe care le au. Nici o protecţie exclusivă nu va fi exercitată asupra lor de vreuna dintre puterile garante. Nu va exista nici un drept particular de amestec în treburile lor interne.
       Art. XXIII. Sublima Poartă se angajează să asigure numitelor principate o administraţie independentă şi naţională, cât şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei.
       Legile şi statutele astăzi în vigoare vor fi revizuite. Pentru a stabili un acord complet în privinţa acestei revizuiri, o comisie specială, pentru a cărei componenţă înaltei puteri vor cădea de acord, se va întruni fără întârziere la Bucureşti, cu un comisar al Sublimei Porţi.
       Această comisie va avea drept sarcină să se informeze despre situaţia actuală a principatelor şi să propună bazele viitoarei lor organizări.
       Art. XXIV. Majestatea Sa Sultanul promite să convoace imediat, în fiecare dintre cele două provincii, un divan ad-hoc, alcătuit în aşa fel încât să constituie reprezentarea cea mai exactă a intereselor tuturor claselor societăţii. Aceste divanuri vor fi chemate să exprime dorinţele populaţiilor referitoare la organizarea definitivă a principatelor.
       O instrucţiune a Congresului va reglementa relaţiile comisiei cu aceste divanuri.
       Art. XXV. Luând în considerare părerea emisă de cele două divanuri, comisia va transmite, fără întârziere, la actualul sediu al conferinţelor, rezultatul propriilor sale lucrări.
       Înţelegerea finală cu puterea suzerană va fi consfinţită printr-o convenţie încheiată la Paris între înaltele părţi contractante; un hatişerif, conform stipulaţiilor convenţiei, va constitui definitiv organizarea acestor provincii, puse de azi înainte sub garanţia colectivă a tuturor puterilor semnatare.
       Art. XXVI. S-a convenit că în principate va exista o forţă armată naţională, organizată în scopul menţinerii securităţii în interior şi al asigurării securităţii frontierelor. Nici o piedică nu va putea fi pusă în calea măsurilor extraordinare de apărare care ar urma să fie luate în înţelegere cu Sublima Poartă, pentru a respinge orice agresiune externă.
       Art. XXVII. Dacă liniştea internă a principatelor ar fi ameninţată sau compromisă, Sublima Poartă se va înţelege cu celelalte puteri contractante în privinţa măsurilor ce trebuie luate pentru menţinerea sau restabilirea ordinei legale. O intervenţiune armată n-ar putea avea loc fără un acord prealabil între aceste puteri.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Art. XXXIV. Prezentul tratat va fi ratificat, iar ratificările vor fi schimbate la Paris, într-un interval de patru săptămâni, sau mai curând, dacă este posibil. Ca atare, plenipotenţiarii respectivi l-au semnat şi şi-au pus pecetea armelor lor.
       Făcut la Paris în a treizecea zi a lunii martie anul o mie opt sute cincizeci şi şase.

                     (L.S.) Semnat A. Walewski                         (L.S.) Semnat Bourqueney
                     (L.S.) Semnat Boul-Schauenstein                 (L.S.) Semnat Hubner
                     (L.S.) Semnat Clarendon                             (L.S.) Semnat Cowley
                     (L.S.) Semnat Manteuffel                             (L.S.) Semnat Hatzfeldt
                     (L.S.) Semnat Orlov                                    (L.S.) Semnat Brunnov
                     (L.S.) Semnat Cavour                                  (L.S.) Semnat De Villamarina
                     (L.S.) Semnat Aali                                       (L.S.) Semnat Mehemmed-Djemil”

1  Moldova, Muntenia şi Serbia.
2  Burnaz
3  Cetatea Albă

Actul de înfiinţare a comitetului unirii din Iaşi

       „Jurnal
       Anul 1856, mai, 30 zile. În apropierea sosirii comisarilor pentru a se informa de dorinţele şi nevoile ţării, după rostirea Tratatului de Paris din 30 martie, jos iscăliţi, pătrunşi de necesitatea ca moldovenii să se înţeleagă în acest moment despre adevăratele lor dorinţe şi nevoi, s-au întrunit astăzi şi au adoptat, cu expresiile aspiraţiilor lor şi ca mijloace de a le realiza deodată, următoarele:

Punctul 1

       Art.1 Unirea Principatelor sub un prinţ străin, mai ales de o rasă latină, dintre familiile domnitoare în Europa, afară de dinastiile staturilor megieşite.
       Art. 2. Statornicirea unei capitale noi în mijlocul ambelor ţări.

Punctul 2

       Spre răspândirea principielor adoptate în punctul întâi, se hotărăşte a se sluji:
       Art. 1. De presă atât prin foile periodice, cât şi prin broşuri sau foi izolate.
       Art. 2. De delegaţi trimişi în districte.
       Art. 3. De adunări convocate în capitală de către societatea aceasta a Unirii şi în districte de către delegaţii săi.”

Programul unioniştilor din Moldova

       „Domnilor !
       Tratatul de Paris a hotărât că locuitorii Principatelor Române vor fi întrebaţi asupra reorganizării Patriei lor.
       Firmanul M.S.I. sultanului care cheamă adunările menite a rosti dorinţele ţării (divanele ad-hoc) s-a şi publicat.
       Comisia europeană ce are a aduna aceste dorinţi şi a le supune congresului marilor puteri curând va sosi.
       În acest moment plin de atâtea experienţe, datoria tuturor românilor este de a se întruni, de a se lumina, de a se înţelege împreună asupra principiilor pe cari trebuie să se întemeieze rostirea dorinţelor ţării.
       Însufleţită de această datorie naţională, „Partida Unirei Principatelor” socoate că a sosit timpul de a se organiza şi de a-şi pregăti lucrările pentru viitoarele alegeri.
       Ne grăbim dar a vă încunoştiinţa că, după înţelegerea urmată cu o mare parte din amicii noştri politici, subscrişii ne-am întrunit în comitet electoral al Unirei pentru Iaşi.
       Scopul întrunirii noastre este:
       a)  a ne pune în strânse înţelegeri cu ţinuturile;
       b)  a lucra în conglăsuire cu ele, pentru ca în toată ţara „Partida Unirei” să se organizeze astfel ca viitoarele alegeri să trimită în sânul divanurilor cât se poate mai mulţi reprezentanţi ai marelui principiu ce predomneşte în  Principate.
       Programul „Partidei Unirei” se întemeiază pe înşişi principiile tratatului de Paris.
       Dorim dar şi sprijinim:
       1.  Unirea Principatelor, cu respectarea drepturilor, înaltei Porţi, în cuprinderea vechilor noastre tratate (capitulaţii).
       2.  Neutralitatea pământului Principatelor Române.
       3.  Respectarea drepturilor Principatelor, şi îndeosebi a autonomiei lor, în cuprinderea aceloraşi tratate.
       4.  Ereditatea şefului statului. (Domniele şi-au făcut timpul, un regim european trebuie să le succedeze).
       5.  Puterea legiuitoare încredinţată unei obşteşti adunări care să reprezinteze interesele întregei naţii.
       6.  Supunerea străinilor aflători în Principate la legile pământului.
       7.  Recunoaşterea dritului Principatelor, de a-şi întemeia relaţiile comerciale după interesele lor.
       8.  Toate acestea sub garanţia colectivă a puterilor ce au subscris Tratatul de Paris.
       Partida Unirii este totodată şi partida progresului. Dorim dar să se introducă şi în ţara noastră toate reformele cari sunt în stare de a ne civiliza societatea şi a ne întări naţia, reforme întemeiate pe principiile dreptăţii.
       Întemeindu-ne însă chiar pe art. 23 din Tratatul de la Paris, care ne consfinţeşte deplina libertate a legislaţiei noastre (autonomia), dorim ca toate reformele ce au a se introduce în organizaţia din lăuntru a Principatelor să se facă nu cu jignirea, ci cu respectarea şi în puterea autonomiei noastre. Oricât de preţioase şi de neapărate sunt reformele din lăuntru, mai punem mai presus de ele dritul de a ne face singur legi în pământul nostru.
       Reguleze-se relaţiile legale ale Principatelor cu înalta Poartă şi cu puterile garante, continească pe pământul nostru resbelele şi ocupaţiile militare, cari ne precurmă toată propăşirea şi ne seacă toată bogăţia; statornicească-se puterea executivă şi legislativă ce are a se pune în capul ţării; hotărască-se odată starea politică a României; cu un cuvânt să fim stăpâni în casa noastră, şi atunci noi singuri vom şti şi vom trebui a face toate reformele din lăuntru de care ţara noastră are nevoie, reforme cari până acum, în mare parte, s-au împedecat numai prin înriuririle din afară şi prin lipsa de stabilitate în lăuntru. De aceea dar, înainte de toate, să stăruim şi să cerem de la dreptatea providenţială a Europei ca existenţa naţională şi autonomia să ni se respecteze, precum în drit aşa şi în fapt, şi atunci patria noastră singură va dovedi că ştie a răspunde la aşteptarea marilor puteri şi că este vrednică de binefacerile lor.
       Aceste fiind principiile ce s-au adoptat de la început de către „Partida Unirei” din ambele Principate, vă rugăm, d-lor ca să binevoiţi a le comunica tuturor amicilor noştri politici, spre a cunoaşte şi d-lor nevoia ce este ca şi în oraşul şi ţinutul D-voastră să se organizeze „Partida Unirei” şi să se înfiinţeze un comitet electoral pentru sprijinirea ei.
       Adresându-vă aceste cugetări, noi suntem departe de a ne însuşi un drept de amestecare în alegerea membrilor comitetului de acolo sau a candidaţilor pentru viitoarele alegeri. Aceste rămân la deplina şi libera chibzuire a amicilor noştri politici din acel oraş şi ţinut. Numai ei sunt în dreptate de a îndemna pe candidaţii ce trebuie a fi propuşi la alegerile de deputaţi pentru divan.
       Nu avem însă îndoială că pentru o chemare atât de mare aceştia se vor alege dintre bărbaţii cari, prin trecutul şi moralitatea lor, dau cele mai multe închizăşluiri că vor apăra cu tărie neclintită drepturile ţării şi vor stărui pentru triumfarea Unirei şi a autonomiei Principatelor, fără de care nu este viitor, nu este mântuire pentru naţia noastră.
       O dată cu numele acestora vor fi însemnate, noi toţi ceilalţi fraţi ai credinţei noastre politice trebuie să ne lepădăm de orice priviri personale şi să întrebuinţăm toate mijloacele legale, toată energia noastră pentru ca propuşii partidei noastre să triumfeze în ziua alegerilor, astfel, glasurile răzlăţindu-se asupra mai multor candidaţi, „Partida Unirei” ar putea fi biruită în adunările alegătoare şi, prin urmare, şi în Divanul Ad-hoc.
       Trebuinţa cere ca comitetele ţinutale, îndată după înfiinţarea lor, să se puie în nemijlocita şi neîntrerupta comunicaţie cu Comitetul din Iaşi, căci, o mai repetăm, numai prin deplina organizare a partidei în toată ţara şi strânsa înţelegere a tuturor comitetelor electorale putem vedea împlinindu-se visul de aur al strămoşilor noştri, putem dobândi anghera de mântuire a naţiei române: „Unirea Principatelor”. Sfârşind, să ne fie iertat a face apel la simţământul naţional al compatrioţilor noştri, al românilor fără osebire de clase şi opinie.
       O mare criză se apropie pentru ţara noastră : „suntem în oara a unsprezecea !”. În faţa unui moment atât de mare, datoria tuturor românilor este ca, precum şi sunt uniţi prin aceeaşi iubire către muma patrie, asemenea să se unească şi asupra principiilor cari singur pot întemeia fericirea ei morală şi materială.
       Dar, spre a putea împlini cu sfinţenie o datorie atât de însemnată, să depunem toată patima personală, să uităm dezbinările dintre noi – urmare a nenorocirilor şi bântuirilor care de o sută de ani ne apasă ţara –, să ne dăm cu toţi mâna, aducându-ne aminte că suntem fii ai aceleiaşi ţări, că acelaşi sânge curge în vinele noastre, că acelaşi viitor ne aşteaptă pe toţi şi că acel viitor nu poate fi ferice decât dacă, în ziua marei întrebări, Europa, care ne-a recunoscut toată libertatea întru rostirea dorinţelor noastre, ne va găsi pe toţi întruniţi în aceleaşi credinţe, însufleţiţi de aceeaşi cugetare pentru binele obştesc şi zicând toţi într-un glas: „Să trăiască România unită şi autonomă”.
       Membrii Comitetului electoral al Unirei pentru Iaşi: (Subscrişi): Ștefan Catargiu, Geo. Sturdza, Petru Mavrogheni, Dimitrie Rallet, Constantin Rolla, Constantin Hurmuzaki, Vasile Mălinescu, Dimitrie Cozadini, Anastasie Panu.”

Hotărârea adunării ad-hoc a Moldovei cu privire la Unirea Principatelor

       „... Prezidentul dă învoirea şi d-l Mihail Kogălniceanu ceteşte propunerea următoare:
        „Astăzi, luni în şapte octombrie, anul una mie opt sute cincizeci şi şapte, în a şaptea şedinţă publică, adunarea ad-hoc a Moldovei, instituată prin tratatul de Paris pentru a rosti dorinţele ţării asupra viitoarei organizaţii a Principatelor Române;
   
       
Simţind că cea întâie dorinţă a fiecărui popul este dorinţa de a fi;
       Luând în privire că un popul, pentru a fi, trebuie să-şi asigure fiinţa sa în marea familie a naţiilor;
       Că acesta a fost ţelul tuturor stăruinţelor, luptelor şi suferinţelor neamului nostru într-un timp de mai mult de cinci secoli;
       Că fiinţa politică şi naţională, că dritul de staturi suverane, Principatele pururea şi le-au asigurat prin tratatele ce vechii noştri domni am încheiat cu regii de Polonia, de Ungaria şi alţi domnitori şi în care suveranitatea Principatelor este scrisă cu litere mari;
       Că numai pentru a păstra această suveranitate şi a găsi o puternică garanţie în contra a orice eventualităţi, strămoşii noştri au încheiat cu glorioşii padişahi otomani tratatele sau capitulaţiile din anii 1393, 1460, 1511 şi 1634 ...

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       ... Că, chiar după încheierea capitulaţiilor cu înalta Poartă, principatele au urmat a fi privite de către puterile europene ca staturi suverane, precum şi de dovadă stau mai multe tratate încheiate cu domnii Moldovei şi al Valahiei şi în urma capitulaţiilor. Luând în privire că aceste capitulaţii, paladiul naţionalităţii române, nu s-a desfiinţat prin deosebite tratate şi stipulaţii ale marilor Puteri, şi anume:
       1.  Prin tratatul de Andrianopoli, articolul V;
       2.  La Conferinţele de la Viena, prin plenipotenţii Franciei şi al Angliei, cari chiar în seanţa întâie, ţinuta în 15 martie 1855, au declarat că scopul guvernelor lor nu era de a aduce vătămare Principatelor, ci, dimpotrivă, de a îmbunătăţi soarta lor, combinând noile întocmiri ce sunt a se face pentru ele într-un chip de a da o deplină şi întreagă îndestulare drepturilor înaltei Porţi, drepturilor Principatelor şi intereselor generale ale Europei;
       
3.  La aceleaşi conferinţe, prin protocolul al treilea din 19 martie 1855, în care, după proiectul baronului de Prokesch, capitulaţiile s-au recunoscut ca baza drepturilor Principatelor (articolul I);
       4.  Prin cercularea escelenţei-sale ministrului trebilor din afară al maiestăţii sale imperiale împăratul Napoleon III, cu data de 23 maiu 1855, statornicind că: „relaţiile dintre înalta Poartă şi Principate sunt rezultatul unei alcătuiri liber încheiate, cu sute de ani mai înainte, între înalta şi Ţările de la Dunăre;
       5.  De către însăşi Poarta otomană prin mai multe haturi ale glorioşilor padişahi, şi în capul cărora se întrebuinţează următoarele cuvinte:
       „În tot chioul, cu toată libertatea obiceiurilor lor să fie aceste ţări, şi să se stăpânească numai singure de sine deosebite şi despărţite de stăpânirea împărăţiei otomane”.
       6.  Tot de către Poartă, prin protocolul Conferinţelor din Constantinopole, cu data de 11 februarie 1856, şi în care se declară că întăreşte din nou privilegiile şi imunităţile de care zisele Principate s-au bucurat de la Capitulaţiile ce li s-au dat de către sultanii Baiazed I şi Mohamed II.
       Luând în privire că aceste capitulaţii recunosc şi întăresc Principatelor nu numai privilegii şi imunităţi, ci toate drepturile suveranităţii, şi între altele ocârmuire neatârnată şi naţională, o deplină libertate de legislaţie, precum mai cu deosebire o dovedesc articolul I al Capitulaţiei încheiate la 1511 între sultanul Baiazed I şi domnul Bogdan şi înnoite în secolul al XVII-lea între sultanul Murad şi domnul Vasilie Lupu, şi caretice anume: „Poarta cunoaşte Moldova de pământ slobod şi nesupus”, şi articolul al IV-lea al aceleaşi Capitulaţii, care rosteşte că: „Moldova va fi stăpânită şi ocîrmuită după legile şi aşezămintele sale”, fără să se mestece Poarta „cât de puţin”;
       
Luând în privire că tratatul de Paris nu numai că n-a rostit nimic în contra vechilor noastre Capitulaţii, ci, dimpotrivă, a recunoscut şi a întărit Principatelor o administraţie neatârnată şi naţională, libertate de legislaţie, o putere naţională înarmată şi un sistem defensiv spre păzirea hotarelor şi respingerea a orice năvăliri străine, şi, în sfârşit, o viitoare organizaţie conformă cu drepturile şi cu dorinţele naţiei, puindu-se Principatele sub garanţia colectivă a puterilor subscriitoare tratatului de Paris.
       Luând în privire că atât în puterea vechilor Capitulaţii, cât şi după stipulaţiile tratatului de Paris, întinderea viitoarei organizaţii, cerută de trebuinţele noastre naţionale, materiale şi morale, nu poate avea altă mărginire decât nejignirea drepturilor Înaltei Porţi anume precizate în acele capitulaţii şi pe care românii le-au respectat şi le vor respecta în toată întregimea lor;
       Luând în privire că pentru a pune un capăt suferinţelor, abuzurilor şi discordiilor dinlăuntru, care au paralizat toată dezvoltarea în ţară, şi pentru a precurma înrâuririle din afară, care au jignit autonomia Principatelor, şi a introduce un regim de stabilitate, de bună rânduială, de pace şi de prosperitate în Principatele Române, este neapărat de a da o deplină şi întreagă îndestulare trebuinţelor şi dorinţelor naţiei;
       Luând în privire că dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hrănită de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea cere împlinită vă face fericirea generaţiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită şi neapărată, pentru că în Moldova şi în Valahia suntem acelaşi popul, omogen, identic ca nici un altul, pentru că avem acelaşi început, acelaş nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndestulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfârşit, aceeaşi misie de împlinit;
       Luând în privire că această unire o dorim nu pentru ca să lovim drepturile şi să ameninţăm pacea altora, ci numai pentru ca să asigurăm drepturile şi pacea noastră şi că, dimpotrivă, această unire – la care au contribuit toate generaţiile trecute, lucrând de a ne da aceleaşi instituţii şi legi – împlinind o vie dorinţă a naţiei noastre, şi făcându-se pentru noi un izvor de bună rânduială, de iconomie, de legalitate, de dignitate şi de regeneraţie generală – prin însăşi aceasta ar da înaltei Porţi şi staturilor vechine o închizăşluire de pace şi de stabilitate la hotarele lor.
       Luând în privire că Unirea Principatelor este înscrisă în chiar instituţiile actuale, recunoscute de înalta Poartă, şi anume prin articolul 425, ca IX din Regulamentul organic, care rosteşte textual că „începutul, religia, obiceiurile şi asemănarea limbei locuitorilor acestor două Principate, precum şi trebuinţele ambelor părţi cuprind din însăşi descălecarea lor elementele nedespărţitei uniri, care s-a împiedecat şi s-a întârziat numai de întâmplătoarele împrejurări. Mântuitoarele folosuri ale rodului ce s-ar naşte din întrunirea acestor două popoare sunt netăgăduite”;
       Luând în privire că, după protocolul VI al Congresului de Paris, consultarea dorinţelor ţării a fost motivată mai cu deosebire de propunerea făcută de contele Walewski, atingătoare de Unirea Principatelor;
       Luând însă în privire că, pentru ca Unirea Principatelor să producă tot binele ce se aşteaptă şi înlăuntrul şi în afară, este trebuinţă de a se institua un guvern tare, stabil, respectat înlăuntru de toţi şi sprijinit în afară de marea familie a caselor domnitoare; că un asemenea guvern nu ni-1 poate da regimul viţios al domnilor electivi şi schimbători, care, istoria este martură, n-au produs decât anarhie prin rivalităţile şi ambiţiile deşilor şi mulţilor aspiranţi, slăbiciune şi corupţie prin abuzurile şi nepotismul lor, şi mai ales năvăliri şi resbele prin despărţirea ţărilor şi prin supunerea domniilor la toate înrâuririle străine.
       Luând în privire că Principatele sunt însetate de legalitate, de stabilitate şi de dignitate naţională, voind a trăi cu însăşi viaţa lor, şi că aceste nu se pot dobândi decât reîntorcându-se la vechiul principiu al eredităţii tronului, care în întâile timpuri ale fundaţiei Principatelor, şi chiar în urma Capitulaţiilor, au esistat în familiile lui Radu Negru şi a lui Bogdan Dragoş şi puindu-se în capul Principatelor Unite un prinţ străin, ales dintre dinastiile domnitoare ale Europei, afară de acele ale staturilor vecine, spre a nu motiva străine înriuriri;
       Luând în privire că, spre a dobândi un asemenea princip, menit de a pune un capăt relelor trecutului şi de a pregăti patriei o eră nouă, românii renunţă la dreptul ce au prin capitulaţii de a-şi alege singuri pe şeful statului, încredinţând numirea prinţului străin însuşi glorioşilor monarhi cari au luat în mâinile lor soarta Principatelor;
       Luând în privire că, spre a întemeia cea mai grabnică şi mai intimă legătură între noua dinastie şi naţia română, este trebuinţă ca moştenitorii domnitorului să fie crescuţi în dogmele sfintei noastre biserici a Răsăritului;
       Luând în privire că, pentru ca prinţul străin să poată împlini tot ce ar aştepta de la dânsul şi ţara şi Europa, este trebuinţă ca el să fie încungiurat de toate garanţiile de pace şi de putere şi să fie asigurat în contra pericolelor din afară şi în contra tulburărilor dinlăuntru;
       Că pericolele din afară se pot înlătura numai prin neutralitatea pământului Principatelor, neutralitate recunoscută în princip prin art. 26 şi 27 ale tratatului de Paris;
       Luând în privire că, după vechiul obiceiu, pururea şi sub toate guvernele, puterea legiuitoare în Principate a fost încredinţată unei Adunări obşteşti, care, mai mult sau mai puţin, a reprezentat ţara;
       Că această Adunare, pentru ca să fie bine primită, pentru ca legile votate de ea să aibă toată puterea morală, ea trebuie să fie astfel compusă încât să cuprindă în sânul ei toate marile interese ale naţiei;
       Luând în privire, în sfârşit, că drepturile Principatelor anume cuprinse în capitulaţii şi unirea ţărilor sub un prinţ străin şi ereditar, asigurat prin neutralitatea pământului românesc şi sprijinit prin o putere legislativă, care să cuprindă toate elementele vitale ale societăţii, atunci vor fi stabile, atunci vor contribui cu toată eficacitatea la dezvoltarea naţională, morală şi materială a patriei noastre când ele se vor pune sub garanţia atotputernică şi salutară a marilor puteri ale Europei;
       Adunarea ad-hoc a Moldovei, păşind pe calea ce i s-a prescris de către tratatul de Paris, adecă începând a rosti dorinţele ţării – în faţa lui dumnezeu şi a oamenilor, în toată curăţenia cugetului, neavând în privire decât drepturile şi folosul naţiei române, declară că cele întâi, cele mai mari, mai generale şi mai naţionale dorinţi ale ţării sunt:
       1.  Respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulaţii încheiate cu înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634.
       2.  Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.
       3.  Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare de ale Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării.
       4.  Neutralitatea pământului Principatelor.
       5.  Puterea legiuitoare încredinţată unei obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.
       Toate aceste sub garanţia colectivă a puterilor care au subscris tratatul de Paris .. .”

Hotărârea Adunării ad-hoc din Ţara Românească cu privire la Unirea Principatelor

       „Naţia română, împedecată în dezvoltarea sa morală şi materială de către arbitrariul şi ilegalitatea domnitorilor subt o constituţie imperfectă şi subt amestecul influenţei străine în treburile sale, simte de mult nevoia unei prefaceri radicale a constituţiei şi trebuinţa ca cele şapte puteri subsemnătoare tractatului din Paris, într-o gândire bine voitoare şi în interesul general al Europei, să chezăşuiască autonomia, care s-a asigurat acestei ţări din vechime, prin tractate.
       Ea este convinsă însă că acea chezăşuire nu ar fi eficace dacă ţara nu ar primi în acelaşi timp o organizare care să cuprindă într-însa principiuri de vitalitate; şi ajunse a recunoaşte că această condiţie nu s-ar găsi decăt în Unirea amândurora Principatelor într-unui singur şi în instituirea principiului eredităţii tronului.
       Ea recunoaşte, deosebit de aceasta, că ereditatea nu ar fi cu putinţă decât prin aşezarea pe tron a unei ramure a vreuneia din familiile domnitoare în Europa.
       De aceea, românii sunt unanimi în dorinţa formulată în următoarele patru puncturi:
       1. Chezăşuirea autonomiei şi a drepturilor noastre internaţionale după cum sunt hotărâte amândouă prin capitulaţiile din anii 1393, 1460, şi 1513, încheiată între ţările române şi înalta Poartă suzerană, precum şi neutralitatea teritoriului Moldo-român.
       2.  Unirea ţărilor România şi Moldovia într-un singur stat şi subt un singur guvern.
       3.  Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare d-ale Europei, şi cărui moştenitori născuţi în ţară am dori să fie crescuţi în religia ţării.
       4.  Guvern constituţional reprezentativ şi, după datinile cele vechi ale ţării, o singură adunare obştească, care va fi întocmită pe baza electorală largă, încât să reprezinte interesele generale ale populaţiei române.
       Pătruns de adevărul celor de mai sus, subt însemnatul propune: 1. ca Adunarea să declare aceste patru punturi ca dorinţa unanimă a naţiei române; 2. ca spre răspuns la întrebarea ce se face ţării prin art. 24 al tractatului din Paris să supue această declaraţie înaltei Comisii europene, ca expresia cea mai exactă a trebuinţelor tuturor claselor societăţii şi ca o condiţie căreia sunt subordonate orice alte dorinţe ce deosebitele clase ar mai putea fi chemate a exprima în privinţa reformelor din întru; 3. şi, în fine, ca tot în acea comunicaţie să se exprime din partea Adunării via recunoştinţă ce simte tot românul către acele generoase puteri cari au îmbrăţişat apărarea drepturilor acestei naţii.”

Adresa Comitetului central al Unirii din Bucureşti către Comitetul Central al Unirii din Iaşi

       „Domnilor şi iubiţi ai noştri compatrioţi !
       Noi am salutat programul politic al Moldovei despre dorinţele românilor, cu urări de fericire pentru viitorul patriei noastre comune. El s-a citit şi s-a repetat în adunările noastre în auzul publicului, care l-a primit cu cele mai vii aclamaţii de entuziasm, şi cu săltări de bucurie. La noi, ca şi la d-voastră domnilor, se fac pregătiri. însufleţiţi de acelaşi spirit, mai mulţi patrioţi zeloşi, bărbaţi înfocaţi pentru binele comun, au luat iniţiativa, făcând cele dintâi păsuri, ca să lumineze masele asupra înaltei misiuni care le aşteaptă şi să dea spiritelor o direcţie dreaptă şi uniformă.
       Noi credem a împlini o datorie alăturându-vă aci în copie programul nostru din 3 martie curent, în care, după o îndelungă şi matură dezbatere, s-au ecspus bazele fundamentale ale viitoarei noastre organizări politice şi sociale şi a căreia redacţie definitivă s-a adoptat în unanimitate şi s-a sanţionat prin iscăliturile unui însemnat număr de români din toate clasele societăţii noastre.
       Ideea principală, ideea care predomină într-una şi care se însufleţeşte pe toţi, este aceea a Unirii cu fraţii noştri de peste Milcov; căci este timpul să ne întindem mâna unul altuia şi să conlucrăm împreună cu toate puterile noastre unite pentru regeneraţia patriei noastre comune. Spre acest sfârşit am dorit, domnilor, a ne pune în comunicaţie directă cu comitetul d-voastră, ca să putem păşi în conformitate, pe acelaşi drum, şi să nu ne rătăcim, depărtându-ne unii de alţii pe căi diferite.
       
Întemeiaţi pe fraterna unanimitate ce există între noi, ne place a crede că fraţii noştri moldoveni vor adopta şi înşile în programul dumnealor, mandatul imperatif, ce-l socotim de cea mai mare importanţă pentru deputaţii divanelor ad-hoc, cărora este a li se încredinţa soarta naţiei întregi.
       Suntem convinşi, domnilor, că vă veţi sili a insufla conaţionalilor noştri de acolo această măsură de asigurare, crezând că ea poate fi, la întâmplare, singurul scut ce ne mai rămâne pentru mântuirea drepturilor noastre. Asemenea socotim că ar fi de dorit a vă uni cu noi şi asupra chestiei prinţului străin, considerând importanţa acestui principiu în împrejurările noastre de astăzi.
       Ne apropiem, domnilor, de momentul suprem care va decide despre existenţa noastră politică şi despre viitorul copiilor noştri.
       Soarta noastră este unică şi fără antecedente în analele diplomatice ale Europei. Naţiile cele mai poleite, cele mai puternice din lume ne-au trimis din sânul lor bărbaţi luminaţi şi plini de înţelepciune, ca să ne dea, în numele civilizaţiei moderne, mijloacele pentru renaşterea noastră politică. Ei au să ne întrebe: care sunt nevoile, care sunt dorinţele noastre ? Toate spiritele serioase, toate guvernele şi popoarele Europei, Occidentul şi Orientul şi-au aţintit privirile asupra noastră şi sunt în aşteptare să audă: cari vor fi cele dinţii graiuri ale acestui popor ce se deşteaptă din letargia în care a zăcut până astăzi.
       Când odată vom expune cu unanimitate, în faţa Europei, dorinţele noastre în toată demnitatea unei naţii, atunci vom aştepta în pace şi liniştiţi aceea ce areopagul ei va hotărî despre soarta noastră. Până atunci deviza noastră va fi: curagiu, linişte şi frăţie între noi.
       Primiţi, domnilor, încredinţări de cea mai adâncă stimă şi consideraţie din parte-ne.
       (subscr.) Prezidentul Comitetului Unirei, C-tin A. Cretzulescu; viceprezident Alecu Golescu; membri: P.I. Cernătescu, G. Costaforu, I. Bălăceanu, E. Predescu, Joranu, Al. Orăscu. N. Hristu, Ch. Polihroniad, D. Culoglu, I. Penescu, N. Nennovici, I.I. Filipescu, C. Racoviţă.”

Statutul celor două ţări româneşti fixat prin Convenţia de la Paris

       „Art. 1. Principatele Moldovei şi Valahiei, constituite de acum înainte sub denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, rămân sub suzeranitatea m.s. sultanul.
       Art. 2. În virtutea capitulaţiilor date de sultanii Baiazid I, Mahomed al II-lea, Selim I şi Soliman al II-lea, care constituie autonomia lor, reglementând raporturile lor cu Sublima Poartă şi pe care mai multe hatişerifuri, în special cel din 1834, le-au consacrat; conform, de asemenea, articolelor 22, 23 din tratatul încheiat la Paris la 30 martie 1856, principatele vor continua să se bucure, sub garanţia colectivă a puterilor contractante, de privilegiile şi imunităţile pe care le au.
       În consecinţă, principatele se vor administra liber şi în afară de orice amestec al Sublimei Porţi, în limitele stipulate prin acordul puterilor garante cu curtea suzerană.
       Art. 3. Puterile publice vor fi încredinţate în fiecare principat unui hospodar şi unei adunări elective acţionând, în cazurile prevăzute de prezenta convenţie, cu concursul unei comisii centrale comune celor două principate.
       Art. 4. Puterea executivă va fi exercitată de către hospodar.
       Art. 5. Puterea legislativă va fi exercitată în mod colectiv, de către hospodar, adunare şi comisia centrală.
       Art. 6. Legile prezentând un interes special pentru fiecare principat vor fi pregătite de către hospodar şi votate de către adunare.
       Legile prezentând un interes special pentru ambele principate vor fi pregătite de către comisia centrală şi supuse votării adunărilor de către hospodari.
       Art. 7. Puterea judecătorească, exercitată în numele hospodarului, va fi încredinţată magistraţilor numiţi de el, fără ca cineva să se poată sustrage judecătorilor săi naturiali.
       O lege va determina condiţiile de admitere şi de înaintare în magistratură, luând ca bază aplicarea în mod progresiv a principiului inamovibilităţii.
       Art. 8. Principatele vor plăti curţii suzerane un tribut anual, al cărui total rămâne fixat la suma de 1.500.000 de piaştri pentru Moldova şi 2.500.000 de piaştri pentru Valahia.
       Învestitura hospodarilor va fi făcută, ca şi în trecut, de către m.s. sultanul.
       Curtea suzerană va aranja împreună cu Principatele măsurile de apărare a teritoriului lor în caz de agresiune externă şi ei îi revine datoria de a produce, printr-o înţelegere cu curţile garante, măsurile necesare restabilirii ordinei în cazul în care ea va fi compromisă.
       Ca şi în trecut, tratatele internaţionale care vor fi încheiate de curtea suzerană cu puterile străine vor fi aplicabile în tot ceea ce nu va duce la prejudicierea imunităţii lor.
       Art. 9. În caz de încălcare a imunităţii Principatelor, hospodarii vor adresa un recurs puterii suzerane ; şi dacă nu li se dă dreptate, reclamaţia va putea fi trimisă, prin agenţii lor, reprezentanţilor puterilor garante la Constantinopole.
       Hospodarii vor fi reprezentaţi pe lângă curtea suzerană prin agenţi (capuchehaie), moldoveni sau valahi din naştere, nefiind supuşi nici unei jurisdicţii străine şi agreaţi de Poartă.
       Art. 10. Hospodarul va fi ales de către adunare pe viaţă.
       Art. 11. În caz de vacanţă şi până la instalarea unui nou hospodar, administraţia va trece în atribuţia Consiliului de Miniştri, care va intra de drept în exerciţiu.
       Atribuţiile lui pur administrative vor fi limitate la conducerea treburilor, fără a putea revoca funcţionarii decât în cazuri de delicte constatate pe cale judicioasă. În acest caz, ei nu vor dispune înlocuirea lor decât în mod provizoriu.
       Art. 12. Atunci când s-a produs vacanţa, dacă adunarea este înlocuită, va trebui să procedeze în opt zile la alegerea hospodarului.
       Dacă ea nu este întrunită, va fi imediat convocată şi întrunită în termen de zece zile. În cazul când ea este dizolvată se va proceda la noi alegeri în termen de cincisprezece zile, iar noua adunare va trebui să se întrunească de asemenea în termen de zece zile.
       În cele opt zile care urmează intrunirii sale, ea va trebui să procedeze la alegerea hospodarului.
       Ca să se poată proceda la alegere, va fi necesară prezenţa a trei sferturi din numărul membrilor înscrişi.
       În cazul când in timpul celor opt zile alegerea nu va avea loc, în ziua a noua la amiază adunarea va proceda la alegere, oricare ar fi numărul membrilor prezenţi.
       Investitura va fi cerută, ca în trecut, şi va fi dată cel mai târziu într-o lună.
       Art. 13. Este eligibil în funcţia de hospodar oricine are vârsta de 35 ani, e născut din tată moldovean sau valah, poate justifica un venit funciar de 3.000 de galbeni, cu condiţia să fi îndeplinit funcţii publice timp de zece ani sau face parte din adunări.
       Art. 14. Hospodarul guvernează cu ajutorul miniştrilor numiţi de el.
       El are dreptul de a graţia şi pe cel de a comuta pedeapsele în materie criminală, fără a putea însă interveni astfel în administrarea justiţiei.
       El pregăteşte legile prezentând un interes special pentru Principate şi mai ales bugetele pe care le supune spre dezbatere adunării.
       El face numirile în toate slujbele administraţiei publice şi întocmeşte regulamentele necesare pentru executarea legilor.
       Lista civilă a fiecărui hospodar va fi votată de către adunare, o dată pentru totdeauna, în momentul alegerii lui ...

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Art. 16. Adunarea electivă va fi aleasă în fiecare principat pe o durată de 7 ani, conform dispoziţiilor electorale anexate la prezenta convenţie ...

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Art. 22. Bugetul veniturilor şi cheltuielilor, pregătit anual pentru fiecare principat prin grija hospodarului respectiv şi supus adunării, care îl poate amenda, nu va fi definitiv decât după ce va fi votat de ea.
       Dacă bugetul nu va fi votat în timpul oportun, puterea executivă va satisface nevoile serviciilor publice în conformitate cu bugetul din anul precedent.
       Art. 23. Diferitele fonduri provenind până acum din case speciale şi de care guvernul dispune sub diferite titluri vor trebui incluse în bugetul general al veniturilor.

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Art. 25. Nici un impozit nu va putea fi stabilit sau perceput fără consimţământul adunării.
       Art. 26. Cu toate legile prezentând un interes comun sau special şi regulamentele de administraţie publică, legile financiare vor fi inserate în „Gazeta oficială”.
       Art. 27. Comisia centrală îşi va avea sediul la Focşani.
       Ea va fi compusă din 16 membri, 8 moldoveni şi 8 valahi, 4 vor fi aleşi de către fiecare hospodar dintre membrii adunării ori dintre persoanele care au îndeplinit funcţii înalte în stat şi 4 de către fiecare adunare din sânul ei.
       Art. 28. Membrii comisiei centrale îşi păstrează dreptul de a lua parte la alegerea hospodarilor din adunarea din care fac parte.
       Art. 29. Comisia centrală este permanentă; ea va putea, cu toate acestea, când lucrările sale îi vor permite, să şi le amâne pentru un timp, care nu va trebui să depăşească în nici un caz 4 luni.
       Durata funcţiilor membrilor săi, pentru fiecare principat, fie că au fost numiţi de hospodar, fie că au fost aleşi de adunări, va fi limitată la durata legislaturii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Art. 35. Odată constituită, comisia centrală va trebui să se ocupe în special de codificarea legilor existente, punându-le în armonie cu actul constitutiv al noii organizări.
       Ea va revizui regulamentele organice, precum şi codurile civil, criminal, de comerţ şi de procedură, astfel încât, în afară de legile reprezentând un interes pur local, să nu mai fie în viitor decât unul şi acelaşi corp de legislaţie, care va fi executoriu în ambele principate, după ce va fi votat de către respectivele adunări, sancţionat şi promulgat de fiecare hospodar.

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Art. 38. Se va înfiinţa o înaltă curte de justiţie şi de casaţie comună ambelor principate.
       Ea îşi poate avea sediul la Focşani. Constituirea ei se va reglementa printr-o lege.
       Membrii săi vor fi inamovibili.

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Art. 42. Miliţiile regulate, existând acum în ambele principate, vor primi o organizare identică, spre a putea, la nevoie, să se unească şi să formeze o singură armată.
       
Pentru aceasta se va face o lege comună.
       Afară de aceasta, se va face anual inspectarea miliţiilor ambelor principate de către inspectorii generali, numiţi în fiecare an, alternativ, de fiecare hospodar. Aceşti inspectori vor avea obligaţia să supravegheze deplina executare a dispoziţiilor menite să păstreze miliţiilor toate caracterele a două corpuri ale aceleaşi armate.
       Cifra miliţiilor regulate, fixată de regulamentele organice, nu va putea fi mărită cu mai mult de o treime, fără o prealabilă înţelegere cu curtea suzerană.
       Art. 43. Miliţiile trebuie să se reunească ori de câte ori siguranţa internă sau cea a hotarelor va fi ameninţată. Reunirea lor va putea fi provocată de unul sau celălalt hospodar, dar nu va putea avea loc decât în urma unei înţelegeri comune între ei, făcându-se cunoscută şi curţii suzerane.
       La propunerea inspectorilor, hospodarii vor putea de asemenea să reunească, în întregime sau în parte, miliţiile în tabără de manevre sau spre a le trece în revistă.
       Art. 44. Comandantul şef va fi desemnat alternativ de fiecare hospodar când va fi cazul să se reunească miliţiile. El va trebui să fie din naştere moldovean sau valah. Va putea fi revocat de hospodarul care l-a numit, în acest caz, noul comandant-şef va fi numit de celălalt hospodar.

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Art. 46. Moldovenii şi valahii vor fi cu toţii egali în faţa impozitului şi vor fi în aceeaşi măsură admişi în slujbele publice într-unul sau într-altul din principate.
       Libertatea lor individuală le va fi garantată. Nimeni nu va putea fi re-ţinut, arestat sau urmărit decât conform legii.
       Nimeni nu va putea fi expropiat decât legal, din motive de interes public şi contra unei despăgubiri.
       Moldovenii şi valahii de orice rit creştin se vor bucura deopotrivă de drepturile politice.
       Exercitarea acestor drepturi se va putea întinde şi la celelalte culte prin dispoziţii legislative.
       Toate privilegiile, scutirile sau monopolurile de care se mai bucură unele clase se vor desfiinţa şi se va proceda fără întârziere la revizuirea legii care reglementează raporturile proprietarilor de pământ cu cultivatorii, în vederea îmbunătăţirii stării ţăranilor.
       Instituţiile municipale, atât cele urbane cât şi cele rurale, vor dobândi toată dezvoltarea pe care o comportă stipulaţiile prezentei convenţii.

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Art. 48. In scopul de a satisface art. 25 din tratatul de la 30 martie 1856, un hatişerif, conform textual cu stipulaţiile prezentei convenţii, va promulga dispoziţiile ce preced într-un termen de cinsprezece zile cel mai târziu, începând de la schimbarea instrumentelor de ratificare.
       Art. 49. În momentul publicării numitului hatişerif, administraţia va fi încredinţată de către actualii caimacani, în fiecare principat, unei comisii interimare (caimacamat) constituite conform dispoziţiile Regulamentului organic.
       Prin urmare, aceste comisii vor fi compuse din preşedintele divanului domnesc, din marele logofăt şi din ministrul de interne, care erau în funcţiune sub cei din urmă hospodari, înaintea instalării în 1856 a administraţiilor provizorii.
       Numitele comisii se vor ocupa de alcătuirea listelor electorale care vor trebui întocmite şi afişate în termen de cinci săptămâni. Alegerile vor avea loc la trei săptămâni de la publicarea listelor.
       În a zecea zi care va urma, deputaţii vor trebui să se întrunească în fiecare principat, cu scopul de a proceda, în termenele stabilite mai sus, la alegerea hospodarilor.
       Art. 50. Prezenta convenţie va fi ratificată şi instrumentele de ratificare vor fi schimbate la Paris în termen de cinci săptămâni sau, dacă se va putea, mai curând.
       Pentru care plenipotenţiarii respectivi au semnat-o şi şi-au pus sigiliul armelor lor.
       Întocmit la Paris la 19 august s.n. 1858.
       A. Walewski, Hübner, Cowley, Hatzfeldt, Kisselef, Villamarina, Faud.”

Proclamaţia lui Alexandru Ioan Cuza, după alegerea sa ca domn al Moldovei

       „Noi, Alexandru Ioan I. Cu mila lui Dumnezeu şi voinţa naţională domn al Moldovei. La toţi de faţă şi viitori sănătate. Voinţa naţiei, prin legiuitul ei organ, Adunarea electivă, ne-a ales domn al Moldovei. Suin-dune pe tron cu numele de Alexandru Ioan I., cea dintâi datorie a noastră este de a ne adresa către voi, iubiţilor compatrioţi, de a vă dori pace şi fericire şi de a vă spune cari sunt cugetările şi ţintirile noastre. Înainte de a ne sui pe tronul la care ne-a chemat încrederea naţiei, noi, în faţa Adunării, am făcut următorul jurământ: „Jur, în numele prea sfintei treimi şi în faţa ţărei mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia-mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi toată ura, iubind deopotrivă şi pe cei ce m-au iubit şi pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor !” Acest jurământ arată linia de purtare ce avem a păzi în domnia noastră. Guvernământul nostru va fi, în toată puterea cuvântului, guvernământul precum îl vrea, precum îl statorniceşte Convenţia încheiată în 7(19) august 1858 între înalta Poartă otomană şi, puterile garante drepturilor patriei noastre. Vom fi domn constituţional. Vom respecta toate drepturile Adunării elective şi toate stăruinţele noastre vor avea de ţel dezvoltarea nouilor instituţii ce ne-au recunoscut Europa şi adevărata şi temeinica punere în lucrare a reformelor cerute de citata convenţie. Îndată după alegerea fratelui nostru, domnul din Valahia, vom păşi la înfiinţarea Comisiei centrale din Focşani, menită de a restringe legăturile dintre două ramuri, ale aceleiaşi naţii. Cu concursul acestei comisii şi al Adunării elective, guvernământul nostru se va grăbi de a face legiurile organice cerute de Convenţie şi cari sunt menite de a introduce în societatea noastră marele principii ale staturilor moderne. Pentru ca aceste mari reforme să aibă drept rezultat fericirea obştească, noi sfătuim şi îndemnăm pe toţi compatrioţii noştri de orice stare şi condiţie ca să uite dezbinările şi urile trecute. Numai pacea dintre noi, numai iubirea între fiii aceleiaşi ţări şi naţii, numai o deplină armonie între toate clasele societăţii, întrunind aşa toate puterile, poate să ne întărească; şi aşa, şi guvernământul şi poporul, mână în mână, să ridicăm patria noastră din căderea în care au adus-o nenorocitele întâmplări ale trecutului. Misia noastră, deşi frumoasă, este mare şi foarte grea ! Nu vom putea-o împlini decât dacă vom avea îmbrăţişarea sinceră şi sprijinul puternic al compatrioţilor noştri. Toate zilele noastre vor fi întrebuinţate în chip de a le merita şi dobândi. Noi facem un apel la patriotismul, râvna şi activitatea funcţionarilor publici cari sunt legiuitele organe ale guvernământului în relaţiile sale cu particularii. Legile căzuseră în părăsire şi cu dânsele toată puterea ocârmuirei. Legile trebuie să-şi redobândească toată autoritatea. Puterea executivă, având a fi în viitor organul legalităţei celei mai stricte, trebuie dar ca să fie tare şi respectată de toţi. Trebuie ca în viitor fiecare cetăţean fără osebire să fie apărat în onorul, în viaţa şi în averea sa. Aceste mari bunuri sunt încredinţate ocrotirei autorităţilor publice. Precum vom avea de bucurie a căuta şi a răsplăti toate meritele, tot devotamentul, tot serviciul onorabil al funcţionarilor mari şi mici, pre atât guvernământul nostru este nestrămutat hotărât de a pedepsi fără cruţare şi cu toată asprimea legilor tot abuzul şi toată călcarea de lege. Tuturor compatrioţilor noştri le trimitem domneasca şi frăţeasca noastră urare şi dumnezeu să binecuvânteze Principatele Unite.

Alexandru Ioan I. (contrasemnat) V. Alexandri, Ministrul secretar de stat”

Procesul verbal al adunării elective din Bucureşti, despre alegerea lui Al. I. Cuza, ca domn al Ţării Româneşti

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       D-l Const. Cantacuzino mulţumeşte asemenea Adunărei şi apoi propune că, de vreme ce acum Camera este constituită, crede că poate fără zăbavă, chiar în această esenţă, proceda la alegerea domnului spre a nu se mai întârzia o lucrare aşteptată cu atâta nerăbdare de ţară. Adaogă că câmpul alegerei ne este mai întins decât totdeauna, căci Convenţia nu mai face nici o osebire între moldoveni şi români.
       Se consultă Adunarea asupra acestei propuneri, care se adoptă în unanimitate.
       Apoi se face apelul nominal spre a se constata dacă numărul deputaţilor prezenţi este 3/4 părţi, ca să poată păşi la alegerea domnului, conform art. 13 din Convenţia de la 7(19) august.
       La apelul nominal, din deputaţii primiţi şi înscrişi se află /de/ faţă 64 şi lipsă doi, şi anume : prinţul Barbu ştirbei şi logofătul Ioan Slătineanu.
       Colonelul I. E. Florescu propune să se săvârşească jurământul, prescris în asemenea caz la art. 31 din Regulamentul organic.
       Adunarea se consultă şi primeşte. Atunci, preasfinţia-sa părintele mitropolit se ridică în picioare şi pronunţă, cu glas mare, în faţa deputaţilor, formula jurământului, şi apoi toţi deputaţii, unul după altul, păşesc la birou, unde săvârşesc jurământul cerut, cu mâna pe Sf. evanghelie şi sărutând Sf. cruce, pronunţând cu glas mare: „jur !”.
       După aceasta, se procedează, prin apel nominal şi vot secret, la alegerea domnului.
       Se deschide scrutinul, şi, după citirea biletelor, preasfinţia-sa părintele mitropolit, prezidentul Adunărei, proclamă că s-a ales domnul Ţărei Româneşti cu unanimitatea voturilor exprimate, adică 64, prinţul Moldovei, Alexandru Ioan I. Cuza.
       La această proclamare, toată Adunarea se ridică şi sala răsună de aplauzele şi strigările, de trei ori repetate, ale deputaţilor şi publicului: „Să trăiască Unirea ! Să trăiască Alexandru Ioan I. Cuza ! Să trăiască puterile suzerană şi garante !”

       Anexa A. – Proces verbal despre alegerea prinţului Alexandru Ioan I. Cuza ca domn al Valahiei în 24 ianuarie/5 februarie 1859.

       Principatele Unite.
       Adunarea electivă a Ţării Româneşti
       Astăzi, sâmbătă, în 24 ianuarie, Adunarea electivă procedând la vot pentru alegerea domnului său, rezultatul a fost că, cu unanimitate, s-a ales Alexandru Ioan I. Cuza, domnul actual al Moldovei, şi s-a proclamat domn şi al Ţărei Româneşti. Se constată acest rezultat sub iscălitura preşedintelui şi a secretarilor.
       Preşedintele (subscris) Nifon, mitropolit.
       Secretarii (subscrişi) A. Arasache, I. Cantacuzino, D. Brătianu, S. Fălcoianu.

Anexa B. Cuvântul pronunţat de d. V. Boerescu la finele şedinţei Adunărei elective a Valahiei în 24 ianuarie/5 februarie 1859.

       Domnilor ! Această zi este cea mai mare ce au văzut românii în analele istoriei lor ! Actul ce am făcut noi astăzi este un act ce dovedeşte la noi un patriotism şi o dezinteresare aşa de mare, cum rar se poate vedea exemple la naţiunile cele mai civilizate ale Europei. Sunt acum mai mult de două secole şi jumătate de când Unirea românilor, aspiraţiunea generoasă a tuturor generaţiilor, căuta să se realizeze prin puterea materială, prin forţă, prin sânge. Astăzi, Unirea se realizează prin puterile morale, prin armele spirituale.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Alegerea domnului Alexandru Ioan Cuza este ea conformă cu Convenţia din Paris ? Liniştiţi-vă, domnilor şi căutaţi fiecare răspunsul în conştiinţa şi raţiunea voastră. Alegerea noastră este legală; actul nostru este din cele mai legitime ce un om poate face în circumstanţe atât de grele. El nu este în nimic contrariu literei Convenţiei; din contră, este absolut conform cu spiritul său. Convenţia voieşte ca fiecare Principat să-şi aibă un guvern al său. Dar guvernul unui stat se compune mai ales din puterea legislativă şi executivă. Acest principiu atinsu-s-a în ceva ? Nicidecum. Fiecare Principat, atât Moldova, cât şi Ţara Românească, are un guvern separat, adică o Cameră a sa, un minister al său, o administraţie a sa. Unirea noastră nu este politică, este numai personală. Am unit adică două guverne într-o singură mână. Dar guvernele sunt două, deşi persoana este una, cea ce este absolut conform cu Convenţia. Pe de altă parte, ce şi-au propus puterile garante prin actul lor de la 7/19 august ? Ele şi-au propus, între altele, că aceste ţări, prin identitatea legilor lor, prin acţiunea comună a guvernelor lor, să ajungă la puterea ce le face a se respecta ca naţie şi la prosperitatea legilor lor, prin acţiunea comună a guvernelor lor, să ajungă la puterea ce le face a se respecta ca naţie şi la prosperitatea materială ce le face a se ridica ca societate.”

„Gazeta Transilvaniei” despre dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza

       „După alegerea domnului Alexandru Ioan Cuza se prefăcu capitala României într-o mare de făclii şi lumini, îndată se improviza o iluminăciune măreaţă şi conductu impuitoriu cu făclii precedat de bande muzicale şi de un batalion militar român. O generală entuziasmare cuprinse tot oraşul, care răsuna de urări: să trăiască prinţul României Al. Cuza !
       Într-aceea telegramele erau în cea mai mare activitate cu răspândirea ştirei acesteia în toate părţile. În Iaşi se primi această ştire cu un entuziasm fără margini. Prinţul A. I. Cuza îndată îşi şi puse un guvern provizoriu în Bucureşti, stătătoriu din d. D. Golescu, Dinu Ghica şi spătariul (supremul cap al miliţiei) Vlădoianul. Pe joi se aşteaptă [ca] prinţul ales să vină la Bucureşti şi să-şi depună jurământul constituţional. Gazeta Transilvaniei, nr. 5 din 31 ianuarie 1859.”


Kossuth Lajos despre patriotismul demonstrat de români cu ocazia unirii Ţării Româneşti şi Moldovei

       „Contribuie la lămurirea cauzelor acestor înclinări istorisirea alegerii principelui Cuza, pe care mă simt îndemnat s-o schiţez pe scurt, în primul rând pentru că îmi face plăcere să închin un omagiu ori de câte ori întilnesc în istorie patriotismul în faţa căruia se sacrifică pasiunile de partid şi interesele personale, în al doilea rând pentru că am convingerea că dacă învăţămintele slăvite dar niciodată urmate ale istoriei nu s-ar scrie în zadar, exemplul pe care-l citez ar îndemna la un examen al conştiinţei pe toţi acei în rândurile cărora interesul de partid şi corupţia distrugătoare a virtuţii cetăţeneşti se întinde ca o molimă.
       În Moldova, la 17 ianuarie 1859 adunarea naţională compusă din 49 membri a ales în unanimitate pe colonelul Cuza ca domnitor.
       Adunarea naţională din Muntenia s-a întrunit la 3 februarie la Bucureşti pentru a-şi alege domnitorul.
       A fost o mare tensiune, între partide de o parte şi între aripa de stânga şi caimacamie de altă parte, aceasta fiind acuzată că a exercitat o presiune ilegală asupra alegerilor.
       Verificarea mandatelor, precum şi problema constituirii adunării, care au durat două zile, au prilejuit scene furtunoase, care datorită agitaţiei miilor de oameni adunaţi afară, în jurul sălii şi şedinţă, au amintit scenele revoluţiei franceze.
       În ziua a treia, un tânăr deputat de stânga, Boerescu, a făcut propunerea ca adunarea să se transforme într-un comitet secret pentru a asculta expunerea sa. Propunerea a fost acceptată iar Boerescu expunându-şi adânca sa durere pentru antagonismul pătimaş ce există între cele două fracţiuni ale adunării, a arătat că, cauza acestei rupturi este problema alegerii domnitorului, deoarece fiecare vede în victoria candidatului său, acapararea puterii pentru partidul propriu şi din acest motiv fiecare găseşte inacceptabil gândul să reuşească alt candidat. De aici urmează disensiunea datorită căreia forţele sunt fărâmiţate, ameninţând declanşarea anarhiei şi a ocupaţiei străine ce poate fi prevenit numai dacă ne vom înţelege asupra alegerii. Unirea nu se poate face în jurul unei persoane având fiecare interese personale deosebite ci în jurul unui principiu, unde făcând abstracţie de la chestiuni personale, pot să cadă cu toţii de acord. Acest principiu este al unirii, căci simţim cu toţii, fără deosebire de partide că numai astfel putem regenera naţiunea română. în virtutea acestui principiu, el propune ca ambele principate să aibă acelaşi domnitor. Moldova a ales deja prin urmare să aleagă şi în Ţara Românească pe acela pe care l-a ales Moldova. Aceasta nu contrazice Convenţiunii de la Paris, care ce-e drept ordonă ca cele două adunări naţionale să facă alegeri separat, dar nu interzice ca ambele să aleagă aceeaşi persoană, dimpotrivă dacă se face alegerea în acest mod, va fi posibil a pune în aplicare în mod armonios celelalte dispoziţii ale Convenţiei, care dacă ar fi doi domnitori separaţi, ar putea da naştere numai la antagonisme. În „faptul împlinit” dacă e baza pe justeţe, se ascunde o forţă mare. Să se ridice membrii adunării de la nivelul inferior al intereselor de partid la înălţimea gândului alcătuirii patriei punând puterile în faţa faptului împlinit al unirii.
       Discursul lui Boerescu a făcut o mare impresie. Din piepturile tuturor a izbucnit strigătul însufleţit: „Trăiască principele Alexandru Cuza”. Acest strigăt a stârnit un ecou puternic între miile de oameni ce se adunaseră în faţă clădirii. Mitropolitul (preşedinte al adunării) a căzut în genunchi şi cu voce tremurândă de emoţie a mulţumit lui dumnezeu că a luminat pe deputaţii naţiunii române, l-a rugat pe atotputernicul să facă prodigios între ei spiritul solidarităţii patriotice, să se lege cu jurământ că vor menţine această solidaritate şi că vor sprijini fără deosebire de partid, pe domnitorul unic. „Jurăm” au strigat cu toţii. Au dresat un proces verbal pe care l-au semnat cu toţii. Deputatul Craiovei, Gh. ştirbei şi-a exprimat regretul că tatăl său (fostul domnitor, dealtfel şi el deputat acum) nu poate fi prezent, fiind bolnav, dar a rugat să i se trimită procesul verbal, să-l semneze şi el. Gheorghe Bibescu (prinţul Brâncoveanu) a declarat că tatăl său (domnitor de la 1842–1849) nefiind deputat nu poate iscăli procesul verbal, dar îl aprobă din tot sufletul. S-au întors cu toţii în sala adunării. Nu mai existau partide, nu mai existau nuanţe. Fără discuţie au trecut peste verificări. Nu existau nici chestiuni controversate căci interesele personale au fost înlăturate prin patriotismul celor prezenţi şi prin generozitatea lor ...

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Cei 64 deputaţi prezenţi au fost invitaţi să voteze. Mitropolitul într-o mână cu crucea şi în cealaltă cu evanghelia a rostit textul jurământului: „Jur că în acordarea votului meu nu sunt condus de nici un interes personal, de nici o inspiraţie străină şi de nici o altă consideraţie în afară de cea a binelui public”. Deputaţii depun jurământul şi apoi votează. Au votat în mod secret 64 de deputaţi. La despuierea scrutinului s-a stabilit că Alexandru Cuza are 64 de voturi. Deci, prin vot secret, el a fost ales în unanimitate. Clopotele au început să sune, văzduhul răsuna de ovaţiile poporului, entuziasmul era de nedescris.
       Un astfel de spirit este necesar pentru ca un popor să întemeieze patria sa, s-au s-o reconstituie, dacă a pierdut-o.”

.  Discursul lui Al. I. Cuza în faţa Adunării legislative a României

       O viaţă nouă se începe astăzi pentru România. Ea intră, în fine, pe calea care o va conduce către îndeplinirea destinelor sale.
       Înalta Poartă şi marele puteri garante au venit a recunoaşte unirea Adunărilor şi ministeriilor ambelor Principate. Guvernul meu este însărcinat a vă depune actul prin care s-au statornicit modificaţiunile ce noua stare de lucruri trebuie să aducă în unele din stipulaţiunile Convenţiunii din 7/19 august 1858.
       Eu însă, credincios misiunii ce mi-aţi dat şi cunoscând statornica voinţă a românilor de a rămâne pururea uniţi, am proclamat, atât înaintea domniilor voastre, cât şi înaintea ţărei, Unirea definitivă a Principatelor. V-am zis, ea va fi precum România o va dori şi o va simţi. Nu mă îndoiesc, domnilor, că nici înalta Poartă, nici puterile garante nu vor cugeta a desfiinţa în viitor Unirea ce au recunoscut-o atât de necesară pentru fericirea Principatelor.
       Atârnă, dar, de înţelepciunea tuturor românilor ca această stare politică să ajungă a fi recunoscută şi în dreptul public european ca formă definitivă a constituirii naţionalităţii noastre.
       Periodul de tranziţiune prin care am avut a trece s-a însemnat în ţară prin neliniştea spiritelor, prin agitaţiunile unei legitime nerăbdări.
       Acestea au dovedit îndestul că Unirea era singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţărei organizarea ce o aşteaptă de atât mult timp.
       
Astăzi, statul nostru s-a aşezat pe o temelie mai întinsă. O eră nouă ni s-a deschis. Sosiţi in acest stadiu al viitorului nostru, trebuie să nu perdem din vedere că consolidarea Unirii cere din partea tuturor o abnegaţie completă, care va face a înceta fluctuaţiile prin care am trecut până acum. Să renunţăm dar la însăşi amintirea dezbinărilor din trecut, a căror reînnoire ar putea compromite Unirea dobândită cu preţul atâtor necurmate silinţe, şi să punem toată activitatea noastră într-o comună conlucrare pentru dezvoltarea morală şi materială a României ...
       Să trăiască înalta Poartă şi puterile garante, căci România va fi de aci înainte una şi nedespărţită ...”

Proclamaţia lui Alexandru Ioan Cuza către sătenii clăcaşi

       Sătenilor !
       „Îndelungata voastră aşteptare, marea făgăduinţă, dată vouă de înaltele puteri ale Europei prin art. 46 al convenţiei, interesul patriei, asigurarea proprietăţii funciare şi dorinţa mea cea mai vie s-a îndeplinit.
       Claca (boierescul) este desfiinţată pentru deapururea şi de astăzi voi sunteţi proprietar pe locurile supuse stăpânirii voastre, în întinderea hotărâtă prin legile în fiinţă.
       Mergeţi dar, mai înainte de toate la poalele altarului şi cu genunchii plecaţi, mulţumiţi atotputernicului Dumnezeu, pentru că prin ajutorul său, în sfârşit aţi ajuns a vedea această zi frumoasă pentru voi, scumpă inimii mele şi mare pentru viitorul României.
       De astăzi voi sunteţi stăpâni pe braţele voastre; voi aveţi o părticică de pământ, proprietate şi moşie a voastră, de astăzi voi aveţi o patrie de iubit şi de apărat.
       Și acum după ce cu braţul celui de sus am putut săvârşi asemenea mare faptă, mă întorc către voi, spre a vă da un sfat de domn şi de părinte, spre a vă arăta calea spre care trebuie să o urmaţi, de voiţi să ajungeţi la adevărata îmbunătăţire a soartei voastre şi a copiilor voştri.
       Claca şi toate celelalte legături silite între voi şi stăpânii voştrii de moşii sunt desfiinţate prin plata unei drepte despăgubiri !
       De acum înainte voi nu veţi mai fi cu dânşii în alte legături decât acele ce vor izvorî din interesul şi buna primire a unora şi a altora.
       Aceste legături însă vor fi pururea neapărate pentru ambele părţi. Faceţi dar ca ele să fie întemeiate pe iubire şi încredere. Mulţi şi foarte mulţi din proprietari au dorit îmbunătăţirea soartei voastre. Mulţi din ei au lucrat cu toată inima ca să ajungeţi la această frumoasă zi, pe care voi astăzi o serbaţi. Părinţii voştri şi voi aţi văzut de la mulţi stăpâni de moşii ajutor la nevoie şi trebuinţele voastre. Uitaţi dar zilele grele prin care aţi trecut; uitaţi toată ura şi toată vrajba ; fiţi surzi la glasul acelora care vă vor întărită în contra stăpânilor de moşii şi în legăturile de bună voie ce veţi mai avea de aci în colo cu proprietarii, nu vedeţi în ei decât pe vechii voştri sprijinitori şi pe viitorii voştri amici şi buni vecini. Au nu sunteţi toţi fii ai aceleiaşi ţări ? ... pământul României nu este muma care vă hrăneşte pe toţi ?
       Stăpâni, liberi pe braţele şi pe ogoarele voastre, nu uitaţi mai înainte de toate că sunteţi plugari, că sunteţi muncitori de pământ. Nu părăsiţi această frumoasă meserie, care face bogăţia ţării, şi dovediţi că şi în România, ca pretutindenea, că munca liberă produce îndoit cât munca silită. Departe de a vă deda trândăviei, sporiţi încă hărnicia voastră şi ogoarele voastre îndoit să fie mai bine lucrate, căci de acum aceste ogoare sunt averea şi moşia copiilor voştri.
       Îngrijiţi-vă asemenea de vetrele satelor voastre, care de astăzi devin cumune neatârnate şi locaşuri statornicite ale voastre din care nimeni nu vă mai poate izgoni. Gândiţi-vă dar a le îmbunătăţi şi a le înfrumuseţa; faceţi-vă case bune şi îndestulătoare; înconjuraţi-le cu grădini şi pomi roditori. Înzestraţi-vă satele cu aşezăminte folositoare vouă şi urmaşilor voştri. Statorniciţi mai ales şi pretutindeni şcoli unde copiii voştri să dobândească cunoştinţele trebuitoare, pentru a fi buni plugari şi cetăţeni.
       Actul din 2 mai v-a da la toţi drepturi; învăţaţi dar pe copiii voştri a le preţui ... !
       Și mai presus de toate, fiţi şi în viitor ceea ce aţi fost şi până acum, şi chiar în timpurile cele mai rele, fiţi bărbaţi şi de bună rânduială; aveţi încredere în domnul vostru, care vă doreşte tot binele; daţi, ca şi până acum, pilda supunerii către legile ţării voastre, la a căror facere aveţi şi voi de acuma a lua parte; şi în toată întâmplarea, iubiţi România care, de astăzi, este dreaptă pentru toţi fiii săi.
       Și acum iubiţilor mei săteni, bucuraţi-vă şi păşiţi la muncă de bună voie, care înalţă şi îmbogăţeşte; şi D-zeul părinţilor noştri să binecuvinteze sămânţa ce veţi arunca pe cea dintâi brazdă liberă a ogoarelor voastre.

Alexandru Ion

                     N. Kogălniceanu, N. Artulescu, N. Bălănescu, general Savel Manu.
                     Nr. 1015.
                     Bucureşti 14/26 august 1864.”