Domnia lui Al. Ioan Cuza inaugurează regimul politic al Convenţiei de la Paris care realizează în ţările române tranziţia spre regimul politic modern, parlamentar şi constituţional. Ea s-a desfăşurat în cadrul regimului de protecţie colectivă a marilor puteri, al prevederilor constituţionale ale Convenţiei. 
Alexandru Ioan Cuza este descendentul unei familii de dregători, care au ocupat posturi importante în administraţia Moldovei;
a făcut parte din mişcarea reformistă de la 1848 din Iaşi, după care a fost o perioadă în exil;
în momentul alegerii sale ca domnitor era comandantul miliţiilor din Moldova.
     O dată cu domnia lui Cuza se încheie faza ideologică din evoluţia celor două curente care au dominat viaţa publică favorizând apariţia unor grupări distincte ca doctrină şi program care acţionau pentru a cuceri sau influenţa puterea politică.
     Domnia lui Cuza semnifică şi sfârşitul paşoptismului ca ideologie şi mişcare unitară în jurul idealului naţional, transferând lupta politică pe alte coordonate doctrinare care încorporează sau neagă moştenirea paşoptistă.     

     Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta un prim pas spre înfăptuirea statului naţional unitar român;
Principatele aveau de rezolvat grele şi complicate probleme, cea mai stringentă fiind recunoaşterea internaţională a alegerilor. Austria şi Turcia o considerau drept o încălcare a Convenţiei de la Paris;
situaţia din Principate a constituit obiectul unei. noi conferinţe care se deschidea la Paris la 26 martie / 7 aprilie – 25 august / 6 septembrie;
pentru a câştiga sprijin, misiuni speciale au vizitat capitalele marilor puteri garante;
în a doua şedinţă, la 1/13 aprilie 1859, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere Turcia şi Austria însă tergiversau; mai mult, se află că se punea la cale o intervenţie militară peste Dunăre;
pentru a face faţă oricărei situaţii, armata moldo-munteană este concentrată la 20 aprilie 1859 în tabăra de la Floreşti, care a fost închisă după a treia şedinţă a Conferinţei de la Paris (26 august / 7 septembrie) când Austria şi Turcia au recunoscut dubla alegere;
     Cuza trece la unificarea aparatului de stat, începând cu reunirea misiunilor diplomatice de la Constantinopol încă din cursul anului 1859, cu Costache Negri recunoscut de Poartă ca unic reprezentant al celor două ţări;
în procesul de unificare a armatei, generalul Ion Emilian Florescu a fost numit în funcţia de ministru de război în ambele ţări;
Cezar Librecht a fost numit inspectorul general al telegrafului muntean şi moldovean;
la 26 octombrie / 2 noiembrie, domnul a inaugurat Universitatea din Iaşi cu trei facultăţi: drept, filosofie, teologie;
la Focşani, Comisia Centrală elaborează legile comune;
     Raporturile cu marile puteri garante care erau ostile unirii au fost bazate pe respectarea neştirbită a autonomiei ţării:
           •  Poarta este obligată să renunţe la paşapoartele turceşti solicitate călătorilor români;
           •  s-a interzis prezenţa militarilor otomani;
           •  Austria a trebuit să accepte că legile statului român şi pentru locuitorii cezaro-crăieşti aflaţi aici cu afaceri;
           •  maghiarilor şi polonezilor sunt protejaţi de guvern şi de domn care le oferă dreptul la azil politic;
     La Conferinţa de la Constantinopol, Poarta cere dreptul intervenţiei în Principate în cazul unor noi încălcări a Convenţiei de la Paris, iar Austria admite unirea doar pe timpul vieţii iul Cuza;
fermitatea lui Cuza, poziţia intransigentă a lui Costache Negri şi atitudinea favorabilă a majorităţii puterilor garante, au determinat obţinerea firmanului din 4/16 decembrie 1861 prin care Poarta renunţa la condiţiile anterioare. Austria se menţine pe poziţia veche.     

     În perspectiva înfăptuirii României moderne era nevoie de o nouă lege electorală care să sporească accesul la viaţa politică, de o lege rurală care să înlăture clăcăşia, de o lege a instrucţiunii publice care să asigure accesul la învăţătură, şi nu în ultimul rând de o lege care să ducă la secularizarea averilor mănăstireşti spre a fi restituite poporului român;
primul guvern unic al României, instaurat la 22 ianuarie 1862 condus de Barbu Catargiu a fost un guvern conservator reflectând structura camerei reunite.
discuţiile între Mihail Kogălniceanu, adeptul unei reale împroprietăriri în favoarea ţăranilor şi Barbu Catargiu, nu au fost încununate de succesul sperat. Ţăranii nu erau împroprietăriţi cu loturile în folosinţă (M. Kogălniceanu) ci doar cu 3 pogoane pe cap de familie.
după asasinarea lui Barbu Catargiu, în condiţii neelucidate până azi (24 iunie / 6 iulie –  11/23 octombrie),  se formează un nou guvern condus de doctorul Nicolae Kretzulescu (1862–1863) care a continuat opera de unificare administrativă cu serviciile sanitare din cele două ţări.
a fost organizată şcoala de silvicultură şi se constituie „Consiliul superior al instrucţiei publice” şi „Direcţia generală a arhivelor statului”.
în noiembrie-decembrie 1862, împotriva protestelor Porţii, guvernul a protejat tranzitul armelor sârbeşti (de provenienţă rusă) de la Bolgrad (Moldova) la Crivina, pe Dunăre, pentru a întări potenţialul militar al statului vecin cu care România avea relaţii excelente;
     Opoziţia dorea înlăturarea lui Cuza şi instalarea unui prinţ străin pentru realizarea integrală a hotărârilor Adunărilor ad-hoc din 1857;
la 2 martie Camera va da vot de blam Cabinetului şi indirect lui Cuza;
la 27 iunie 1863 într-un memoriu adresat Porţii, Cuza se pronunţa pentru un regim de autoritate şi dreptate. Memoriul devenea un proiect de Constituţie care acorda domnului întreaga autoritate în stat (iulie-august 1863).

     La 12/24 octombrie 1863 conducerea guvernului este preluată de Mihail Kogălniceanu;
legea privind secularizarea averilor mănăstireşti era o acţiune de mult aşteptată;
averile mănăstireşti închinate Patriarhilor Orientului reprezentau în Muntenia 11,4% (a noua parte din teritoriul naţional), iar în Moldova 12,16%. Adăugând şi suprafeţele deţinute de mănăstirile pământene, rezultă pentru cele două ţări române 25% din suprafaţa agricolă;
un sfert din bogăţia ţării aparţinea clerului şi din aceasta o parte importantă era destinată spre a servi interese străine;
s-au purtat vii discuţii în privinţa despăgubirii călugărilor greci, dar în final aceştia o refuză. Se oferea o sumă de bani despăgubire şi o altă sumă pentru construirea unei şcoli laice şi a unui spital la Constantinopol;
legea secularizării averilor mănăstireşti a fost votată la 25 decembrie 1803;
     Din decembrie 1863 până în mai 1864 s-a desfăşurat o intensă activitate legislativă:
           •  s-a înfiinţat Casa de Conturi (după model francez):
           •  s-a hotărât contractarea unui împrumut extern la Londra cu banca Stern:
           •  s-au votat Legea instrucţiunii şi Legea organizării puterii armate (care nu au fost sancţionate);
           •  s-a înfiinţat Consiliul de Stat;
           •  se adoptă Legea contabilităţii şi Legea comunală (după model francez);
           •  la 23 martie se adoptă Codul penal şi de procedură penală, urmat de Legea organizării judecătoreşti:
     Lupta parlamentară s-a declanşat la 13/25 aprilie 1864:
           •  guvernul susţinea împroprietărirea în funcţie de numărul de vite sau de puterea economică a ţăranilor în schimbul unei despăgubiri pe 20 de ani cu dobândă 5%;
           •  conservatorii susţineau împroprietărirea cu un lot (egal cu 4 pogoane) contra unei despăgubiri ce se plătea în 7 ani cu dobândă 8%; în urma votului de blam acordat cabinetului Kogălniceanu, acesta îşi prezintă demisia care nu este acceptată
     Reunită în sesiune extraordinară la 2/14 mai, Camera a repetat moţiune de neîncredere, dar a fost dizolvată. Lovitura de stat a fost însoţită de o Proclamaţie către armată şi una către popor.

Al.I. Cuza
Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)